Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
M-am gindit de mult la Iuda si n-am prea gasit raspunsuri. Saptaminile trecute am auzit ceva intr-o predica care parca m-a mai luminat putin. Predica spunea ca si Petru s-a lepadat de Domnul Isus; dar spunea predicatorul ca este o diferenta intre cineva care regreta pacatul sau cineva care cauta usurare din consecintele pacatului…
Iuda a vrut sa repare gresala facuta ca sa-si schimbe circumstantele, ca nu se simtea bine el insusi cu ceea ce facuse…pe cind Petru nu se gindeste la el insusi…se gindeste la Domnul Isus…cum s-o fi simtit Domnul Isus cind l-a auzit lepadindu-se…
Nu stiu daca am reusit sa explic bine, dar mi s-a parut ca explicatia era un pic mai mult decit intelegeam inainte. Sint nerabdatoare sa invat si alte lucruri despre acest subiect atit de subtil.
http://nicolaesteinhardt.wordpress.com/2010/04/01/problema-lui-iuda-2/
Mulţumim!
interesant ce spune predicatorul de care povesteşti.
despre iuda se spune ca ” a intrat satana in el”
probabil exista o limita pana la care Domnul te mai poate chema. in orice caz, refuzul repetat de a te pocai te duce mai intai la impietrire si mai apoi la moarte sigura.
As fi foarte atent cu verbul „a putea” cand scriem/vorbim despre Dumnezeu.
Dumnezeu nu poate sa minta
Dumnezeu nu poate numi binele rau si nici viceversa. ar mai fi.
Iadul este locul din care Dumnezeu îşi abstrage prezenţa.
Intrăîn cineva Diavolul cînd Dumnezeu se absentează din acela.
…ceea ce a facut Iuda,nu a fost un lucru spontan,o scapare,nu a fost inceputul a ceva…in el s-a declansat un proces,au luat nastere atitudini si ganduri,peste care,mintea a”fatat”…si ,din lipsa de veghere,din lipsa de cercetare a sinelui si a interiorului sau,s-a lasat condus de aceste mladitze,mladitze ale gandurilor care nu au fost subordonate cunoasterii caracterului lui Isus,cunoastere pe care iuda ar fi trebuit sa o detina….si,el a decretat singur pt sine(la fel a facut si lameh in gen 4:23,el isi rosteste pedeapsa pt sine)…s-a pus in mintea lui ISUS,si prin gestul lui a declarat,pentru mine nu mai exista iertare,gestul meu intrece capacitatea lui Isus de a ma ierta,de a ma reabilita…si singur si-a hotarat sentinta:moarte!
Sunt convinsa ca daca iuda s-ar fi cait,si si-ar fi cerut iertare,Domnul Isus l-ar fi iertat!dar el,nu-L cunostea pe Isus…daca L-ar fi cunoscut,ar fi stiut ce inima are acesta…fiecare actionam potrivit cu ceea ce detinem in interiorul mintii si inimii noastre!aceasta este intelepciunea exteriorizata….intelepciunea aplicata!
Si tocmai pentru ca Isus este atat de bun,avem parte de harul si indurarea Lui…ceea ce ma intreb eu personal,este ce facem cu atentionarile,cu batutul pe umeri ,cu mustrarile pe care Isus,in aceeasi bunatate ni le daruieste?…cat suntem in viata,mai avem o sansa sa facem stanga imprejur….dar,noi nu stim durata zilelelor noastre…de aceea:ASTAZI!(sa ne disciplinam mintea,si fiinta noastra sa percute la glasul Domnului:indiferent de vorba pe care ne-o transmite,pt ca atentionarile sunt pt a lua aminte,si a te intoarce din ceea ce faci…atentionarile sunt pentru a te purta spre Viata…ce faci tu in urm atentionarilor facute de Duhul Sfant al lui Dumnezeu in tine?acea alegere te va osandi,sau te va elibera…
o zi biruitoare sa aveti!
acum am intrat si pe site-ul pus de liviu!mi se pare superba motivarea!
Si eu am citit articolul sugerat de Liviu, intradevar Iuda nu s-a avantat spre pocainta cu atata „barbatie” ca Petru, neavand incredere in bunatatea si iertarea lui Hristos. Dar eu observ si un motiv din capul locului, Petru a fost pus la colt in mod nefericit de femeia aceea, ceea ce l-a facut sa cada din circumstanta (fara sa il scuz), insa Iuda pe timp de pace, intre ucenici, la masa cu Domnul se gandeste sa vanda pe Domnul Iisus. Si unul si altul il „leaptada” intr’un fel… dar atitudinea pacatului este foarte diferita de la un om la altul. Unul cade, am spune, din actiunea alteia, altul porneste singur actiunea, in mod perfid, isi sfideaza Stapanul gandind atat de josnic la vanzarea Lui.
