Am venit acasă de la spital.
Mi-am pupat copiii, că soţia a fost cu mine. Este făcută dintr-un material care nu se mai fabrică. Cel mai tare mi-a fost milă de ea. A stat afară în parc, în maşină, pentru că nu avea voie înăuntru şi nu-i place să calce regulile cu mita la portar, voia să doarmă în maşină …. Ce bine este să ai prieteni care se arată la nevoie! R. şi L. soţ şi soţie, au luat-o la ei acasă. Scumpi oameni!
Deci, mi-am pupat copiii şi mi-am dat întîlnire şi cu un prieten fără suflet… fiecare are cîini, peşti, eu am computer.
L-am deschis, mort!
Abia mai sufla. M-am dus eu să îmi repar inima şi i-a crăpat lui!
Am decis să nu mă enervez, să nu intru în panică. Altă dată acest fel de întîmplare ar fi fost o tragedie. (Şi acum este, ca românu, ai DVD writer, dar salvezi din 6 în 6 luni). Am decis să mă culc. Am tras un somn bun, ca niciodată, deşi situaţia părea foarte proastă.
L-am dus la doctorii lui. Nu se mai poate face nimic! TRebuie cîntat prohodul!
Copiii nu s-au jucat la el. A fost o furtună şi ceva a pocnit în el! Asta e!
Am luat un alt sistem şi acum mă chinui să salvez datele de pe celălalt computer.
Sînt în faţa altui computer! Tastatura este diferită! Datele, o parte din ele, cel puţin cele salvate pe desktopul celui vechi sînt, probabi, definitiv pierdute.
Dar nu-i nimic! Cînd treci pe lîngă Îngerul Galben, nimic nu-ţi mai pare aşa de rău! Soţia se uită la mine şi se miră că zîmbes şi nu mă mai iau cu mîinile de cap, că nu sînt în depresie pentru cîteva zile, etc.
Să vedem cum ne descurcăm! Orice sfat este binevenit. Oricum am de făcut downloaduri la greu de pe internet şi instalări, refăcut setările, muncă de o săptămînă.
Prietenul E. alt om extraordinar, doctor de computere, s-a oferit să mă ajute! Toată nădejdea la el. Am mai făcut eu din astea. „”Na-ţi-o frîntă că ţi-am dres-o!”. Am încercat să repar singur şi mai mult am stricat.
Cu multă pricepere şi puţin noroc, recuperăm noi, cel puţin ce am lucrat în ultimele şase luni. 🙂






si eu am patit-o 🙂 asa ca am hotarat ca datele importate ( de exemplu problemele pentru atestat) sa le tin pe stick . Si surpriza!! mi-am pierdut stick-ul :))
asta chiar e tare!… deşi, deloc plăcută – sunt convins! 🙂
mda :)) asta este 😀 am refacut tot atestatul, ce era sa fac? :-<
Este foarte ușor să salvezi datele în principiu. Sistemele de operare linux se distribuie gratuit și poate fi scrisă ușor o imagine pe un CD. Dacă hardware-ul sistemului bolnav mai suflă cât de cât, intri pe linux (direct de pe CD – fără niciun fel de instalare) și poți transfera datele importante pe un stick. În principiu funcționează dacă se mai învârte cât de cât hardul bolnav.
mulţumesc pentru informaţie.
Sau daca nu prea mai vrea sa se mai invarta, se poate pune peste noapte in frigider :D. Nu glumesc. La frig metalul se contracta. In special la problemele de mecanica a HDD-ului chestia asta ajuta.
bună idee! Dar acum sîn HDD în vid, aşa că nu prea mai contează
Conteaza. Caldura se poate transmite (prin radiatie) si in vid. In plus, dispozitivele mecanice din HDD sunt solidare cu un suport, nu sunt suspendate in vid, deci avem transfer de caldura si prin conductie.
Eu am salvat candva niste date cu ajutorul frigiderului.
bun de ştiut, deci funcţionează?
De obicei se folosesc programe puternice de recuperare a datelor chiar si dintr-un hdd ce a trecut prin apa, foc, etc.
