Noul Frankenstein, Biserica, omul nou şi naşterea din nou

„Omul nou”, aşa i s-a spus noului Frankenstein, omul-mort, care funcţiona fără să fi trăit cu adevărat, cu trup, dar fără suflet. Biserica a pierdut din vedere că omul nou nu se poate naşte decît în urma unei tragedii salvifice, moartea omului vechi şi „naşterea din nou” sau „naşterea de sus”, şi s-a dedat la flirt cu noul Făt-Frumos din lacrimile celor obidiţi, noul stat comunist, noul mire-fur şi preacurvar al unei biserici batjocorite la drumul mare.

Un articol dur, cu dovezi de presă, a apărut în Cotidianul despre felul în care Biserica Ortodoxă a sprijinit crearea „omului nou”. Este un articol despre apetenţa pentru putere, slugărnicie greţoasă, compromis, trădare.

Niciodată Biserica Ortodoxă Română, intitulată „a poporului român”, nu s-a implicat în cazurile de criză socială, dar întotdeauna a fost de partea puterii atunci când aceasta a fost opresivă cu enoriaşii săi, în timpul revoltei de la Braşov, în timpul grevelor din Valea Jiului sau faţă de revolta de la Timişoara.

Dar ce este mai trist, atitudinea ei a fost de abandon deplin şi faţă de propriii săi slujitori. Sunt mii de cazuri de preoţi arestaţi, torturaţi, supuşi presiunilor ideologice. Amintesc aici cazul preotului Gheorghe Calciu Dumitreasa, deţinut politic între 1948 şi 1964. În 1979 a rostit şapte predici către tineri prin care ataca regimul comunist şi în special dărâmarea bisericilor. A fost iar arestat şi închis. Nimeni din ierarhia Bisericii Ortodoxe Române nu a protestat. A fost nevoie de intervenţia unor personalităţi de afară: Mircea Eliade, Ronald Reagan, Margaret Thatcher, Eugen Ionescu.

Constatăm că Sf. Sinod nu s-a mişcat deloc în favoarea celor oprimaţi. Astăzi biserica de ce nu e solidară cu marea masă a credincioşilor săi în aceste momente de criză? Unde se află apelul înalţilor ierarhi adresat preşedintelui şi premierului pentru a avertiza despre starea jalnică în care se află majoritatea credincioşilor ortodocşi?

Justinian Marina era Patriarh Locotenent din 19 noiembrie 1947. Iar la 24 mai 1948, pentru serviciile sale la consolidarea noului regim, a fost ales patriah al Bisericii Ortodoxe Române. La solemnitatea înscăunării, noul patriah şi-a afirmat, printre altele, „încrederea totală a Bisericii Ortodoxe în regimul Democraţiei populare române…”, biserica arătând astfel un „complet şi desăvârşit patriotism” şi oferind ca argument un citat din Biblie (I. Corint. 14, 33): „Pentru ca să nu fie nici o dezbinare în trup, ci mădularele să îngrijească deopotrivă unele de altele”. Şi uite aşa BOR-ul a intrat în slujba democraţiei populare şi, de atunci, un mădular a avut grijă de celălalt mădular, şi cum o mână spală pe alta şi amândouă faţa, avem deja conturat sistemul transpartinic de azi al mafiei.

….

În concluzie, „Omul nou” iubeşte regimul opresiv. De aceea a fost creat. Să se supună total, să nu-i pese cine este numele stăpânului, ci doar să ştie că are de plătit taxe şi impozite pentru întreţinerea stapânului. Şi a copiilor lui. Iar în ecuaţia acestei anomalii istorice, Biserica Ortodoxă Română are încă un rol important şi o mare vinovăţie morală.

N-am nicio bucurie în privinţa situaţiei în care se află capra vecinului. Nici capra noastră nu se simte mai bine. Mă întreb oare cînd va avea curajul cineva să adune măcar articolele din colecţia Îndrumătorului Creştin Baptist din acele vremi şi, ţinîndu-se de nas, cu emetiralul pe birou, să facă un inventar şi o minitaxonomie a laudelor deşănţate de care s-au învrednicit şi reprezentanţii Cultului Baptist din acea vreme. Cazurile în care şi pastorii baptişti au pus umărul la convingerea enoriaşilor spre colectivizare sau prezentarea marilor succese ale socialismului drept victorii spirituale ale unei noi împărăţii a luminii n-au fost rare. Ar fi un exerciţiu catarhic, dacă am reuşi să facem asta. Fără comentarii, fără remarci pe lîngă documente, numai documentele.

Aşa au fost vremurile? Aşa au dictat interesele? Aşa s-a salvat Biserica? Să nu mai aud aceste argumente! Sînt sătul de argumentul de genul: m-am prostituat ca să îmi cresc copiii.

