La fiecare conferinţă pastorală aud alte metode “noi” de creştere a bisericii, de stimulare, de hormoni noi pentru Trupul… etc.
Noroc că umblu şi pe acolo cu emetiralul la mine.
Toate aceste noi metode durează cît a durat şi cu Aloe Vera cu Ganoderma şi alte chestii din astea. Apare ceva nou. Fiecare scriitoraş de broşurele descoperă ceva care ar putea ajuta toate bisericile din toată lumea, ceva care a mers în Chicago sau Los Angeles (prin mutarea membrilor dintr-o biserică în alta) trebuie să meargă şi în Sudan şi în China.
Autorul vine, ne dă “produsul”, îţi vinde cărţile (40 de zile nu ştiu ce, legămîntul, chestii, fii lider pe unde eşti… a propos imaginaţi-vi-l pe Gică de la pompe, să fie lider unde este…) şi pleacă. Apoi fiecare pastor localnic, mîncat de nelinişti, fără a fi gata să plătească preţul sacrificiului pentru turmă şi fără a fi gata să vestească o Evanghelie a sacrificiului, încearcă să implementeze noua găselniţă şi apoi intră în depresie, cu tot cu turmă.
Este la fel ca manualele alea pe care le-am văzut prin Statele Unite: Play Chopin in 30 days sau Greek în a Week! sau Seven Steps to….. whatever. În traducere liberă? Minciuni sfruntate ambalate frumos, pe care s-a construit o întreagă industrie a unei evanghelii „uşoare”.
Biserica nu creşte în „cinci paşi”, „şapte zile”, „40 de zile”, ci atunci cînd Duhul bate de unde vrea şi încotro vrea şi cum vrea… Biserica creşte cu post, rugăciune, cititul Scripturii, părtăşie duhovniceacă şi Euharistie.
Ia imaginaţi-vă programul lui ….. nu ştiu cui… implementat la Cacuciu Vechi.
La Cacuciu Vechi merge cu cele cîteva vechi metode: postul, rugăciunea, citirea Scripturii şi predicarea curată a Cuvîntului.
Cu vechile metode a crescut Biserica lui Cristos, Apostolul Pavel a acoperit cu vestirea Evangheliei un teritoriu aproximativ egal (da, spuneţi că nu se pune marea, da ştiu) cu cel al Statelor Unite, dar fără telefon mobil, internet, avion, maşină, videoproiectoare şi a scris cîteva cărţi care au marcat destinul intelectual al omenirii mai dihai decît scrierile lui Platon şi Aristotel nu la băi, ci încarcerat, pe piatra rece, bolnav de reumatism şi conjunctivită cronică.
„să luăm crucea cea veche pentru a recîştiga puterea cea veche….” spunea Tozer
Despre noile metode?
„Toate-s vechi şi nouă-s toate… „
Marius Cruceru 
Da, mi-a placut descriera pentru cresterea bisericii: „Biserica creşte cu post, rugăciune, cititul Scripturii, părtăşie duhovniceacă şi Euharistie” Aceste lucruri ma urmaresc si pe mine de mai mult timp, dar fratii astazi nu au astampar, tot altceva nou ar cauta..
Domnul sa ne lumineze!
draga Florin, şi cînd te gîdneşti că nu este nimic nou sub soare…
lasă-i să încerce…
oricum, ce mi se pare un fenomen interesant, mai ales în bisericile din oraşele mari: unele biserici „relevante” cresc, se măresc şi se umflă în principal cu cei care vin din alte biserici evanghelice.
Este un fel de hemoragie internă în Trup.
Pare că Trupul creşte, dar, de fapt, este o simplă formaţiune tumorală, celule care se aglomerează într-un singur loc, creînd formaţiuni nefuncţionale.
Cred ca printre semnele si simptomele unor fauritori de solutii se afla si caruta de bani aferenta unui „bestseller”.
Bună intuiţie… era să zic intuiţie feminină…
In alta ordine de idei, cred ca atata timp cat autorul nu pretinde ca are leacul miraculos pentru „revival”, ci are bunul simt sa traseze nsite linii ajutatoare, cred ca unele carti chiar poti fi utile. Nu pentru a depinde de ele, ci pentru a te inspira. De exemplu, dintr-o carte am aflat ca e bine ca atunci cand ii ceri unui om ceva, sa ii spui clar ce are de facut, sa il apreciezi sau sa il tragi de maneca exact atunci cand a gresit, nu sa ii faci „depozit” si apoi sa i le servesti calde pe toate. Stiu ca pentru multi, lucrurile sunt evidente si da, reies de pe paginile Scripturii, dar personal, mi-au prins tare bine.
Ba, sînt unii care… pretinde.