Asemenea programe sunt valabile de obicei cu plata si daca este ceva bun necesita o plata pe masura. Este insa si ceva freeware care se poate folosi numit „Live Forensic Toolkit” – http://www.masterkeylinux.com/index.php/lft
De obicei cu asemenea soft-uri se poate recupera tot ce a fost vreodata pe hdd si sunt folosite de politie pentru a colecta probe impotriva inculpatilor. Insa trebuie neaparat ca sa fie manuit de cineva care stie ce face.
mulţumesc pentru link!
Dar s-a stricat si hardul? ca daca nu, nu e asa de greu de recuperat!
Nu, am recuperat de pe hard, dar am altă problema, nu pottransfera de pe un computer pe altul pentru că arborele de directoare este prea amplu şi prea lung, altă prostie a windows-ului.
Ne pare rau de moartea pc-ului. Sper ca nu a fost HDD, ci alta problema.
Am un program in pc-ul meu, luat gratuit – se ofera uneori programe complete gratuit pe internet – nu luate depe torrent sau rapidshare, numit Easeus Partition Master Partition Professional Edition 5.xx. marime 42MB, si a reusit sa faca recuperari foarte bune de date, chiar pe un HDD ce a necesitat reinstalare de OS pe el.
Daca doriti, imi trimiti un mesaj prin e-mail si vedem unde il incarc doar pentru Dvs.
In rest va doresc sanatate, pace si liniste in mijlocul furtunii. Vorbesc din experienta furtunii in familia mea chiar in aceste momente.
Domnul sa va intareasca in furtuna, frate VAsile, v-am scris pe privat.
Daca e doctor in PC-uri, atunci prietenul E., care are si el la randul sau alti prieteni priceputi, o sa rezolve.
Pentru viitor, o abordare inteleapta in ceea ce priveste backup-ul.
Dupa o instalare de sistem de operare, drivere, aplicatii, setari aplicatii si utilitare recomand efectuarea unei copii de siguranta a partitiei de boot, cu Drive Image XML Backup, o aplicatie gratuita pentru uzul personal, foarte puternica. Se poate salva imaginea de boot foarte comprimat si pe segmente (astfel se poate salva pe mai multe dvd-uri, daca nu i se aloca un spatiu pe o alta partitie – eu folosesc dvd-uri).
Restaurarea imaginii nu mai necesita toate operatiile de instalare SO, drivere aplicatii s.a.m.d.
Un DVD costa 50 de bani. 3-5 DVD-uri pt backup nu costa o avere. Pentru salvarea datelor de pe celelalte partitii ar fi foarte bun un HDD portabil pe care se pot salva la 3-5 luni datele importante (in mod comprimat daca este necesar).
excelent sfat!
multumesc,
Mi-a spus un prieten acum aproximativ un an de zile de un astfel de program care face backup la sistemul de operare si a carui modalitate de restore este foarte simpla. L-am intrebat foarte interesat cum se numeste programul dar nu mai stia.
Eu am calculatorul de 5 ani de zile si incepand cu acum 2 ani, poate si mai bine, incepuse sa imi caraie HDD-ul si sa scoata zgomote ciudat, un fel de clancuri. Prima data m-a luat pe nepregatite si mi-a dat palpitatii cand nu mai vroia sistemul sa mi-l recunoasca, dar pentru ca imi cunosc sistemul (cel putin asa cred eu :)) ) am reusit cu ceva rugaciune sa ii dau de cap. Metoda a fost oarecum simpla: i-am scos si i-am bagat inapoi mufa de la magistrala de date. A fost surprinzator pt mine ca a mers dar bine ca a mers. Dupa ceva vreme in care se linistise a inceput iarasi cu acelasi simptom. A mers din nou prin aceeasi metoda de resuscitare. Intre timp am cumparat un HDD portabil in care imi tin toate datele importante, plus un laptop care sa ma ajute in caz de imi crapa pe neasteptate desktopul si am nevoie urgenta de un calculator.
