Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Curat …wrong! Ma intreb daca reclama din clip la „epilare definitiva” era pentru scalpul lui „nenea” de la clape … sau pentru „tanti”, ca tot spunea (neacoperita) o rugaciune muzicala 🙂 …
3 eretici isi expun mizeria la un eveniment (probabil „crestin”) iar o sala intreaga aplauda si se hlizeste de aceasta luare in desert a lui Dumnezeu!
Iar daca ai afirma despre ei ca nu sunt crestini ‘de-adevaratelea” ti-ar spune ca esti legalist sau sectarist …
Maranatha, vino Doamne Isuse!
Cineva nu a inteles despre ce e vorba. Fie eu, fie voi.
Pacat ca uneori (deseori?) cantam mecanic, fara sa ne gandim la versuri si fara sa le traim.
Va referiti la faptul ca luarea in desert a lui Dumnezeu este o porunca doar a Vechiului Testament iar noi avem si Noul Testament (si astfel avem voie)?
Sa clarificam ceva:
e o parodie a vieții creștine superficiale.
Poate ca s-au săturat și ei de praise-and-worship-ul aiuresc din cultura americana, si acum si din a noastra.
S-a chinuit careva să fie atent la ce spun versurile? Sau dăm cu paru’ așa? Sperăm că da. E o parodie, hello!
si daca e parodie nu intra la a lua numele Domnului in desert?
Nu răspund anonimilor.
Mai ales daca e parodie, ca faci cu buna stiinta.
… rea stiinta…
nu, nu intră, pentru că parodia nu este în dreptul lui Dumnezeu, ci în dreptul celor care iau numele Domnului în deşert prin modul în care cîntă, prin felul în care încearcă să cînte fără talent, fără performanţă, fără feeling…
Acesta e genul e critică, de satiră care e îşi atinge scopul dacă nu se aplaudă la final, dacă te lasă mai degrabă în muţenie, nu în râsete. Ea nu face decât să afirme realitatea. Creaţia e bună, păcat că nu sunt spectatorii potriviţi. Asta e obiecţia.
Imi place ideea expusa DAR cred ca pentru nici un motiv nu este necesar sa luam Numele lui Dumnezeu in desert, nici chiar pentru scopul corectarii.
Daca ii privesti pe artisti la ultimele secvente vei observa ce satisfacuti sunt de ce au facut, in corul de aplauze ale spectatorilor. Daca intentia ar fi fost buna, artistii ar fi trebuit sa ramana indurerati si eventual cu lacrimi in ochi, dar nu este cazul. Se obisnuieste la multe evenimente crestine (de asa zisa inchinare) sa existe in program si momentele de glume si „voie buna” care se incadreaza mai degraba la „frauda si intinare”
Eu vorbeam despre creaţie, nu despre show-ul iscat în jurul creaţiei. Şi, despre creaţia respectivă, spuneam că îşi atinge scopul dacă. Şi cu privire la show am zis ceva.
Cred ca am inteles pana la urma. Totusi, pe mine nu ma incanta faptul ca Iron Maiden sau Metallica au „creatii” bune daca nu au scop bun. Deci, tot show-ul respectiv este de prost gust dpdv moral (interpreti, muzica, versuri, spectatori). Poti sa-l asculti/citesti pe Tozer care este magistral in felul in care abordeaza falsa inchinare si nu este nevoie sa iei in desert Numele Domnului.
Corect! De acord cu tine. O asemenea „scenetă” nu trebuie aplaudată ca la Cîntarea României.
Acesta e genul e critică, de satiră care îşi atinge scopul dacă nu se aplaudă la final, dacă te lasă mai degrabă în muţenie, nu în râsete. Ea nu face decât să afirme realitatea. Creaţia e bună, păcat că nu sunt spectatorii potriviţi. Asta e obiecţia.
Nu e nicio „luare în deşert”. E doar o parodiere a felului în care se închină unii oameni, nu o parodiere a lui Dumnezeu. Sau mai degrabă o scoatere la lumină a ceea ce e cu adevărat în inimile închinătorilor din biserici. Una foarte reuşită de altfel. De adevărata luare în deşert ne facem vinovaţi noi, când cântăm fără să credem, când slăvim cântăreţii, frumuseţea şi ritmul melodiei, nu pe Cel căruia îi este destinată.
de acord, mai ales ca atunci cand ne ridicam in picioare si cantam fara sa fim atenti la ce cantam, sau daca versurile sunt cat se poate de nepotrivite, descriind un Dumnezeu fals.
e ciudat cum in biserica se eticheteaza muzica crestina in functie de decibeli. daca decibelii sunt putini, si lipsesc in primul rand tobele, apoi instrumentele electrice, gen chitara electrica, muzica e inchinare autentica. dar, ce ne facem cu cuvinte care pur si simplu nu il descriu pe Dumnezeu asa cum e El in Biblie. sub patura decibelilor, unii se chinuie sa indese mesaje fara noima.
deaia sunt eu adeptul imnurilor, mai les cele acapela. asa, toti au de lucru: absolventii de muzica, membrii bisericilor, si toata lumea e happy.
Parodia este excelenta si binevenita. De unde gaselnita cu luatul in desert al lui Dumnezeu? Ar trebui sa existe tot mai multe parodii de acest gen si cu privire la modul cum se predica dar si la stereotipurile subculturii evanghelice.
De acord ca arata multele probleme din crestinismul american.
Dar, incelati timp trebuie sa fim atenti si la parodie. Daca nu, atunci cum ar fi sa facem sceneta cu David cand a pacatuit si apoi l-a iertat Dumnezeu, cat mai realist? Aberant, nu? Deci, iata ca si scenetele, pantomimele, cantarile si toate metodele prin care se poate parodia ceva trebuie privite cu grija.
Corectarea problemelor cred ca se face prin alte mijloace.
Eu zic sa fim atenti sa nu fim ipocriti. In sensul ca radem la tot felul de tampenii si parodii care ironizeaza viata laica dar nu suntem in stare de autoironie si de parodierea propriilor greseli. Senzatia mea este ca tinerii din filmulet parodieaza intr-un mod inteligent. La final chiar reusesc o simulare a modului in care se incearca inducerea unei stari in mod fortat.
ai doar o senzaţie? Eu sînt absolut sigur că este o parodie şi încă de bun gust
Asa este. De bun gust si simt:)
Oare cine spunea că pierderea umorului duce la sentimentul… omorului! 😀
Cipriane’ imi place poza ta ! :))
Pentru a vedea si contextul din care a fost luata secventa: http://www.youtube.com/watch?v=W2RnkDStsss