Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
„Interesant, chiar dacă nu cred că se va rezolva situaţia României dacă domnul Boc ia lecţii de pian, dacă domnul Băsescu va lua lecţii de ceteră sau cimpoi. Cauza este pierdută. Muzica s-a scos din şcoli.”
Deocamdata, premierul este expert in cantatul la…cimpoi; cat despre cel de-al doilea, canta foarte bine la dramba !
Se spune ca privighetoarea a depus o contestatie cu privire la acurateatea acordarii notelor juriului la un concurs de interpretare al trilurilor. Pe locul intai se situa o…cioara. Dupa discutii aprinse, se constituie o comisie de solutionare a contestatiei, in care presedinte de juriu era un mistret…
Incep probele…Pe primul loc, una dupa alta, la probe se situeaza privighetoarea.
Juriul delibereaza, in sfarsit:
„Da, are dreptate privighetoarea! A cantat frumos! Dar, tot mai frumos a cantat…cioara !”
MORALA:
Asa se intampla intotdeauna cand presedinte (al juriului) ajunge un…porc !
Iata dece, muzica s-a scos definitiv din scoli. Si din viata sociala !
S-au reluat…odele !
Deocamdată, politicienii noştri sunt doar virtuozi ai trombonului şi nu dau seme că se vor reprofila.
imaginea cu cimpoiul este chiar mai reuşită,, că trebuie umflat… gogonat tare ca să poată cînta
Cred că primul lucru de care ar beneficia conducătorii, indiferent în ce domeniu, dacă ar învăţa muzică, ar fi acela că ar deosebi FALSUL! Restul sunt… detalii… 🙂
Frumos spus: Falsul ! Falsul si cameleonismul, as adauga eu cu permisiunea ta, frate Marinel !
AMIN!!!!!!!!!!!!!!!!
Probabil ca mai repede ar fi dispusi sa cante la fluier …-ul piciorului 😉
Nu mai fiti asa negativisti! De trei ani incoace, dl. Boc si intreg guvernul respecta cu strictete principala regula a corului: urmaresc cu atentie maxima bagheta … Dirijorului.
Degeaba. Ar mai trebui sa cante impreuna si fiecare sa-si faca partea din partitura dirijata de dirijor nu din propria lor partitura. Si in dreptul fiecaruia sunt si note si pauze, unii trebuie la un moment dat sa cinte mai tare, altii mai incet. Alteori toti trebuie sa se-nfoaie deodata si sa realizeze o culminatie. Alteori sa inceapa sa scada, dar nu toti deodata ci pe rind, in ordinea ceruta de partitura (nu de dirijor). Ce bine ar fi sa ascultam de partitura nu de dirijor. Astia, uneori deformeaza partitura in asa hal incit devine de nerecunoscut. Lucrul cel mai grav pe care l-ar avea de invatat de la muzica cei ce vor sa invete ceva este faptul ca fiecare interpretare, cintare, este UNICA, nu poate fi repetata. Ce ai cintat aia ramine in urechile ascultatorului. Nu se mai poate reveni asupra unui sunet pus aiurea, cintat fals. Dar toata piesa sufera. Si ar mai fi o groaza de invataminte pe care ar merita sa le urmareasca cei care ar vrea sa fie mai buni. Dar nu sunt sigur ca cineva dintre cei vizati are interesul sa fie mai bun. Nici macar sa fie altfel. Inertia…………..
Dorin, inerţia ca inerţia… Numai că ei au făcut şi din inerţie o… INEPŢIE! 😀
Cum era gluma aceea cu dirijorul care opreşte repetiţia şi spune: „Că majoritatea dintre voi cântaţi fals, încerc să înţeleg. Că nu respectaţi tempo-ul, încerc să înţeleg şi asta. Că nu ţineţi cont de dirijatul meu… fie! Dar, pentru Dumnezeu, măcar cântaţi toţi aceeaşi piesă!”? 😀
: ))))
🙂
…dar o privesc…tâmp, ca pe o bagheta magica, crezand ca stau in fata unui mare ilizionist care desavarseste „din joben” numere speciale. Intr-adevar speciale, inedite, si foarte controversate !
Mă amăgesc spunînd că Sir Thomas Elyot va fi fiind un antecesor a lui T. S. Eliot.
Da, cred că te amăgeşti.
Nu se prea potriveste in contextul muzical, doar in cel politic, dar mi-a placut:
„Intr-una din zilele insorite ale lui Ianuarie 2015 un batran se apropie de intrarea in Palatul Cotroceni. Se apropie de ofiterul de garda si ii spune:
– As vrea sa intru sa vorbesc cu presedintele Basescu.
Ofiterul il priveste bland pe batran si ii spune:
– Domnule, Basescu nu mai este presedinte si deci nu mai are resedinta aici.
Batranul ii spune ca e in regula si se indeparteaza incet de intrarea in Palat. A doua zi acelasi batran se indreapta catre intrarea in Palatul Cotroceni si se adreseaza ofiterului de garda (acelasi din ziua precedenta):
– As vrea sa intru sa vorbesc cu presedintele Basescu.
– Domnule, asa cum v-am spus si ieri, Basescu nu mai este presedinte si deci nu mai are resedinta aici.
Batranul ii multumeste si pleaca incet spre locuinta sa. A treia zi batranul se duce din nou la intrarea in palatul Cotroceni si se adreseaza aceluiasi ofiter:
– As vrea sa intru sa vorbesc cu presedintele Basescu.
Iritat, ofiterul se incrunta usor la batran si ii spune:
– Domnule este a treia zi consecutiva cand veniti aici si cereti sa vorbiti cu Basescu. V-am spus deja ca Basescu nu mai este presedinte si deci nu mai are resedinta aici. Nu intelegeti?