Iată exemplu:

Doctor în teologie?

Avatarul lui Necunoscut

About Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Analize, Biserica Baptista, dulce Românie, Zidul rugăciunii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

17 Responses to Noul Frankenstein, Biserica, omul nou şi naşterea din nou

  1. Avatarul lui LaviniaM LaviniaM spune:

    trist, atat de trist… si adevarat…

  2. Avatarul lui Porky Pine Porky Pine spune:

    Fiii moderni ai lui Eli!

  3. Avatarul lui flyingtoday flyingtoday spune:

    Aşa au fost vremurile? Aşa au dictat interesele? Aşa s-a salvat Biserica? Să nu mai aud aceste argumente! Sînt sătul de argumentul de genul: m-am prostituat ca să îmi cresc copiii.

    🙂 stati linistit ,veti avea si dvs. sansa sa va demonstrati integritatea de crestin, acum, in vremurile noastre , live, cand veti fi chematde Hristos sa o faceti(toti vom fi chemati ) .
    -plasandu-va imaginar intr-un alt regim ,in alt context istoric , induceti ipoteza ca ati fi facut mai mult , apoi sorbind tacticos un gat de cafea mai scrieti un rand din articol . a mai trecut o zi …

    • Avatarul lui Marius David Marius David spune:

      Draga Flying, eu mi-am dat deja cîteva examene. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi numai prin harul lui le-am trecut.

      Am fost în celălalt regim şi sînt şi în regimul acesta.

      1. în clasa a XI-a am fost anchetat de securitate şi eu şi prietenii mei. am fost supuşi la nişte presiuni pe care le ştiu doar cei care au trecut pe acolo. Am scăpat cu bine, dar mi-am pierdut prieteni.

      2. în armată am trecut în stare de semi-arest (ridicată arma, gradele, centura, izolare) chiar înainte de căderea lui Ceauşescu, am fost scoşi din posturi cei care nuerau „de încredere”. Îţi imaginezi presiunea? Temerile? Frica? Şi acum mă întreb ce se întîmpla cu mine şi cu ceilalţi, Geantă, Clim şi ceialalţi care aveau „dosare”. Eram împuşcaţi ca trădători, terorişti?

      3. am trecut prin diferite ispite, de la a avea putere şi funcţii foarte devreme în viaţă şi pînă la ispite pe care nu ţi le pot descrie aici, Dumnezeu a fost bun şi îndurător cumine şi mi-a întărit piciorul să nu cad.

      Nu este pricină de laudă decît în El, dar vreau să îţi spun ritos şi foarte ferm că am făcut proba şi altor regimuri şi altor contexte istorice şi ispitele capătă doar alte forme şi ambalaje, dar esenţa rămîne aceeaşi.

      Şi acum în vremurile noastre, aşa cum spui, există acelaşi tip de încercări, numai suprafaţa este puţin diferită.

      4. cînd am scris acest post nu sorbeam din cafea. Sorbeam din altceva.

      5. Da, a mai trecut o zi în care am condus înmormîntarea unei femei care a crescut 8 copii, 74 de ani, o soţie, mamă, bunică, străbunică, care a trăit o viaţă exemplară. Cu toate că a plouat ca la începutul potopului, peste 160 de oameni au venit să o onoreze într-un sat destul de mic.
      Sora B. se ruga ca nimeni alta. Îmi vor lipsi rugăciunile ei în care îşi pomenea toţi copii şi nepoţii.

      ultimele vorbe pe patul spitalului cînd am vizitat-o?
      „Dumnezău cel bun din ceriuri să aibe grijă de toţi bolnavii de pretutindenea şi să aibe grijă şi de mîntuirea copiilor mei!”
      Apoi a căzut în comă hepatică şi a trecut la El.

      Şi uite aşa a mai trecut o zi!

      Ce ştii tu ce fac eu pînă la ora 11 seara cînd revin la blog? Crezi că stau să beau cafele contemplînd comentăturile,

      Flying… Is some real life out there… Fly tomorrow in order to taste it.

      • Avatarul lui LaviniaM LaviniaM spune:

        Eu aveam in minte o alta lectie de integritate pe care ne-ati dat-o. Ca Om si ca crestin… Cred ca doar din modestie n-ati mentionat-o aici.

        • Avatarul lui Marius David Marius David spune:

          n-o aminti, te rog, că oricum am uitat-o. Să nu ştie stînga ce face dreapta.
          La amintirea binelui nostru şi a binefacerilor făcute de noi trebuie să ne comportam ca nişte bolnavi de demenţă senilă, cu complicaţii la altzheimer şi aflaţi încă sub tratament de parkinson, adică să ni se şteargă toată amintirea trecutului recent şi chiar amintirea de sine. „Eu am făcut asta? Nooo!” adică complet tembeli la amintit binele, aşa cum trebuie să fim întîrziaţi la minte cînd este vorba de mînie.

