Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
cand oameni nu mai au in cine sa arunce cu noroi se uita in istorie si… „dezgroapa” dovezi :-j
Oamenii fac binele pe masura intelegerii si omeniei lor si nu exista om sa fi facut doar bine sau faptele sale sa fie apreciate de toti ceilalti.
Cat de sfant e un om e un raspuns ce poate fi aflat doar in Ceruri. Daca credem sau nu in canonizarile unor oameni e o poveste mult mai pamanteasca.
Cine este sfînt? Căci toţi au păcătuit şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu…
Sigur sint eroi dar eroii cui ? Acum se stie ca securitatea era si facatoare de eroi crestini.Ma auto condamn pentru naivitatea mea de atunci.Mergeam din loc in loc sa-i ascult,crezind ca sint oameni ai Lui Dumnezeu si am fost inselat.[Fara indoiala eroii crestini din Romania si de pe Tera, sint facuti si de alte institutii]Astazi formele sint schimbate ,esenta este aceiasi.Insa „Ceasul adevarului” vine, pentru fiecare si nu se are in vedere fata omului.
Se poate. Unii au fost făcuţi eroi de securişti. Ştiu cel puţin două cazuri.
Noi credeam că primesc bătaie şi îi rup securiştii şi ei beau cafea şi stăteau la taclale vînzînd fraţii.
Din ce stiam, si acum am revazut niste surse online, a aparut o carte ce contine biografia Terezei de Calcutta, nu din perspectiva celor ce au privit lucrarea ei din afara, ci din perspectiva propriilor ei confesiuni, din corespondente private, curespondente pe care ea le-a trimis cu rugamintea ca acele texte sa fie distruse…
Nu am nici un interes sa „arunc cu noroi” – nici cea mai mica intentie. Tereza de Calcutta ne face pe toti sa fim atat de inconfortabili privind capacitatea noastra de a renunta, de a darui, de a mangaia, nu ocazional, ci ca un stil de viata..
Totusi, marturiile ei din cartea „Come Be My Light” vorbesc despre o perioada de nu mai putin de 50 de ani din viata ei in care nu L-a simtit aproape pe Dumnezeu, in care nu a simtit caldura, acceptarea, Lumina lui Dumnezeu in viata ei, – in ciuda felului ei de vieturire. M-am intristat citind mai multe articole despre aceasta carte, e trist sa hranesti atatia oameni din atatea puncte de vedere, sa-i acoperi, sa le aduci mangaiere, dar sa nu reusesti sa descoperi in Dumnezeu toate aceste lucruri pentru tine. Si, evident, nu pentru ca ele nu exista…
http://www.time.com/time/world/article/0,8599,1655415,00.html – aici e un articol foarte vast cu multe texte din confesiunile ei. Iar cartea e pe Amazon cu alte impresii.
Inca o data, ea merita respectul si admiratia noastra, sunt sigur de lucrarea harului in viata ei, dar e o drama incapacitatea ei de a vedea dragostea lui Dumnezeu, acea dragoste din Romani 5, turnata in inima ei, pentru ea insasi – nu doar pentru a o oferi mai departe.
draga Flavius, sînt nişte poeme şi nişte texte de jurnal care arată depresiile cumplite prin care a trecut TEreza. Acelea au fost adevărate „descoperiri” la vremea respectivă.
Problema pe care o avem cu Tereza este tocmai discomfortul de care vorbeşti, pentru că este aşa de uşor să stai în România, America sau Anglia, ghiftuit bine şi să vorbeşti despre o femeie de 1 metru şi 50 care a pus mîna pe şobolani şi i-a dat la o parte de pe rănile deschise ale leproşilor. Să-l văd eu pe ăla care a face asta.
Pentru un asemenea act am admiraţie şi dacă Tereza era budistă.
dar norocul nostru ca Maica Tereza a fost crestina, deoarece altfel admiratia noastra (cel putin a dvs si a mea :)) ar fi fost indexata drept politically incorrect de catre multi.
da, ce uşurare…
asa e.
Cel putin 2 pe care-i stiti d-voastra fr.Marius si 6 pe care ii stiu eu ,[ din vechea garda ] unii sint morti altii in viata , bine merci.Desigur este vorba de eroii baptisti. Intrebare :Cine sint eroii de astazi ? Sint greu de identificat dar se poate.Toate la timpul lor.
Iata un verset care-mi place f.mult : Luca 24:19 [Citez o parte din verset ] Cine calca pe urmele Domnului Isus, este puternic in „FAPTE SI CUVINTE” inaintea Lui Dunezeu si inaintea intregului norod.
nu-i enumeraţi pe cei 6, vă rog, că trebuie lungită prea mult lista
N-am inteles de ce ar fi pastorul Wurmbrand controversat. Sau maica Tereza. Sau Malcolm Muggeridge.
Pentru ca asa zice Hitchens? Ar trebui sa ne rugam zilnic pentru el sa il accepte pe Dumnezeu si sa primesca pace in sufletul lui turmentat aici pe pamint nemaivorbind de ce il asteapta in vesnicie. Atacurile impotriva a tot ce este mai nobil in rasa umana au un singur scop. Demoralizarea, debusolarea si confuzia oamenilor si subminarea credintei in Dumnezeu. Cind zic „nobil” in rasa umana ma refer la capacitatea unor oameni de a accepta rascumpararea lui Isus Cristos si a se lasa condusi de Duhul Sfint in a face lucrari imposibile pentru oricare alt om indiferent cit ar fi de dotat intelectual sau fizic.
