Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Fr. Cruceru, cum ati raspunde la un comentariu ca acesta la unul dintre articolele mele in http://marianagoron.wordpress.com/2010/12/12/irak-intre-iad-si-rai-intre-mahomed-si-iisus/ Nu sunt teolog si chiar m-a pus in incurcatura asemnea postare. Multumesc anticipat pentru un eventual raspuns
Response to IRAK-între iad si rai, între Mahomed şi Iisus
Virgil Ciuca says:
decembrie 17, 2010 la 6:45 am (Editare)
Un dumnezeu care-si “omoara” propria-i creatie , adica omul, este un dumnezeu criminal
Potopul biblic este singurul “holocaust” neinventat dar mediatizat de scrierile sfinte!
Impartirea oamenilor intre “fii alesi” si “ceilalti” sunt dovada a ingustimii de judecata si a urii viscerale a celor care au inventat “creatorul suprem” .
Sacrificand pe “ceilalti” prentru asi apara “fii iubiti” de “judecata dreapta” ne dezvaluie cat de nedivin este “inventatul divin ”
Ati sacrifica propriul tau fiu, pe Isus, pentru salvarea “fiilor iubiti” este o alta dovada de rautate a celui care se zice ca a creeat lumea!
Nu ar fi mai bine daca “ne-am trezi” si am opri imbecilizarea popoarelor cu ajutorul religiilor?
Virgil Ciuca
ups…
recomand cărţile lui Ravi Zacharias, excelente pnetru acest tip de întrebări.
Aş strica toată frumuseţea argumentrării să încerc să îl înlocuiesc.
da.. frumoasa poveste. intr-adevar ar trebui pastrat ca aducere aminte. daca veti fi prezent la inaugurare, poate le sugerati fratilor.. 🙂
curios ca si la Speranta e un amvon identic. insa probabil fara povestea de culise..
da, si amvonul de la Speranta seamana si poate are povestea lui. Nu s-a terminat lumea cu noi, seganii, desi noua ni se pare uneori asta. Ceea ce este interesant e ca Dumnezu are timpul Sau. Lemnul trebuia lasat sa se usuce si tratat. Din cauza asta, visul a fost cu citeva luni bune inainte de comanda de jos… asteptind timpul lui Dumnezeu uneori ne vin indoieli.
Asa ar trebui sa „functioneze ” si cei care urca la amvoane, sa fie chemati numai de Sus.
Atunci sigur vom vedea treziri autentice.
Aveti dreptate, elisa…
Istoria se repeta. Biserica mea a avut pe vemea aceea o „criza carismatica”. Eram proaspat convertit printr-unul dintre carismatici. Mi se parea fantastic: primise vorbirea-n limbi fara s-o ceara spre deosebire de penti care o cer… baptistii paleau pt mine in fata lui. Apoi, biserica a exclus un grup de baptisti cu buna marturie pt ca aderasera le ei. Proaspat converetit, am fost socat…. Povesti lungi; mii de detalii. Dogmaticii erau mai firesti decit abatutii de la „biserica baptista”…. Nu stiu cum s-au raportat altii la evenimentele acelea, dar pt mine „amvonul comandat de sus” a fost o dovada ca „slava lui Dumnezeu nu i-a parasit” pe baptisti (vorbesc metaforic). Dumnezeu a folosit acel eveniment pt mine si apoi multe altele pt a ma intari. Iar carismaticii aceia s-au compromis prin anumite lucruri; n-are acum importanta. O parte din cei ce i-au urmat s-au intors inapoi la baptisti…Ce putem invata? Reactiile firesti nu-s justificate nici cind avem dreptate. Nu traiesc in Ro, dar am observat penti care spun ca baptistii reactioneaza cu disperare. Romania e o tara mica, pina la urma se vor afla detalii -daca exista- negative. Se produce o paguba mare in astfel de cazuri. Nadejdea e la Dumnezeu. Multi oameni sinceri care cauta mai mult sunt insa atrasi de miscari experimentale. Sa ne ferim sa punem pe seama lor pacate pe care ei personal nu le comit.
