Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Un subiect care ma pune pe ganduri uneori:
-pana unde mergem sa ne agatam de viata pamanteana, sa mai traim o luna ,doua, cat cheltuim pt, asta, timpul si banii celor dragi din familie…
Sa ma explic: aud uneori ca persoane la varsta a treia, diagnosticate corect, mai au ceva vreme de trait, li se spune sa se pregateasca…eu inteleg ca ar trebui sa se pregateasca pt. viata vesnica! sa-si puna in randuiala relatia cu Dumnezeu, in primul rand, si apoi cu cei dragi.
Dar unii fac altfel, si asta nu inteleg: intra in datorii, ipotecheaza locuinta ,sau o vand, sa mai „cumpere” cateva saptamani de viata chinuita…si ei tot trec in cealalta lume…dar atunci raman mai mari necazuri si suferinte pt. familie.
Pentru o viata tanara, un copil ,un tanar cu familie , da sunt de acord…
Va rog sa nu ma intelegeti gresit, zilele ne sunt numarate de Domnul si noi avem datoria sa ne ingrijim si sa ne pretuim viata data de El, dar care e limita, unde sa spunem, gata ,atata a fost….
da, uite un subiect care merită discutat. Cei care participă la astfel de întîlniri sînt preoţi, pastori, teologi.
Interesant.
Dezbaterile pe diferite teme pentru ca fiecare crestin sa aiba invatatura in anumite domenii este o nevoie reala, pentru ca nu toti ajung sa citeasca sau sa studieze intr-un colegiu crestin astfel de aspecte.
Biserica adventista face ceva de genul asta prin emisiunea „Oameni si perspective” – http://www.oamenisiperspective.com/video/ si nu de putine ori am invatat si eu cate ceva privind inregistrarile.
Fr pastor Nelu Brie a tinut mai multe mesaje despre etica crestina, in care a amintit si despre inseminare in vitro. Din moment ce se preleveaza mai multe ovule (10-20)si fecundeaza toate, si apoi se aleg dintre acestea cele mai puternice 3-4 ovule pentru a fi inseminate, e clar ca deja medicul joaca rol de dumnezeu alegand 3-4 si trimitand la moarte (de fapt la inghetare) celelalte ovule. Este imposibil ca un crestin sa fie deacord cu o astfel de procedura. O cale, corecta moral, ar fi sa convingi medicul si sa mergi la risc cu 2 ovule fecundate si inseminate, lasand-ul pe Dumnezeu sa decida daca cei 2embrioni vor creste si vor ajunge 2copilasi sau 1embrion nu se va dezvolta si se va naste un singur bebe, sau … niciunul din cei 2 nu isi va continua evolutia. Sansele de reusita pentru 2ovule sunt mult mai mici decat in cazul a 20, deci tratamentul & procedura s-ar putea sa fie inutile. Cu greu se gaseste un medic care sa fie deacord cu varianta asta si in acelasi timp sa poti avea incredere in el ca se va limita la 2ovule.
Sper ca aceste dezbateri să fie folositoare tuturor. Apreciez iniţiativa greco-catolicilor.