Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Curiozitate 🙂
După ce e vizionat primul clip , apar jos alte 4 pătrate cu trimitere la alte clipuri de gen.
Unul din ele e intitulat „Classical Guitar Lessos : How to Choose a Guitar for a Child” , by eHow. În acest clip , în spatele tipului este o pianină , pe care se află cîteva cărţi , iar pe una din ele apare numele unui român , Laurenţiu Răducanu.
Oare cine-o fi ?!
cumplit simţ de observaţie 🙂
eu n-aş rezista cu un asemenea simţ al detaliului…. pur şi simplu nu aş rezista.
ar trebui să mă culc din două în două ore
Observaţia mea nu e mare lucru !
Însă , eu aş fi murit demult dacă , pentru o perioadă scurtă , aş fi avut spectrul larg al observaţiei d-voastre , care face posibilă alimentarea acestui blog cu un conţinut atît de divers, întreţinere care se face doar din observaţie şi analiză serioasă în formă continuă !
Simt că mă sfîrşesc numai la un astfel de gînd ! 🙂
draga GAbriel Băloi, nu mă supraevalua,
tot ce fac este să gîndesc cu voce tare şi atît. În rest totul vine de la sine.
Uite, de 29 de minute răspund la comentarii, azi am mai scris alte 35 de minute. Cam asta-i cu blogul pe azi.
Nu-i mare lucru, dacă scrisul este a doua natură.
Dacă un astfel de spectru larg al observaţiei mai e şi concentrat într-un interval de timp atît de scurt ( 1 oră) , atunci , în ce mă priveşte , aş fi sfîrşit şi mai repede ! 🙂
cum crezi că se fac fibrilaţiile, Gabriel?