Winston Churchill a fost invitat la o universitate din Canada pentru a susţine o conferinţă. Pentru că se ştia că îi place să bea whisky i s-a oferit un pahar. Pentru a nu se simţi singur, deşi era înainte de ora prînzului, au fost serviţi şi ceilalţi invitaţi. Episcopul local, în momentul în care s-a apropiat chelnerul cu paharul, a sărit cît era de înalt şi a spus astfel ca să fie auzit: „mai bine curvesc decît să beau whisky.”
În următorul moment, Churchill, cunoscut pentru simţul umorului, manifestat atît de spontan s-a îndreptat spre o tînără din asistenţă şi i-a spus: „hai cu mine, n-am ştiut că ni se oferă şi această opţiune”.
Os Guiness, în cartea sa, Prophetic Untimeliness[1], relatează această întîmplare însoţită de următorul comentariu:
Prea adesea în ultima generaţie afirmaţiile publice ale liderilor creştini seamănă cu afirmaţia episcopului, serioasă şi bine intenţionată, dar dezastruos de comică, penibilă şi fără efect. Scepticii ar putea spune: „Cine vorbeşte pentru Dumnezeu?”, iar credincioşii s-ar putea întreba, cu acelaşi simţămînt: „Cine vorbeşte pentru noi?”[2].
Acelaşi autor se întreabă: „oare cum am ajuns, noi creştinii atît de irelevanţi cînd încercăm din greu să fim atît de relevanţi?”[3]
……………………………………………………………………………
Isus spune: „Nici nu pun oamenii vin nou în burdufuri vechi; altfel, burdufurile plesnesc, vinul se varsă şi burdufurile se prăpădesc; ci vinul nou îl pun în burdufuri noi şi se păstrează amândouă.”[4].
Evanghelia este vinul cel nou. Care este acel burduf vechi? Formele învechite ale bisericii, tradiţiile care trebuie aruncate sau burduful pe care contextul cultural ni-l oferă? Petec nou la haină veche sau petec vechi la haină nouă? Acest răspuns al lui Cristos vine după întrebarea ucenicilor lui Ioan, sinceri şi dornici să Îl slujească mai bine pe Dumnezeu, nu din confruntarea cu fariseii care transformaseră religia într-un instrument de slujire a sinelui.
Mai înainte de asta Isus spune: am venit să vindec nu pe cei sănătoşi, ci pe cei bolnavi.
Oare cum vom împăca tentaţia bisericii de a fugi de lume pentru a nu se murdări, cu misiunea bisericii de a oferi lumii un răspuns inteligibil la întrebările fundamentale. Între cărbunii, care reprezintă tentaţiile relevanţei prost înţelese şi vinul lui Isus ce vom alege?
Vin, dar să nu încurcăm burdufurile? Vinul nou, în burdufuri noi?
Textul lui Luca aşa arată:
Le-a spus şi o pildă: „Nimeni nu rupe dintr-o haină nouă un petec, ca să-l pună la o haină veche; altmintrelea, rupe şi haina cea nouă şi nici petecul luat de la ea, nu se potriveşte la cea veche. 37 Şi nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altmintrelea, vinul cel nou sparge burdufurile, se varsă şi burdufurile se prăpădesc; 38 ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi şi amândouă se păstrează. 39 Şi nimeni, după ce a băut vin vechi, nu voieşte vin nou, căci zice: „Este mai bun cel vechi”[5]
Opţiunile lui Isus sînt ori… ori. Ori vin nou în burduf nou, ori vin vechi în burduf vechi, dar vinul este mai bun vechi. Probabil că fascinaţia noutăţii ar putea fi recuperată de Biserică prin învechire, prin redescoperirea a ceea ce va fi fost la început. Isus a făcut vin vechi direct din apă chioară.
Cine a băut vin vechi… nu se mai lasă 🙂
[1] Guiness, Os, Prophetic Untimeliness, A Challenge to the Idol of Relevance, Baker Books, Grand Rapids, 2003[2] op. cit. p. 9
[3] idem, p. 11.
[4] Matei 9:17
[5] Luca 5:36
Marius Cruceru 
Toata stima pentru episcop si crezurile lui!
da, dar au rămas numai ale lui, tocmai din pricina faptului că nu a ştiut să se raporteze la situaţie.
Chiar aseara m-am gandit si eu la asta: desi suntem bine intentionati si seriosi cand vrem sa ne exprimam refuzul de a face anumite lucruri ce contravin legilor lui Dumnezeu, suntem luati peste picior din cauza faptului ca utilizam „formule” vechi. Acestea devin plictisitoare si banale, astfel nu mai au niciun efect asupra celorlalti sau au efecte contrare celui la care ne-am astepta, precum cele pe care le-ati transcris: hilaritate si penibilitate.
Dar daca se creeaza aceasta situatie, inseamna ca spui Evanghelia intr-un mod banal unor oameni ale caror inimi sunt prea impietrite pentru a putea fi inmuiate cu apa, asadar trebuie sa folosesti ceva mai patrunzator, mai socant, mai neobisnuit.