Frumos. Cati dintre noi suntem gata sa platim pretul reantoarcerii la Scriptura? Biblia si predicarea au un loc central in serviciile noastre- asa am fost invatati. Verificati cat % dintr-un serviciu divin contine citirea Bibliei si predicare, si cat % este „program”,”inchinare” etc. ???
Doamne ai mila de poporul tau!
Ciprian, este simplu. Să iei scriptura la citit zilnic. Măcar atît.
Grozav de fain le ziceti.
Or fi umblat fratii din vechime sa raspindeasca evanghelia fara sa aiba atita tehnologie ca noi – dar crestinii de astazi ruginesc acolo intre patru pareti.
D-aia nu creste biserica.
Cum zicea cineva:
„Christians are like manure: kept in the same place, it’s gonna stink to high heaven; spread in the fields, a great harvest would bring”.
In traducere libera:
Crestinii-s precum balega: stind gramada in acelasi loc, put de-ti iau auzul; imprastiati pe ogoare, vor aduce o recolta bogata”.
Dreptu-i, dar îmi place mai mult cum sună în engleză 🙂
Manure!!! Excelent!
Balegă???? Bleah!!!
“Biserica creşte cu post, rugăciune, cititul Scripturii, părtăşie duhovniceacă şi Euharistie”. Bine spus: cu alte cuvinte, biserica creste prin mijloacele puse la dispozitie de Dumnezeu, lucru evident pt ca biserica nu este o institutie din lumea aceasta.
Insa Rick Warren a ajuns la concluzia ca biserica creste mai repede prin tehnici de marketing. Totusi, intelepciunea de baza ne invata ca nu tot ce e rapid este si sanatos. Despre tehnicile marketingo-spirituale ale lui Warren stie toata lumea, nu ne mai mira cu nimic. Dar faptul ca un John Piper a ajuns sa dea mana cu Warren si sa-l invite la conferinta lui „Desiring God 2010” – asta da noutate. Pe mine asta ma umple de consternare si de neincredere fata de un om de talia lui Piper.
Mai multe detalii aici:
http://www.lanechaplin.com/2010/03/its-confirmed-john-piper-to-host-rick.html
Sa ne rugam pentru fratele Piper. Domnul sa il ajute sa se pocaiasca de aceasta gresala. Recomand postarea lui Phil Johnson asupra acestui subiect http://teampyro.blogspot.com/2010/04/on-piper-warren-connection.html
Am citit.. hmmm
eh, bine a făcut că s-a retras acum. Poate se luminează.
Dacă şi-ar asculta soţia … bine ar face.
privind la (prea) multe din bisericile din romania, s-ar parea ca a devenit cam demodata indeletnicirea cu „postul, rugăciunea, citirea Scripturii şi predicarea curată a Cuvîntului.” unde o fi problema? si, apoi, unde o fi solutia?
da, ai dreptate, a devenit demodata…
unde-i soluţia?
păi
1. post,
2. rugăciune
3. citirea
4. îndemnarea prin Cuvînt.
sînt acolo toate.
Vremurile s-au schimbat si se vor mai schimba, cele lumesti si bisericesti sunt tot mai amestecate si nu e de mirare ca formule de succes din alte domenii se incearca a fi aplicate si in biserica. Predicile de la inceputuri erau spuse din suflet pentru luminarea celor multi, salvarea sufletelor lor. Astazi in multe biserici predicii ii lipseste acea insufletire, e doar un instrument de a atrage enoriasi, de crestere a „segmentului de piata”.
Atunci cînd nu este Duhul avem nevoie de distracţie, vorba lui Tozer…
“Biserica creşte cu post, rugăciune, cititul Scripturii, părtăşie duhovniceacă şi Euharistie”
No bine, frate, dar astea nu-s „fun” deloc (vorbesc la modul ironic, desigur)! Nu-s nici interesante si pot deveni plictisitoare pentru o omenire tot mai agitata, drogata cu informatii, ambalaje tot mai colorate si dependenta de „new stuff”… DAR sunt singurele eficiente! Asta SIGUR! 🙂
Sigur, mai fun este cu trupele de FRAUDĂ ŞI ÎNTINARE… (nu-mi aparţine expresia, deşi unii mi-au atribuit-o… )
Subscriu si eu articolului si listei cu metodele consacrate de crestere a bisericii. E buna postarea, ofera prilejul autoevaluarii si oportunitatea de a vedea daca avem vreo contributie la cresterea bisericii. Oricum, cred ca Dumnezeu si lumea de dincolo ne evalueaza constant pe fiecare si fiece miscare. Atat doar ca nu auzim noi intotdeauna vorbele si calificarile: „Bine rob bun si credincios“ sau altceva … Ce bine ar fi daca am auzi intotdeauna, sau daca am sta pe receptie mereu, cand ne vorbeste Domnul intr-un fel sau in altul… Daca ar fi sa ma evaluez pe mine insami, in raport de ceea ce si cat practic eu din metodele consacrate, situatia n-ar fi prea roz… Cu postul stau prost … (si ma exprim eufemistic) insa cu rugaciunea, foarte bine, asta chiar e preocuparea mea placuta. Rugaciunea este cea care-mi da tonusul, imi mentine untdelemnul, ca sa zic asa. E buna chiar si simpla meditatie. La capitolul vestire, evanghelizare personala am impresia ca ma aflu intr-o curba descendenta. Trebuie sa-mi revin. Foarte bine stau la citirea Bibliei, desi nu folosesc o metoda ordonata sau vreo anume planificare. Citirea consecventa ma ajuta sa manifest o anumita propensiune spre ceea ce unii numesc versetarism… In consecinta, Domnul cu mila. Sa se indure sa mai adauge la fiecare acolo unde ne lipseste cu totul sau in parte cate ceva, sa putem contribui daca nu la cresterea macar la zidirea bisericii.
