Balta stă. Balta se învecheşte. Balta seacă. Balta pute.

Balta nu e lac. Lacul se împrospătează dinlăuntru. Lacul este taciturn şi profund. Limpede în liniştea lui. Experimentează hesychia, liniştea nevălurită.

Balta nu e rîu. Rîul este impetuos, maiestuos. Cîntă în registru de bas-bariton.

Balta nu este cascadă. Viguroasă, veşnic curgătoare, penetrantă şi spectaculoasă. Cascada este zgomotoasă şi periculoasă, este între şoaptă şi strigăt răguşit.

Balta este mică, stătută, adunată din zoaie şi mîloasă. Balta face cele mai zgomotoase broaşte.

Se poate un lucru “lăsa cascadă”? Nu. Se poate un lucru “lăsa rîu”? Nu. Se poate un lucru “lăsa lac”? Nu. Dar se poate „lăsa baltă”.

A lăsa un lucru baltă nu este un gest inofensiv şi fără implicaţii. Un copil nu îşi lasă jucăriile baltă prin curte, el le „lasă vraişte”, dar leneşul, inactivul periculos, lasă baltă lucrurile în el şi în preajma lui. Leneşul este la fel de periculos ca cel activ şi fără minte, cel ispitit de prostie. De fapt, lenea este o formă uşoară a laşităţii. Leneşul şi laşul sunt îngemănaţi în destin.

A lăsa ceva baltă este periculos, la fel de periculos ca fuga de la locul faptei, retragere a laşului. Leneşul se retrage de la locul de muncă, laşul, de la locul faptei. Ambele retrageri sunt o formă de “lăsare de baltă”.

A lăsa baltă (în urmă?) nu este sinonim cu „încremenirea în proiect”, expresie atît de uzitată în ultimii ani şi care descrie atît de bine lenevirea poporului nostru. Balta infestează, otrăveşte, este plină de putoare şi miesme. Cînd trece săptămîna peste ea mîlul negru-verde rămîne în urmă şi fierbe în soare. Viermuieşte.

Dacă balta s-a adunat din ploaia binefăcătoare şi roditoare, balta seacă repede şi fără urmări, de fapt este o promisiune de oglindă.

Dar dacă balta s-a adunat din murdăria omenească, din adunătura de prin curte, din resturile domestice, atunci urmările sunt devastatoare. Duhoarea este nesuferită. Mirosurile, fetide.

Dacă niscaiva copii se adună să mestece cu băţul în mîl, atunci miasma pestilenţială şi viermuiala scîrbavnică ies la iveală din nou. Cronicizarea bălţii generează mlaştina. Mlaştina este hiperbolizarea bălţii. Mlaştina înghite totul în schimbul stufului.

Oare s-ar putea genera verbe prin conversiune sau derivare de genul a bălti, băltire sau a mlăştini, mlăştinire? S-ar putea spune ne-am înmlăştinit sau s-a băltit?

Cum e mai bine? Să laşi balta să sece, să îi putrezească mîlul cu tot cu viermi? Mai bine, poate, este să nu laşi bălţi? Nu?

Să nu „lăsăm baltă” pe nimeni şi nimic!

Noi românii suntem maeştri în a începe lucruri pe care nu le ducem la bun sfîrşit. Lăsăm baltă. Oare va fi fost rostită expresia aceasta în vreo altă limbă din lume? Nu ştiu, dar ştiu cum este să fii lăsat baltă.

Leneşul şi laşul “lasă baltă”. Balta pute. Oare de aceea “leneşul” este sinonim “puturosului”? Oare de-aia “laşul” trimite sonor spre “lăsatul bălţii”?

Dar a „lăsa în pace”. Da, asta este cu totul altceva. Pe suprafaţa „lăsatului în pace” vor răsări nuferii.

Şi totuşi care este diferenţa dintre a “lăsa pe cineva în pace” şi a “lăsa pe cineva baltă”?

Grea întrebare. Vom răspunde cu un comentariu la una dintre cele mai mari tensiuni din vorbirile Mîntuitorului

Acelaşi care spune “Pace vouă! Pace vouă! Lume veche! Lume nouă!” – cum spune versul folkloric românesc, Acelaşi spune “Acum dar cel ce are pungă, să o ia, aşijderea şi traistă; iar cel ce n-are sabie, să-şi vânză haina sa, şi să-şi cumpere.” şi “Să nu socotiţi că am venit să pun pace pre pământ, nu am venit să pun pace, ci sabie.” (NT 1857)

Ne dă pacea Sa, pacea pe care lumea nu poate să ne-o dea şi în acelaşi timp ne trimite ca pe nişte oi în mijlocul lupilor. Ne dăruieşte pacea care întrece orice pricepere şi în acelaşi timp ne cheamă să ne asumăm crucea, şi încă în fiecare zi?

Domnul “ne lasă în pace”, dar “nu ne lasă baltă”! Niciodată!

De aceea credincioşii şi urmaşii Domnului nu vor fi niciodată leneşi şi laşi, puturoşi şi fricoşi, dar întotdeauna gata de războiul duhovnicesc, iar dacă nu este de luat sabia şi polemică, vor fi gata de răstignire cu capul în jos sau de lovituri 40 fără una.

Luptător ca o cascadă, dar cu pace ca suprafaţa unui lac; agresat ca un rîu de ploaie, dar cu o bucurie fluvială în inimă. Cascadă, rîu şi fluviu şi lac, dar niciodată „să las baltă”