Deci recomand un HDD portabil pe care sa fie salvate backup-ul sistemului + datele importante in varianta bruta.
Multumesc si eu pentru recomandarea programului de backup. Chiar daca multe persoane ma stiu ca priceput la calculatoare, pe zi ce trece imi dau seama ca stiu tot mai putine. Si recunosc ca nu prea m-am impacat pana acum cu programele de backup, Drive Image XML Backup sper sa ma scoata la lumina. 🙂
Multumesc, Anonim!
Daca nu a puscat nimic in hard-disk, atunci nu e nici un bai. Datele sunt acolo. Tot desktop-ul se pastreaza intr-un folder in documents and settings pe partitia respectiva. Daca se conecteaza HDD-ul la sistemul nou, ca si mediu de stocare suplimentar celui deja deja existent, il vede ca si un alt HDD normal si gata. Copy paste.
Daca ceva s-a dat peste cap in structura de fisiere si e nevoie de recuperare de date, din nou, exista utilitare dedicate, dupa cum au sugerat cei de mai sus. Tot ce exista in computer e tinut intr-un index, ca la biblioteca. Daca partea aceea e afectata, atunci nu mai are de unde sa stie care pe unde e. Insa „cartile” raman acolo.
In cazul asta se cere rabdare. Tot HDD-ul trebuie „recitit” cu un utilitar de recuperare care sa vada care e document, care imagine, care mp3 si asa mai departe.
Insa aici e ceva mai delicat, ca daca el vede ca folderul „muzica” e de fapt „9es$xsa?t” nu e garantat ca se recupereaza 100%. Se poate intampla ca fisierul sa fie recuperat integral, dar cu nume generic de tipul Doc0292.doc
Personal mi-am recuperat date de cateva ori fie de pe un HDD cu electronica arsa sau cu structura de fisiere data peste cap.
da, nu a puşcat hardul. E rezistent.
De atunci nu mai salvez nimic pe desktop ca pierd totul la reinstalare.
Daca HDD-ul e in regula, atunci se poate atasa la un sistem functional (nu trebuie sa se boot-eze de pe el) si absolut tot se poate recupera.
Eventual se monteaza intr-un rack, se conecteaza la portul usb si avem posibilitatea sa recuperam datele.
Ori se booteaza de pe un CD bootabil cu sistem de operare (BartPE de exemplu) si iar se pot salva datele.
Daca HDD-ul e functional nu exista motive/scuze pentru nesalvarea datelor.
Mulţumesc, Pety, deja am început să fac asta.
si eu am patit ceva asemanator
Ufff… Am trecut pe acolo. Si nu am recunperat nimic. Ce mai puteti face pe viitor, pentru situatii cand doar crapa temporar, ca urmare a unui virus sa a altei ganganii electronice, este sa salvati datele importante pe o alta partitie. Face ca totul sa fie mult mai simplu la reinstalare. Asta pe langa „beicapul” de rigoare… facut mai des de 6 luni si, da, pe un hard extern :).
Fiti binecuvantat!
da, dar întotdeauna spun… Salvez mîine, salvez mîine şi tot aşa…
am patru harduri acum, salvez pe unul esenţialul şi pe altul o copie.
Poti salva pe desktop fara nici o problema. Cand faci backup copiezi si C:\Documents and Settings\Userul tau.
Dupa ce instalezi windowsul si copiezi fisierele din backup o sa ai impresia ca nici nu ai reinstalat nimic.
da, reţinut!
Si eu am patit-o.
Si nu am avut salvari la multe date, desi aveam 3 hdd-uri externe in casa, tocmai pentru asa ceva.
Atunci am pierdut, printre altele, fotografiile facute la Stonehenge… 🙂
Eu as proceda altfel. As cumpara 1 hard-disk extern pe care il pot conecta doar cand am nevoie de el si il citeste exact ca pe o partitie. Este cel mai sigur.
făcut deja!
problema este că nu-mi merge şi pe Mac şi pe Windows, acum lucrez la asta.
am o intrebare dar la un hard cu bad-uri se mai poate recupera date ceva cu progame specializate sau gen hirens
JMK says:
iunie 16, 2010 la 11:11 am
De obicei se folosesc programe puternice de recuperare a datelor chiar si dintr-un hdd ce a trecut prin apa, foc, etc.
