In-texte-sant: Instruirea şi educaţia, bine sau rău? UPDATE: PERLE LA BAC!!!!

Unul dintre beneficiile Facebook-ului este împărtăşirea de citate şi fragmente de lectură. Via Era Mulţimilor am citit un fragment foarte interesant, care cade tocmai bine acum cînd se discută legea educaţiei. Am înţeles că azi dimineaţă, după declaraţiile domnului Hîrdău, comisia era pe la articolul şapte zeci şi opt din patru sute şi ceva… Foarte greu merge, mai ales că sîntem înainte de vacanţa parlamentară.

Vă propun un text de Gustave le Bon.

Gustave Le Bon (n. 7 mai 1841 Nogent-le-Rotrou, Franţa – d. 13 decembrie 1931 la Marnes-la-Coquette, Franţa), a fost un sociolog francez. A scris numeroase lucrări în domenii foarte diverse, printre care tratate de medicină, studii asupra istoriei civilizaţiei diferitor popoare, cercetări de psihologie socială, analize ale teoriilor fizice cu privire la natura materiei şi a energiei, tratate de călărie şi multe altele. Lucrarea sa cea mai cunoscută este „Psychologie des Foules” (1896) (Psihologia mulţimilor) care analizează problemele inconştientului colectiv şi al comportării mulţimilor. Gustave Le Bon este considerat a fi creatorul disciplinei psihologiei sociale.

Să citim asta acum cînd este vremea examenelor şi discuţiilor despre educaţie. Nu ştiu de ce am senzaţia că textul a fost scris ieri şi în România.

Dar mai bine citim, iată:

5. Instruirea şi educaţia

Printre ideile dominante de prim rang ale timpului nostru se află şi următoarea: instruirea are drept rezultat cert perfecţionarea oamenilor şi chiar egalitatea lor.
Prin simpla repetare, aserţiunea aceasta a sfîrşit prin a deveni una din dogmele cele mai de nezdruncinat ale democraţiei.
De fapt ar fi greu să abordăm acum această dogmă, aşa cum odinioară era greu să te atingi de acelea ale bisericii.
Dacă apropiem profundele disensiuni religioase şi politice care desbină diversele regiuni ale Franţei şi care sînt îndeosebi o problemă de rasă, de tendinţele separatiste manifestate în perioada Revoluţiei şi conturate din nou spre sfîrşitul războiului franco-german, vedem că rasele diferite care subzistă pe
solul nostru sînt cu totul departe de a fi fuzionat. Centralizarea energică a Revoluţiei şi crearea de departamente artificiale destinate să amestece vechile provincii a fost, desigur, opera sa cea mai utilă. Dacă descentralizarea de care vorbesc atîta astăzi spiritele neprevăzătoare ar putea fi creată, ea ar duce fără întîrziere la cele mai sîngeroase discordii.
A nu recunoaşte lucrul acesta, este a uita cu totul istoria noastră. Dar asupra acestui punct, ca şi asupra a multe altele,, ideile democratice se găsesc în profund dezacord cu datele psihologiei şi ale experienţei.
Cîţiva filosofi eminenţi, îndeosebi Herbert Spencer, nu au avut dificultăţi prea mari ca să arate că instruirea nu-l face pe om nici mai moral, nici mai fericit, că ea nu-i schimbă instinctele şi pasiunile ereditare şi că, rău canalizată, poate deveni mai mult primejdioasă decît utilă. Statisticienii au confirmat aceste vederi
spunîndu-ne că criminalitatea creşte o dată cu generalizarea instruirii, sau cel puţin o dată cu generalizarea unei anumite instruiri ; că cei mai răi duşmani ai societăţii, anarhiştii, se recrutează adesea dintre laureaţii şcolilor.
Un magistrat distins, d. Adolphe Guillot, făcea observaţia că actualmente există 3000 de criminali, faţă de 1 000 de analfabeţi şi că, în 50 de ani, criminalitatea a crescut de la 227 la 100 000 de locuitori la 552, înregistrînd, cu alte cuvinte, o creştere de 133 la sută. El şi colaboratorii săi au notat, de asemenea, că criminalitatea progresează în principal în rîndul tinerilor pentru care şcoala gratuită şi obligatorie a înlocuit ucenicia făcută la patron.