De asemenea, „Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi să se întoarcă să vă rupă.” (Matei 7:6).
Creştinii n-ar trebui să fie plictisitori, ElizaO.
Cum ar trebui sa fie crestinii si cum sunt de fapt, sunt doua lucruri diferite.
de cînd este creştinismul este aşa.. avem o biserică plină de pete şi sbîrcituri care are o promisiune… ca va fi fără pată şi fără sbîrcitură..
@Mno bine k nume:
O fi avut el crezuri bune, însă pentru cel exprimat cu ocazia menţionată în text, nu mi se pare că merită chiar toată stima.
Asta în primul rând pentru că Biblia nu spune că e păcat să bei alcool, ci e păcat să umbli beat. În schimb, despre curvie spune clar că e păcat. Richard Wurmbrand avea la un moment dat o vorbă: „Mai bine beat decât trist”. Acuma nu ştiu ce e mai bine şi ce nu, însă creştinii, şi mă refer aici la creştini în general şi la neoprotestanţi în special, se pricep de minune să ignore chestiunile esenţiale şi să le scoată în evidenţă pe cele periferice.
Florin, episcopul nu era neoprotestant 🙂
Aş spune altceva, noi, neoprotestanţii avem un talent de a ne autoflagela învecinat cu masochismul.
La cîteva zeci de comentarii dau de cîte o frază de genul… „noi, neoprotestanţii… cutare şi cutare” şi ne turnăm cenuşă în cap pentru păcatele întregii creştinătăţi..
Da, ni se zice „pocăiţi”, dar nici nu trebuie să exagerăm….
Am un prieten care s-a convertit la „un alt garaj”. Parcă îl simt cîteodată că-i e ciudă că nu mai poate să-şi verse năduful de genul… „noi, pocăiiţii, sîntem … facem… nu facem… nu ştim… ” 🙂
😆 Da, episcopul nu era neoprotestant.
Mi-a plăcut o vorbă auzită mai demult la cineva: „The main thing is to keep the main thing, the main thing”. Consumul de alcool, dansul, podoabele şi alte asemenea subiecte, cred că rareori pot fi încadrate la categoria „main things”, deşi mare importanţă li se mai dă. Şi din perspectiva asta am făcut referire specifică la neoprotestanţi. Că ne pricepem să acordăm importanţă lucrurilor care, de cele mai multe ori, nu o merită. Nu la fel de mult ca reprezentaţii cultelor tradiţionaliste, însă m-am referit mai mult la noi pentru că, teoretic, noi avem ca autoritate Biblia, nu duhovnicul sau tradiţia.
Ah, îmi mai dau şi eu cu părerea, deşi nu sunt decât un diletant. 🙂
Sigur, eu însă încercam să sesizez o problema poate la fel fel de gravă, faptul că nu avem capacitatea autoanalizei lucide, ori sîntem neglijenţi şi prea îngăduitori cu noi înşine, ori cu prea multă asprime, autoflagelîndu-ne inutil. REzultatele, şi într-un caz şi în altul, sînt ori dezastruose, ori superbe, dar lipsesc cu desăvîrşire.
Poate că ar trebui să învăţăm să reflectăm asupra propriei istorii şi asupra propriului ethos. Eu cred că există posibilitatea de a învăţa aceste lucruri.
Uite un titlul de postare: autoflagelarea la neoprotestanţi, tehnici şi metode.
@ultimele 3 replici
Şi totuşi, recenta propensiune a neo-protestanţilor spre a bea moderat, podoabe, dans, şi toate lucrurile astea „mici”, de unde vin, în contextul în care înainte nu au fost populare (perioada comunistă şi încă câţiva ani după) ?
Ca şi tânăr în biserică, şi fiind fost la un liceu creştin, am avut aprinse discuţii contradictorii pe tema lucrurilor „mici”.
Autoflagelarea vine doar în momentul în care descuamăm aceste lucruri „mici” de esenţa motivaţiei şi relevanţei, Hristos, nu ?
draga Titirez,
de unde vin? Ne este prea bine, Titirez.
Vorba unui pastor bătrîn: „Ştiţi cînd este cel ma bun un baptist? Cînd e bătut!”.
Ne e prea bine.
Ne-ar trece cheful de prostiare şi de jucat bowling cu berea în faţă şi dansatl pe la nunţi, dacă ne-ar înfoia puţin de prin moluri jandarmii numai pentru că sîntem baptişti.
Părerea mea este că mulţi ar fi persecutaţi pe nedrept.
Ai dreptate, fără Cristos n-ai motive să te abţii. De la nimic!
Relaţia asta de egalitate e corectă?
Ne este prea bine = nu că îi rău că ne e bine, ci îi rău în atitudinea noastră faţă de binele ăsta trecător.
Pingback: Gugălvoisu, Casă de piatră?, Whisky sau vin?, “Adio” sau “Cu Domnul” « La patratosu