Demult, la porunca lui Dumnezeu, Noe a început construcţia unei incinte imense din lemn de gofer. Este cunoscută –destul de puţin- sub denumirea de Arca lui Noe.
Când, după mult timp ea a fost terminată, la timpul potrivit, tot la porunca lui Dumnezeu, perechi din toate creaturile care existau pe pământ în acel moment, au intrat cuminţi şi ordonat, în hăul întunecos din Arcă.
În ceea ce priveşte numărul acestora au existat şi câteva excepţii:
Dintre dobitoacele şi păsările „curate”, au intrat în Arcă tot câte şapte perechi, iar dintre oameni doar 4 perechi.
După 150 de zile, toţi cei care intraseră în Arcă au ieşi, afară şi au repopulat întreaga faţă a pământului.
Deşi ca număr, erau la fel ca şi la intrare, toţi cei care au ieşit din Arcă erau schimbaţi.
Printre altele toţi câştigaseră o mentalitate nouă în urma experienţei convieţuirii.
Vreme de 150 de zile şi 150 de nopţi, toţi se aflaseră în situaţia de a-şi petrece viaţa într-un spaţiu închis, limitat, dar în care Dumnezeu s-a îngrijit de toate: de hrană, de băutură, de aerisire, de iluminat, de reciclarea dejecţiilor şi de tot ce mai era nevoie. (De altfel şi astăzi tot Dumnezeu este cel care se îngrijeşte de toate, chiar dacă avem impresia că noi, cu rodul gândirii şi a râvnei noastre „Îl ajutăm”un pic)
Deşi în acest timp, dincolo de pereţii Arcei, s-a petrecut marea eutanasiere a Creaţiei, iar zgomotele acesteia au răzbătut, s-au intersectat şi s-au compus sonor, cu microlumea din Arcă, după ce afară totul s-a liniştit, după ce apele s-au retras şi pământul s-a zvântat, la porunca lui Dumnezeu, toţi au ieşit din Arcă.
După ce Noe a adus jertfele cuvenite lui Dumnezeu, Acesta i-a binecuvântat şi a încheiat un legământ „de neagresiune” cu Noe şi urmaşii săi, pecetluindu-l cu curcubeul.
La ieşirea din recluziune nimeni nu a prezentat nici un simptom de readaptare.
Nu s-a sufocat nimeni de prea mult aer curat.
Nimeni nu a orbit de prea multă lumină.
Nimeni nu a căzut în depresie de prea multă linişte.
De fapt nu era multă linişte, erau alte sunete.
Nu cunoaştem punctul de vedere al animalelor salvate şi eliberate mai apoi din Arcă, dar în Arcă oamenii au cunoscut, au învăţat, şi au suportat, printre altele, şi toate producţiile sonore ale fiecărei perechi de vietăţi aşa cum sunt ele stârnite în fiecare din cele 24 de ore ale unei zile. Şi le-au auzit bine căci Arca era construită din lemn. Iar Dumnezeu a poruncit ca lemnul din care Noe a făcut Arca să fie de gofer. Goferul sau chiparosul este un conifer, cu lemnul tare şi parfumat şi care, la fel ca şi molidul, din care se construiesc viorile, are cele mai bune calităţi rezonatorii.
Marea parte a celor care au aflat de Arca lui Noe şi-o imaginează ca fiind o imensă barcă de salvare, ori o capsulă de supravieţuire, sau o unealtă de selecţie naturală.
Avea toate aceste funcţii, doar că ea funcţiona şi ca o imensă cutie de rezonanţă.
Era o cutie de rezonanţă perfectă, căci era construită după planurile lui Dumnezeu şi se pare că o astfel de incintă acustică se comportă „în chip minunat”.
Nu am pătruns niciodată în cutia de rezonanţă a vreunui instrument, dar constatăm că de mii de ani, cu ajutorul lor se obţin efecte sonore minunate, indiferent de forma pe care le-a dat-o constructorul.
O cutie de rezonanţă nu face doar să amplifice sunetele care-i sunt adresate ci realizează şi o veritabilă mixare a acestora. Într-un astfel de proces unele sunete sunt exaltate altele, din contră, sunt estompate.
Înăuntru în Arcă, în mod diferit decât în lumea din afară, majoritate copleşitoare a sunetelor erau „producţia” vietăţilor. Sonorităţile naturii răzbăteau prea puţin peste noianul zgomotelor animalelor îngrămădite în imensa menajerie.