sînt sigur că ultima dorinţă ţi se poate împlini… numai să vrei.
Moduri de implicare? Creativitate ne trebuie
Problema e ca bisericile din România sunt tot mai goale, deci dupa spusele de mai sus inseamna ca stam cam rau cu postul si rigaciunea………. sau nu?
Nu-i adevărat… UNELE biserici sînt din ce în ce mai goale.
„Dar cand va veni Fiul omului va gasi El credinta pe pamant?” lc18.8b
-doresc a fi ‘ereticul’azi,’profetul’ de maine-
A sosit vremea Israelului sa-si redescopere Dumnezeul.
periculos lucru îţi doreşti.
Niciodaă să nu faci pe „ereticul”, nici măcar în glumă, s-ar putea să rămîi aşa…
Tot aud vorbindu-se de Evanghelia curata, de predicarea curata… Deacord, DA!!! doar Evanghelia are putere sa schimbe viata, dar Evanghelia a luat tot felul de forme si interpretari, dupa intelegerea diferitelor biserici locale – din pacate. Si ajungem sa vorbim intr-un limbaj de lemn, sus si tare, despre evanghelia curata, pe cand peste Cristos cel rastignit, zugravit inaintea noastra in Scripturi, noi venim cu alte nuante si contururi, ca si cum Cristos nu e suficient in tot ce priveste “viata si evlavia”. Si cand predicam o evanghelie care astfel se dovedeste fara putere, nu crestem, nici numeric, nici in statura lui Cristos.
De aceea vreau sa ne asiguram ca stim despre ce vorbim cu evanghelia curata, cu intoarcerea la Scripturi… Mi-e teama ca in multe locuri in Romania Apostolul Pavel s-ar speria auzind ce se predica si prin ce idei si eforturi personale ne traim viata crestina. Ma doare si mi-e mila de saraci frati si surori din banci care i-au de bun tot ce primesc. Adesea predicam de la umbra pomului cunostintei binelui si raului, doar morala, etica, lege, forma, metode de a trai viata crestina, intr-o lupta epuizanta cu firea pamanteasca, si surprizator sau poate nu? nu crestem in nici o privinta! In loc sa predicam de la Golgota, privind prin Crucea lui Cristos, si din mormantul gol, privindu-ne asa cum ne vede Dumnezeu, ca fapturi noi, iertati si acceptati in Fiul Dragostei Lui, traind viata aceasta acum in trup, intr-o dinamica ce incepe nu de la noi spre Dumnezeu, ci dinspre Dumnezeu spre noi…
Biserica intodeauna va creste cand il vom predica pe Cristos, jertfa Sa suficienta, mantuirea in El, viata in El, vesnicia in El, si vom actiona in toata slujirea noastra ca un raspuns la tot ce a facut El pentru noi.
Isus Cristos e evanghelia curata.
Sa nu chemam oamenii la biserica pentru nimic altceva, si sa nu ne rugam ca Dumnezeu sa-i schimbe dupa chipul nostru, sa fie ca noi, ca biserica baptista nr.1 sau nr.2, sa asculte muzica ce ne place noua, sa se imbrace cum ne place noua, s.a.m.d. – toate acestea pot fi totusi lucruri bune, nu vreau sa ofensez pe nimeni, dar mai degraba sa ne rugam ca oamenii sa fie transformati dupa chipul lui Cristos, ca oamenii sa se imbrace in Cristos, si sa asculte, daca vreti, muzica Duhului Sfant 🙂 Aceasta e chemarea Scripturii, dupa ce stim ca Vestea Buna e intr-atat de buna si atat de extraordinara incat ne dorim mai mult ca orice sa ramanem in Cristos si sa vorbim celor din jur despre aceasta viata noua… Daca am predica Evanghelia curata, oamenii vor veni!
