Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Dragostea vine cu timpul si creste in intensitate daca este intretinuta, precum focul; daca nu este alimentata ea piere lasand amaraciune si regrete.
Dragostea reciproca are sansa sa ajunga in apusul vietii dar cea neimpartasita distruge.
Cea mai frumoasa dragoste este cea neconditionata; iubesc pentru ca asa vreau eu, fara sa satept ceva in schimb; dar este si cea mai grea de invatat. Odata invatata te conduce-n paradis.
Cu ani in urma am gasit un citat care inca-mi place…
„Real love, authentic love, springs to life and is sustained when we make the choice to feed it with our deliberate passion.”
…apropo de dragoste… in urma cu vre-o patru ani ma juram si ziceam ca nici legat in lanturi si torturat no sa ma pocaiesc tocmai pentru ca observam nivelul extrem de scazut al relatiilor dintre pocaiti… sot-sotie, parinti-copii, pocait-pocait si pocait-lume…
Confuzia majora cred ca porneste de la proasta intelegere a ceea ce este dragostea si lipsa de cunoastere a diferentei dintre dragoste si infatuare. De acolo pana la dezastru nu e decat o scurta perioada de timp, intre 3 si 9 luni… cand infatuarea dispare si ramai cu o viata plina de compromisuri in care nu iubesti nici pasional nici in ascultare…
paremi-se ca a-ti indragit filmul acesta mai mult decat in primul articol :d
da, îl înţelegi mai bine cu bătrîneţea,
a propos, am îndrăgit şi gramatica românească: „aţi îndrăgit filmul”
Cred ca dragostea la prima vedere nu e altceva decat pasiune.Dragostea e o decizie .Asadar,ca sa iubesti trebuie in primul rand ca sa iei decizia de a iubi.Domnul a poruncit:,,iubiti-va unii pe altii,,.Apoi,Pavel indemna in epistolele sale:,,brabatilor,iubiti-va nevestele,,(efeseni 5:25).Deci,concuzia e ca putem iubi pe cine vrem sau putem uri pe cine vrem.In acelasi timp,cred ca pe masura ce partenerii se cunosc mai bine,dragostea va creste in itensitate,si nu va scadea,daca este dragoste adevarata,altruista,capabila sa isi dea viata pentru celalalt si nu doar ,,dargoste carnala,, ,fireasca.
Asadar, considerati ca doar decizia de a iubi poate intretine o casnicie si se poate fara pasiunea initiala? (ma refer strict la cupluri credincioase, in adevaratul sens al cuvantului)
cred că ai înţeles bine!
dar nu m-aş lipsi de pasiunea iniţială, între timp a crescut chiar…
Se spune că regulile din teologie se aplică în orice domeniu al vieţii astfel că teologia şi viaţa ar trebui să se îngemăneze chiar să se contopească.
Dacă pentru mântuire trebuie să lupţi până la capăt, probabil aşa e şi cu dragostea.
Se poate începe bine şi să se sfârşească prost. De început prost, mi-e greu să cred că se mai poate astăzi.
Ideal ar fi un răsărit frumos şi un apus splendid. Unul din prietenii mei spunea odată că şi-ar dori ca în toamna vieţii lui să stea alături de soţia lui pe o bancă şi să-i spună: nu-i aşa draga mea că am trăit frumos? Iar ea să-i răspundă că au trăit frumos, foarte frumos…
Eu tot spun (desi nu stiu cati sunt de acord cu mine) ca, atunci cand doi oameni se iubesc cu adevarat, nimic nu le este imposibil, orice obstacol poate fi depasit. Oricat de diferiti ar fi, oricate tabieturi ar avea dinainte, oricate momente de tensiune s-ar crea, cu ajutorul puterii oferite de iubire se poate gasi o solutie care sa fie acceptabila de catre ambii parteneri. Pentru ca, atunci cand sufletul ti-e invaluit in acest sentiment, esti mai tolerant fata de trasaturile de caracter ale sotiei/sotului care nu se potrivesc perfect pe modelul pe care deja ti-l creasesi (pana la acel moment) in minte, pentru ca dorinta de sacrificiu personal vine de la sine, pentru ca nimic nu iti pare prea mult pentru a-ti face fericit partenerul, pentru ca orice renuntare iti este rasplatita insutit prin armonia si fericirea carora le da nastere, pentru ca… lista poate continua inca…
Si, asa cum credinta fara fapte e moarta, si iubirea fara fapte „este dar lipseste cu desavarsire” fiind doar o manifestare egoista si posesiva.
Am avut un exemplu viu in ceea ce priveste capacitatea de a iubi, dusa la cel mai inalt nivel; poate ca noi nu vom reusi sa atingem chiar acel prag; dar merita sa incercam… in familia cea mai mica (familia propriu-zisa), in familia largita (biserica) si in familia cea mare (omenirea). Sa ne ajute Dumnezeu!
PS: minunat film, din multe puncte de vedere… Si eu sunt indragostita de el, pentru mesaj, interpretare, muzica, regie… Chiar merita vazut (indemn adresat celor care inca l-au ratat).
Dragostea … e riscanta.
Presupunand ca dai ce ai mai bun te temi de ce-i mai rau, speri la ce e mai frumos si trebuie sa faci fata realitatii.
Ferice de cei a caror realitate e fericita.
Fericiti sunt cei ce isi asuma riscul.
Frumos.
I Love Her more than the other day…
Multumesc pt. filmul sugerat de dvs. L-am vizionat impreuna cu sotia si cei 2 copii adolescenti pe care ii avem, si ne-a placut f. mult, mai ales noua, celor din generatia dvs. Imi pare rau ca nu am stiut de el mai demult… este f. bun… si din 1971…
da, are vîrsta mea filmul 🙂