Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
vezi sursa AICI.
Marius Cruceru 
Eu am pus cândva o fotoghicitoare cu aceleaşi personaje, dar salutând semihitlereşte.
aha, oricum, regele de atunci a devenit rege acum.
Am o mare admiraţie pentru Regele Mihai, este un om deosebit,
pur şi simplu m-au fascinat interviurile luate de Mircea Ciobanu.
Le-am citit în anii 90 cu soţia.
Este un alt rege acum, un alt om.
Salută semihitlereşte? Salutul din poza respectivă e un salut normal la adresa mulţimilor. Ori nici cel al lui Antonescu nu a fost inventat de Hilter sau adepţii lui.
Şi ce dacă Regele Mihai e într-o poză alături de legionari, cu Arhanghelul Mihail, emblema gărzii de fier, Horia Sima şi tot tacâmul?
Florin, intenţiile tale sunt onorabile, dar mă tem că o cercetare a contextului istoric te va lămuri că nu e vorba de un salut oarecare. Vezi două fotografii şi aici http://www.miscarea.net/vestitorii-regele-si-monarhia.htm, poate vezi lucrurile şi din alt unghi.
.
Regele Mihai era prizonier al unui context creat de tatăl său. Evident că nu avea experienţa necesară pentru a schimba ceva în situaţia dată.
Regele era abia ieşit din adlescenţă, prizonier unei situaţii create nu numai de tatăl său, ci şi de angajamentele militare, economice ale României, aşezate între ciocan şi nicovală.
Regele şi Regina Ana rămîn două persoane admirabile care, iată, sfîrşesc bine. Dacă ar fi să aplicăm principiul eclesial al sfîrşitorilor-de bine, cred că am putea să îi declarăm modele de viaţă, avînd în vedere nu începuturile, ci sfîrşitul.
Mii de tineri, la fel de abia iesiti din adolescenta, si-au lasat oasele prin noroaiele rusesti si apoi prin muntii Tatra (ca asa e in politica, dupa ce primesti o decoratie de la Hitler, e loc pe piept si pentru ordinul Pobeda de la Stalin – sigur, nici acest gest nu avea in acea vreme conotatiile de astazi, dat fiind blandetea si generozitatea unanim recunoscuta pe atunci a lui Stalin).
Unii au fost prizonieri ai unor tratate, altii prizonieri prin lagarele sovietice. Fiecare cum s-a descurcat.
Cei mai buni conducatori sunt cei care ar fi putut sa conduca dar nu au apucat s-o faca.
Sunt conducatorii perfecti si merita toata admiratia noastra.
Asa cum si eu sunt un parinte perfect, tocmai pentru faptul ca nu am copii.
O fotografie în care Mihai (pe atunci Voievod de Alba Iulia) salută tipic legionar poţi vedea aici.
http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/un-mogul-carol-al-ii-lea
Evident, responsabilitatea pentru gest îi aparţine tatălui său.
Bine, dar salutul respectiv nu însemna pe vremea aia tot ce înseamnă acum. Holocaustul nu avusese loc încă, legionarii nu salutau aşa pentru a-l slăvi pe Hitler etc.
Chiar dacă nu aprob acţiunile legionarilor, nu sunt de acord cu ultra-naţionalismul lor şi cred că idealurile bune şi creştineşti (câte au avut) au fost înecate în răzbunările şi antisemitismul unora dintre ei, nu pot să înţeleg judecăţile la grămadă. De asemenea, nu putem să trecem cu vederea faptul că Mişcarea Legionară nu a fost condamnată de Tribunalul Internaţional de la Nurnberg.
Să nu fiu înţeles greşit. Nu iau apărarea legionarilor. Din contră. Însă nu cred că simpla simpatie pentru legionari, în contextul istoric de atunci, poate fi considerată o vină. Iar Regele nici măcar de simpatii nu poate fi acuzat. 🙂
foarte bună observaţia cu salutul care nu însemna atunci ce însemană acum.
iar despre legionari… au fost mai multe tipuri şi categorii.