Cu alte cuvinte, nu cred in alte metode de crestere a Bisericii.
draga Flavius, Sigur ca da, fiecare loc cu acomodările şi adaptările de rigoare,
dar ţi se pare normal să asistăm la această americanizare deşănţată a slujbelor din bsericile noastre, parcă nici predicatorii nu mai pot pronunţa cuvintele cum trebuie, numai calcuri şi barbarisme,
cîntecele.. lasă-mă că mă enervez. Îţi enumăr 8 care se cîntă peste tot, toate traduse prost şi cîntate şi mai prost, toate împrumutate de peste ocean, că găseau ceva mai bun şi prin europa.
Sigur, sîntem în plină idolatrie, fiecare şi-a construit terafimul şi îl plantează în mijlocul satuli decretîndu-l dumnezeu.
Există şi o parte şi alta a monedei.
Isus Cristos este evanghelia curată. Dar cum? Cel pe care l-au promovat evanghelicii în naivitatea lor dezastruoasă acum cîţiva ani prin patimile lui Mel Gibson?
Acela?
Cristosuţul ăla dulceag din iconografia chicioasă pe care o văd şi pe unele siteuri evanghelice? Cristosul de plastic roz-bombon, cu plete blonde, ochi albatri şi cu o privire goală în ochii daţi peste cap?
Sună frumos ce spui tu, dar mă tem că eşti încă departe de soluţie.
Hai să încercăm să găsim împreună soluţii…
Şi avem atît de lucru…
Să încercă prima dată cu reîntoarcerea la iconoclasmul nostru cel de toate zilele şi apoi cu autohtonizarea credinţei, apoi întoarcerea la adevărata tradiţie etc.
Isus Cristos e evanghelia curata, si n-am vorbit despre Cristosutul ala dulceag de care amintiti din nou, si toate acelea, nicidecum… Ci, asa cum spuneam, m-am gandit exact la Cristos cel „zugravit” de Scripturi, la acel Cristos pentru care a luptat Pavel si ceilalti apostoli, pentru ca sa nu fie sters, acoperit, de tot felul de idei vechi si noi. Asta imi doresc si azi pentru noi. La acest Cristos privesc si as vrea sa-L vad mai mult, mai deslusit, mai inaltat intre noi, in bisericile noastre, pentru ca in El Dumnezeu a ales sa locuiasca toata plinatatea, prin El au fost facute toate lucrurile, in El era inca de la inceput viata, si viata era lumina oamenilor, iar prin El am primit din nou lumina si viata, cele pierdute in Adam. Acesta este Isus al meu. Si El e solutia pentru cresterea bisericii. Alta solutie nu vad, decat sa continuam sa-l „zugravim” pe El si doar pe El inaintea oamenilor cu care venim in contact.
Asadar, sunt deacord cu punctele enuntate de fiecare dintre voi, ca metode daca vreti sa le spuneti asa, – ceea ce am vrut sa subliniez insa e faptul ca Biserica nu are nici o sansa sa creasca decat cu Cristos – ca piatra de temelie. Si uneori, chiar daca ne rugam, chiar daca plangem in posturi, si purtam povara dragostei si a milei pentru cei din jur, dar nu reusim sa-L transmitem pe Cristos asa cum se descopera El, ci denaturam semnalul in fel si chip, e in zadar. Pavel, se lupta si marturisea ca trece prin dureri asemenea unui travaliu pentru cei pe care ii dorea sa-I infatiseze inaintea lui Cristos. Dar stiind ca le transmite adevarul evangheliei asa cum l-a primit.
Biserica pe care Cristos o zideste o zideste pe oameni care pot marturisi ca si Petru, ca Isus Cristos e Fiul lui Dumnezeu! Vedem ce i-a raspus Isus lui Petru dupa marturisirea lui si care este puterea Bisericii…
Pavel se ruga apoi sa-L cunoasca pe acest Isus si puterea invierii Lui. Primii crestini la inceput nici nu aveau Scripturile, iar marea majoritate nici nu stiau sa citeasca, dar aveau un Domn, si aveau o credinta, si cunosteau puterea invierii Lui. Iar miscarea lor a fost cu adevarat vizibila. Deci, nu cred ca putem miza pe ceea ce putem noi face mai mult decat pe ceea ce poate face puterea invierii Lui…
Biserica e mantuita, si continua sa fie mantuita si in generatia noastra si in cate vor mai fi doar *prin* viata lui Cristos, prin har, prin credinta in moartea si invierea Lui. Noi trebuie doar sa-L transmitem, asa cum este El, si aceasta nu e o metoda, ci un stil de viata, – sa transmitem semnalul evangheliei, fara sa intervenim. Sa luminam, stiind ca nu noi suntem Lumina… Daca telefonul meu nu mai are semnal, poate sa faca poze, poate sa redea muzica, dar isi pierde functia primara. De multe ori si noi facem tot felul de figuri, si uitam sa transmitem semnalul vietii lui Cristos prin noi, celor din jur. Oamenii au nevoie de acest semnal, e semnalul care poate stabili o convorbire, si apoi o relatie autentica intre om si Dumnezeu.
