Ia apăsaţi aici să vedeţi ce vine. După ce m-am preumblat puţin aseară din nou pe la Dan prin site, după ce am chemat-o pe Neriah, care acum învaţă la flaut să o audă pe Ioana, am dat peste site-ul lui Alexandru, fratele ei.

Alexandru cîntă la vibrafon.

Fascinant instrument, dar mai fascinantă este tehnica de folosire a „maletelor”.

Priviţi cum le desface şi le adună, controlînd intensitatea percuţiei.

sursa Electronic Elegance

Atingerile sînt în lungul receptorului de aluminiu, în diagonală, în lat, în „măturare”, apoi… desertul: cu arcuşuri de violoncel.

De ce oare îmi aduce aminte tehnica asta de Eduard-Omul Foarfecă, vă aduceţi aminte filmul?

Maletele devin o prelungire a degetelor instrumentistului, dar degete greu de controlat.

Alexandru îmi demonstrează că vibrafonul nu se potriveşte numai cu Jazzul (Martin Fabricius, Gary Burton, Henry Manning) şi caffe-concert-ul, ci şi cu instrumentele orchestrei simfonice.

Am stat şi am ascultat cu Natalia şi copiii, înţelegînd poate mai mult decît cei care n-au pus mîna pe vreun instrument vreodată cîtă disciplină şi cîte ore de muncă sînt în spatele acelor atingeri cu maletele.

Cum citeşte un vibrafonist o partitură? trebuie să o memoreze. Nu are încotro. Vibrafonul îi stă împotrivă şi nu are suport de partitură ca pianul. Nu este îngust precum chitara.

Şi cum îl cară, cum îl montează… Se acordează?

Alexadru a făcut să vibreze aluminiul şi nu numai o timpanele noastre….

Probabil că şi pentru a face blogging de performanţă îţi trebuie reflexe de vibrafonist…

Aşa cred eu…