Eu zic sa fim „barbati” in pocainta ca Petru.
da, interesantă abordarea asta cu „bărbăţia” lui Petru via Steinhardt.
Mai meditez.
Dar vai de omul acela prin care este vândut Fiul omului! Mai bine ar fi fost pentru el să nu se fi născut!” marcu 14:21. Matei preia exact textul în 26:24. Luca 22:22.
Faptele Apostolilor 1:15 În zilele acelea, Petru s-a sculat în mijlocul fraţilor, numărul celor adunaţi laolaltă era de aproape o sută douăzeci, şi a zis:
16 „Fraţilor, trebuia să se împlinească Scriptura spusă de Duhul Sfânt mai înainte, prin gura lui David, despre Iuda, care a fost călăuza celor ce au prins pe Isus.
17 El era din numărul nostru, şi era părtaş al aceleiaşi slujbe.
18 Omul acesta a dobîndit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc, şi i s-au vărsat toate măruntaiele.
19 Lucrul acesta a ajuns aşa de cunoscut de toţi locuitorii din Ierusalim, încît ogorul acela a fost numit în limba lor: „Acheldama” adică: „Ogorul sângelui.” –
20 În adevăr, în cartea Psalmilor este scris: „Locuinţa lui să rămână pustie, şi nimeni să nu locuiască în ea!” Şi: „Slujba lui s-o ia altul!”
„Este AŞA de bun” încât să ierte fără să I se ceară, chiar şi pe cel care nu mai crede în El şi în iertare? „Este AŞA de bun” încât să cheme pe oricine la Tatăl şi la credinţă în El? Binele gradat şi măsurat este omenesc. Suntem în acelaşi carusel cu (probabil veşnica) dispută calvinism-arminianism. Ce ar fi putut face Dumnezeu dar n-a făcut, ce trebuia să facă Iuda sau Cain (cu propriul suflet, nu ca ritual) dar n-au făcut. Poate că ambele părţi (deşi Una dintre ele e chiar Întregul) ar trebui să pornească una spre cealaltă şi să se întâlnească undeva, după mai lungă sau infinitezimală cale. Nu sunt convins că locul respectiv e geometric, şi nici că întâlnirea poate fi consemnată în istorie. De aceea rămâne Judecata, chiar când nu mai e nici urmă de speranţă.
Apropo, nene Marius: cum reuşeşti în acelaşi timp să te simţi mântuit, cel mai josnic şi nevrednic dintre păcătoşi, şi să nu crezi în apocatastază? Nu te bănuiesc absolut deloc că ai dori să fixezi Binelui graniţe şi limite, dar poate că Binele absolut implică o demarcaţie fundamentală, clară, chirurgicală, nemiloasă şi totuşi infinit Subiectivă între dragoste şi dreptate. Deci care ar fi ingredientul secret: alegerea? Eu unul, prin fire, mă pot considera mereu chemat, niciodată ales – deci tu eşti dotat şi cu ceea ce-mi lipseşte. Ciudat, nu sunt invidios (pe chestia asta).
(Ar fi mers şi nea Marius, mai ales că de la maiştri cu basc şi maeştri cu baghetă se cer uneori indicaţii extrem de practice.)
Ei, acesta este paradoxul mîntuirii,
El te invită să nu te mai chemi rob, ci prieten, apoi te cheamă să te faci fiu.
Cu cît te ridică mai sus, cu atît te simţi mai nevrednic.
Mai josnic.
Nici prin cap nu mi-a trecut să transform asta într-o altă dispută pe linia arminianism – calvinism
pur şi simplu este un timp de împietrire la care Dumnezeu se retrage
se ascunde în spatele zidului pe care tocmai noi l-am construit şi nu mai ridică piatra pe care tocmai noi am pus-o.
Un verset interesant mi se pare:
1Ioan 5:16 „Daca vede cineva pe fratele sau savarsind un pacat care nu duce la moarte, sa se roage; si Dumnezeu ii va da viata, pentru cei ce n-au savarsit un pacat care duce la moarte. Este un pacat care duce la moarte; nu-i zic sa se roage pentru pacatul acela.”
Intrebarea mea e: Adica?
În acel context păcatul care duce la moarte este necredinţa faţă de Fiul.