Voi incerca sa revin pe luni la comenariul tau, adu-mi aminte, acum este tirziu
La ce ne foloseste iconoclasmul nostru cel de toate zilele? Si o autohtonizare a credintei, in ce sens? Cultural? Sa pastram credinta, in ce ne priveste, in straie romanesti, in ethos romanesc? Intreb ca sa inteleg.
La prima întrebare am răspuns în articolul refritor la Mel Gibson si filmul lui.
la a doua am raspuns parțial în alte postari, dar voi reveni cu una separata legata de Apocalipsa cap 7
Citește, te rog, capitolu respectiv în comparație cu Geneza 11 si discutam
Flavius Doi, foarte frumos vorbesti. Sunt de acord cu ceea ce spui. Vreau insa sa specific faptul ca pentru a ajunge la o asemenea statura si plinatate a Cristosului in noi, de care vorbesti, si pentru a predica asa cum spui, sunt absolut necesare rugaciunea, postul, etc. Pentru a-L cunoaste pe Isus asa cum este descris in Scripturi, e neaparat nevoie de o relatie constanta si reala cu El, si asta o putem mentine doar stand de vorba in rugaciune, in post, citind Cuvantul, predicandu-L, impartasindu-ne la cina unii cu altii. Sa fim ca El, sa ramanem in El. Cum reusesti tu sa ramai in El ? Ce metode folosesti ? Cum reusesti sa pastrezi nealterat chipul Celui Inviat in tine personal si apoi sa-l infatisezi altora in toata frumusetea LUI ? Pur si simplu, iti propui dimineata si pe parcursul intregii zile asta faci ? Sunt vitale vechile metode si pentru trairea unei vieti de curate, pentru ca asa de usor o luam la stanga sau la dreapta, asa usor ne lasam coplesiti de vreun pacat mai mic, care ne intuneca imaginea lui Isus atat noua, personal cat si celor din jur. Si atunci pierdem in mare parte autenticitatea Lui din vietile noastre, prin urmare Il infatisam distorsionat altora. In acelasi sens, fara citirea zilnica a Cuvantului nu avem taria necesara, suportul, in definitiv esenta a ceea ce trebuie sa proclamam.
Exista o interdependenta stransa intre aceste metode: post, rugaciune, citirea Bibliei, predicare, Euharistia si ceea ce spui tu ca trebuie sa manifestam in lume, ca pur si simplu nu se pot exclude unele pe celelalte. Prin ce metode crezi tu ca ai putea ajunge la acea conditie in care sa fii capabil de a reflecta lumii intr-adevar pe Hristos cel Viu, cel Adevarat si nu o copie stearsa ? Doar faptul ca stim ce spun Scripturile despre ceea ce ni s-a DAT nu ne ajuta sa si AVEM, daca nu ne vom disciplina sa pastram ce am primit, sa unim cu credinta si fapta. Adica sa ramanem in acea stare in care am fost rascumparati, asezati, socotiti Una cu El. Totul e prin credinta, dar daca noi nu ne rastignim firea prin aceste metode vechi, uneori sufocante, complicate, nu vom reusi sa ramanem nici macar in credinta. Si atunci pierdem totul si ajungem de unde am plecat. Sigur, harul mantuitor este cel ce ne califica, nu faptele. Insa tot prin har ne sunt date si rugaciunea, postul etc. Daca nu operam cu acestea, inseamna ca nu beneficiem de har ? Nu, ci doar ca nu ne indeplinim partea noastra.
Cine nu practica toate sau macar in parte cele cateva modalitati de crestere personala si de crestere numerica a bisericii nu are cum sa posede si sa pastreze in mod veridic Chipul Hristosului in sine insusi, nicidecum sa-l prezinte altora. Numai daca s-a nascut fara firea pamanteasca.
Tot asa, daca este cineva in masura sa faca aceasta, incontestabil se indeletniceste cu rugaciunea, postirea, etc… adica vechile metode.
Concluzie : metodele de crestere a bisericii, de zidire constituie implicit, si metode de traire practica si impun revelarea in credincios a Chipului cristic, transmisibil si multiplicabil.
