Tabloul lui Memling… ultima săptămînă.
Cine au fost duşmanii lui Isus?
Cum s-a raportat Isus la vrăjmaşi, la Vrăjmaşul?
Atitudini, dialoguri, personaje…
Se pare că iubirea vrăjmaşilor nu presupune neapărat şi părtăşia cu aceştia.
Iubirea vrăjmaşilor nu înseamnă şi respect.
Isus nu şi-a iubit şi nu-şi va iubi toţi vrăjmaşii.
Isus nu îl mai iubeşte pe vrăjmaşul.
Iubirea este limitată de ultima decizie pe care o poate lua cineva.
Iubirea Lui este din veşnicii, dar nu este infinită. Din pricina sfinţeniei Lui, într-o „bună zi” iubirea Lui va sfîrşi în judecată şi pedeapsă veşnică.
Iubirea Sa stăruie asupra noastră atît timp cît sîntem în „plasa” relaţiei cu El, atît timp cît ne mai poate atinge. Odată ieşiţi din proximitatea Lui eficace…. iubirea Lui încetează şi se transformă în Vrăjmăşie.
Dumnezeu este vrăjmaş cumplit (Evrei 10:31 Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!) şi va rămîne vrăjmaş cu Vrăjmaşul pentru vecii vecilor. Amin!
Faţă de Isus nu există neutralitate: Cine nu este cu mine este împotriva Mea şi cine nu adună cu Mine risipeşte (Matei 12:30).
Personajele din Evanghelie sînt într-o continuă alergare pentru o repoziţionare faţă de Isus, fiecare îşi caută locul, în funcţie de masa lui Isus (de la care Iuda pleacă), în funcţie de crucea lui Isus (de care Petru fuge.)
Evanghelia după Matei începe cu două posibile opţiuni: CU ISUS şi ÎMPOTRIVA LUI ISUS.
Meta Ihsou în contextul evangheliei nu este doar sociativ, cu Isus, ci arată, mai mult decît sociativitatea, apartenenţa, koinonia, împreună cu Isus, de partea lui Isus, ba chiar expresia are un aspect locativ: laolaltă cu Isus. Acest fapt va avea impact asupra înţelegerii finalului Evangheliei.
Ultima formă de duşmănire a lui Isus relatată în Evanghelia lui Matei a fost prin zvon şi minciună
Matei 28:15 Ostaşii au luat banii, şi au făcut cum i-au învăţat. Şi s-a răspândit zvonul acesta printre Iudei până în ziua de astăzi.
Vestirea Evangheliei este de fapt o întoarcere împotriva acestui zvon, este vestirea naşterii, morţii şi ÎNVIERII Domnului nostru. Evanghelizarea este de-zvonire, are un aspect demolator al întunericului minciunii prin lumina Adevărului.
După ce toată evanghelia este o relatare tragi-comică a modului în care Isus este biruitor în discurs, dar „biruit” la cruce de vrăjmaşii Săi, în capitolul 27, în ultimul capitol este o declaraţie de putere suprinzătoare asupra tuturor vrăjmaşilor Săi: toată puterea Mi-a fost dată în cer şi pe pămînt…
După ce istoria Evangheliei se desfăşoară în jurul personajelor şi grupurilor din Evanghelie care se poziţionează pentru sau împotriva lui Isus de-alungul întregii istorii relatate de Matei, naraţiunea ajunge în punctul climactic de pe cruce în care chiar co-pătimitorii, cei doi tîlhari se definesc ca împotriva sau pentru Isus.
Finalul este ironic-surprinzător, la fel ca întreagul ciclu de imagini-naraţiuni din Evanghelie: după ce Evanghelia ne-a silit la o a-proximare şi re-poziţionare faţă de Isus, Isus se defineşte faţă de noi:
Voi fi CU VOI… pînă la sfîrşitul veacurilor… .
PS.
După observaţiile mele niciunde Cornilescu nu foloseşte cuvîntul duşman…. numai vrăjmaş. Interesant ca fapt de limbă.
