Guest post: „Omul second hand”

Pe drepentru cuvand in vremuri de criza ne scotocim buzunarele cautand cu atentie dupa fiece banut. Totul ne e masurat,cantarit si impartit. E felul nostru intelepentru de-a cauta sa facem fata vicisitudinilor vietii. Ne planuim cu mare atentie banii, concediile si suntem foarte grijulii sa nu pierdem reducerile. De orice fel.

In casele cu mai multi copii, hainutele se paranda de la un copilas la altul iar noi adultii visam sa ne croim drum prin tot ce viata ne-a harazit. In tot acest timp ne repetam in gand ca totul va trece. Si-asa si este. Totul, absolut totul trece.

Mai deunazi, fiind iesit la cumparaturi prin cartier am gasit pe o strada laturalnica doua magazine de haine second hand. Privind cu atentie in jur, tare n-as fi vrut ca oamenii sa stie ca am posibilitati financiare atat de limitate. Intotdeauna imi placea sa visez maret, sa fiu un om de mana intai iar acum abia daca puteam scoate cativa gologani si pentru haine. Totusi dupa o usoara ezitare, am intrat. Aveau haine frumoase si bune iar preturile erau relativ mici. Acum insa nu-mi puteam permite nimic. Mi-am luat fiul cel mic in brate si-am dat sa ies. El isi plecase capul pe umarul meu si -n vacarmul de-afara abia auzisem cand ma intreba : ,,Tata, tu intotdeauna mi-ai spus ca muncesti din greu si esti cinstit. Oamenii te respecta. Cand va fi ziua cand vei reusi sa-mi cumperi si mie o haina noua ? O vreau din Mall si mi-ar place sa vada si colegii de gradinita ca port si eu ceva de firma. Sunt un om de mana intai tata ca si tine. Un om de mana intai. Nu-i asa tata ?! Asta mia-ai spus intotdeauna despre tine. Si mai stiu ca noi crestinii suntem oameni de calitate. ( astai drept, da n-avem pret ). Asta invat de fiecare data la scoala duminicala cand merg. Cand intr-un final l-am inteles ce zicea privirea mi-a coborat brusc in pamant. Aveam un nod in gat si-o nevoie acuta de-a privi in jos. . doar in jos. Pret de cateva secunde s-a asternut tacerea. ,, Tata, tu esti un om de mana intai, intotdeauna asta mi-ai spus despre tine” imi rasunau prelung cuvintele lui, iar ecoul lor erau asemeni unor fantome in miez de noapte. . Ma bantuiau. Mi-era atat de greu sa recunosc ca sunt atat de neputincios si limitat. Desi lucram in doua locuri nu reuseam sa adun mai mult. Poate ca acea zi a fost prima cand m-am vazut mic si limitat, redus la un punct aproape invizibil.

Lasand la o parte aceasta alegorie pe care v-am prezentat-o in randurile de mai sus, nu pot sa nu ma gandesc ca zilele trecute citisem ceva intr-un ziar despre un om al bisericii. Trecutul lui din vremea comunismului era intors pe toate fetele iar el nu recunoastea nimic nici in ruptul capului. Mai mult dorea sa cheme in instanta pe oricine ar fi spus contrariul. Am stat gandind indelung la el. Gaseam ca era un om respectabil ce se agata cu disperare de o imagine pe care cauta sa si-o creioneze in graba. Poate ca era reala. Nu stiu si nici nu ma intereseaza. Ceea ce m-a durut insa a fost incrancenarea lui. Am inteles ca nu-mi ramane decat sa iubesc un astfel de om. Sa-l iubesc dezinteresat privind cum se-ndeparteaza incet de inima lui Dumnezeu. Poate ca dac-as fi crestin autentic as varsa macar o lacrima pentru el. . ma pricep in schimb sa-l judec, tare bine ma pricep la asta.

Nu trecusera multe ore ca mi-am amintit de discutia avuta cu un prieten pe aceeasi tema ceva vreme in urma. L-am sunat nu pentru a fi scormonitor, doream doar sa-mi confirme cateva amanunte legata de o anumita atitudine. In timp ce imi vorbea am inteles ca alti oameni ai bisericii in aceeasi perioada de trista amintire au gandit si-au actionat la fel. Tainuiam cu strajnicie totul legat de trecutul lor. Intrebati fiind de asta, raspunsul lor a venit prompentru :” Providenta va lucra, sa-l lasam pe D-nul sa lucreze” Mda mi-am zis. In ambele cazuri de mai sus am trait aceeasi trista si sfasietoare dezamagire. Gunoi din belsug sub covor, mai bine insa ma opresc. Am sentimentul ca ne scufundam ca biserica,( ma gandesc la ziduri si biserici locale, nu la biserica lui Hristos) indiferent de confesiune, asemeni Atlantidei sau Titanicului.