De acord, acesta e pacatul cu voia, ce nu primeste iertare. Deci, sa nu ne rugam pentru cei nemantuiti, sau pentru cei ce au crezut odata…si si-au pierdut credinta, sau?
Există aşa ceva, oameni cdare au crezut şi şi-au pierdut credinţa?
Mda, inteleg ce spuneti…
daca nu exista de ce sunt atatea semne de atentionare in Biblie? avea rost ca Duhul Domnului sa ne atentioneze asupra unui fapt care nu se poate intampla?
1 Corinteni 9:27 Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.
Evrei 3:6 Dar Hristos este credincios ca Fiu, peste casa lui Dumnezeu. Şi casa Lui Suntem noi, dacă păstrăm până la sfârşit încrederea nezguduită şi nădejdea cu care ne lăudăm.
Apocalipsa 2:26 Celui ce va birui şi celui ce va păzi până la sfârşit lucrările Mele, îi voi da stăpânire peste Neamuri.
nu zic ca se poate intampla usor asa ceva, dar totusi…
Sa va luminez: singurul pacat care duce la moarte este hula impotriva Duhului Sfant. Marcu 3:28,29
dar pacatul necredintei? nu duce si el la moarte?
Nu m-am exprimat bine; singurul pacat care duce la moarte si care nu mai poate fi iertat, este hula importiva Duhului Sfant.
Toate pacatele duc la moarte, eu nu am auzit pana acum un pacat care sa duca la viata 🙂
Cum ramane cu Evrei 6:4-6? Despre ce pacat se vorbeste in acel text?
Domnul Isus iarta orice pacat mai putin hula impotriva Duhului Sfant.
Noi santem aceea care nu putem ierta orice.
intrebarea din evrei 6 ramane! 🙂
I n 1Corinteni 3:15 scrie ca va fi mantuit dar ca prin foc
Cred ca textul din corinteni se refera la altceva…este un context diferit de cel din evrei.
Se poate, dar in Evrei 6 poate fi vorba tot de hula impotriva Duhului Sfant 🙂 … nu?
Textul din evrei are mai multe variante de interpretare:
1.textul se refera la o situatie IPOTETICA:
-in care daca un om s-ar putea dezice definitiv, malitios si pe deplin constient de Cristos dupa ce a fost mantuit, acel om nu ar putea fi nascut din nou la viata spirituala.
-asta presupune ca omul a fost nascut din nou, la un moment dat, a ajuns in momentul in care s-a dezis de Cristos, a murit spiritual, iar apostolul sustine ca intr-o asemenea situatie omul nu poate fi nascut din nou.
-situatia este ipotetica: adica, apostolul nu crede ca asa ceva poate fi posibil, dar se gandeste ce s-ar intampla daca ar putea fi posibil un asemenea scenariu.
2.omul in cauza nu a fost niciodata mantuit, -in ciuda tuturor elementelor care par a desemna mantuirea, omul in cauza nu este mantuit,
-deci, nu a fost nascut din nou niciodata.
Eu iau acest text si sustin imposibilitatea pierderii mantuirii.
Da aveti dreptate, ma retrag cu respect. 🙂
De ce sa te retragi? Oare nu trebuie orice om sa isi verifice credinta sau marturisirea de credinta proprie?
In astfel de situatii imi aduc aminte de Iov. A indraznit sa inteleaga… 🙂
Stiu prea putin despre asta si nu vreau sa gresesc. Fara argumente biblice nu pot sa zic nimic, dar cercetez si ma intorc.
Ori pro … ori contra:)
Mulţumim de iluminare!!! 🙂
Buuuuuuuuuuun! Şi cum se poate HULI împotriva Duhului?
Pot raspunde eu?
Pai sa analizam situatia in care Domnul Isus vorbeste despre hula impotriva Duhului Sfant. Constatam ca spre deosebire de alte pacate acesta este un pacat complex fiind alcatuit din mai multe ingrediente:
Trairea in neadevar + Rautate + Un atac nejustificabil repetat si sustinut impotriva unui reprezentant al lui Dumnezeu acuzandu-l ca lucreaza cu „lucruri necurate” cand este evident ca lucreaza cu puterea lui Dumnezeu.
Acest pacat este considerat fara iertare deoarece Domnul Isus refuza sa il ierte…
Daca spui ca hula este considerata fara iertare pentru ca Domnul Isus a refuzat sa il ierte, atunci trebuie sa justifici si motivul pentru care Domnul alege sa actioneze astfel.