Marius Cruceru 
Interesant si inceputul Sfintelor Scripturi:
Geneza 3:15″Vrajmasie voi pune intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei. Aceasta iti va zdrobi capul, si tu ii vei zdrobi calcaiul”.
cum poti sa iubesti un vrajmas?
„Dar Eu va spun: iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va asupresc si va prigonesc” (Mat.5:44)
unul din parintii bisericii ( nu mai stiu care) zicea ca insasi faptul ca Dumnezeu trimite pacatosii in iad este o dovada de iubire.
Sigur, textul pare extrem de simplu la prima citire. reu de împlinit. Îți spun eu că am încercat.
Ce am descoperit?
Că există o formă de iubire creștină care presupune neapărat distanța. Spre binele celui iubit.
Ciudat, eu am descoperit ca exista o forma de iubire crestina constienta de limitele capacitatii umane de a iubi nediscriminatoriu. Spre binele meu. 🙂
Da, acea iubire nu vine din noi, Sam, Căci am murit şi nu mai trăiesc eu, Cristos trăieşte în mine,
cînd descopăr că nu pot iubi pe cineva, eu sînt vinovat.
cînd descopăr că totuşi îl pot iubi, El este vinovat, Domnul Isus, că pot să fac asta.
Nu-ti pot raspunde la asta pentriu ca as intra in psihanaliza si stiu ca urasti asta ca orice om inteligent 🙂
Da, îţi mulţumesc de favor 🙂
Ce am descoperit?
Că există o formă de iubire creștină care presupune neapărat distanța. Spre binele celui iubit. (MC)
spre binele dvs, mai bine zis. totusi, aceasta forma crestina nu exista.
eu recunosc ca nu-i pot iubi pe toti. ori pot spune la fel ca dvs., ca va iubesc pe toti, dar sa pastram distanta, totusi.
daca i-as iubi, probabil m-as ruga pt ei, as incerca cumva sa-mi arat iubirea, daca ea, cica, exista.
unul din parintii bisericii ( nu mai stiu care) zicea ca insasi faptul ca Dumnezeu trimite pacatosii in iad este o dovada de iubire. (michael)
nu stiu cine este acest parinte, si al carei biserici se considera parinte, dar Dumnezeu nu ii trimite pe unii in iad din dragoste. corect spus cred ca este dreptate.
Da, ai dreptate, Dumnezeu este sfinţenie şi dreptate în acelaşi timp… Oare nu a devenit asta un fel de lozincă? Şi-a pierdut puterea şi această afirmaţie plină de putere pînă la urmă.
Crezi ca Dumitru Cornilescu a avut in vedere un efect semantic folosind doar „vrajmas”?
Sau, pur si simplu, e o chestiune de obisnuinta/gust?
Cred că este o chestiune de preferință regională, Adrian.
Dusman nu e un neologism in comparatie cu anii in care a fost tradusa Biblia?
nu, nu era un neologism la acea vreme.
Cristos este Adevarul ca Iubirea nu se masoara cu ratiunea.
„In orice forma ai turna Iubirea, ea este tot Iubire” ( N. Moldoveanu, in Comentarii la Ev. dupa Matei)
„Cine va castiga, Iubirea sau Libertatea? Amandoua sunt vesnice, iar infernul poarta aceasta intrebare in firea lui arzatoare” (Paul Evdokimov)
IUBIREA nu piere niciodata!!! ” „Din unghi SUBIECTIV, aceeasi iubire devine suferinta in cei condamnati si bucurie in cei alesi”
Vrasmasul este cel potrivnic, cel opus, nu cel pe care-l uraste Dumnezeu.
Daca Dumnezeu este lumina, el este intuneric, adica locul unde lipseste lumina. Dumnezeu este Cel ce Este, vrasmasul este inconsistenta imitatiei, caci parerea, nu permite lucrurilor parute sa ia fiinta, sa fie reale.Dumnezeu este Libertate, vrasmasul este indiscutabilul si irezistibilul care manipuleaza si obliga.Dumnezeu e plin se revarsa, vrasmasul e gol, fura, absoarbe. Dumnezeu este Binele, vrasmasul e lipsa binelui.