Eu ca individ ma tarasc spre Dumnezeu implorand mila. Toate fibrele fiintei mele imi spun asta. Ziua care s-ancheiat ma tradeaza inca din racoarea diminetii la primul ciripit. Imi spune ca sunt un neispravit. Cu toate astea insa soarele imi mangaie fata zi dupa zi soptandu-mi la adierea vantului ca ,, bunatatile Domnului nu s-au sfarsit si indurarile Lui nu sunt la capat ” Si totusi cu o josnicie demna de lanturi vesnice eu si numai eu mi-ascund mizeria sufleteasca sub covorul imaginii mele desavarsite.

Prin comparatie insa, as vrea sa ne oprim putin la unul dintre sfintii lui Dumnezeu. Un simplu anonim. Vamesul sef de la unul din punctele de lucru ce faceau legatura dintre Ierusalim si satele ori catunele ce dadeau inspre Betania . Era prima zi dupa Sabat . Dinspre pustie un nor auriu de colb se ridica amenintator in vazduh. Dansa in vazduh iar apoi cobora usor catre zidurile cetatii. Veneau caravanele incarcate, in goana camilelor in spume, asemenea zelotilor de odinioara pe vremea cand atacau garnizoana romana. Azi veneau insa de dimineata odata cu mijirea zorilor si erau pline cu tot felul de marfuri, bucate, pasari sau animale. De la masline si rodii pana la burdufuri cu undelemn si vin de Cana Galileea. Era targ mare la Ierusalim si-si doreau sa treaca repede de vama. Le era greata de oamenii de-acolo. Unii erau arabi dar cei mai multi negustori evrei. Printre ei ,mergand la pas puteai vedea si oameni din patura saraca. Isi carau pe umeri marfurile iar altii tinandu-si magarusul de capastru se strecurau usor pe margini atenti sa nu-si rastoarne coliviile cu porumbei. Toti insa, absolut toti pe masura ce se apropiau de punctul de trecere,cautau sa se aseze in rand pentru a-si plati taxele de trecere a marfurilor inspre oras. Cei mai bogati puteau face bani frumosi daca se grabeau sa-si treaca marfa insa absolut toti reuseau s-aduca macar de-o paine pentru cei ramasi pe la case.

Deodata insa, printre cei ce-si asteptau randul s-a starnit un soi de forfota. Frematau. Se zvonise ca seful vamii poruncise dublarea taxelor de trecere a marfurilor incepand cu data de azi. Tocmai se-ntoarse de la o sedinta fulger pe care o avuse cu guvernatorul Pilat din Pont. Romanii cereau tot mai multi bani, din ce mai multi. Desigur ca avea si el o parte frumusica din toata povestea asta. De asta doar ajunse atat de sus. -Vestea se-ntinse cu repeziciune si oamenii pareau din ce in ce mai nervosi. Unii vociferau dezlanat iar ceilalti injurau pe fata. Cei mai saraci facura deja cale-ntoarsa. Ii vedeai stergandu-si lacrimile cu dosul mainii. In timp ce faceau asta, le puteai zari mainile crepate de munca depusa. Aveau la ei doua sau trei efe de faina sau un ied. La cat costa taxa de trecere acum nu-si puteau permite asa ca mergeau agale spre casa amarati, gesticuland aiurea, sau lovind cu piciorul cate o piatra. Mai avusera sentimentul acesta de frustrare ceva vreme in urma dar parca nici unul din cei ce fusesera inainte la conducerea vamii nu era atat de lacom si perfid ca cel pe care-l aveau acum. Desi era de-al lor, evreu get beget in ultimele luni le ridicase pretul la cereale inca o data iar oridecateori mergeau sa-si vanda marfa din provincie in Ierusalim plateau bir. Asta era prea de tot tunau cei intorsi in cor. Cei ramasi in vama platisera in scarba ranjind dispretuitor la cel ce le lua banii. In ochi le puteai citi resentimentele ce le aveau pentru cei de aici. De dragul trocului cu romanii acesti neispraviti de vamesi erau in stare sa le atarne si pielea in bat. Mai mult ii puteai vedea prin piete la o terasa stand la taclale sau la intrarea in garnizoane discutand prieteneste cu un tribun roman.