Odată ieşiţi din Arcă atât animalele dar mai cu seamă oamenii s-au pomenit într-o ambianţă sonoră cu totul diferită.
Nu se mai aflau imersaţi în baia de sunete produse de componenţii întregii zoologii concentraţi pe trei nivele de cămări şi de cei 8 oameni .
În imensitatea în care urmau să trăiască, „să crească şi să se înmulţească”, ceea ce-i invada acum, în special pe cei opt oameni, erau sunetele naturii, cele care erau urmarea adierii vântului, a clipocitului apei, mai apoi ale vegetaţiei: unduirea ierburilor şi freamătul frunzişului. Din când în când, fiecare dintre componente, la porunca lui Dumnezeu, dezvolta câte un mare crescendo, după care totul revenea la o nuanţă generală scăzută.
În aceast noian de sunete naturale vorbele rostite de cele 4 perechi de oameni erau stinghere şi puţine. Şi oricât de mult s-au înmulţit oamenii pe faţa pământului, glasul lor a fost totdeauna minoritar faţă de glasul naturii.
Această situaţie a durat multe mii de ani.
Între timp, după creşterea demografică, a crescut şi numărul limbilor pe care le foloseau oamenii pentru a comunica între ei. Noe salvase nu numai zoologia ci şi limba lui Dumnezeu, vocabularul şi sintaxa cu care omul a vorbit, s-a relaţionat sonor, în Eden, cu Dumnezeu.
Dar, nici mulţimea oamenilor, nici mulţimea limbilor pe care aceştia le foloseau, nu a reuşit să domine, sau măcar să concureze, sunetele naturii în care ei trăiau.
În zilele noastre, zilele de pe urmă, constatăm că Dumnezeu îngăduie din nou ca producţia sonoră a vietăţilor create de El, să concureze sunetele naturii, până la a le domina.
În Arcă vocile celor 8 oameni nu se auzeau decât rar şi în puţine din momentele timpului petrecut acolo. Iar pentru a se face auziţi, oamenii trebuiau probabil să depună un mare efort.
Acum însă omului i s-a îngăduit să aibă acces la o tehnologie din ce în ce mai avansată şi eficientă în domeniul intervenţiei asupra mediului sonor. Randamentul aparaturii care stă la îndemâna oricui, fără ca pentru mânuirea lui să fie nevoie de vre-o pregătire, este atât de mare încât prin simple atingere a unor butoane se poate modifica mediul sonor pe o rază de sute de metrii. Unii au acces la butoane cu ajutorul cărora raza acţiunii de modificare a preajmei sonore ajunge să depăşească limitele globului pământesc. Omul, într-o ciudată şi nesănătoasă semeţie, a ajuns să fie vocea întâi în noianul de sunete produse de creaturile însufleţite. Doreşte chiar să reorganizeze multitudinea sunetelor pe care oamenii îl pot percepe tinde către „o nouă ordine sonoră”. Ordinea sonoră valabilă de mii de ani este deja temeinic bulversată şi invadată cu o inconştienţă îngrozitor de eficientă de către om.
Îngrijorarea nostră constă din faptul că nu suntem siguri că acum el, omul, face aceasta la comanda lui Dumnezeu, aşa cum a făcut Noe când a construit Arca.
În pofida vicisitudinilor prin care au trecut în perioada recluziunii în Arcă, vieţuitoarele şi oamenii au trecut cu bine încercarea pentru că:
-Arca era construită după planurile lui Dumnezeu.
-Cei care au intrat în Arcă erau selecţionaţi de Dumnezeu.
-În Arcă au domnit legile lui Dumnezeu.
Nimic din acestea nu se regăseşte în noua situaţie.
Acum nu se mai făureşte o Arcă. Totul se aseamănă, mai curând, cu edificarea unei imense discoteci globale. Şi cu cât suntem mai atenţi, descoperim că regulile acesteia sunt stabilite şi mai apoi impuse de către oamenii. Cel mai grav ni se pare faptul că nici inspiratorul acestora, DJ-ul acesteia nu este Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.
Cei care au călătorit cu Arca lui Noe au fost salvaţi, au supravieţuit şi au dat naştere unei noi populaţii de oameni şi de animale.