Draga Lucia, ai dreptate, dar vorbind despre Cristos asa cum am vorbit, nu cred ca a fost cazul sa vorbesc si despre Scripturi. Pe blogul meu am o vorba „Cauta-L pe Dumnezeu in Scripturi, descopera-L viu in viata ta”. E mai mult decat o vorba, e un principiu probat. Si Dumnezeu e viu, viu si in viata mea, pentru ca L-am descoperit acolo, in Scripturi. Sunt convins ca si pentru dvs. Scripturile marturisesc despre El, iar apostolii despre Evanghelia primita. Iar noi, daca ne numim evanghelici suntem chemati sa fim oameni ai evangheliei, sa fim scrisori deschise intre cer si pamant. Sa-l purtam pe Cristos din Scripturi, inspre inimile oamenilor. Si aceasta o putem face doar prin cuvinte si fapte.
Bineinteles apoi, departe de mine gandul sa desconsider lucrurile care nu intodeauna se vad, lucrurile din “odaita” – rugaciunea, postul, dar asa cum am scris aseara in comentariul care e mai in josul paginii, cred in lucrurile pe care le numim metode de crestere, dar cum spuneam, ele ne cresc pe noi in omul launtric. Si doar astfel, ca un rezultat al cresterii noastre putem discuta de o Biserica matura, in care dragostea ne da identitatea de ucenici ai lui Cristos. Si fiind ucenici adevarati, stim la ce ii chemam si pe altii. Doar atunci ne putem ruga si pentru altii.
Ce altceva, daca nu testul dragostei certifica in definitiv capacitatea noastra de a ne ruga, de a posti, de a mijlocii pentru atatia oameni in jurul nostru, rataciti, ca niste oi fara Pastor…
Cum reusesc sa raman eu in El… Poate nu sunt atat de tehnic, si nu privesc relatia mea cu Cristos prin niste metode. E ceva mult mai tainic, mult mai misterios si totodata simplu. E taina de care vorbea si Pavel. In primul rand El e in noi cei mantuiti. El traieste. – Noi prin El… Nu noi i-am dat viata noastra Lui, ci El ne-a dat viata Lui noua. Am fost nascuti din nou, prin invierea Lui.
Nu am metode nici in viata de casnicie cu sotia mea, dar in mod cert, crestem petrecand timp impreuna, si vorbind, si cunoscandu-ne tot mai mult. E relatie. O relatie plina de siguranta si de har. Raman in Cristos stiind ca e cel mai extraordinar loc, e cel mai sigur, cel mai binecuvantat loc. Raman pentru ca vreau sa raman. Iar astfel poruncile Lui nu sunt grele, astfel credinta in El ne da biruinta asupra lumii, astfel ne bate inima pentru partasia cu El.
Vreau sa mai spun ca nu sunt un super crestin. Dar depind de Domnul, am siguranta, nu mi-e teama, ma intaresc in harul Lui, asa cum il indemna Pavel pe Timotei. Nu e vorba de ceea ce noi putem face, ci de ceea ce El poate face, si in noi, si in altii. Sa nu uitam imaginea jugului, sa luam jugul lui Cristos sa pasim in ritmul Sau, sa o luam la stanga si la dreapta, nu prin intelepciunea noastra, ci prin supunere, si ascultare.
De aceea nu cred intr-o dinamica de genul asta: me leg de aceste metode ca sa raman langa Cristos. Ci raman langa Cristos in mod hotarat, in mod constient, cu mintea, cu duhul, cu inima, cu cugetul, pentru ca vad maretia Lui, magnitudinea jertfei de la Golgota, si harul Lui pentru tot ce e viata si evlavia crestinului, ce include si rugaciunea, si postul, si scriptura, si tot.
De acord, Flavius. Am o prietena mai carismatica, pe care o apreciez, care dupa fiecare propozitie care ii suna bine auzului exclama „Aleluia !Aleluia ! Amin !“ Nu sunt la fel de zgomotoasa, incuviintez intr-un mod mai conservator. Descopar deci,ca manifestam aceeasi identitate de pareri. Initial, am avut putin impresia ca unele constituente ontologice ale crestinismului ar fi fost lasate deoparte in afirmatiile dvs. anterioare. Ma refer la rugaciune, post, citirea Scripturii, predicare etc., insa le regasesc in ideile expuse in ultimul comentariu. E bine ca teologia din bisericile noastre (cele mai multe, zic eu) e sanatoasa. In mare masura cred ca datoram aceasta celor care predica, posteaza o evanghelie curata. Domnul sa le tina naravul ! Cat timp ne conduce Duhul Sfant si ne comunica aceeasi unitate in gandire, nu avem nevoie de alta „distractie“, vorba lui A. W. Tozer, indiferent din ce mediu s-ar propaga.
erata: iau de bun..
Avem nevoie de o viata traita in umblare cu Dumnezeu din partea celor din Biserici. Nu doar pastorul, nu doar doi-trei, ci fiecare. Crestini si atat. Unii cu 3 scoli, altii fara, unii cantareti, altii vorbareti, sau tacuti, dar fiecare crestin adevarat. Nu am trait prea mult in Glie, dar aceasta am observat: ca multe flori sunt… dar putine, rod in lume au s-aduca.