Definitia ta e buna dar, destinatarul e gresit, din cate am observat. Definitia tehnica, din cate imi aduc aminte, a hulei impotriva Duhului Sfant este: atribuire constienta, malitioasa si rauvoitoare a lucrarii Duhului Sfant Satanei. Cu alte cuvinte, cei care hulesc stiu ca o anumita lucrare este facuta de Duhul Sfant, si totusi o atribuie Satanei.
Aici intervine Evrei 6, care nu se refera la hula impotriva Duhului Sfant ci la apostazie. Apostazia este o dezicere voita, constienta si malitioasa de Persoana Domnului Isus. Cu alte cuvinte, cel care a cunoscut lucrarea lui Cristos prin iluminarea Scripturilor, a gustat din lucrarea Duhului Sfant, a inteles planul lui Dumnezeu si L-a marturisit pe Cristos, la un moment dat, se dezice de El, stiind cine este Cristos.
Atat cei care hulesc impotriva Duhului cat si apostatii, eu unul, cred ca nu au fost niciodata mantuiti. Asta pentru ca nu cred ca mantuirea se poate pierde.
@Liviu:
-din pacate spatiul unui blog este limitat, fapt pentru care nu se poate scrie totul dintr-un foc despre un subiect.
-in plus, un comentariu lung nu e citit aproape niciodata in intregime.
-nu pornesc de la pre-judecata ca mantuirea nu se poate pierde.
-inainte sa spun ce am de spus pe Evrei am studiat sa vad ce spune Scriptura despre mantuire.
-un calvinisst are argumente biblice pentru imposibilitatea pierderii mantuirii.
-de asemenea, un arminian are argumente pentru pierderea ei.
-daca nu iti plac delimitarile acestea, arminian vs calvinist, atunci se reformuleaza astfel: un cititor ar Scripturilor poate gasi atat argumente pro cat si contra despre pierderea mantuirii.
-la urma urmei, pentru unii ramane o chestiune de credinta…pentru altii o chestiune de convingere nascuta din argumentele Scripturii…iar la o cercetare amanuntita, se poate ajunge lesne la concluzia ca mantuirea nu se poate pierde. 🙂
-deci, in concluzie si asadar…
„reprezentant al lui Dumnezeu” nu cred că sînt de acord cu formula!
Nu am gasit alta expresie pentru aceasta notiune „reprezentant al lui Dumnezeu”. In ea includ: pe Domnul Isus (El traind pe pamant ca reprezentant al Tatalui) cat si pe apostoli, profeti si toti cei care lucreaza in Numele Lui.
Definitia mea nu este tehnica ci cazuistica fiindca cea tehnica consider ca are multe exceptii un exemplu ar fi chiar apostolul Pavel inainte de convertire cat si fratii fizici ai Domnului Isus (nu stiu cat de constienti erau ei de ce fac dar fariseii erau mai constienti?) si deci nu poate fi considerata demna de incredere. Spre deosebire de farisei aceste persoane care pana la urma s-au intors la Domnul Isus erau sincere cu ele insasi (nu traiau constienti in minciuna si nu invatasera sa foloseasca un standard dublu) asa ca erau inca recuperabile…
Cat despre calvinsm si arminianism si unul si celalalt sunt NE-REALE considerate singure… Realitatea este ca sunt ambele corecte in acelasi timp… Cum se intampla acest lucru nu se se poate explica si pot garanta ca 99,99% dintre oameni nu pot intelege acest fenomen dar aceasta este lumea in care traim si o luam cum este ca nu noi am creat-o sa fie cum vrem noi sa fie… asa ca orice disputa pe acest subiect este „lupta cu vantul”, fara cea mai mica utilitate…
Nu cred ca disputa calvinism-arminianism este lupta cu vantul. Din contra, este o discutie inevitabila cel putin despre pierderea sau nepierderea mantuirii. Denumirele sunt folosite pentru a incadra totalitatea ideilor ce tin de fiecare tabara. Asadar, disputa nu este intre calvinism si arminianism ci intre cei ce sustin pierderea mantuirii si cei ce nu o sustin. Oricum, eu sunt calminian (nu pot sa evit cuvantul, nici nu vreau si imi si convine pe deasupra).
– Hula impotriva Duhului Sfant este necredinta.