Pana la urma, tot ce conteaza despre aceasta femeie, este cum vede Domnu tot ceea ce a facut ea. Putem sa fim partiali si cand o judecam, si cand o sustinem, dar oare El cum vede lucrurile? Cat din ceea ce a facut ea a adus slava Domnului? El unde a fost implicat in toate astea? Pun intrebarile astea, nu pentru ca as nega ceva din ce a facut maica Tereza, ci pentru ca mi se pare ca punctul central nu e ea. Punctul central este Cel din care, prin care si pentru care au fost facute toate. Daca maica Tereza a facut toate lucrarile avandu-l pe El ca sursa, ca mijloc si ca tinta, atunci toate acuzele care i s-ar putea aduce ar fi absolut degeaba. Pentru ca nimic nu ar putea afecta rasplatirea ei. Dar daca lucrarile ei au fost din putere proprie, prin intermediul ei, si pentru orice altceva decat Domnul Insusi, atunci toate acestea sunt degeaba.
da, noua ne convine sa spunem … Domnul vede inima… dar unui ateu ca Hitchens cine îi rezolvă chestiunea?
Aşa că mai bine priveşte el la intenţiile şi gîndurile ascunse, la agendele de sertar şi la cugetările inimii cuiva ca să ne spună şi nouă cum a stat treaba în pieptul maicii cînd curăţa şobolanii cu mîna goală de pe leproşi.
Judecarea intenţiilor cuiva este una dintre cele mai de prost gust mişcări în aproape orice situaţie, dar cînd ai de-a face cu o biată bătrînă.
eh, despre morţi numai de bine.
Nu stiu in ce masura ne convine sa lasam in grija Domnului… se pare ca nu prea mult. Nu gandesc nimic rau despre Tereza, ba chiar cred ca a fost o femeie credincioasa. Numai ca am vrut sa mut atentia aspupra Celui care este implicat direct in toate astea. Daca un credincios este pesecutat, Domnul Isus este persecutat. Iar daca cineva incearca sa umbreasca ceva din slava pe care un credincios a adus-o Domnului, acela este direct impotriva Domnului, nu a altcuiva. Ce mare har e sa fim una cu El! Nu spun sa fim nepasatori, ci sa luam accentul de pe oameni si sa il punem pe Domnul, caruia i se cuvine totul.
Insusi Wurmbrandt spune undeva, nu imi amintesc in care carte, ca oamenii pot avea momente eroice in viata lor, dar daca ar fi sa „sapam” in viata lor am gasi si lucruri mai putin eroice, pentru ca oamenii sunt oameni, nu Dumnezeu. Tin minte ca ii dadea exemplu pe cei trei tineri aruncati in cuptorul cu foc. Au fost eroi, dar pe urma nu ni se mai spune nimic despre ei. Cine stie daca n-or fi facut si ei compromisuri…dar nu asta trebuie sa ne intereseze pe noi. Modelul nostru este Unul. Pe ceilalti e bine sa-i privim mai pe sus decat noi, dar in niciun caz sa scormonim in vietile lor si pe urma sa ne minunam ca am gasit ceva neplacut. La ce ne asteptam oare?! Oricum, cred ca cei care cauta anume dupa greseli (de-ale altora, bineinteles…) si apoi se lamenteaza cat e de rau pe lume sunt tare nefericiti. Eu una ma simt bine facand „exercitii de admiratie”, uneori chiar pentru gesturi marunte ale unor oameni, ce sa mai vorbesc despre Maica Tereza sau despre Richard Wurmbrandt! Fiindca lucrurile ascunse ale oamenilor le poate judeca doar Dumnezeu.
Corect! Blestemat este omul care se încrede în om, aşa ne spun Scripturile Sfinte.
Că veni vorba de exerciţii de admiraţie… mai ales în neamul românesc ne lipseşte obiceiul, dar uite că şi alţii se feresc destul de bine de ele.
Părerea mea este că Hitchens este simplu… prost crescut.
Poate ca ateul Hitchens se simte deranjat de faptul ca oameni ca Maica Tereza au intervenit in mecanismele „perfecte” ale legii selectiei naturale si au tulburat „echlibrul” ecologic planetar nelasandu-i sa moara pe cei „neadaptati”?!
Cu toata intelegerea pe care o incerc pentru un ateu, ceea ce face tovarasul H aici mi se pare grotesc. Ca sa faci asa ceva trebuie sa fii ori foarte rau intentionat, ori AUTOCENZURAT.
In cazul lui H, e loc pentru amundoua.
eu optez pentru „foarte rău intenţionat”
Pingback: Cioara lui Voicu, Maica Tereza şi R. Wurmbrand, despre lenevie, patimile Melului « La patratosu
Și în „Dumnezeu nu este mare”, Hitchens o desființează, pur și simplu, pe Maica Tereza. Fără a cunoaște prea bine cazul, mi s-a părut că are câteva argumente greu de combătut.
Însă, ce mi s-a părut interesant e că pe Dietrich Bonhoeffer nu-l „afundă” prea tare, dimpotrivă, mi s-a părut că îi poartă un fel de respect (probabil și pentru că a cazut victimă nazismului) – ceea ce nu s-a întâmplat în cazul lui C.S. Lewis, pe care îl face în fel și chip, dezgustat și, impresia mea, cu nițică ură.