Avem nevoie de ucenicie reala, de sacrificiu, nu de formatii (de la ce vine formatii, are de-a face cu forma?). Cei maturi de astazi trebuie sa-i ucenicizeze pe cei maturi de maine. Dar pentru aceasta trebuie sa fie oameni maturi, credinciosi crescuti, umblati cu Dumnezeu, tot mai asemenea lui Cristos, care este chipul Tatalui.
Am vazut unitate intre tineri baptisti. Se strang sa joace carti. Sau sa povesteasca. Dar oare atat de plictisiti sa fim? Primesc e-mail-uri sa dau clicuri pentru plantatia de cafea a nu stiu cui. Asa de supti de viata au ajuns credinciosii ca si-au facut plantatii de cafea virtuale, sa dea prietenii clic ca poate castigi prin tragere la sorti un fiat punto? Cate nu se fac in numele unitatii, iubirii sau credintei? Cred ca avem nevoie sa ne intoarce la „cararile vechi”, sa le identificam, sa le definim corect, sa le umblam zilnic.
Da.. acestea sunt nevoile noastre, aceasta e si starea noastra – si ce contrast cu starea de har descrisa de Pavel in Romani 5. Ar trebui sa fim stapani pe lucrurile descrise acolo, dar suntem atat de distrasi de la *acel fapt* care ar fi trebui sa aduca roade in noi – ceea ce a facut Cristos pentru noi, incat crestinismul e o povara incomoda pentru noi, – cum sa chemam si alti oameni la asa ceva? Vorbesti despre maturitate, despre credinciosi ajunsi la o statura, gata sa invete pe altii. Sunt putini. Daca am intelege ca inainte ca sa ne umple bancile bisericilor Dumnezeu vrea sa ne umple inimile… Daca am intelege care e problema de fond… Nu sunt metodele problemele noastre principale, nici stilurile, nici americanizarea, pe cat avem nevoie de o trezire personala.
Cum am spus si mai sus, ma feresc sa caut si sa privesc drept solutii niste metode practice, fie ele si spirituale – pana nu avem temelia. Si fariseii s-au intrebat „Ce sa facem sa savarsim *lucrarile* lui Dumnezeu?” iar Isus le-a raspuns nu despre lucrari, ci despre o lucrare, la singular: „Lucrarea pe care o cere Dumnezeu este aceasta – sa credeti in Acela pe care L-a trimis El.” De aici incep toate, de aici primim Evanghelia pe care sa o dam mai departe, de aici primim talantii pe care sa-i punem in negot, de aici intelegem ca aceasta credinta in Isus e ceva incredibil, e viata, e ceea ce este sistemul nervos pentru trupul nostru, e totul, ne tine, ne misca, ne ingaduie totul. Tot la fel, prin aceasta credinta in Isus, Dumnezeu ne ingaduie totul, cresterea noastra, in omul duhovnicesc, si cresterea noastra in numar totodata…
Ascultarea, am primit si eu click/ul ala penibil cu cafeaua..
incepea asa PLEASSSSSSSSSSSSSSSSSE HELP.
LA INCEPUT M-AM SPERIAT
api m-am enervat
si eu am primit dinastea cu plantatii, si nu mai zic de facebook.
Legat de solutie… cred ca Dragostea lui Dumnezeu ar trebui sa ne faca sa ne indragostim de El, si ca sa continuam cu indragostirea aceasta, este nevoie sa ne petrecem timpul cunoscand pe Dumnezeu si urmand caile Lui. Este ceva care incepe de acum, si urmeaza si in ceruri sa-L cunoastem in alte proportii, in alte trupuri,…
Cand dorinta unei biserici nu este aceea de a cunoaste mai mult pe Dumnezeu, si sa Il urmeze pe Hristos cu dragoste din dragostea Lui pentru ea … atunci pot spune ca nu prea e dragoste de Dumnezeu acolo.
Frate Marius, multumesc.. .cu privire la prima intrebare, inteleg care e perspectiva dvs si nu sunt de o alta parere; dar inainte de toate, eu am facut o greseala, o confuzie de termeni, gandindu-ma la iconografie – si astfel ma intrebam la ce ne foloseste iconografia “noastra cea de toate zilele” – adica, cea ortodoxa, romaneasca, dus cu gandul acolo si de a doua idee sugerata de dvs -autohtonizarea credintei. E clar. Cu privire la a doua intrebare, intuiesc miza, dar tot sunt curios. Dar una peste alta, tot nu cred ca astea ar fi solutiile primordiale asa cum aparent ati tras linie sugerand cu ce sa incepem.