– Gustand din harul domnului (avand daruri de prorocie, vise, punerea mainilor …) si totusi te intorci voit la pacat;
-:)
Da, de ce nu? Domnul Isus vorbeste despre cei care la judecata vor spune: n-am facut noi minuni in Numele Tau, nu am scos noi draci in Numele Tau? Acesti oameni nu numai ca au cunoscut puterea Duhului Sfant ci chiar si-au exercitat puterile cu efectul scontat, chiar a functionat. Mai mult, ei au facut aceste minuni in numele Domnului Isus. Totusi, Cristos spune: nu v-am cunoscut niciodata. Asta nu inseamna ca i-a cunoscut o vreme si apoi nu i-a mai cunoscut. Aceasta afirmatie inseamna ca niciodata nu au fost ai lui Cristos. Cum de au putut face minuni? Sincer, nu stiu. Dar ce stiu este ca Domnul lucreaza dupa bunul sau plac sfant. Este treaba Sa. Acesti oameni nu au fost mantuiti niciodata.
Am mai scris urmatoarea afirmatie pe un alt blog, si mi-au sarit mai toti in cap…Cand Domnul Isus ii trimite pe ucenici doi cate doi sa vindece si sa scoata draci pe Iuda Iscarioteanul l-a trimis cu ei. Nu scrie nicaieri ca nu a putut exorciza sau vindeca bolnavi. Faptul ca nu scrie asa ceva, ma duce cu gandul la faptul ca Iuda putea scoate draci in Numele Domnului. Daca nu ar fi putut scoate draci si vindeca, ar fi fost o chestiune ciudata si observabila. Sunt convins ca evanghelistii ar fi notat acest lucru ca avertisment. Totusi, nu scrie nimic. Iuda cum a putut sa scoata draci, sa vindece si apoi sa Il vanda pe Cristos?
Hula impotriva Duhului Sfant nu este necredinta. Cei care hulesc stiu cine este Duhul si recunosc lucrarea Sa ca fiind o lucrare sfanta. Totusi, in ciuda acestor cunostinte ei ii atribuie lucrarea Satanei. Deci, nu e vorba de necredinta.
Daca ar fi vorba de necredinta atunci Dumnezeu i-ar fi putut ierta cand o primeau. Acesti oameni nu vor avea niciodata credinta mantuitoare. Nu este vorba de credinta pentru ca toti oamenii sunt necredinciosi pana cand ii lumineaza Dumnezeu. Acesti oameni cred, si totusi marturisesc stramb.
In cazul apostaziei, situatia e la fel. Nu e vorba de necredinta. Din contra, cei care apostaziaza cred in Dumnezeu dar il reneaga, se leapada de El definitiv. Nu intra Petru in aceeasi categorie? Petru a fost influentat de context, si de frica. Renegarea sa nu poate intra in aceasta categorie, datorita pocaintei sale. Apostatii nu se caiesc niciodata, se impietresc singuri, si nu se pot despietri.
Totusi sa ajungi prorocul Domnului eu cred ca nu este un lucru usor. Multi din prea multa ravna nu lasa lucrarea curata si de aici ei se ratacesc si incet incet se trezesc in lucrarea celui rau. Totusi ei au crezut dar nu pe deplin.
Eu cred ca si credinta trebuie sa atinga un stsndard ca si celelalte roade ale Duhului; sa tinda spre desavarsire. de aici cred ca este si versetul … si cresc ddin putere in putere.
Pe de alta parte sunt multi care stiu ca Domnul este Mantuitor, cunosc Cuvantul dar nu vor sa creada, nu vor sa-si dedice viata Lui si mor in pacat, in NECREDINTA caci asa se mumeste. de aceea am zis ca necredinta este un pacat de moarte.
Am inteles ca necredinta e pacat de moarte, in contextul in care daca omul moare in necredinta va ajunge in Iad. Problema cu hula si cu apostazia este ca omul pe cand este viu nu va fi iertat si el nu se poate pocai.
Totusi parerea mea este ca exista pacate care nu se pot ierta un exemplu: Samuel 3:14: „De aceea jur casei lui Eli ca niciodata faradelegea casei lui Eli nu va fi ispasita, nici prin jertfe, nici prin daruri de mancare.” {Dumnezeu Insusi a spus asta.}
Sa nu uitam ca Dumnezeu este o PERSOANA cu vointa proprie care poate lua decizii proprii si nu o masina de iertat… Consider ca exista anumite praguri care odata trecute actiunea este considerata ireversibila…
Domnul Isus iubeste omul, atat de mult ca S-a lasat crucificat pt. noi, dar nu iubeste pacatul. Iuda era iubit de Domnul la fel ca si Petru si ceilalti ucenici, Domnul stie ca nu santem perfecti si nu ne cere numai cat putem, si putem mult, dar nu ne forteaza El asteapta sa decidem noi daca ne curatim ori ne intinam mai departe. Iuda nu a ales sa se schimbe si nu a cerut ajutorul Domnului si iertarea Lui, ca Petru, decizia lui a fost sa-si ia viata, a ascultat de soapta Satanei nu de Domnul care i-a aratat dragostea pana in ultimul moment.
