M-a întrebat cineva zilele trecute de ce sînt mai cald pe blog decît la cursuri?

Simplu, pentru că aici este alt spaţiu. Aici stau cu prietenii şi neprietenii la taclale. Relaxat, fără program. Aici sînt în vacanţă, aici e sfîrşit de săptămînă şi gust de weekend cu miros de pauză.

Sînt tot eu însumi, dar fiţi siguri că în pijamale mă comport diferit, aşa cum diferit mă comport la catedră, unde altul este protocolul, la amvon, unde altul este protocolul etc.

Acilea sînt nici la cravată (ce intuiţie, încă de acum trei ani!!!! pe atunci nici nu visam la http://www.mariuscruceru.ro şi la descrăvăţelile de aici), nici la sacou, nici la bussines casual, sînt la blugi si maletă, cămasă hawaii şi doc.

Aici? Aici este un fel de cafenea, aşa cum o visez eu!

O cafenea tixită pe toţi pereţii cu cărţi (citibile, nu de ornament), instrumente muzicale (funcţionabile, pe care să le poţi lua să cînţi cînd vrei), cu tot felul de antichităţi (utilizabile, spre exemplu, maşini de scris cu foaie in ele, gata pentru cei care au inspiraţie la scris), cu mese, cu scaune, cu rafturi luuuuungi, luuungi, luuuungi, cu ceaiuri şi tot felul de mode de cafea.

O cafenea în care să stau ca la pensie, să beau ceai şi tot felul de zmacuri cu fiecare dintre voi, la un „pahar de vorbă”.

Cam asta-i atmosfera de pe blogul meu! Relaxat, cu muzică în background, cu discuţii în grupuri mici sau tare. Cu cîte un poet care vrea să recite şi ne opreşte pe toţi cerşindu-ne atenţia, cu cîte un cîntăreţ care tocmai şi-a termint piesa şi vrea o primă audiţie.

Pare haos, dar toată lumea ştie regulile (Chiar şi la WC-u este curat!) Nu trebuie să le scriu nicăieri, că se transmit de la generaţie la generaţie, de la prieten la prieten.

ESte un fel de cafenea literară, dar mai mult decît atît, un cenaclu de idei, în care se discută despre tot felul de chestii, depre maşini, despre ceaiuri, cafele, biserici, piaţă, plante. Este o salată de oameni, o mixtură de subiecte, o aglomeraţie de idei, o sumă de obiceiuri, o multitudine de accente.

Există şi o tablă pe care sînt cîteva fraze în limba greacă, conjunctivul aorist şi indicativul viitor I, cu asemănările şi diferenţele dintre ele.

Soţia mea este în spatele tejghelei şi eu ştiu că mă aude, îi place să mă asculte, şi mie îmi place că aude. Trag cu ochiul la ea şi ştiu, din priviri ştiu cînd am sărit calul. Îmi este admiratoare şi poliţai de gînduri şi rostiri deopotrivă. Nu pot vorbi fără ea de faţă, de aia sîntem împreună în cafenea. Acum stă în scaunul-balansoar pe care nimeni în afară de ea nu se aşează niciodată. Altă regulă nescrisă a casei.

Prietenii vin şi pleacă cînd vor. Plătesc cum pot şi cînd pot. Cea mai scumpă cafea (aşa a plătit-o respectivul, a fost de 3000 Euro). Cele mai ieftine sînt ale studenţilor, nu le plătesc niciodată. 🙂

Apă e destulă. Ceaiurile sînt aduse de vizitatori. Care cum vine din Africa, din America, din Australia, aduce ceaiuri. Asta-i o altă regulă a casei. Ceauri şi cafele de toate soiurile, cam tot ce se poate bea dintre rudeniile acestor licori.

Chelnerii, „gazdele”, „consilierii”, adică cei care sînt „tîlcuitori de serviciu”, sfătuitori de gardă? voluntari! Nimeni nu-i plătit.

Cineva mi-a spus că toată chestia asta este sortită să dea faliment. Aşa-i! Este contra oricărei reguli de marketing, piaţă etc. şi totuşi rezistă. Tot timpul e aglomeraţie.