Fără îndoială, nimeni nu a susţinut vreodată că instruirea bine îndrumată nu ar putea da rezultate practice foarte utile, dacă nu pentru a ridica moralitatea, cel puţin pentru a dezvolta capacităţile profesionale. Din nefericire, popoarele latine, mai ales de treizeci de ani încoace, şi-au bazat sistemul de instruire pe principii foarte defectuoase şi, în pofida observaţiilor unor spirite eminente, persistă în lamentabilele lor erori. Eu însumi am arătat, în diferite lucrări, că educaţia noastră actuală transformă în duşmani ai societăţii un mare număr dintre cei care au primit-o şi recrutează discipoli pentru cele mai rele forme de socialism.

Primul pericol al acestei educaţii — cu deplină justeţe calificată drept latină — este acela de a se întemeia pe o eroare psihologică fundamentală: primejdia de a-şi imagina că recitarea de manuale dezvoltă inteligenţa.
In consecinţă, ne dăm silinţa să învăţăm cît mai mult posibil şi, de la şcoala primară la doctorat sau concursurile pentru titlul de agregat, tînărul nu face decît să ingurgiteze conţinutul cărţilor, fără a-şi exersa vreodată judecata proprie şi iniţiativa.
Instruirea constă, pentru dînsul, în a recita şi a asculta. „Să înveţi lecţii, să ştii pe dinafară o gramatică sau un compendiu, să repeţi bine, să imiţi la perfecţie!”— scria un fost ministru al instrucţiunii publice ( ” o educaţie nostimă în care orice efort este un act de credinţă faţă de infailibilitatea dascălului şi care nu face decît să ne micşoreze şi să ne facă neputincioşi”).

Dacă educaţia aceasta nu ar fi decît inutilă, ne-am putea mărgini să-i deplîngem pe nefericiţii copii pe care, în locul atîtor lucruri necesare, preferăm să-i învăţăm genealogia fiilor lui Clotaire*, luptele Neustriei** şi Austrasiei***, ori clasificările zoologice; dar ea prezintă pericolul mult mai serios de a inspira celui care a primit-o un dezgust excesiv faţă de condiţiile în care s-a născut şi dorinţa nestăpînită de a evada din aceste condiţii.
Muncitorul nu mai vrea să fie muncitor, ţăranul nu mai vrea să fie ţăran, iar ultimul dintre burghezi nu vede pentru fiii săi altă carieră posibilă decît funcţiile cu leafă de la stat.

In loc să-i pregătească pe oameni pentru viaţă, şcoala nu-i pregăteşte decît pentru funcţii publice în care reuşita nu cere nici o sclipire de iniţiativă, în josul scării sociale, ea creează aceste armate de proletari nemulţumiţi de soarta lor şi
mereu gata de revoltă; sus, burghezia noastră frivolă, sceptică şi credulă totodată, impregnată de o încredere superstiţioasă în statul-providenţă pe care, totuşi, mereu îl vorbeşte de rău, învinovăţind întotdeauna guvernul de propriile ei greşeli şi incapabilă să întreprindă ceva fără intervenţia autorităţii.

Statul, care fabrică cu ajutorul manualelor pe toţi aceşti posesori de diplomă, nu poate folosi decît un mic număr dintre dînşii, lăsîndu-i prin forţa împrejurărilor pe ceilalţi fără slujbă. E nevoit deci să se resemneze a-i hrăni pe cei dintai şi de a-i avea drept inamici pe ceilalţi. Din vîrful şi pînă la baza piramidei sociale, masa formidabilă a posesorilor de diplome asediază astăzi slujbele.
Un negustor poate foarte greu găsi un agent pe care să-l trimită ca reprezentant în colonii, pe cînd posturi oficiale din cele mai modeste sînt solicitate de mii de candidaţi. Numai departamentul Senei numără 20 000 de institutori şi institutoare fără posturi, care, dispreţuind ogoarele şi atelierele, se adresează statului ca să le asigure existenţa. Numărul aleşilor fiind redus, acela al nemulţumiţilor este în mod necesar imens. Aceştia din urmă sînt gata pentru toate revoluţiile, oricare ar fi şefii şi scopul urmărit. Achiziţia de cunoştinţe inutilizabile este un mijloc sigur de a transforma omul în revoltat”.