Acelas lucru il face omenirea de azi, nu priveste spre dragostea lui Dumnezeu, ci este mai usor, mai placut sa asculte soapta celui rau care pana la urma, si nu de putine ori duce la sinucid
In cazul lui Iuda, si in cazul multor oameni care ajung sa isi ia viata, nu cred ca e vorba de „placerea” de a auzi soapta celui rau. E mai degraba o chestiune de disperare, de suferinta, de durere launtrica pentru care singura solutie valabila pare sa fie sinuciderea. Aceasta solutie este evident o inselaciune din partea celui rau dar nu cred ca e vorba de vreo placere spirituala. Disperarea este atat de crunta incat cel in cauza nu vede nici o solutie care sa fie in acord cu logica sa, si asa distrusa. De aceea e atat de greu sa convingi un om depresiv ca gandurile negre pe care le are sunt exagerari, iar daca ii propui o solutie valabila, o s-o ia ca pe o imposibilitate pentru el. Cel mai enervant e sa auzi o replica de genul: stiu ca tie ti-ar functiona solutia, dar mie (depresivul) nu-mi va functiona, stiu eu mai bine.
In urma cu un an am citit un articol al unui preot (cred ca era ortodox) despre sinucidere. Nu mai tin minte in ce revista (probabil in Altarul Banatului sau vreo revista asemanatoare), oricum, preotul spunea ca cei pe cale sa se sinucida au fie o boala psihica (generata de mai multi factori, printre care si dezechilibru chimic in organism), fie o problema cu structura creierului (leziuni, cheaguri, etc). Sunt foarte putini, spunea el, cei care in deplinatatea facultatilor mintale si fara vreo problema structurala in organism, isi iau viata exclusiv din considerente filosofice.
De aceea, preotul sustine ca pentru a ajuta un sinucigas, intai de toate, trebuie restabilit echilibrul chimic din organism. Abia dupa aceea i se vorbeste despre Cristos.
Daca asa stau lucrurile, atunci ma intreb unde intervine soapta celui rau? Cu siguranta este acolo. Cred ca soapta e permanenta, iar boala psihica, sau orice alta boala, inclusiv dezechilibrele chimice, sunt factori favorizanti pentru ca soapta sa fie si mai ascultata. Totusi, sa nu uitam ca sunt oameni cu boli psihice (chiar si depresii), cu boli ale creierului, sau cu boli in trup, ca sa nu mai spun de dezechilibre chimice, care Il lauda pe Dumnezeu. E greu si gandurile nu le sunt mereu cele mai colorate si placute, dar tot de Dumnezeu se agata. Deci, unde intervine Dumnezeu si unde intervine cel rau intr-o astfel de situatie?
Dezechilibrele chimice din corpul unei persoane sunt mana in mana cu dezechilibrele mentale de fapt gandurile determina compozitia chimica din creier (si nu numai) si invers compozitia chimica din corp sustine dezvoltarea unui anumit tip de gandire…
Intrebarea care a fost initial gandul sau dezechilibrul este identica cu „Ce a fost la inceput oul (dezechilibrul chimic) sau gaina (gandul)?”…
De aceea tratamentul chimic este mai mult iluzoriu, daca gandurile nu sunt corectate situatia nu decat ameliorata pentru foarte putin timp…
Iluzoriu? Hm, psihoza maniaco-depresiva…nu stiu daca e chiar atat de iluzoriu tratamentul.
Eu cred ca, soapta celui rau este indemnul negativ din constiinta noastra. La fel este si cu soapta Duhului, ea ne spune cand gresim, cand sa ne oprim.
De unde vin gandurile de sinucid, vorbind spiritual? Depresia, bolile psihice, arata si Biblia ca sant Duhuri necurate care stapanesc omul.
Vindecarea vine din vointa omului de multe ori, autosugestia. Eu cunosc pe cineva care a facut mult tratament si nu a realizat nimic si cand s-a intors la Domnul prin credinta a fost vindecata.
Sant cazuri mult mai grave care intr-adevar este nevoie de mult mai mult dar, intotdeauna prin credinta.