Nu avem nici cel mai mic indiciu cum că cei care se înregimentează în discoteca globală a veacului nostru se vor salva şi vor supravieţui.
Marius Cruceru 
O observatie legata de date; Noe si familia lui nu au iesit din corabie dupa 150 de zile, apele au fost mari pe pământ 150 de zile, dar ei au stat mai mult de 150 de zile în corabie. Asta constat citind urmatoarele versete: Genesa 7:5-6; 7:24; 8:13-15.
Poate nu este strict legat de subiectul articolului, insa este interesant de observat ca atunci cand Noe ridica invelitoarea corabiei si constata ca pământul este uscat (Genesa 8:13), nu iese imediat din corabie, ci mai sta inca aproape două luni până ce Domnul îi spune să iasă (Genesa 8:14-16). Ce lecţie de aşteptare după Dumnezeu să dea tonul şi de ascultare de Dumnzeu! De fapt, viaţa lui Noe ar putea fi caracterizată de expresia care se repetă în dreptul lui „a făcut tot ce îi poruncise Domnul”.
Da, aveti perfecta dreptate, „Calatoria lui Noe” a durat mai mult de un an calendaristic si a fost un exemplu de „ascultare”. In materialul postat am dorit doar sa atrag atentia asupra dimensiunii sonore a vietii. A lui Noe in timpul convietuirii „fortate” cu sunetele intregii zoologii iar a noastra cu toata productia industriei de inregistrari, radio si tele-difuzari, in general cu urmarile tehnologizarii si „protezarii” relatiei auditive cu mediul. Noe si familia lui a stat in acel „vacarm” o perioda limitata si totul s-a petrecut la comanda lui Dumnezeu. Noi ne „scufundam” din ce in ce mai afund in pasta de sunete de tot felul. IAr acestea sunt produse in covirsitoarea majoritate NU de catre elementele create de Dumnezeu (animale, plante, elemente ale naturii) ci de OM. Durata imersiei noastre in vacarm este „pe viata”. Oare care vor fi urmarile, pe termen scurt si pe termen lung. Foarte putini constientizeaza ca si preajma sonora are urmari asupra psihicului uman, ba chiar si asupra fizicului acestuia.
Multumesc pentru observatii
dorin
Sunteti obsedat de sunete. 🙂
era cit p-aci sa cred ca fr.Marius a scris postarea, atit este interpretat totul prin prisma sunetelor;
de unde stiti, nu va suparati, ce era acolo? cine poate stii de fapt acest lucru?
A lasat Noe ceva scris? sau numai va inchipuiti?
Eu as putea sa cred ca acolo erau doar suete ceresti, altul rock (neceresc. 😦
Nimeni nu are ceva la baza cind vorbeste despre acea perioada si nici Dumnezeu nu ne-a lasat, a stiut ca nu ne e folositor; iar imaginatia ne poate juca feste, ca de obicei.
Singurul lucru este Ascultarea care trebuie sa ne intereseze. 🙂
Cum ati ajuns la concluziile de mai sus?De unde ati inteles ca Arca era intunecoasa ? poate ca acel lemn era transparent pentru cei dinauntru?. 🙂
Mă încearcă senzația că „ușor alunecați” de la mesajul pe care dl Dorin a încercat să ni-l transmită prin această postare. În opinia mea, aici nu este relevant ce anume își imaginează fiecare dintre noi că s-a întâmplat în Arcă, ci ideea că acele 4 perechi de oameni au reușit nu doar să reziste, dar și realmente să supraviețuiască într-un mediu sonor, aș zice eu, asurzitor. Cum?
Domnul Dorin precizează foarte clar: în Arcă au domnit legile lui Dumnezeu.
Ce legi domnesc astăzi și ce se întâmplă cu sistemul nostru nervos supus unor agresiuni sonore artificiale, create de om? Ați fost vreodată la un concert rock care se desfășura chiar într-un spațiu deschis? Cunoașteți câți decibeli dezvoltă un echipament de sonorizare folosit pe stadioane pentru asemenea concerte? Atât pot să vă spun, că agresiunea este atât de puternică, încât la oamenii mai sensibili poate să ducă la stări de vomă sau chiar de leșin.
Cu alte cuvinte, ideea de bază, este: ce facem astăzi nu numai cu poluarea naturii, dar și cu poluarea sonoră, care are un impact mai mult decât negativ asupra psihicului nostru?
