Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
foarte frumos documentarul il stiu, un om deosebit Stern si profesor deasemenea. din aceasi categorie instrumentist/profesor deosebit am si eu ceva tuburi frumoase. cel cu masterclasul lui Casals l am postat in alta parte, dar mai este o serie de masterclassuri cu Heifetz pe tube, primul link aici:
http://www.youtube.com/watch?v=QESiAFt4LdU
restul, pe channel ul respectiv, e interesant cat de serios si grav e Heifetz dar pe de alta parte cum reuseste sa destinda atmosfera si sa glumeasca.
alte doua clipuri (pentru chitaristi in special!) un profesor deosebit Ricardo Cobo.
si la sfarsit…va recomand un masterclass cu Placido Domingo de zile mari!
(ps. cel cu Domingo are mai multe parti pe channelul respectiv)
Muţumim pentru youtuburi, GS!!!
Este coplesitor si cind vorbeste, este dintre putinii mari interpreti care poate verbaliza ceea ce simte ca ar trebui sa se petreaca in sufletul sincerului interpret.
Dar
Totul se petrece intr-un mediu diferit de cel cu care el este familiar. Toti au ochii mici si provin dintr-o multimilenara civilizatie in care exista toate sentimentele despre care vorbeste evreul Stern rod genetic al contopirii unor generatii traitoare in europa. Apassionatto (pasionat) pentru un european se manifesta cu totul altfel decit in extrem de sobrele civilizatii asiatice. Si daca pina la urma ei vor reusi sa mimeze pasionalul romantismului european, si ne vor convinge pe noi ascultatorii cintatului lor, care din punct de vedere tehnic tinde spre perfectiune, ce va spune poporul lor, publicul din care provin despre ceva care poate insemna chiar „dezmat” estetic. Aici apar destul de multe probleme. Am avut ocazia sa acompaniez tineri instrumentisti sud coreeni scoliti la Viena. Toti erau foarte buni. Am organizat o conferinta de presa in care i-am pus in fata reporterilor romani crezind ca acestia sunt interesati de cultura muzicala sud coreana (despre care noi nu stim evident absolut nimic). Am ramas stupefiati de faptul ca indiferent ce virsta aveau coreeni (erau de la 6 la 20 de ani) nici unul nu a putut sa ne dea vre-un amanunt cit de vag despre cultura lor traditionala. Toti incepusera, de la cea mai frageda virsta, sa studieze „muzica apuseana”. Cu siguranta ca in tarile de cultura europeana o mare parte dintre acei coreeni (coreenii au „invadat scoala de muzica europeana de peste 40 de ani) isi vor gasi loc de munca.
Sau nu au nevoie.
La un moment dat la Filarmonica din Arad si-a sustinut partea practica a doctoratului tot o sud coreanca absolventa in LA (USA) Era extrem de bine pregatita si foarte muzicala din punctul nostru de vedere. A dirijat o lucrare religioasa Missa Nelson de Haynd si o lucrare vocal simfonica laica contemporana. Intr-o discutie am intrebat-o ce va face cu doctoratul, ce spera sa obtina profesional dupa aceasta treapta. Am ramas stupefiat cind mi-a marturisit foarte sincer si degajat ca nu spera nimic profesional si ca a parcurs toate treptele doar pentru a putea sa se inscrie pe un culoar mai bun in „cursa” pentru a-si intemeia un camin fericit. Cu astfel de studii putea aspira la un sot dintr-o „patura superioara”.Practic ii crestea box office-ul printre pretendenti. Si am continuat incercind sa inteleg daca practicarea muzicii din postura de dirijor va ajuta o astfel de casnicie. La fel de relaxata mi-a spus ca nici macar nu se gindeste la a-si valorifica vre-o parte din cunostiinte. Din momentul casniciei in conceptia coreana, femeia devine sotie, mai apoi mama, deci nu-si poate risipi timpul indiferent cu ce talente este inzestrata. Iata doar o mostra de diferenta de mentalitati.
Ar fi bine ca cei care fac punti interculturale (in special evanghelistii) sa tina cont de astfel de detalii caci altfel risca sa fie in postura lui Stern care ruga niste chinezi cit se poate de dornici de cunostiinte sa cinte appassionato.
Mai adaug o singura ilustratie la aceasi idee. Maestrul Celibidache povestea orchestrei din Bucuresti, atunci cind a venit in tara pentru prima data, prin anii 70, din mileniul trecut, ca, ajuns la pupitrul unei renumite orchestre germane, a incercat sa le explice ce fel de atmosfera doreste sa creeze sunetele interpretate de viori intr-un anumit moment. SI povestea despre atmosfera transparenta a unui rasarit de soare care inca nu se zareste deasupra orizontului, dar boabele de roua de pe firele de iarba incep sa tresara, etc etc. Dupa vre-o 5 minute de astfel de poezie concert maestrul il intrerupe si cu o voce cit se poate de nemteasca il intreaba: „Aber, forte, oder piano ?” sau pe romaneste: „de fapt ce vrei: sa cintam mai tare sau mai incet ?”
Mentalitati, mentalitati. E cumplit de valabil si pentru cei ce studiaza vremurile si locurile poate chiar mentalitatile din Biblie.
Stimate Dorin,
m-am mirat foarte că l-au lăsat în China comunistă să facă aşa ceva. Care o fi explicaţia?
despre asta disctam cu Ioana acum cîteva luni în urmă: faptul că pentru un japonez sau chinez anumite concepte de interpretare din spaţiul indo-european sînt imposibil de priceput.
ei sîn foarte buni imitatori. Aşa cum spuneţi, mimează excelent, dar nu vine din cord pe coardă, ca să fac un calambur.
A doua parte a comentariului „face toţi banii”, ei acel tip de mentalitate asiatic-oriental este prezent în Biblie, maternitatea este cel mai mare talent, a da viaţă cea mai mare chemare.
Sînt sigur că acea coreancă va fi mai fericită decît decăniţa pe care am întîlnit-o la Oxford şi care, carieristă fiind, era foarte nefericită. Şi-a sacrificat căsnicia pe altarul idolului carierei, copiii îi erau crescuţi de maică-sa. Era o feministă agresivă foarte.
A spus la un moment dat la masa de prînz … „you are coming from a male dominated culture… a big orphanage.. ” ca să înţelegeţi ce înseamnă violenţă verbală.
Am întrebat-o doar atît „Sînteţi fericită?”
A tăcut şi i-au dat lacrimile în colţul ochilor. Am simţit cum îi cade smalţul de pe canini în scrîşnire apoi.
A reuşit coreeanca? După părerea mea DA.
Sînt sigur că acum este fericită!
Foarte foarte foarte interesant tot comentariul.
Faza cu Celibidache este antologică! 🙂
ca tot vorbeam de masterclass uri si domnul Dorin a adus vb de maestrul Celibidache, un masterclass filmat in Italia cred.
partea a doua pe channel ul de tube.
Mulţumim! Oare cînd voi urmări toate astea? Sper să se folosească careva!