Da, si eu stiu pe cineva care din cauza stresului si-a format un tipar de gandire gresit. S-a dus, dupa 6 ani de tratamente medicamentoase pentru digestie, stomac, intestine etc, la un psiholog crestin. Fara calmante, fara metode speciale de tratament, ci pur si simplu cu descrierea problemei, a reusit sa controleze atat stresul cat si manifestarile fizice nesanatoase ale organismului. Toata consilierea a fost bazata pe convingerea ca mintea lucreaza impreuna cu Dumnezeu, desi Dumnezeu a fost adus in discutie rar, dar la momentele potrivite. Credinta isi are rolul ei, dar omul este o fiinta complexa, care se foloseste de credinta pentru a-si ghida viata. De exemplu, acel tanar era ferm convins ca datorita credintei i-a scos Dumnezeu in cale pe psiholog. Tanarul il cunostea de cand era mic, dar nu s-a gandit niciodata sa mearga la el. Va dati seama? Dupa 6 ani de suferinta i-a fost luminata mintea…pe bune. Deci, viata asta este complexa.
Sant deacord ca Dumnezeu lucreaza prin oameni, si ca omul este o fiinta complexa, dar nu pt. Dumnezeu.
Mai demult erau psihologi? Nu! Omul se baza numai pe Dumnezeu, (care caredea in Dumnezeu)
Eu zic ca decat sa nascocim noi ceva sa ajutam pe om, mai bine am cauta sa conducem omul la Dumnezeu; EL POATE TOTUL!
Da, oamenii mai demult nu aveau pe nimeni, decat credinta…si mureau bolnavi de tot felul de boli. Ispita este sa ne uitam la oamenii „de demult” si sa vedem o societate a credinciosilor plini de bucurie, plini de sanatate psihica si fizica, plini de forta si dornici de zile bune.
Draga sora, biografiile multor oameni mari ai lui Dumnezeu ii descriu ca oameni munciti de multe ganduri grele, care i-au imbolnavit. Pe altii i-au persecutat si au murit de ranile pe care le-au suferit. Daca ne uitam la istoria foamei in Europa putem lesne observa ca nu a existat nici o singura perioada de prosperitate in societatea europeana pana in urma cu 200 de ani. Taranii mureau la 40-50 de ani. Batran nu insemna oameni de 70 de ani, ci oameni carunti la 40. Tinerii mureau repede din raceli. Taranii francezi prefereau sau manance paine stricata pentru ca din pricina gretii nu le era foame. Isi faceau paine din faina de castane si nisip.
Teologii se luptau cu convingerile si necazurile ereziilor. Acestea le-au produs multe boli in trup. Se pare la Luther suferea de colon iritabil…unii stim ce inseamna asta.
Oamenii mureau din raceli banale. Cancerele nu erau raspandite ca si acum pentru simplul motiv ca oamenii nu ajungeau la varstele la care unele cancere apar. Mureau „inainte de vreme”.
Diferenta dintre ei si noi nu este credinta, ci medicina si psihologia. Un psiholog nu este altceva decat un om care pe langa sfaturile bune pe care le poate da, cunoaste si mecanismele prin care mintea isi poate remodela tipare de gandire.
Credinta face minuni, dar Dumnezeu a ingaduit medici, medicamente si psihologi crestini tocmai pentru a ne arata ca Ii pasa si mai mult decat credem…iar prin ei sa ne marim credinta.
Medicamentele sunt ingaduite pentru omnul slab si din iubirea mare a lui Dumnezeu ca sa nu murim, dar pot sa spun din experienta ca Dumnezeu ne ingaduie prin boli ca sa ne mareasca credinta.
Exemplu: Dumnezeu ar ingadui sa trec prin cancer si sa nu-mi lase nici o posibilitate financiara doar asa de dragul de a ma vedea suferind? Nu, va spun eu pt. ca am trecut prin asta si m-am intrebat si eu, de ce trebuie sa trec pe la oameni fara resurse ( pt. ca trebuie sa recunoastem ca la doctor nu poti sa mergi azi fara bani). Dumnezeu m-a last sa ma perpelesc pana „mi-a venit mintea la loc”. Atunci mi-am pus increderea in Domnul si am asteptat sa vad ce se va intampla. Si stiti ce s-a intamplat? La momentul potrivit a intervenit dar asa cum a vrut El. M-a vindecat de cancer si mi-a si purtat de grija financiar. Prin credinta se poate orice la Dumnezeu.
Azi nu-mi mai este frica de moarte si sant gata sa trec prin orice, chiar si sa mor martir.
Tratamentul omenesc trebuie sa recunoastem ca nu da intodeauna rezultatul dorit dar Dumnezeu nu greseste niciodata si El vindeca desavarsit.