  4. Avatarul lui Marius David Marius David spune:

    draga Maria, cu regret ti-am retras comentariul. contine epitete adresate direct cuiva şi presupuneri despre judecatile cuiva.
    Fiecare are dreptul, in limitle decentei sa isi exprime indoielile si sa ma chestioneze cum vrea.
    DAca doresc, raspund. Lui Flying i-am raspuns. Nu-i nicio problema. Eu nu m-am simtit ofensat de remarcile dinsului.

    cu stima,
    mc

  5. Avatarul lui MB MB spune:

    revin la subiect..
    dar dacă am admite că e necesar ca ceva să se îndoaie ca să nu se rupă? să înţelegem nevoia de flexibilitate în acele timpuri care ne învăţau „proverbul” – capul plecat sabia nu-l taie –
    a fost şi slugărnicie deşănţată din partea oportuniştilor (care au existat mereu oriunde), dar a fost şi înţelepciunea de a păzi turma cu preţul unor adeziuni de faţadă, nu m-aş pripi la judecăţi.
    fiecare dintre patriarhii de până acum a avut scăderile sale, fiindcă au fost oameni. la ce bun martirajul căutat, curajul inutil, mândru? mi se pare mai aproape de discernământ virtutea diplomaţiei în vremuri tulburi.
    între BOR şi Stat a existat mereu relaţia dintre două instituţii, căci asta sunt şi una şi alta.

    • Avatarul lui Marius David Marius David spune:

      MB, hmmm, din păcate am trăit în propria familie acestă tragedie, ştiu ce spun.
      din păcate unele adeziuni n-au fost de suprafaţă.
      Este foarte interesant de studiat psihologia delatorului.
      Nu înţeleg „depăşirea atribuţiunilor”, entuziasmul unor delatori în a face mai mult decît li s-a cerut.
      Da, ştiu, am citit, spiritul ortodoxiei… smerenia, refuzul martirajului mîndru, cum spui tu, curajul inutil… discernămîntul înţelept, exemplul cel mai bun? Teoctist!

      draga MB, din punct de vedere isntituţional ai dreptate,
      din punct de vedere teologic, lucrurile se complică enorm. Biserica are un Cap în ceruri, este o instituţie DIVINO-umana, istorico-ESCATOLOGICĂ, nu-i chiar aşa de simplu. are o componentă spirituală, este de o altă categorie ontologică faţă de stat.
      Mă tem că statului nici nu-i putem acorda ontologie, este de discutat pe chestiune.
      Biserica este instituţie, dar în acelaşi timp, paradoxal, este Trup Viu Spiritual, singura care a primit promisiunea că porţile locuinţei morţilor n-o vor birui

      MAtei 16:18 Şi Eu îţi spun: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea, şi porţile Locuinţei morţilor nu o vor birui.

  6. Avatarul lui flyingtoday flyingtoday spune:

    @Marius
    ->prin comentariul meu de mai sus eu am jucat rolul lui Marius David, iar Marius pe cel al Bisericii Ortodoxe . si iata ca am aflat lucruri noi despre dvs. ma intreb daca si unii membrii ai Bisericii Ortodoxe ar avea de spus lucruri in apararea lor,pe care dvs. nu le cunoasteti si care v-ar schimba putin perspectiva daca le-ati afla ?

    • Avatarul lui Marius David Marius David spune:

      ma bucur ca ai aflat lucruri noi, asta înseamnă că slujeşte.
      Sigur, sînt sigur că ar fi multe de spus în apărare.
      Am ascultat toate tipurile de argumente posibile. Se poate scrie o teză de doctorat pe tipologia şi taxonomizarea scuzelor foştilor securişti.
      unele sînt de-a dreptul hazlii, altele te vor umple de oroare.
      Nu ştiu cu cîţi dintre aceştia ai stat de vorbă personal?
      Eu am zeci de mega de interviuri audio. N-ai idee ce torsionare a gîndirii poate produce un sistem.

  7. Avatarul lui adrian adrian spune:

    ‘Omul nou’ nu e o creatie exclusiv comunista.
    De ‘omul nou’ au vorbit si legionarii (se pot da exemple cu mii de texte legionare care contin sintagma).
    Miscarile extremiste isi propun sa FACA un om nou, numai ca acest om nou trebuie nascut, nu facut.

  8. Avatarul lui George George spune:

    La ce versuri a spus Vadim atunci si acolo, se pare ca nu a fost un profet prea bun.
    „Sa traiasca-n veci Partidul…Ceausescu…”si tot nemul lor 😛

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.