Evident, este prea tîrziu spre a mai înfrunta un asemenea curent.
Doar experienţa, cea din urmă educatoare a popoarelor, îşi va lua sarcina de a ne dezvălui greşeala. Numai ea va şti să dovedească necesitatea înlocuirii odioaselor noastre manuale, a jalnicelor noastre concursuri printr-o instruire profesională capabilă să readucă tineretul pe ogoare, în ateliere, în întreprinderile din colonii, astăzi în stare de delăsare.
Această instruire profesională, atît de cerută astăzi de toate spiritele luminate, a fost aceea primită odinioară de părinţii noştri şi pe care au ştiut s-o păstreze.

Popoarele care domină azi lumea prin voinţa, iniţiativa şi spiritul lor întreprinzător, în pagini remarcabile, din care voi reproduce mai departe pasaje esentiale, Taine a arătat limpede că educaţia noastră de altădată era cam ceea ce este astăzi educaţia engleză sau americană şi, făcînd o pregnantă paralelă între
sistemul latin şi sistemul anglo-saxon, el reliefează clar rezultatele celor două metode.

Poate că am putea să acceptăm toate inconvenientele educaţiei noastre clasice dacă ea nu ar face decît declasaţi şi nemulţumiţi, dacă achiziţia superficială a atîtor cunoştinţe şi recitarea perfectă a atitor manuale ar ridica nivelul inteligenţei.
Dar obţine ea realmente acest rezultat? Vai, nu! Judecata, experienţa, iniţiativa, caracterul sînt condiţiile succesului în viaţa şi nu din cărţi se învaţă ele. Cărţile sînt dicţionare de consultat cu folos, dar din care este absolut de prisos să înmagazinezi în cap lungi fragmente.

Fenomenul nu este, de altfel, specific popoarelor latine; îl observăm şi în China, ţară condusă şi ea de o solidă ierarhie de mandarini şi unde mandarinatul se obţine tot prin concurs, pentru care singura probă este recitarea imperturbabilă din groase manuale.
Armata ştiutorilor de carte fără slujbă este considerată astăzi în China o veritabilă calamitate naţională. La fel în India, unde, după ce englezii au deschis şcoli, nu pentru a educa, ca în Anglia, ci pur şi simplu spre a-i instrui pe indigeni s-a format o clasă specială de ştiutori de carte, Babu, care, atunci cînd nu pot cuceri o poziţie,, devin duşmanii ireconciliabili ai puterii engleze. La toţi aceşti Babu„ prevăzuţi sau nu cu slujbe, cel dintîi efect al instruirii a fost scăderea enormă a nivelului lor de moralitate.
Am insistat pe larg asupra acestui aspect în cartea mea Les
civilisations de Vinde. Toţi autorii care au vizitat marea peninsulă au constatat acelaşi lucru.