Vrasmasul Lui Dumnezeu este un dezertor, cel ce s-a trimis pe sine in desertul nefiintei, al neantului, departe de locul Prezentei Lui.El este doar prin fiintele pe care le locuieste si le paraziteaza.
Vrăjmaş este ŞI oricine se dă de partea vrăjmaşului.
Cu datul de partea vrajmasului nu e chiar atat de greu…Merge in mod natural…
„Scriptura a inchis TOTUL sub pacat pentru ca fagaduinta sa fie data celor ce cred…”
Ce inseamna practic sa cred? Ce este ascultarea? Aici intervine diversiunea vrajmasului!si Minunea Lui Cristos!!!
Intr-un punct definit al istoriei, Dumnezeu a hotarat ca BINELE pentru om este sa accepte neprihanirea lucrata de Cristos in folosul lui.De la Adam insa, am capatat capacitatea de a discerne binele de rau,ca elemente abstracte de judecata. Or, Binele demonstrat de Cristos este dinamic, nu teoretic, abstract.( nu darnicie ci om darnic in conditiile tale concrete). Aici, Legea ne foloseste doar pana in punctul in care intelegem ca suntem subiect de evaluare morala. De aici incolo, daca o apucam pe calea straduintelor, obtinem produse de imitatie. Ascultarea de cautat este ascultarea credintei de a intra in actiune, tocmai ca sa renunti la ceea ce ai face pe cale legii.In locul performantei ( iluzorie), recunoasterea neputintei ne goleste de noi insine, ca sa fie loc pentru El.
Este o problema de ATITUDINE care intareste sau zdrobeste pozitia eului, nu de fapte mai mult sau mai putin eroice.
A asculta inseamna a-mi pune increderea in ispasire, a ma consacra caii increderii in Planul divin de mantuire, nu in efortul meu.Este o problema de ORIENTARE SPRE CALEA MAI CUPRINZATOARE DECAT IREPARABILUL SITUATIEI OMENIRII, singura care integreaza tot adevarul despre mine pentru a-l rascumpara( a-i da o alta intrebuintare decat judecata, a-l face folositor devenirii.
..dar e usor sa iubesti la distanta..eu nu inteleg asa iubirea care ni se cere,dimpotriva…
…in familie poti avea persoane pe care le-ai vrea mai departe,ceea ce presupune o relatie mai buna,dar noi”nu trebuie sa fim asa”zice Domnul….
….dragostea care ni se cere inseamna stergerea oricarui resentiment… 🙂
asa e, elisa. zici si tu ceva bine. dragostea adevarata este incompatiblia cu orice tip de resentimente. unii iubesc de pe varful limbii…
Resentimentele nu le putem sterge ci le putem impiedica sa apara daca stim ca nu putem iubi pe aproapele pana nu invatam sa ne iubim pe noi ( sa respectam modul cum am fost facuti sa functionam). Permitem celor din jur sa ne devasteze si apoi ne trezim cu resentimente fata de ei sau invers, ni se permite sa devastam si apoi suntem tratati resentimentar.
1.Iubirea este infinita, dar pentru cei care vor ramane in ea ptr totdeauna..adica ptr cei mantuiti…. trebuia specificat asta…..s-ar intelege ca nu e deloc infinita…e infinita, dar ptr o anumita categorie…ptr ca atributele lui Dumnezeu sunt VESNICE..nu temporare…
2. Iubirea lui D-zeu se va transforma in vrajmasie in viata viitoare…..proximitatea aceea se refera la existenta pe pamant, nu? trebuie specificat!
Tim, fă pustiul de bine şi scrie şi tu Dumnezeu aşa cum se scrie, nu D-zeu, că numele sau pseudonimul ţi-l scrii în întregime.
Cu drag,
m-rius c-ru