Pai tocmai asta spun si eu! El face medicamentul sa functioneze, el da timpul si mintea sa facem ce avem de facut.
Da, dar nu poti spune ca e duh necurat intr-un om care are o leziune pe creier. Acesta poate avea halucinatii si poate vedea tot felul de lucruri in mintea sa. Nu spun ca nu poate fi o portita pentru cel pervers (diavolul care e in stare de orice), dar nu m-as chinui cu exorcizarea pentru un astfel de om.
Boala lui Iov a fost ingaduita de Dumnezeu prin Satan, deci eu cred ca orice boala vine de la Satan ingaduita de Dumnezeu, prin urmare este duh necurat numai in diferite forme.
Oare mersul la doctori nu poate fi o onchinare la idoli in momentul in care ne incredem mai mult in doctori decat in Dumnezeu?
Boala lui Iov era fizica nu psihica. Si daca e pana acolo, simplul fapt ca ne racim e datorita caderii in pacat.
In al doilea rand, omul isi pune increderea in tot felul de chestii. Unii pot sa se increada in medici ca in niste idoli. Generalizarea nu isi are rostul. Eu nu cred ca medicii sunt de la satan, sau instrumente ale satanei puse ca omul sa se inchine celui rau. Eu cred ca ei au fost pusi acolo de Dumnezeu ca sa fie de folos omului. Singur Dumnezeu poate lua o boala fara medicamente si doar El poate sa faca medicamentele sa functioneze.
El a creat plantele cu proprietati curative. De aceea, cand ne simtim bolnavi putem lua tratamente naturiste. Totusi, unele tratamente naturiste nu sunt eficiente in cazuri de boala grava. Acolo intervine medicamentul pe baza chimica si interventiile chirurgicale.
Oare desconsiderarea medicilor nu poate fi considerata respingerea harului lui Dumnezeu? Evanghelistul Luca a fost medic si l-a ajutat pe apostolul Pavel cu neputintele lui. Deci, Pavel cui s-a inchinat? sau de ce a acceptat Pavel ajutorul lui Luca? Nu ar fi trebuit sa se increada numai in Dumnezeu?
Nu am vrut sa zic ca doctori sant de la Satana si ca eu nu iau medicamente cand ma doare ceva, dimpotriva, Dumnezeu a dat intelepciune omului sa trateze anumite boli datorita necredintei noastre.
Nu desconsider medicii …. Nu stiu cum sa va explic … Ma-ti inteles gresit, nu am obloane …
Da, cred ca v-am inteles gresit. Acum inteleg ce vreti sa spuneti.
Pomisor, imi place „masina de iertat”…da…multi intorc Cuvanul in detrimentul Adevarului; cand nu le convine ceva apeleaza la mila, la dragoste..ca de..oameni suntem; de parca Domnul nu ar stii acest lucru.
Nu avem voie sa interpretam aducand lucrurile in favoarea nostra, cand nu avem intelegere pentru ceva, El ne-om poate da prin Duhul daca o cerem in rugaciune, Ii va face placere sa ne lumineze;insa nu poate pentru ca noi nu cerem , le cam stim pe toate.. 🙂
Rabdarea lui Dumnezeu, bunavointa si indelunga Sa rabdare au un final pentru fiecare persoana care refuza in mod constient si voluntar sa se indrepte spre El. Exista o clipa potrivita pt fiecare, un kayros( ceasul potrivit). Ma incanta enrom insistenta lui Dumnezeu fata de noi oamenii, persistenta cu care El ne cauta spre a ne mantui, insa in acelasi timp imi dau seama ca aceasta se intampla pana la un moment dat.Dumnezeu ofera oamenilor sanse pana la un punct(nu stiu care sa fie intr-adevar acest punct) le ofera posibilitatea de a se salva de la pierzarea vesnica…dar cand omul o refuza benevol, nici Dumnezeu nu mai are ce face, pt ca nu trece peste vointa omului.
Iuda a stat ceva timp impreuna cu Isus, L-a cunoscut indeaproape, stia cu cine are de a face si totusi a ales deliberat sa mearga pe drumul pierzarii, pe cand Saul mergea pe acest drum din nestiinta, de aceea Domnul i s-a descoperit spre a-l salva. Cred ca limita extrema a sanselor oferita de Dumnezeu tine pana in punctul in care omul alege constient sa isi vada de drum si refuza sa se pocaisca.
Asta-i punctul meu de vedere.
Pingback: Ear worm, Iuda, sursele miturilor despre căsnicie « La patratosu