Instruirea profesională poate dezvolta inteligenţa într-o măsură care scapă cu totul instruirii clasice. Taine a arătat lucrul acesta foarte bine în rîndurile care urmează: „Ideile nu se formează decît în mediul lor natural şi normal; ceea ce face să se dezvolte germenul lor sînt nenumăratele impresii sensibile pe care tînărul le receptează zi de zi în atelier, în mină, la tribunal, în biroul notarului, pe şantier, în spital, la vederea uneltelor, materialelor şi operaţiilor, în prezenţa clienţilor, a muncitorilor, a muncii, a lucrului bine sau rău făcut, costisitor sau lucrativ: iată micile percepţii specifice ale ochilor, urechii, mîinilor şi chiar mirosului, care, primite involuntar şi elaborate în taină, se organizează în el spre a-i sugera mai devreme sau mai tîrziu cutare combinaţie nouă, cutare simplificare, economie, perfecţionare sau invenţie. De toate aceste contacte preţioase, de toate aceste elemente asimilabile şi indispensabile tînărul francez este lipsit tocmai în anii vîrstei rodnice: şapte sau opt ani el este sechestrat într-o şcoală, departe de experienţa directă şi personală care iar fi dat noţiunea exactă şi vie a lucrurilor, a oamenilor şi diferitelor moduri de a lucra cu toate acestea.
…Cel puţin nouă din zece şi-au pierdut timpul şi eforturile, mai mulţi ani din viaţa, anii cei mai eficaci, mai importanţi sau chiar decisivi: ţineţi cont mai întîi de jumătate sau două treimi din cei care se prezintă la examen, vreau să spun refuzaţii; apoi, dintre admişi, gradaţi, posesori de brevete şi diplome, încă o jumătate sau două treimi, vreau să spun surmenaţii.
Li s-a pretins prea mult cerîndu-li-se ca în cutare zi, pe un scaun sau în faţa unui tablou, să fie, timp de două ore şi pentru un grup de ştiinţe, repertorii vii ale întregii cunoaşteri umane; într-adevăr, ei au fost aceasta, sau au fost cu aproximaţie, în acea zi, timp de două ore; dar, o lună mai tîrziu, nu mai sînt; nu ar mai putea •susţine un nou examen; achiziţiile lor, prea numeroase şi •copleşitoare, lunecă neîncetat în afara spiritului lor şi noi achiziţii nu mai fac. Vigoarea lor mentală a cedat; seva fecundă a secat; apare omul făcut şi adesea acesta este un om sfîrşit.

Acesta, aşezat, căsătorit, resemnat să se învîrtească în cerc, la nesfîrşit în acelaşi cerc, cantonează în oficiul său restrîns; îşi îndeplineşte slujba corect, nimic mai mult. Randament mediocru; cu siguranţă, încasările nu echilibrează cheltuielile. In Anglia şi în America, unde, ca odinioară în Franţa de dinainte de 1789, se foloseşte procedeul invers, randamentul obţinut este egal sau superior”.

Ilustrul istoric ne arată apoi care este deosebirea între sistemul nostru şi acela al anglo-saxonilor. La ei învăţătura nu provine din cărţi, ci din lucrurile înseşi. Inginerul,, de exemplu, formîndu-se într-un atelier şi niciodată într-o şcoală, fiecare poate ajunge exact la gradul pe care îl comportă inteligenţa sa, muncitor sau contramaistru în caz că este incapabil să meargă mai departe, inginer dacă aptitudinile sale i-o permit. De altminteri este un procedeu democratic şi util societăţii, în contrast cu acela care face să depindă întreaga carieră a unui individ de un concurs de cîteva ore, susţinut la vîrsta de 18 sau 20 de ani.

„In spital, în mină, în manufactură, la arhitect, la omul legii, elevul, primit de foarte tînăr, îşi face ucenicia şi stagiul, cam ca la noi un secretar de birou de avocatură sau un ucenic într-ale picturii în atelierul său. In prealabil, înainte de a intra, a putut urma vreun curs general şi sumar, spre a avea gata cadrul depozitării observaţiilor pe care urmează a le face de îndată. Cu toate acestea, cel mai adesea la îndemîna sa se află cîteva cursuri tehnice pe care le va putea frecventa în orele libere, spre a coordona treptat experienţele cotidiene pe care le face. Sub un asemenea regim, capacitatea practică creşte şi se dezvoltă de la sine, exact în măsura pe care o comportă facultăţile elevului şi în direcţia impusă de viitoarea sa ocupaţie, de munca specială la care vrea să se adapteze încă din prezent. In felul acesta, în Anglia şi Statele Unite tînărul ajunge repede să dea tot ceea ce poate da. De la vîrsta de 25 de ani şi chiar mai curînd, dacă are substanţa şi fondul de rigoare, el este nu doar un executant util, ci şi un întreprinzător spontan, nu numai un angrenaj, ci şi un motor. în Franţa, unde a prevalat procedeul invers şi unde, cu fiecare generaţie, devine tot mai chinezesc, totalul forţelor pierdute este enorm”.

