Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
parca e o fresca asemanatoare si la voronet. doar ca acolo este reprezentata „mantuirea prin fapte”
da, este, chiar mai reusita dupa parerea mea, dar nu am gasit o reproducere frumoasa.
nu, scara lui Ioan scararu lamureste problema, este o scrierea care merita citita de orice evanghelic.
exact ce ziceam, Marius, scara virtutilor, nu scara faptelor bune… 🙂
mda. ne mantuim pe baza virtutilor. unde l`ati plasa pe talharul de pe cruce? pe prima treapta, sau pe ultima?
Irina, virtuți omenești? Despărțiți de Mine nu puteți face nimic, așa ne spune Mîntuitorul.
vorbim si bașca ne-ntelegem :))
dar daca ai citit scara, stii ce-am vrut sa zic:)
intradevar, despartiti de Domnul nu putem face nimic, de acea ne unim cu El in Tainele Bisericii, dupa fagaduinta data la botez
Ba, ne înţelegem, Irina 🙂
si cand te gandesti k la manastiri ei au totul in fata ochilor pentru a fi mantuiti..si totusi sunt asa de orbi :-s
S-ar potrivi aici ?: nu te făli faţă de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine. Rom11:18
da voi nu ati inteles ce am vrut eu sa zic 😐
auaua :-j
nu ma refeream la mine k sunt desteapta si ei nu..ma refeream la cu totul altceva..din ceea ce am vazut eu:)
in schimb tu vezi clar de tot, nu-i asa?:))
La început credeam că reprezintă urcarea sufletului după moarte, așa cum mă obișnuisem să văd pe pereții bisericilor.
Dar de fapt îmi confirmă credința cum că fiecare merge pe calea dinainte cunoscută de Dumnezeu – cale ce reprezintă procesul de sfințire sau creștere spirituală pe care fiecare trebuie să-l parcurgem. Menit să ne facă asemenea Fiului Său, prin ascultarea de îndemnurile Duhului și faptele dinainte stabilite de Tatăl. Noi nu facem faptele noastre ci sunt rezultatul credinței și a Duhului Sfânt din noi.
Interesant că odată căzut o poți lua de la capăt, dar se pare că experiența e aceeași, prin urmare diavolul te doboară dar tu te ridici din locul în care ești. Ca la cucerirea unei cetăți. Vin săgeți din toate părțile și unele te doboară dar de fiecare dată un învingător se ridică și continuă. Totuși aceste căderi au o limită, nu putem abuza de bunătatea lui Dumnezeu.
O altă remarcă, îngerii nu stau într-un colț uitându-se ca la tv cum cad cei pe care trebuiau să-i ajute. Fiecare om își are îngerii lui în ceruri.mt18:10 Fiecare ispită e conform cu puterea dată fiecărui om.
Privirea țintă la EL. Așa urcăm pe scară. Tindem să ne uităm în jos ba după cei cunoscuți căzuți și să mijlocim pentru ei, ba după mizilicurile vieții acesteia.
Pavel și apostolii au căzut, dar s-au ridicat, Iuda în schimb și-a dat seama ce greșeală mare a făcut prea târziu. Solomon a fost orbit de femei+mândrie și a greșit. David s-a ridicat dar a plătit scump căderea. Toți sunt exemple de învățătură pentru noi.
Al doilea sosit probabil e un ÎnaltPreaFericit după îmbrăcăminte. E ciudat că ceilalți nu-i cer lui ajutorul să-i „treacă” câteva trepte mai sus 😉
Cine cade de jos are sanse sa se ridice cine cade de sus sansele sunt mici
De sus e mai spectaculos… şi mai zgomotos… de aceea diavolii se înmulţesc în partea de sus, ca să facă ruşine Bisericii.
Daca cei care cad de jos tot repeta caderea…?
apoi nu sunt de acord cu sagetile care-i doboara, dupa parerea mea „momelile” reprezinta succesul cu care sfintii sunt trantiti.
Cum ar arata viata unui om care ar ignora orice „oferta”?!
da, unii merg pe drumul lui Sisif, cad şi se ridică şi nu ajung la capăt.
Da, numai ca Sisif a fost osindit pe cand unii trag pietrele dupa ei de buna voie.
frumos spus!
Si cei care ajung jos, mai pot urca?
depinde de unde cade 🙂 ,poate ca cei care sunt mai jos mai au sansa sa revina, dar cei care cad de sus praful se alege.
depinde… există o limită pe care o putem trece, limită pe care numai Dumnezeu o ştie, după care nu te mai poţi întoarce.
este îngrozitor versetul cu Esau
iată unul dintre cele mai îngrozitoare versete din Biblie
tradusă foarte bine de RONT
sînt curios cum o traduce Fideaua
adevarat…
Pingback: Străinii, Ce facem cu nemţii? Previziuni: provocări pentru următorii ani? Scara Scărarului, « La patratosu
Scara lui Ioan (Evanghelistul, de data asta) îl reprezintă pe Cristos și nu performanțele spirituale, chiar dacă sunt ele realizate prin Duhul?!
Reblogged this on Dana SisoEva and commented:
De fiecare dată când cineva îmi scrie cuvinte de apreciere datorită interviurile date despre timpul petrecut în Siberia, îmi vine în minte imaginea asta! Da, contează sfârşitul unui om, şi celor care îmi spuneţi că vă rugaţi pentru mine… vă mulţumesc, chiar am nevoie!
așa vom face, Dana!