Noe s-a aflat sub stăpânirea lui Dumnezeu! Noi de cine suntem conduși și ce facem?
„Cei care au călătorit cu Arca lui Noe au fost salvaţi, au supravieţuit şi au dat naştere unei noi populaţii de oameni şi de animale.
Nu avem nici cel mai mic indiciu cum că cei care se înregimentează în discoteca globală a veacului nostru se vor salva şi vor supravieţui.”
PS. Îmi mai permit o mică observație. Aveți grijă la redactarea textului, pentru că scrieți fără diacritice, și prin omiterea unor litere se schimbă complet sensul cuvântului: „doar suete ceresti”
Sunt absolut convinsă că nu așa ceva ați dorit să scrieți 🙂
„sunete” bineinteles… 🙂
Deci sa am grija si la „sunete”si..si.. 🙂
N-am fost niciodata la niciun concert rock, m-a ferit Dumnezeu de asemenea poluare.
Asa am inteles eu, deci imi asum toata vina; de a ma gindi ca ne consumam prea mult timp cu lucruri care vor sa explice totul; in general vorbind.
Dragă soră Elisa
Faptul ca nu aţi fost prezentă într-un spaţiu în care s-a declarat că se va petrece un concert de muzică rock nu înseamnă că nu aţi ascultat astfel de muzică cel puţin în câteva împrejurări.
Cea mai frecventă şi posibilă, probabi involuntară situaţie, a fost cea în care aţi fost într-un spaţiu unde funcţiona un aparat care reda astfel de muzică.
O altă situaţie este cea în care, în anumite filme sau programe tv pe care le-aţi vizionat, erau inserate fragmente de concerte sau doar citeva fragmente de astfel de muzică.
Cea mai „ciudată” formă , din punctul meu de vedere, este cea a rock ului de închinare. Oricât de ciudată pare acestă îngemănare de termeni ea reflectă o realitate destul de frecventă în anumite feluri de închinare creştină chiar şi de la noi din ţară. Probabil ca dacă nu aţi văzut, aţi auzit de biserici care se închină „în mod contemporan” şi care au, ca principal „decor” în faţă, alături de amvon, o mulţime de instrumente de percuţie şi evident o sumedenie de boxe ale unor cât mai sofisticate sisteme de prelucrare şi amplificare a sunetelor. (Printre nenumăratele cabluri şi microfoane se poate zări, uneori şi un simbol creştin.)
Mai ciudată mi se pare o tot mai frecventă construcţie care se înalţă undeva într-o parte a podiumului din faţa congregaţiei. Ea este complet transparentă construită din termopan şi are formă de cabină telefonică. În ea este „închis” bateristul, acolo funcţionând secţia de percuţie a ceea ce se numeşte mai nou „trupă” de laudă şi închinare. Ceea ce se practică de către multe din aceste formaţii poate fi liniştit asimilat muzicii rock, atât din punct de vedere al mijloacelor muzicale pe care le utilizează cât şi a atitudinii celor care o cântă, începând de la prezenţa scenică: vestimentaţia, comportamentul, până la efectele sonore utilizate, intensitatea la care cântă, neinteligibilitatea textului, monotonia ritmică şi melodică, repetitivitatea incantatorie a formulelor melodico-ritmice, etc. Astfel de muzică poate fi audiată în servicii religioase nu numai în biserici neoprotestante ci şi în cele catolice.
Cît priveşte obsesia mea pentru sunete este probabil o deformaţie profesională de mai bine de 50 de ani mă preocupă domeniul in aşa masura încît mi-a devenit hoby. Domeniu specific în care-mi desfăşor activitatea este tocmai organizarea şi dirijarea „circulaţiei” sunetelor. Atunci când cei 6o-70 de instrumentisti si cei 50-60 de coristi şi cei 4-5 solişti vocali cântă fiecare la intensitatea si viteza care a dorit-o şi a notat-o compozitorul, respirând acolo unde trebuie, rărind sau accelerând simultan si doar cât trebuie, „construind” culminaţiile-pozitive sau negative- logic şi firesc, muzica interpretata are succes. Succesul este însă doar în faţa oamenilor. Cea mai fierbinte dorinţă a mea este ca o parte din aceste „succese” să fie şi în faţa lui Dumnezeu.