Draga Doru;sigur ca stim intoria cu amvonul,si nunumai ca o stim dar ne straduim sa o pastram….asta a fost secolul trecut..dar avem si unele mai proaspete si noi nu incetam a crede ca Dumnezeul nostru nu a incetat sa ne surprinda cu minuni.Asta ca sa ne reaminteasca despre faptul ca El, este acelasi!Inca nu stim ce vom face cu amvonul,dar daca cumva ar trebui sa luam o decizie,ne gandim si daca istoria lui ar avea vre-un impacti pozitiv asupra celor ce vor vorbi din acel loc.Dar oricum tinem la faptul ca a fost Domnul care a lucrat asa atunci si amvonul acesta este o reala marturie peste ani.
Nu-i asa ca astfel de minuni ne intaresc credinta?chiar asa!
Inainte de a ne gandi la nevoile noastre CINEVA s-a gandit deja cum sa le implineasca.Slava-L intampine-nveci!ch.
Cineva mi-a spus cu tristete ca nimeni nu scrie istoria celor ce-au rezistat la comunism. Parca avea dreptate desi ici si colo au aparaut si relatari despre rezistenta. Nu insa o carte a baptistilor ce-au rezistat. Sa fie oare de vina tentatia noastra spre cele rele?
Personal m-ar interesa „istorii” de pe la depozitele de Biblii/carti crestine; experiente ale celor ce le-au colportat (nu ma refer la afaceristi). Sitam din folclor ca ar fi existat depozite la Sibiu. E posibil avind in vedere contactele cu nemitii. Apoi, cunosc crestini dupa evanghelie ce-au fost puternic implicati in raspindirea ilegala a bibliilor. Rascumpararea Memoriei ofera un amanunt ciudat: „dizidentii [penticostali] au jucat un rol in raspindirea Bilbiilor”. Ciudat amanunt pt mine intrucit nu mi-au placut cei pe care i-am cunoscut.
Personal, cunosc doar citeva intimplari „baptiste”, ce dovedesc paza lui Dumnezeu.
1- Aron Mladin, unchiul pastorului Mladin O., trasnporta o sacosa plina cu multe exemplare Noul Testament. pe tren, razie a Militiei care cauta in bagajele omenilor. Om mare a lui Dumnezeu, Araon se ruga Domnului si-si pastra pacea. „Ce-aveti in geanta?”- intreba sergentul major. „Piine” raspunde fratele. „Cauta” -ordona sergentul major elevului de la scoala de Militei ce-l insotea. Elevul deschide fermoarul si il inchide la loc. „Da, piine” -confirma elevul. … Cred ca sunt 2 posibilitati: fie tinarul militian in devenire provenea dintr-o familie religioasa si i-a fost frica sa le confiste, fie Dumneze l-a facut sa vada piinea vietii, drept piine…Oricum o noa experienta cu Domnul pt venerabilul nostru frate si invatator.
2 – Actualii pastori, Doru Popa si Cornel Dragoi imreuna cu F. Gluer mergeau la Zalau dupa literatura pt grupele de studiu ce se tineau in secret cu americanii. A fost tactica americanilor ca cei din Arad sa nu cunoasca „depozitele din Arad”… Cu greu facura oamenii rost de benzina si la Craiva, militianul face semn sa traga pe dreapta. „V-am spus ca suntem urmariti?” -zice Dragoi. „Buletinele la control si unde mergeti?- tuna important taranul devenit militian. „Care esti , ma, Guler?” – contiua el… Apoi, deveni jovial: „pai nu ma cunosti , vere?”… Prietenos militianul le dadu buletinele. Din pacate, Dacia lui D. Popa nu mai pornea. „Haideti s-o impingem pina la atelier”- zice militianul, punind prieteneste mina la impins. „Mai, Gheorghe, repara masina lui varu Guler ca se grabeste ca are o treaba importanta la Zalau” -ordona militianul mecanicului… Ei de-ar fi stiut militianul la ce pune mina…. Dar si Satana nu face altceva decit trage carul lui Dumnezeu inainte…
Precare amanunte despre depozitele de Biblii.
