Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Da El este cel ce dăruieşte şi tot El, Cel ce ia.
Mai important este că,Jaqueline Du Pre a trăit darul şi nu la bgăgat sub preş, a experimentat o viată intensă, nu una ignorantă faţă de darul ei…
Mai importantă este intensitatea trăirii, nu lungimea zilelor .
nu întotdeauna, Lia! Nu întotdeauna!
uneori este importantă lungimea zilelor, ne trebuie timp să ajungem înţelepţi.
Marius David pai.. la ce imi foloseste sa ajung ineleapta daca imi pierd sufletul? La ce-mi foloseste sa traiesc mult daca nu sunt mantuit ?
Copii are mor nu-s nici inteleptii pamantului si nici cei mai botezati si totusi, Isus ne spune „daca nu veti fi ca ei cu nici un chip”…
Cum imi explici mie ca mama care am trecut deja prin 2 biopsii, si nu doar mie ORICAREI mame care trece prin asa ceva – cum ii explici ca este necesara lungimea zilelor pentru „a ajunge inteleapta”. La ce mi-ar folosi sa fiu inteleapta? TRAIESC inca si ii multumesc lui Dumnezeu. Studiez inca si ii multumesc lui Dumnezeu dar asta este DOAR MILA LUI.
Lia, îţi pierzi sufletul dacă nu eşti înţeleaptă. De asta se merită să ajungi înţeleaptă.
Era să mor în rmă cu aproape trei ani.
I-am spus unui coleg şi mi-a spus
– Nu mori, stai liniştit, încă nu eşti gata…
Marius si…de unde stia colegul ca nu esti gata?
Eu credeam ca, daca nu am credinta si dragoste, imi pierd sufletul.
Intelepciunea e buna dar, ma tem ca nu pe baza intelepciunii ajungem in cer.
Ce numesti tu intlepciune?
Ca eu am vazut oameni cu 4 clase, super credinciosi dar care, nu straluceau la minte si…intelepciunea ca definitie a- IQ.
Ne cunoaştem de 16 ani.
Nu confunda inteligenţa cu înţelepciunea. Acum îmi dau seama că le confunzi.
un lucru e sigur, Jaqueline apartine categoriei geniului. am obs ca multi oameni de geniu in muzica nu au avut parte de „cariere” si vieti lungi dar in timpul putin pe care l au avut au revolutionat muzica. despre Hilary and Jackie s a scris mult nu stiu cat de autentic prezinta viata lui Jaqueline.
Se pare ca e mai mult fictiune decat realitate in acel film. Un lucru e cert insa, boala de care a suferit a supus-o unui chin lung si cea mai mare dintre suferinte a fost aceea de a nu mai putea canta la instrumentul pe care l-a iubit atat de mult.
ştii care a fost coşmarul meu cel mai mare cînd lucram cu tata socru? Să îmi tai degetele la abric. N-aş putea trăi uitîndu-mă la chitările din casă fără degete la mînă.
se pare că filmul se îndepărtează de viaţă… dar un lucru este fascinant, asemenea daruri se explică doar prin prezenţa unui Creator
Pingback: “Angel” | Marius Cruceru
Pingback: “Păstrăvul” | Marius Cruceru
Pingback: Dedicaţii de 8 martie: ziua femeii, o sărbătoare stupidă? « La patratosu
Pingback: Ultimele cursuri şi Jacqueline | Marius Cruceru