I-am scris unui prieten. Mi-e foarte drag. Dar nu l-am văzut niciodată! I-am scris şi mă apucasem din reflex să îi urez: “Crăciun fericit!”

Sună convenţional, nu-i aşa? Are gust de carton. Parcă molfăi o felicitare! Aţi văzut ce faţă au copiii noştri după ce le scoţi fotografia din gură?

Cam aşa-i cu urarea asta “Crăciun fericit!” Este convenţională pentru că fericirea este o convenţie.

Ce este fericirea? Nu cu asta şi-au bătut capul toţi filozofii şi teologii?

“Daţi o definiţie a fericirii şi apoi vă rog să daţi şi două exemple!”

Nu putem avea un Crăciun fericit dacă nu avem fericirea în fiecare zi.

Fericirea este o stare permanentă şi deplină, nu poate fi mai multă sau mai puţină, nu poate fi pentru o zi sau două. Ori eşti fericit deplin ori eşti nefericit cu totul, ori veşnic ori deloc.

Dar putem avea fericirea în fiecare zi? Putem fi fericiţi? Putem fi fericiţi măcar două zile? Măcar prima zi şi a doua zi de Crăciun?

Dar o clipă? Poţi gusta o clipă din fericire? Aşa cam cum simt acum, iarna, gustul de căpşuni în cerul gurii, deşi beau un amărît de ceai pentru rinichi? (Amărît cu totul, vă spun eu!)

Dacă nu-L avem pe Cel care ne poate da fericirea, singurul fericit, Dumnezeul Fericit! (1 Timotei 6:15 Pe care, la timpul cuvenit, o va arăta fericitul şi singurul Stăpânitor, Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor, )

Dacă Îl am pe El, atunci am şi Crăciun!

Atunci poate că cea mai bună urare de Crăciun ar fi:

Să ai Crăciun! Atît. Nimic mai mult!

Dacă ai Crăciun îl ai pe El, dacă îl ai pe El, ai Crăciun!

Să dea Dumnezeu să aveţi Crăciun!