Asemenea programe sunt valabile de obicei cu plata si daca este ceva bun necesita o plata pe masura. Este insa si ceva freeware care se poate folosi numit “Live Forensic Toolkit” – http://www.masterkeylinux.com/index.php/lft
De obicei cu asemenea soft-uri se poate recupera tot ce a fost vreodata pe hdd si sunt folosite de politie pentru a colecta probe impotriva inculpatilor. Insa trebuie neaparat ca sa fie manuit de cineva care stie ce face.
Am pierdut poze si date importante pt ca a trebuit reinstalat windowsul. asta s.a intamplat cu mai bine de jumatate de an in urma…ai spus ca softul pe care l.ai trimis tu prin link poate recupera tot ce a fst vreodata pe un hard. cum se „manuieste” acest soft? e f important pentru mine sa recuperez tot. multumesc
salut. eu am o problema kare ma cam sperie. am prins si eu virusul ala proaspat intrat p piata si anume ala ce iti blocheaza pc-ul total si iti trimite o pagina de politie p care scrie ca trebuie sa platesti o suma sa se deblocheze pc-ul…etc .. ideea e k i-am dat un restart si am incerkat sa formatez partita c si sa bag windows. primul pas mi-a reusit am formatat partitia insa windowsul nu a rulat pana la capat si nu s-a instalat. mai aveam o partitie cu datele mele pozele documentele d care nu m-am atins. oare se poate salva cv d pe ea acum k pc-ul nu mi se mai deschide?
Hmmm, este cineva care poate ajuta aici? Computeriști?
Pun anunțul tău și pe facebook.
Se poate, bootezi intr-un linux cu un hard extern atasat pe usb si faci manevra de salvare a datelor 🙂
Tocmai am scapat de el: iti spun cum:http://www.selectrealsecurity.com/remove-ransomware. Practic ai nevoie sa instalezi pe un comp sanatos HitmanPro, faci un stick usb cu el ( bootabil, linkul spune cum) si dai scan cand booteaza windows-ul. Toata procedura dureaza 10 minute, nu pierzi nici o informatie. Nu formata nimic, nu reinstala nimic ca nu trebuie.
eu de cînd cu linuxul, ubuntu și alte astea, nu mai am probleme de acest gen
te bagi la startup si stergi ce ti se pare in plus de acolo
si asta pe m-dos
eu asa am rezolvat
Cu live CD bootabil (ceva linux cu varianta desktop, de exemplu ubuntu). Se porneste de pe cd (antetie sa fie bifat in BIOS ordinea corecta de butare, cu CD/DVD primul). Apoi se pune un harddisk extern sau USB si se monteaza (unele distributii monteaza ele, altele nu – se cauta pe net cum se monteaza un dispozitiv periferic sau un HDD/partitie). Si se salveaza datele, daca nu sunt corupte.
Tocmai am scapat de el: iti spun cum:http://www.selectrealsecurity.com/remove-ransomware. Practic ai nevoie sa instalezi pe un comp sanatos HitmanPro, faci un stick usb cu el ( bootabil, linkul spune cum) si dai scan cand booteaza windows-ul. Toata procedura dureaza 10 minute, nu pierzi nici o informatie. Nu formata nimic, nu reinstala nimic ca nu trebuie.
Excelent, mulțumim de răspuns.
e vb de un desktop sau laptop?
Eu asa am rezolvat la cineva http://www.pcrisk.com/removal-guides/6902-remove-politia-romana-virus
mulțumim tuturor pentru răspunsuri
Da-mi voie te rog sa ignor computerul si sa salvez nevasta! Totusi, succes cu recuperarea datelor. Si a inimii.
Corect! Am pierdut computerul acela oricum .
mersi mt pt raspunsuri :)) am rezolvat din prostie cu virusul ala…si am reusit sa salvez si datele.
Excelent! Mă bucur