Apoi, in comentariul meu am vrut doar sa justific ca nu vorbesc despre Cristos intr-un mod usuratic, mirat oarecum ca m-ati luati cu acel pachet argumentativ despre cristosul cu plete blonde si ochi albastri. Nu cred ca v-am dat motive pentru asa ceva, dar stiu, indignarea fata de astfel de prostii e atat de mare, incat tot reluati acel manifest.
Dar inapoi la ale postarii tot nu prea cred ca exista metode de crestere a bisericii, in ideea initiala a postarii care e cresterea numerica, nu? Cred ca cele ce le numim metode aici: postul, rugaciunea, euharistia, partasia frateasca, ne cresc pe noi in omul duhovnicesc, in dragoste, in asemanarea cu Cristos, -pe noi cei dinauntru.
Pentru cresterea numerica, sunt sigur ca ar fi suficient sa ne asiguram ca suntem noi ucenici inainte de a chema pe altii sa fie ucenici. Sa avem noi semnele vietii lui Cristos, si sa fim implinitori ai marii porunci, pana la marea trimitere. Putem incerca ucenicizarea, dar daca nu vom acoperi cuvintele noastre cu propria viata, vom dezamagi. De prea mult timp e cam evident ca chemam oamenii la ceva ce noi nu suntem si nici nu dam impresia ca vrem sa fim cu adevarat – un popor sfant. Suntem atat de relaxati spiritual, si ne miram ca oamenii nu raspund. De aia ajungem sa ii chemam la distractii, evenimente, etc, si astfel sa-i prindem cumva.
De aceea cred ca mai bine am vorbi aici de conditii de crestere a bisericii in loc de metode. Nu vom putea implinii marea trimitere pana ce nu implinim marea porunca.
Sa fim astfel Biserica ce-L transmite pe Cristos, sa vorbim prin cuvinte si fapte despre El. Si sa stim, ca Insusi Cristos se roaga nu doar pentru noi, ci si pentru cei ce vor crede in El prin cuvantul nostru.
draga Flavius, m-am bucurat să te văd ieri, chiar dccă din maşini.
acum am înţeles ce ai vrut să spui.
Da, ai dreptate în ce spui în ultima parte, din păcate ai dreptate.
si eu m-am bucurat sa va vad, imi pare rau si imi cer scuze ca m-am lasat grabit de o programare in Medias si nu m-am oprit.
nicio problema. Si eu eram ocupat cu poliţia. De fapt ei erau ocupaţi cu mine. 🙂
chiar daca este in afara subiectului, merita sa vizionati filmuletul pana la capat (e de un umor criminal, asa ca aveti grija)
http://www.thedailyshow.com/watch/mon-april-12-2010/open-carrier-discrimination
Nu imi place ca dai cu bota in altii! Fi lider acolo unde esti! Da si la pompe…Ce e rau in asta? Oamenii care beneficiaza de serviciile de la pompe au nevoie de incurajare si de perspectiva si au nevoie de CUVANT! SAU CREZI CA NUMAI CINE E LA ANVON ARE DREPTUL sa predice , ca restul pot spune erezii…Ce e gresit sa citesti acea carte care in 40 de zile te conduce printr-o calatorie despre scopul lui Dumnezeu pt viata ta? Judecata este a lui Dumnezeu! El va trece totul prin testul LUI!
Ieri un fost student (nascut in familie de baptisti) imi spunea nedumerit ca nu intelege de ce Domnul a folosit un ATEU ca sa ingrijeasca de el si da il indrume in viata …si nu a folosit ce cei multi din biserica lui…
…Domnul va folosi si pietre…nu numai carti sau oameni pentru a aduce pe multi fii la SLAVA!
Pe mine acei oameni m-au inspirat…m-au ajutat… si nu am gasit ceva impotriva scripturii … Cate despre farisei …sunt multi in lumea asta…
Mihai, nu cred că ai înţeles despre ce este vorba.
Gică de la pompe este de obicei singur în cabina de monitorizare.
Nu este nimic greşit să citeşti acea carte, greşit este să crezi tot ce scrie respectivul.
Nu toată judecata este a lui Dumnezeu, ne-a mai lăsat şi noua un rest. Ne-a lăsat şi teste.
Să trecem prin filtrul raţiunii unele lucruri şi să judecăm: cărţi proaste, cărţi bune, aşa cum deosebim oul clocit de cel sănătos.
Dacă strîmbi din nas la mîncare stricată, atunci lasă-mă să strîmb şi eu din nas la minciuni între coperţi… şi la gramatica proastă… spre „eczemplu”.
De acord, farisei au rămas mulţi în lumea asta, cărturarii s-au împuţinat.
Pingback: Cortul, Cariera, Creşterea bisericii, Cum se poate trece pe sub curcubeu? « La patratosu
Pingback: „ PRINCIPALELE CRITERII DE EVALUARE ALE UNUI LIDER” (câteva…) – Ionel Nica