Şi marele filosof ajunge la următoarea concluzie în ceea ce priveşte nepotrivirea crescândă a educaţiei noastre latine cu viaţa:

„La trei etaje ale instruirii, pentru copii, adolescenţi şi tineret, pregătirea teoretică şi şcolară în bănci, cu ajutorul cărţilor, s-a prelungit şi s-a supraîncărcat în vederea examenului de absolvire, de grad, de diplomă, exclusiv în scopui acesta şi cu ajutorul celor mai rele mijloace, prin aplicarea unui regim antinatural şi antisocial, prin întîrzierea excesivă a uceniciei practice, prin internat, antrenament artificial şi îndopare mecanică, prin surmenare, fără a se ţine seama de viitor, de vîrsta adultă şi de ocupaţiile viguroase cărora bărbatul va trebui să le facă faţă, făcîndu-se abstracţie de lumea reală în care tînărul va intra, de societatea ambiantă la care trebuie să-l adaptăm sau să-1 resemnăm anticipat, de conflictul uman în care, spre a se apăra şi a se ţine în picioare, el trebuie, în prealabil, echipat, înarmat,, exersat, călit. Această echipare indispensabilă, această achiziţie mai importantă decît toate celelalte, această soliditate a bunului simţ, a voinţei şi nervilor şcolile noastre nu o dau; cu totul pe de-a-ndoaselea, departe de a-1 califica, ele îl descalifică în ceea ce priveşte condiţia sa viitoare şi definitivă.
In consecinţă, intrarea sa în lume şi primii paşi pe terenul acţiunii practice nu sînt, cel mai adesea, decît, o suită de căderi dureroase; tînărul rămîne cu moartea în suflet, doborît pentru multă vreme, uneori estropiat pe totdeauna. Este o încercare aspră şi primejdioasă; echilibrul moral şi mental se alterează în această încercare şi există riscul de a nu se mai putea restabili;
deziluzia a şi venit, prea brusc şi prea total; decepţiile au fost prea mari şi amărăciunile prea grele.”

Ne-am îndepărtat, în cele de mai sus, de psihologia mulţimilor?
Cu certitudine nu. Spre a înţelege ideile, credinţele care germinează azi şi care vor apărea mîine, trebuie să ştim cum a fost pregătit terenul. Invăţătura dată tineretului dintr-o ţară permite să se prevadă întrucîtva destinele acelei ţări.
Educaţia generaţiei actuale justifică previziunile cele mai sumbre. In parte, cu ajutorul instruirii şi educaţiei se ameliorează sau se alterează sufletul mulţimilor.

Era deci necesar să arătăm cum sistemul actual 1-a fasonat şi cum masa indiferenţilor şi a neutrilor a devenit progresiv o imensă armată de nemulţumiţi, gata să urmeze toate sugestiile utopiştilor şi retorilor. Şcoala formează astăzi nemulţumiţi şi anarhişti şi pregăteşte pentru popoarele latine timpurile decadenţei.

*Taine, Le regime moderne, t. II, 1894. Aceste pagini sînt aproape ultimele pe care le-a scris Taine. Ele rezumă în chip admirabil rezultatele lungii sale experienţe.
Educaţia este singurul nostru mijloc de a acţiona puţin asupra
sufletului unui popor. Este profund întristător faptul că’ aproape nimeni în Franţa nu a putut ajunge să înţeleagă ce redutabil element de decadenţă constituie învăţămîntul nostru actual.
In loc să înalţe tineretul, el îl înjoseşte şi îl perverteşte.”

(Gustave Le Bon)

Nota :

* Nume purtat de mai mulţi regi francezi, urmaşi ai lui Clovis în secolele VIVIII. (Nota trad.)
** Unul din statele Franţei merovingiene, format imediat dupj moartea lui Clotaire I, în anul 1561. (Nota trad.)
*** Numit şi „regatul de Est”, acest st tule franc, mai puţin romanizat, a fost mult timp rivalul Neustriei, avînd în cele din lirmfl cîştig de cauză. De aici s-a ridicat dinastia carolingiană. (Nota trad)

Iată acum și dovada:

Agripina nu avea decît doi copii, pentru ca al treilea, Paunas, nu mai conteaza, pentru ca tot îl manînca vulturii.

In nuvela „La vulturi” de Gala Galaction, sunt descrise aventurile unei alpiniste curajoase fugarite de turci, si copii ei.

Metoda folosita de Ion pentru a pune mîna pe pamîntul Anei este însarcinarea. !!!