1-Da, Dumnezeu a pazit “depozitele” incit n-au cazut in mina lor, cel putin unele…
Cum spuneam, trebuia sa mergem din Arad la Zalau dupa carti desi depozitul din Arad era aproape de noi; americanii au facut astfel ca sa nu stim de ele. Aveam insa s-o aflam tot din protectia lui Dumnezeu.
Fratele Zene era un om credincios in biserica Sega dar nu se remarca prin ceva deosebit. Vorbea germana si se bucura de respectul nostru. Nicmic nu-l plasa in clasa invidiat a liderilor. Intr-o zi aveam sa aflam ca dinsul era unul din eroii nostri. Florian Guler a fost chemat de urgent la el. Trebiau evacuate cartile. Printr-un incident fara vreo legatura cu literatura, omul a aflat ca Militia va face perchezitie… Cartile au fost evacuate:
“Veniti cu o geanta si nu puneti intrebari” -a fost mesajul telefonic al lui Florian pt frati – … In citeva ore de noapte cartile au fost impartite pe la frati si nimeni n-a fost deconspirat. Fr. Zene e unul din eroii anonimi pe care ii admir si pt faptul ca si tatalui meu si mie ni s-a cerut sa tinem un depozit si tata n-a acceptat. Vom avea surprise-n Cer…
2- Regretatul frate Giurgiu avea portbagajul Daciei plin de Biblii. Masina Militiei parea sa se tina scai de el… Nu pornisera girofarul, dar broboane de sudoare curgeau pe fratele G. La o intersectie vireaza brusc pe o straduta; era prea tirziu pt masina Militiei sa-l urmeze. Apoi, Giurgiu vira pe inca o strada si disperat observa o casa cu usa de la garaj deschisa si intra; “oi spune eu ceva daca vine propiretarul” isi zise omul, ruginde-se. N-a venit nimeni din casa sa vada cine e in garaj. Dupa un sfert de ora, Giurgiu se incredinta in mina Domnului si iesi cu masina din garajul ocupat abuziv. O lua in directie inversa si iesi in strada mare fara sa fi fost vreodata intrebat de cineva despre ziua aceea ciudata.
Precare amanunte despre depozitele de literature crestina si nu numai:
1-Ii asteptam pe americani, un grup de oameni ce studiam cu ei. “N-au cum s-ajunga” –zic eu sceptic- “e-o ceata afar ca si eu m-am ratacit. Cum de le-o fi tunat prin cap sa puna intilnirea in Februarie?”- continuai eu, superior. “Haideti sa studiem si fara ei daca tot ne-am adunat”’ –zice unul mai serios… Dupa vreo 3 ore, suna soneria. “Hai sa ghicim; Militia sau americanul?” – glumesc eu. “Mai bine te roaga?” –zice seriosul.
“Cum ne-ai gasit pe ceata asta?” – ne miraram. Regulile erau stricte: nu stiam cine vine. Americanii se schmbau des ca sa nu dea de banuit –asta nu mai fusese la noi; iar noi schimbam locul de intilnire pe care-l stia doar liderul si gazda …
Cum ne-a gasit? Mai intii a mincat hirtia cu adresa si directiile in timpul perchezitiei de la Curtici. Apoi, ajuns in Arad tot rugindu-se a luat-o inainte, dupa mult timp a luat-o la dreapta… incercind sa-si aminteasca descrierea celui ce fusese anterior… si pina la urma a ajuns la o usa de apartament de bloc ce semana cu cea descrisa… Dumnezeu si-a condus copiii Sai pe cai ne-mai-umblate…
2- O sora simpla de la tara ducea Biblii –format mic- cu sacosa. Pe tren, razie a Militei. “Doamne, orbeste-i Tu?” – se ruga dinsa cu disperare. Si “i-a orbit Domnul”. Au deschis sacosa si n-au vazut nimic “suspect”… De fapt nici nu era nimic suspect decit in mintea celor fara Dumnezeu!