– Ba inteleg foarte bine, insa nu ma mai satur sa aud asta.
Ofiterul ia pozitia de drepti, il saluta respectuos (ca pe un superior) si ii spune batranului:
– Atunci ne vedem maine, domnule!”
Stefan
Total! Am râs cu lacrimi! 😀
Si eu !
A devenit in mod obsedant laitmotivul vietii sociale si al politichiei romanesti. Ne-a „sublimat” gandirea…
Se pare că muzica nu e bună pentru conducători , ci doar pentru mica parte a celor conduşi (doar pt. cei deţinători de duh muzical) , datorită caracterului ei simpatetic , sufletesc şi afectiv , dealtfel ineficace în puterea de conducere raţională bazată pe inteligenţa pură , non-afectivă.
Vocaţia umanistă nu pare a fi apanajul şi nici predestinarea conducătorilor de stat.
Ţara nu se conduce cu sufletul , fiindcă omenirea s-a îndesat de prostie , iar sufletul suferă cînd e pus în faţa prostiei sau laolaltă cu prostia.
Dacă ne uităm mai bine pe suprafaţa istorică a Terrei , majoritatea conducătorilor sînt indivizi ( nu spun oameni ) „fără” suflete (care nu cred în sufletesc) , cu un status raţional non-afectiv , bazat pe identificarea şi încercarea de împlinire doar a unor nevoi primare pentru membrii societăţilor pe care le conduc , cel mai adesea preterînd şi nerespectînd valorile înalte pozitive şi prea umaniste.
Dar , în mod ciudat , indiferent de forma de guvernămînt , valorile spirituale supra-înalte îl sperie totuşi pe conducătorul ales de mulţimea de proşti , căci , cumva , el îi reflectă pe aceştia.
Valorile umaniste sînt foarte înalte , Îl reprezintă pe Dumnezeu , şi tocmai de aceea sînt menţionate şi , mai ales , „respectate” la fel cum este menţionat şi „respectat” Însuşi Dumnezeu.
Muzicienii , dar şi celelalte genuri intelectuale , sînt de două ori oameni , au două duhuri , două raţiuni şi o diversitate sentimentală , pe care încearcă cu greu să o stăpînească şi s-o identifice.
La fel ca alţi oameni ai spiritului uman , muzicienii sînt pericolul care-l ameninţă şi-l ponderează pe conducător. Acolo e locul lor.
Într-o societate sînt mai multe tipuri de realităţi vitale sau existenţiale.
În speţă , muzicianul percepe realitatea complexă , compusă din elemente culturale şi valori morale cu ajutorul unor receptori afectivi capabili să recepţioneze adevăruri venite de Sus.
Însă , cînd conduci un popor trebuie să identifici în jurul tău probleme şi situaţii de un anumit tip de realitate , una mai comună , simplistă , desprinsă de cea de Sus la fel ca şi majoritatea membrilor ei , bazată pe anumite nevoi telurice , primare , pe anumite drepturi şi obligaţii şi pe stabilirea unui anumit echilibru între acestea. Iar pe celelalte nevoi prea-înalte ţi le procuri singur !
Prostia tumultoasă asumată de societate duce la inadecvarea conducerii afective.
E periculoasă identificarea afectivă a realităţii înconjurătoare ; nu merge cu sufletul. Este prea multă prostie ca să fi afectiv.
Muzicianul , sau un alt tip de intelectual , ÎNŢEPENEŞTE în faţa PROSTIEI , îşi pune prea multe întrebări în legătură cu prostia şi o duce în raţionamente înalte unde nu-i este locul , caută s-o explice , deşi nu-i de explicat.
Muzica este un factor puternic de dezvoltare şi de adîncire în viaţa afectivă şi personală , deţine o inteligenţă afectivă , care intuieşte realităţile prin identificări afective , pe care , în genere , nu le poţi împărtăşi cu ceilalţi.
Inteligenţa aceasta afectivă are păcatul de a fi subiectivă şi nu se adecvează eficient cu nevoile majorităţii.
E bună pentru muzicianul umanist , care are nevoie de a se lăsa prostit de către conducătorul afon , pentru a face posibilă viaţa în societate.
Conducerea non-afectivă ( sau non-muzicală şi afonă ) fiinţează şi rezistă prin sublimarea ce i-o aduce însăşi înţelegerea umanistă , acceptantă , a muzicienilor, scriitorilor sau a celorlalţi oameni de duh , care sînt nevoiţi să se lase , astfel , conduşi.
Dureros în mare parte, dar adevărat!
Cât priveşte afirmaţia: „Muzicianul , sau un alt tip de intelectual , ÎNŢEPENEŞTE în faţa PROSTIEI…”, mulţumesc de rezolvare. Sunt cu gâtul înţepenit şi am crezut că e de la curent! Sau o fi?… 😀
Frate Marinel,
Nu este cazul sa va framantati. La cat sunteti de activ si prolific spiritualiceste vorbind, scoatem din ecuatie…intepenirea ! E de la un pui de…torticolis, sigur. Cel mult o spondiloza cervicala. ca tot se poarta !
Pe de alta parte, se potrivesc cu sensibilitatea dumneavoastra muzical-spirituala, ca…nuca-n perete, calitatile care nu dor : lenea si prostia ! Aici nu „le-aveti” frate Marinel ! Si nici…cea de-a treia calitate diplomaticaromaneasca: nesimtirea !
In sens mai aprofundat, intepenirea mai poate sa vina din…Fapte 7:51, dar iarasi nu este cazul ! Exemplele „curg” dar pe langa dumneavoastra !