Privind atent plugul vede ca e de fier si privind si mai atent taranul, Arghezi, ca un poet bun ce este, vede ca e de bronz.

Si Stroe Orheianu cînd îl vazu pe Tudor Soimaru zise în gînd: Pe unde o scot, vere?!

Vlaicu-Voda era un functionar model care avea un randament deosebit ca domn.

Este vorba de peripetiile lui Robinson Crusoe dupa ce pleaca din Troia.

In cunoscuta balada „Miorita”, sunt descrise cateva intamplari in care sunt implicate doi criminali, o oaie turnatoare, si un cioban ce socheaza prin prostia lui.

Pentru ca suntem oameni, nu poti sa ceri cainelui din scara blocului sa sufere pentru deceptiile tale.

Capitala SUA este Casa Alba.

În China traieste foarte multa lume care manînca o abundenta de orez, se încheie la gît si-a inventat guma de la capatul creionului.

Sahara se afla asezata pe un nisip uscat, lipsa apei avînd în zona o prezenta statornica.

În padurile Amazoniei traieste o jungla fioroasa.

Lebada moare de cîte ori cînta.

Animalele salbatice traiesc în padurea zoologica.

În caz de accident nu trebuie sa fugi de la locul faptei fiindca victima, daca nu e lovita fatal, poate retine numarul masinii.

Antarctica este un continent alb din cauza zapezilor care nu se mai topesc odata.

Creierul este un organ oarecum indispensabil capului.

În multe poezii Octavian Goga a scos în evidenta natura si treieratul pe caldura.

Rascoala de la Bobîlna a început pe un deal si s-a terminat în 1438.

Zaharia Stancu a scris un roman descult. A fost si sef de birou la scriitori.

Rascoala începu spre seara si taranii îsi aprinsera lanternele ca sa vada drumul spre ciocoi.

Cu cît ne apropiem de izbucnirea rascoalei, cu atît taranii stau mai mult în cîrciuma, ca sa faca în ciuda boierului.

Si cînd Petre Petre o vazu pe Nadina dezbracata îl gîdila în talpi.

Descoperirea Americii s-a produs într-un moment de neatentie a pazei de coasta.

Nilul este un fluviu ramas de pe vremea faraonilor.

Soldatul Ionescu avea o misiune importanta: belea ochii la avioane.

La Otopeni erau numai gropi si avioanele le ocoleau si tunarii trageau dupa ele în zig-zag.

Contemporanii lui Eminescu l-au urmarit ca sa-i ghiceasca filozofia si ca sa-i caute nod în papura.

Din lumea satului tîsnesc figuri memorabile ca: pupaza, ciresul si altele care au completat actiunea operei.

Liviu Rebreanu are un mare talent de scriitor de la 300 de pagini în sus.

Si bietul Eminescu, scîrbit de bisnita societatii sale si ca Veronica Micle îi facea fite, intra într-o etapa noua pe care mi-e rusine s-o spun.

Tudor Soimarul era apt de lupta, cu vizita medicala facuta.

Dragu-mi era satul meu si pomul unde lega mama porcul!!! – citat din „Amintirile” lui Creanga.

În versurile: „Ce-ti pasa tie chip de lut / Dac-oi fi eu sau altul?”
poetul ne vorbeste despre aspectul fiintei cu care Luceafarul este în gagicareala si ea îi spune ca nu stie daca va fi al ei sau va fi altul.

Romanul „Rascoala” este conceput de Liviu Rebreanu sferic, pentru ca începe si se termina cu imaginea burtii lui Rogojinaru, care seamana cu o sfera.

La Humulesti Ozana curgea limpede fara prea mari framîntari sociale si politice.

Mos Danila îsi facu rugaciunea catre Dumnezeu dupa ce muri.

Stefan cel Mare a avut o sotie cuminte care sta în palat si îl astepta sa vina de la lupte ca sa puna masa.

Nichita Stanescu a stiut el de ce a pus virgulele si punctele acelea în poezie si nu ma bag eu în ce a facut el.

Legile nescrise ale satului sînt respectate cu strictete de Vitoria,
Gheorghita si cîinele lor.

Versul „de la strabunii mei pîna la tine” explica distanta în km, care exista între poet si rudele sale ce traiau undeva la tara .