Pentru aceasta ar fi nevoie de interpreţi care să cânte pentru Dumnezeu şi de muzică şi text închinate Lui. Şi există şi interpreţi credincioşi şi muzică scrisă spre slava lui Dmnezeu. Oare de ce ar mai fi nevoie?
La citirea postării Dvs am avut vaga senzaţie că v-am iritat cu insistenţa cu care mă tot refer la latura sonoră a Scripturii. Poate aveţi dreptate. Poate timp de 1900 de ani Biblia a fost comunicată telepatic sau în scris „până la marginile pământului”celor care au ajunsă să creadă.
Regret că trebuie să vă dezamăgesc dar cea mai mare parte a credinţei este urmare a auzirii. Deci nu-i tot una ce auzi şi cum auzi, cât auzi şi când auzi. În ziua de azi auzim tot felul de semnale sonore, bune rele, benefice, nocive, insistente şi agresive, persuasive şi de tot felul. Cine ne va învăţa să le distingem valoarea dacă nu apelăm la singurul dreptar al creştinului Biblia.
Dar pe noi ne deranjează, şi purtăm multe şi ziditoare discuţii cu privire la lungimea fustelor, a mînecilor, a aliajelor din care pot fi podoabele soţiilor noastre, despre epilat, sau operaţii estetice.
Merită urmărită o statistică a subiectelor abordate pe la serile de tineret, la şcolile duminicale, dar şi pe coridoarele şi holurile bisericilor, ba chiar şi pe la colţuri.
Oare ce ar relava acestea ? Credeţi că măcar 1 la sută ar constata faptul că după „naşterea din nou” omul proaspăt întors la Dumnezeu nu şi-a modificat în nici un fel comportamentul sonor şi nici obiceiurile şi preferinţele din acest domeniu ? Şi nici chiar după caticheză ori botez. Pe mine toate acestea mă îngrijorează şi-mi ridică un semn de întrebare.
Va rog să mă scuzaţi pentru lungimea răspunsului.
dorin
Este recomandabil ca la citirea unor astfel de postari sa se citeasca atent, cugetand la semantica expresiilor folosite si nicidecum citind fugar si in diagonala, ca si cum ai aluneca pe o coaja de banana…
Cred ca alta este semnificatia postarii. Si se poate deduce usor din context.
Este bine sa fii critic, dar constructiv si nicidecum impatimit deboala cercetarilor fara rost, de certurile de cuvinte, evidentiate pe acelasi blog !
Charles Haddon Spurgeon, avea o maxima folosita adesea:
„Musca lenevea pe coarnele boului care tragea la plug si…bazaia ca boul trage prea incet !”
da, şi eu recomand citirea cu atenţie, putem interpreta greşit celemai bune intenţii şi putem dispreţui o muncă realizată cu mult sacrificiu şi cu cele mai bune intenţii.
Interesant ..acum tocmai
ascultam SPERANTA- „Fa-ti o corabie”!!! 🙂 ..si tocmai dau peste articol…
şi… care-i concluzia?
Concluzia ..la ce ?
Fr Marius ma ironizati?Sau gresesc:-)?
Ca doar nu o sa vb despre „teologia calauzirii-providentei” pe o simpla coincidenta.
Referitor la „sunete” . Impreuna cu sotia mea ne-am uitat pe un post TV(pocaiesc) unde o formatie „de lauda si inchinare” repeta de 15 ori 4 cuvinte. Incantatie.
Nu este genul meu/
Ma gandesc la cantarile si versurile „nascute” de Niculita Moldoveanu, Traian Dorz…in suferinta. Ce profunzime.
Imi place si SPERANTA. Unii zic ca sunt demodat(i). Si eu si ei.
In ziua in care am intalnit-o prima data pe sotia mea, ne-am dus seara la o biserica.Canta Speranta. Viena-2005:-)
nu, nu te ironizez, deşi este adevărat, că nu întotdeauna lumea se prinde cînd ironizez, alţii, invers…
nu, nu te-am ironizat, Nicu!
ok, inseamna ca am gresit eu:-)
Domnul sa va dea Cuvant la Suceava!!!Un subiect deosebit de interesant si actual.
Cred ca ar fi util un astfel de Seminar si la Oradea( si nu doar aici). Subscriu la initiativa lui Liviu Costea.
Probabil dupa ce trec alegerile de la Comunitate.
Pingback: Piratăm în numele Domnului? Adam şi Eva, diferiţi, asemnea? Idolul Google, « La patratosu