Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Bobby McFerrin, „joaca de-a muzica” sau „muzica in joaca”. Totul pare o „joaca”, nu-i asa?
http://www.youtube.com/watch?v=Be5HZUfR2Rw
„Pare” o joacă… Şi poate că este, în măsura în care inocenţa cea mai pură sub forma cele mai sobre seriozităţi o găsim în joaca nevinovată a copiilor. Mie aşa mi se pare „joaca” lui McFerrin!
… continuare:
http://www.youtube.com/watch?v=Be5HZUfR2Rw
În spatele fascinantului stă mereu o veritabilă capacitate de înţelegere.
Mă lupt de o vreme cu acest adevăr , fiindcă în ultimul timp m-a preocupat destul de mult ideea actului de creaţie.
De fiecare dată cînd un act artistic muzical mă fascinează , primul lucru pe care-l receptez în persoana artistului este cel al deţinerii de către acesta a unei ÎNŢELEGERI favorabile şi speciale , pe care se supra-poziţionează , se construieşte şi se menţine o altă nouă minune spirituală ( actul de creaţie).
Fascinantul acestui gen de muzicalitate (realizat pe moment) constă , pînă la urmă , tocmai în EFECTUL muzical special creat , efect pe care-l generează în fond raţiunea actului de creaţie sau improvizaţie , dar care efect excede forţa naturală a mijlocului înţelegerii de care s-a folosit.
Reformulînd ,
actul inteligent al creaţiei – prin efectul său emanat – excede în forţă naturală raţiunea inteligentă pe care el s-a construit , fiindcă efectul este imanent iraţional.
Inteligenţa folosită în construcţie este , în sine , raţională , structurală , însă EFECTUL NATURAL produs o depăşeşte prin caracterul său imanent nesistematic.
Efectul e exploziv şi impetuos , adică , în mod natural , nesistematic ( de necenzurat ).
În exerciţiile lui Bobby McFerrin e folosită şi metoda dicţiunii , tocmai ca mijloc adiţional de creare a efectului divers.
Dicţiunea muzicală presupune un mod divers şi special de pronunţare şi de atac asupra sunetelor , silabelor sau asupra unor cuvinte special create pentru „ad libitum-ul” publicului auditor pe care-l presupune ( îl dibuie ) pe moment.
Ceea ce mi se pare iarăşi interesant este dialogul muzical pe care-l antamează la un moment dat cu publicul adresant cît şi folosirea mijlocului sau tehnicii acrimoniei implicite exercitate asupra unor sunete dar şi asupra atitudinii mecanice ( executante ) , în monom , a auditoriului , făcute tocmai în scopul obţinerii unui efect maximal.
Toate acestea se numesc baze muzicale sensibile , care pun în valoare senzaţii de o altă natură (specială).
Aceste tehnici sînt folosite de către marii dirijori , în special la repetiţii , cînd se crează momente de un maxim şi real deliciu !
„Reformulînd…” Superb formulată explicaţia! De fapt de aici începe totul! Şi în ce priveşte creaţia şi în ce priveşte înţelegerea ei! Şi, daţi-mi voie să remarc că tot de aici pleacă şi neînţelegerea creaţiei de către ascultător, respectiv problema incapacităţii de a apropia percepţia de nivelul şi mecanismul creaţiei (fie şi printr-o intuiţie nesesizată).
Este glorificat Christos prin aceste sunete?
Nu, dar prin ghiorăitul maţelor şi sunetul maşinii de ras este glorificat Cristos? Există sunete legitime, absolut necesare, unele nenecesare, dar legitime… putem face o întreagă taxonomie.
Gîndeşte-te la sunetul vomităturii unui copil de 1 an şi şase luni, la sunetul de parbriz spart al unui accident şi la gemetele dintr-o sală de operaţii. Sînt întrebări simpliste, ca acestea, dar nu neapărat legitime. Tind să ne facă să gîndim foarte simplu, în termeni de DA şi NU, cînd viaţa este mult mai complicată şi complexă. Slavă Domnului!