Nu se fumează (asta e! cafenea pocăită, ce vreţi!), nu se serveşte alcool, numai ceai şi cafea şi prăjituri cu mere şi dovleac şi cu seminţe de floarea soarelui. Ba, se mai serveşte sushi! :). Natalia face plăcintele cu mere şi dovleac, eu fac sushi. Ştiu cum!

Unii citesc la lămpile acoperite cu hîrtie de orez, alţii stau într-un colţ şi ascultă, trag cu urechea, ba la muzică, ba la discuţiile noastre. Unul a luat o biblie şi mi-a spus că este pentru prima dată în viaţa lui cînd face asta.

O domnişoară a întrebat dacă avem prize pentru laptop, avem pe toţi pereţii, trebuie numai să le găsească. I-am spus că îi dau ceaiul pe gratis dacă îşi găseşte priza. Sînt ascunse sub capace de lemn pătrate 🙂 în lambriul de lemn de nuc. Ca să nu se vadă urît.

Un tinerel a rămas cocoţat pe scară cu o carte în mînă. A uitat de el, a uitat că este pe scară, la 3 metri înălţime şi a început să citească sprijinit de rafturile înalte. Stă acolo de vreo 20 de minute. Mă tem să nu cadă cînd „se va trezi” din beţia lecturii. Chiar deasupra lui este un poster cu Mercedesul G, maşina poreclită „Pătrăţosu”.

Avem internet wireless, dar laptopurile sînt rare pe aici.

Miroase tare, cam ca la Starbucks. Aici este la Starbooks. 🙂 Asta-i porecla poreclei. Şi aşa Pătrăţosu este o poreclă, acu, din cauza cărţilor de pe ziduri şi din cauza mirosului, cineva i-a spus Starbooks. E bine!

Zidurile sînt din cărămidă, fără finisaje. Plafonul este inexistent. SE văd toate burlanele şi robinetele de la antiincendii, aer condiţionat, prize de căldură. Le-am vopsit pe toate în negru şi am agăţat de ele tot felul de chestii.

Un student rupt de sesiune moţăie pe unul dintre cele patru fotolii de piele din spate, acolo unde este cea mai puţină lumină. Are şireturile desfăcute la adidaşi. Colegii i le-au legat între ele. Îl aşteptăm să se trezească cu un ceai cald. Sper să îşi dea seama că l-au împiedicat. Să îl lege şi de scaun, dacă tot vor să îi facă glume.

Cafeneaua este un cub! Un perete întreg este din sticlă, perete culisabil, vara se şterge diferenţa dintre înăuntru şi afară.

Programul? Non-stop în timpul săptămînii. Duminica închis. Obloanele trase.

Cine vrea să vină în miezul nopţii să plîngă, să se roage, să spună unui prieten, dacă nu sînt eu, este altcineva, bufniţă de noapte, care stă de gardă pentru a sări în ajutor, cu un sfat, cu o rugă, cu ceva cuvinte de mîngîiere sau cu o înţepătură.

S-a întîmplat ieri noapte cu un compozitoraş , care venise în toiul nopţii să ne cînte ultima lui creaţie. Semăna foarte mult cu Chopin. Muzica lui, nu el, că pe Chopin nu l-am cunoscut personal.

Am luat unul dintre discurile de vinilin (da, sînt vreo trei pick-up-uri, două TEsla şi un Akai), i l-am pus la pick-up şi i-am spus „Vezi că muzica asta a mai fost compusă o dată. Du-te şi mai încearcă”. S-a supărat pe noi. A spus că nu mai vine la cafeneaua noastră, că sîntem prea răi.

Cam asta-i atmosfera la Starbooks.

***

E dimineaţă. M-am trezit! Mirosul e de la cafeaua proaspătă de dimineaţă. Cărţile sînt încă pe pereţii din biroul meu.

Mai e mult pînă departe.

Unii se retrag la pensie afară din oraş. Eu o să intru mai tare în viscerele urbei. Unii se retrag să scrie în linişte în casa de vacanţă de la ţară la bătrîneţe, eu o să mă bag şi mai tare între oameni şi nu o să mai scriu nimic, atunci o să stau „de vorbă”, „de cuvînt” o să stau. O să stăm de „Cuvînt”!

Atunci nu voi mi scrie un rînd, dar voi sta de vorbă pentru toată viaţa cît n-am stat la taclale.

Asta-i „La Pătrăţosu.”