şi pr. Stăniloae a fost legionar, nu? şi Noica?
In 1937 (fotografia cu cercetasii) sau in toamna lui 1940 (fotografia de la miting) salutul cu pricina era un semn de pace si prietenie?
Ce semnificatie absconsa mai putea avea salutul acesta in 1937, dupa legile rasiale de la Nurnberg din 1935? Sau in 1940, dupa caderea Frantei?
In acei ani salutul era tipic pentru miscarile totalitare de tip fascist/nazist, intr-o Europa in care Hitler si Mussolini isi aratasera foarte clar intentiile.
Dupa pogromul din 1938 ce semnificatie „dulce” mai putea avea acest salut?!
Oare ce simtea in acei ani un evreu cand vedea pe cineva salutand astfel? Devenea voios si privea cu incredere viitorul luminos „ca soarele sfant de pe cer”?!
Nu cred insa ca cineva vrea sa-l „scoata” legionar pe Mihai de Hohenzollern. Intre 1940-1944, pasiunea domniei sale pentru automobile era mult mai puternica decat orice alta preocupare cu conotatii politice.
Nu i se poate reprosa ca nu a avut geniu politic la 19 ani. Nu a fost un Alexandru Macedon, nu a avut un tata ca Filip, nici un profesor ca Aristotel.
Dupa ce ai avut parte de un tata ca regele Carol II (un dezertor in primul razboi mondial, care ar fi trebuit sa sfarseasca in fata unui pluton de executie daca legea ar fi fost valabila pentru toti), cred ca ti se poate ierta orice gest adolescentin.
Cred că în comentariul tău prinzi toată problematica in nuce, Adrian.
Nu pot să nu mărturisesc că am continuat să îl iubesc pe rege şi pentru felul în care şi-a asumat această parte a istoriei personale.
trebuie sa recunosc ca Mihai de Hohenzollern, cel din zilele noastre, cucereste prin prestanta, decenta si clarviziune.
Cel mai mult imi place la Domnia Sa ca nu a raspuns niciodata potopului de jigniri ale unor „republicani” de mahala.
Cat despre mine, sunt ploiestean, vorba Mitei Baston a lui Caragiale: „ai uitat ca sunt republicana, ca-n vinele mele curge sangele martirilor de la 11 fevruarie; ai uitat ca sunt ploiesteanca – da, ploiesteanca! ” 🙂
Nu sunt monarhist, dar nici republican iremediabil. Poate ma convingi cand ne mai intalnim. 🙂
In Romania orice este posibil. In fond, Candiano Popescu a ajuns aghiotant regal, tocmai el, unul dintre „revolutionarii” Republicii de la Ploiesti… Dovada ca Regele Carol I stia sa ierte.
sînt foarte curios cum va ieşi din scandalul cu pseudo-fiul neamţ, acel violonist care cîntă partitura fiului nelegitim.
şi eu sînt onor ploieştean, deci republican, dar să fie neapărat republică cu monarhie cînd voieşte voinţa poporului, adică şi democraţie şi monarhie şi republică şi dictatură.
Ca la România. Nu pot a te convinge, noi mergem după naturelul nostru.
Regele Mihai si mama sa Regina Elena?
si scrie pe site-ul original sub fotografie.
…la un miting national-„funerar”
Si tatal meu ,un om exagerat de corect, crestin dupa evanghelie a fost legionar; se cunoaste ca in prima parte ei cautau sa faca dreptate, pina s-au infiltrat cei care au stricat Miscarea din interior.
Desigur ca au fost mai multe feluri de legionari , multe din cantarile lor se aseamna cu ale noastre; scopul Miscarii a fsit deturnat de cei acre aveau interesul.
Pingback: Fotocimilitură, 2 ani de pomenire pentru Mărul lui Ionatan, Balul lui Dumnezeu « La patratosu