Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Pe Laza Paula o cunosc. E orgolioasă faţă de pian , înţelegînd că trebuie să-l domine. Este o pianistă de perspectivă şi promite mult în această profesiune.
Îi doresc succes !
Da, sperăm să le fie cu bine toată producţia.
este greu să cînţi în faţa specialiştilor.
pe amatori îi păcălim 🙂
În urmă cu aproximativ un an i-am oferit cîteva partituri cu aranjamente pentru acompaniament de pian , realizate de mine pe cîteva imnuri clasice.
Poate că îmi va da un calificativ , dacă intră pe blog !
(by the way , îmi puteţi spune cum se pot publica pe un blog documente în format PDF ? )
mulţumesc, le-am primit,
este destul de simplu să se publice în format pdf,
deja le-am cerut păarrea unor muzicieni, eu sînt destul de puţin calificat ca să le pot aprecia cum se cuvine.
Acelea nu sînt lucrări sau aranjamente de pian adevărate. Ele au însemnat doar simple mici încercări de a pune pe portativ mici idei. Acum aş încerca să elaborez o lucrare dintr-o altă perspectivă , mai complexă , urmînd cu mai multă rigoare un anumit stil.
oricum este de apreciat scriitura pe portativ,
eu nu reuşesc să fac aşa ceva.
Oare cum trebuie sa se simta cineva care -l are ca mentor pe Daniel Goiti ?
Si cum ar trebui sa cinte ?
eu am văzut ce s-a întîmplat cu cele cîteva generaţii care au trecut prin mîna domnului Goiti, este incredibil!
Cum ar trebui să cînte?
Ah, dacă am fi avut un pian de concert bun!!!
Pingback: Cronică de producţie | Marius Cruceru