Am aflat azi dimineaţă de la radio cu stupoare că studenţii (mai precis: cei din UNSR) lucrează la demisia noului ministru al învăţămîntului.

Se spune că de luni pichetează cu scopuri clare: nici mai mult nici mai puţin decît demisia domnului Funeriu. Cînd am auzit cuvîntul demisie imediat m-am gîndit la lucruri clare şi grave. Dar … nu-i aşa! În România nu te poţi plictisi. Am mai spus-o! Românul se enervează cînd i-ai atins mămăliga. Atunci este grav, pînă atunci îndură orice, chiar şi tribut la turci din fecioare devenite cadîne şi feciori deveniţi ieniceri.

Cauza? Li s-au luat tichetele de tabere studenţeşti, considerate de noul ministru a fi un lux, bursele sînt prea mici şi lipsa de transparenţă cu Legea învăţămîntului.

De ce mi se pare toată chestiunea demnă de interogaţii (în traducere liberă: cusută cu aţă albă)?

Legea s-a schimbat de mai multe ori în ultimii ani, cînd au mai pichetat studenţii sedii pentru acest lucru? Anul trecut a fost un adevărat scandal Miclea versus Andronescu, unde erau studenţii? Cine a pichetat pe cine? Era mai bună Legea Miclea, mai bună Legea Andronescu? I-a oprit cineva să se exprime? Cînd au cerut ultima oară demisia vreunui ministru pentru asta? Bursele n-au fost oare la fel de mici şi pînă acum?

Mie mi se pare că această a doua cauză, care ţine de neuroni, nu este numai secundară, ci doar un pretext pentru adevărata cauză a acestor mişcări studenţeşti, care ţine ma mult de hormoni decît de neuroni: vacanţele pe gratis în aşa zisele tabere studenţeşti şi alte facilităţi de la buget. (Asta înseamnă că şi eu voi plăti pentru taberele cu pricina şi poate că nu vreau, nu?)

Cine a fost măcar o dată în asemenea tabere de „ştiinţă, creaţie, dezvoltare” şi „relaxare personală” ştie cum şi care este situaţia şi de ce s-au înfierbîntat aşa de tare studenţii tocmai acum şi tocmai pentru asta.

Să fim serioşi: faptul că s-a terminat cu cazarea şi masa gratuită pentru o minisesiune de „distracţie” (folosesc un eufemism pentru un alţi trei termeni care încep tot cu d.) mascată în „tabără studenţească” pe bani de la buget este adevăratul motiv pentru care s-au întrerupt azi cursurile şi pentru care se cere demisia unui ministru?

Mă tem că hormonul este cel care domneşte asupra neuronului şi de această dată şi epuizăm armele unor bătălii care s-ar putea să merite efortul pentru lupte inutile.

Penibil! Oare chiar nu găsim cauze mai vrednice de pichetări şi cereri de demisie decît tichetele de tabere studenţeşti?

Poate că în toată tevatura asta sînt şi copii din familii sărace, care într-adevăr trăiesc greu în oraşele mari şi realmente au nevoie de o bursă mai mare, de condiţii mai bune, dar mă tem că această cauză nobilă va fi abandonată în momentul cînd vulgara cerinţă a taberelor şi altor chestiuni de acest fel vor fi satisfăcute.

Sînt foarte curios dacă şi pe viitor organizaţia UNSR va fi la fel de activă faţă de toate proiectele de lege care privesc învăţămîntul de stat şi particular, la fel de vioi faţă de strîmbătăţile din sistemul universitar românesc.

Zilele trecute un student de la o universitate destul de mare din România mi se plîngea de faptul că unii profesori cer direct mită pentru o notă mai mare sau le aruncă fetelor vorbe ca „patru sau patu”. Pentru acestea oare nu merită făcută o pichetare?

De ce am impresia că unii studenţi privesc studenţia ca un fel de distracţie, vacanţă binemeritată după liceul şi aşa destul de dificil şi plin de munci, o întrerupere între autoritatea părinţilor şi jugul „cazniciei”, o zburdalnică fugă de acasă în scopul învăţării tainelor vieţii şi nicicum ale ştiinţei, o perioadă în care sesiunile sînt numite cu un zîmbet de înţeles prin Regie şi Grozăveşti „sexiuni”?

N-au voie studenţii să se distreze? N-au voie să se bucure de viaţă? Să stea tot timpul cu nasul în cărţi? Ba da, să se distreze cît doresc, dar pe banii dînşilor. Statul, cînd este vorba de facultăţi „de stat” ar trebui să asigure doar calitatea actului de învăţămînt nu şi calitatea actelor de plăcere proprie şi personală. Pe cînd va trebuie să plătim şi „iarba” sau „liniuţele”?

Să mă ierte cei care doresc să înveţe şi care au într-adevăr probleme financiare şi trebuie să se susţină cu greu în studenţie. Am trecut pe acolo, dar, dragi prieteni, este în folosul vostru să nu vă fie confiscată cauza dreaptă şi amestecată şi pusă la pachet cu o cerere vulgară. Data viitoare veţi pierde orice fundament de negociere coborînd discursul studenţesc şi dialogul corp studenţesc – conduceri de universităţi, studenţime-ministru la acest nivel.

Data viitoare vă veţi fi pierdut toată credibilitatea.

Trăiască revoluţia!