Danila Prepeleac era tovaras de copilarie cu Ion Creanga si cu el pleca iarna la sanius.

Eminescu se indeparteaza pentru a lumina dorintele celei moarte.

Miron Costin vrea sa ne arate ca este bine ca din cand in cand sa mai deschizi o carte si sa o citesti pentru ca nu face rau.

Citind, se mai dezvolta si omul la creier si acumuleaza materie prima.

Eminescu descrie faptele care se petrec la plural care demonstreaza ca tot timpul sunt mai multi.

Este bine sa mai si citesti, decat sa tai frunza la caini degeaba.

Eminescu este trist pentru ca nu a reusit sa faca nimic in viata lui.

Miron Costin nu foloseste cuvinte de tip gramatical pentru gramatica limbii romane.

Nepoata lui Motoc este furata de oastea leseasca si adusa ca captura.

Ion Creanga s-a nascut între anii 1887-1889.

Creanga a scris povesti ca: „Cocosul babei”, „Gaina lenesa”, „Punguta cu bani marunti”, „Lupul si capra”.

Nechifor Lipan a avut fericita ocazie de a nu se mai întoarce acasa fiind jefuit de niste oameni invidiosi.

El mergea pe bicicleta cu picioarele goale, bagate în portbagaj.

Soldatii îi urmareau pe nemti si, cum îi vedeau ca se urca în avioane, sareau calare pe tunuri si îi urmareau pe tot aeroportul.

Patima s-a pus pe capul oamenilor ca curca pe curcan.

Personajele principale din povestirea „O ora din august” sînt: ofiterul Rosu si avioanele nemtesti.

Pe aeroportul Otopeni se luptau nemtii cu americanii, iar românii trageau, cu succes, cînd în unii, cînd în altii.

Gala Galaction se mai numea si Grigore Pisulescu!!!

Pe Tudor Soimaru, dorul pentru Magda Orheianu îl tragea jos de pe cal, mai-mai sa pice!

Magda îl iubea pe Tudor Soimaru fara sa stie ca acesta nu stia limbi straine.

În „Amintiri” apare copilaria fericita a puiului de taran Crenguta Ionel.

Ceahlaul este situat sus pe munte.

Mos Danila sta pe vine sa prinda vulturii de pene.

La începutul fiecarei poezii eminesciene sta plantat cîte un tei mai gros sau mai subtire în functie de cîte strofe are poezia.

Cînd eroul muri împuscat de nemti pe cîmp, simti miros de marar si de patrunjel.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Cărţi de citit, Dezbatere, dulce Românie, In-text-esant, Zidul rugăciunii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la In-texte-sant: Instruirea şi educaţia, bine sau rău? UPDATE: PERLE LA BAC!!!!

  1. Marcel Filip zice:

    Incredibil de adevarat pentru zilele noastre. Si mai ales ca sunt scrise de un francez.

    • michael zice:

      ce anume?

      spiritul de turma?

    • Marius David zice:

      de ce … e interesant pentru că e scris de un francez?
      cred că ştiu ce vrei să spui, dar formulează tu.

      • Marcel Filip zice:

        Francezii sunt socialisti de felul lor in gandire si economie.
        Asteapta ca statul sa le rezolve toate problemele. Aproape le pot spune anti-capitalisti.
        Sau cum spunea cineva. ” they are Americans who did not take the boat”
        Articolul este extrem de pragmatic , scris parca de un capitalist mai ceva decat Bill Gates.
        Gustave le Bon lauda sistemul de educatie anglo-saxon in comparatie cu cel francez.
        Oarecum cu o parere de rau ca francezii au pierdut trenul. ( sau barca) Oricum, anul trecut am avut harul sa vizitez Parisul pentru prima data ca turist. Impresionant! Ai ce vedea.

        • Marius David zice:

          Da, acum am înţeles la ce te referi.

