Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
😀 Să înţeleg că acest site este unul arogant (apud Wittgenstein)? 😉
da, foarte arogant, mîndru, priveşte lumea de sus… şi mai adaugă multe multe alte defecte.
Bine că avem veghetori în lanul cu bloage care să ne atragă atenţia cînd rîgîie vreun comentatoriu neatent. 🙂
Adică despre năzuinţa de a duce o viaţă simplă, în care să fii de folos semenilor tăi, luptându-te în permanenţă cu tine însuţi să fii mai bun, să dai mai mult decăt primeşti şi să treci situaţiile de viaţă prin filtrul propriei tale minţi. Discursul profesorului Mircea Flonta ne arată că acesta nu este un drum uşor şi că este nevoie nu doar de inteligenţă, dar şi de curaj pentru a fi consecvent cu tine însuţi până la capăt.
Parafrazând titlul cărţii sale despre Wittgenstein, îndrăznesc să afirm că Mircea Flonta rămâne un „gânditor singuratic” în peisajul cultural românesc, nu doar prin inteligenţă, ci şi prin modestie.
Felicitări pentru ideea de a publica aici emisiunea care îl are ca protagonist!
Exoligu, da, se pare că Mircea Flonta este unul dintre acei profesori-maeştri pe cale de dispariţie. Le vom duce dorul. Acum avem altă generaţie de profesori, care seamnă mai degrabă a comis-voiajori, ştiu să facă granturi şi cam atît.