        • adrian zice:

          Totusi, Franta nu e Mali sau Somalia… Nici macar Romania… 🙂
          Ce trenuri au pierdut?! Trenul in care ne-am urcat noi?!
          Si ce daca sunt socialisti (desi afirmatia mi se pare ca suna a generalizare fortata)? Exista o stanga occidentala nemarxista. Pe lumea asta nu trebuie sa traiasca decat (neo)liberalii?
          Eliade scrie undeva ca a intalnit studenti anglosaxoni care nu stiau nimic de Shakespeare… Nu cred ca sistemul francez e mai prejos de cel american. Oricum, nu vad dupa ce criterii am alcatui un clasament. Asta daca nu cumva Sorbona a devenit, intre timp, un fel de scoala profesionala…

          • Marius David zice:

            din păcate, Adrian, chiar şi la Sorbonica au început să se strice lucrurile, la fel ca şi la Oxford.
            Este o discuţie lungă. La a doua am văzut cu ochii mei. În ce priveşte prima, ştiu de la un doctor de Sorbona ce s-a întîmplat în ultimii 7 ani acolo.
            Învăţămîntul europena, aşa cum observa domnul Marga, este într-o criză cumplită.
            Vîntul stricat bate şi prin universităţile mari din păcate.

  2. naomi zice:

    Si oare chiar sa se ocupe cineva de generatia tanara a tarii noastre? Ma indoiesc.
    Ar trebui mai intai sa schimbe multi invatacei care fac umbra….. ma ia valul mai bine tac.
    Te doare inima sa vezi tineri scoliti care dupa terminarea studiilor nu mai au nici un tel.
    Termina facultatea si ajung muncitori comerciali la patron. Asta-i viata?

  3. Ioana zice:

    Daca ne straduim putin, putem scoate o lista cu perle de pe blog. Exista toate categoriile. Exista si comentarii foarte lungi, in general variatiuni pe aceleasi idei obsedante, pline de ineptii demne de o astfel de lista. Se gasesc si perle de fond, si perle de forma, sau chiar amandoua categoriile intr-una singura! „Materie prima” pentru asa ceva se gaseste la tot pasul!

    Lista cu perle de la bac e de ras, dar si de plans. E ingrijorator ce se intampla cu educatia.

    In ce priveste comparatia dintre sistemele de educatie „latin” si „anglo- saxon”, cel de-al doilea este fara indoiala superior. La prima vedere pare mai prost decat sistemul nostru de invatamant, facand o comparatie intre programele scolare si metodologia predarii, dar este mult mai eficient deoarece se centreaza pe intuitie, cercetare, selectarea informatiilor; elevul/studentul este incurajat sa descopere si sa selecteze singur informatia de care are nevoie. Matematica merge pe intuitie; la stiintele umaniste se evalueaza creativitatea inainte de orice (chiar si la istorie, de pilda: o intrebare de examen suna „Ce ai fi facut tu in locul lui Cromwell in cutare situatie?” – in loc sa fie obligati sa insire date pe care o zi dupa examen le-ar uita cu desavarsire, elevii sunt pusi in situatia de a se informa cu privire la situatia respectiva, de a rationa, de a oferi argumente pentru alegerea prezentata).

    • Marius David zice:

      Ioana, cine s-ar mai ocupa şi de asta, dacă numărătorului de serviciu i s-a făcut lene să numere cîte comentarii nu sînt la subiect din postarea record? Cine să colecţioneze perlele din cele peste 30.000 de comentarii? Greu!

      E de plîns, de plîns, sînt şi eu de acord. Dar de ce nu mă miră cu profesori de liceu care nu ştiu să scrie în limba română?

      • Ioana zice:

        Din pacate asa este, exista prea multi profesori „anagramati” :)…unde „anagramat” = persoana care nu gaseste locul corect al literelor in cuvinte sau al semnelor de punctuatie in propozitie!
        Cartea, bat-o vina!! Nu foloseste la nimic! „Complica” existenta…

  4. Pingback: Tweets that mention In-texte-sant: Instruirea şi educaţia, bine sau rău? UPDATE: PERLE LA BAC!!!! | Marius Cruceru -- Topsy.com

  5. mnobineknume zice:

    mie cel mai mult mi-a placut una de acu’ cativa ani :
    „un imparat avea o gradina si in fund un mar”

  6. elisa zice:

    ..e de plans..e de plans..dar sincera sa fiu: de mult n-am mai ras cu lacrimi…
    „bineinteles ca necunoscand autorii..nu le fac niciun rau”,,,nici mie… 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.