Tradatorilor !! striga unul sucind fraiele in urma-i, dadu pinteni calului, apoi se pierdu in cetate

De undeva dintr-un foisor transformat in birou la cererea lui expresa, seful vamii privea atent toate miscarile. Ochii lui vedeau asemenea unui pasari de prada totul de la distanta dar precis. Uneori dadea comenzi scurte subordonatilor lui ca in clipa urmatoare aproape instinctiv si stereotip sa-si rasuceasca mustata asemeni unui fuior. Era agitat. Il sacaiau gloatele cu toata larma lor suparatoare. Pana la urma nu erau decat niste analfabeti prosti cel putin parte din ei, si n-aveau decat sa plateasca .

De ceva vreme un amanunt ii atragea atentia. Privea fix undeva jos. La capatul sarmei ghimpate ce despartea puncul de vama de oras, se intindea o splendida padure de finici. Acolo la marginea gardului alcatuit din trunchi de copaci si otel, un baietel de vreo 8 anisori tinea un mielusel in brate. Cauta cu privirea vreun loc mai acatarii ce l-ar putea ajuta sa se strecoare in oras incercand sa fenteze vama. Ar fi vandut mielutul sa-si ia ceva de-ale gurii dar n-avea bani sa plateasca si vama. Copilandrul era orfan iar odorul il primise de la un satean ce se milostivise de el. Ascutindu-si privirea vamesul sef isi aduse aminte ca-l mai vazuse prin vama cersind. Avea pe el o camasuta peticita in cateva locuri si era descult. La un moment dat il vazu ca se-apleaca . Din doua miscari fu dincolo gasind in cele din urma doua fire de sarma desfacute . Mielutul il urma cu usurinta asemeni unei umbre. In acel moment pricepu totul si sari ca ars racnind la ostasul ce pazea poarta principala

Cat ai clipi doi soldati iesira valvartej si se topira dupa copil in padure. Putin mai tarziu auzisera un tipat. Primul dintre ei aparu din luminis avand pe uniforma pete de sange. Purta pe brate copilul . David (asa-l chema pe copil ) zacea linistit in lui bratele vanjoase. Parea ca doarme. Il ajunse din urma si-l lovise doar cu teaca de la sabie. In momentul in care cazu se lovi probabil la cap de vreun trunchi de copac. Ostasul il aseza pe un petec de iarba la umbra. Baiatul insa zacea nemiscat si culmea parea ca zambeste. Era mai senin ca oricand. Murise insa.

Atent la tot ce se derula sub ochii lui seful vamii pricepu totul . Se repezi in fuga coborand cate trei trepte deodata. Ajunse langa copil insa intelese deodata totul. Se albi la fata ca varul privindu-l pe David nemiscat. Dorise doar sa-i dea o lectie de viata, nimic mai mult. El de-altfel era un om de exceptie, un om de mana intai. Toti colegii lui stiau asta si-l respectau.

Ceru un pahar cu apa. Mana ii tremura. Il bau pe nerasuflate varsand parte din el pe reverul haine. Nu stiu cum se facea ca tremura din incheieturi. Incercand sa se stapaneasca, porunci sa-i aduca calul dela grajduri. Porni in galop nauc catre cetate. In goana calului isi musca continuu buzele. Siroaie de lacrimi ii curgeau pe obraji prelungindui-se pe barbie, apoi cadeau in colbul Palestinei insangerate de atata ura si revolte. De data asta insa ele, doar ele lacrimile, erau prima samanta fertila ce urma sa-i vorbeasca tainic,tandru si milostiv de intalnirea ce urma sa o aiba cu Galileanul.

Acum insa calarea bezmetic nestiind incotro se indreapta. Gandul ii revenea din nou si din nou la copil. ,, Cu nici un chip n-ar fi trebuit sa-mi pun mintea cu un copil isi repeta el,, Acum era prea tarziu. In momentul urmator ii veni in minte c-ar fi bine sa mearga acasa. Dar la ce oare ? Sotia il parasise pentru ca se incurcase cu mai multe femei pana acum, iar copii nu-l ascultau niciodata. Fiind mari de-acum erau plecati mai totdeauna. Acum pe nesiimtite calul scazu ritmul si mergea la pas. Tot mai incet. Pe nepusa masa, si fara sa vrea ,se pomeni in fata templului. Niciodata isi zise el!! . NICIODATA!!!. . Isi sterse fruntea cu dosul manecii. . Nu dorea sa-i stie nimeni povestea de azi in caz ca s-ar intampla sa dea fata cu cineva. . Niciodata pana azi. . Azi insa, o soapta avandu-si genesa la capatul Infinitului, nenteleasa, nestiuta de nimeni il tragea cu funii de dragoste inauntru. Urca atent si spasit treptele, asemeni unui scolar urecheat. Era aproape perfect, nu-l vazuse nimeni. Dar stai, uitase complet sa-si lepede hainele de vames. Acum era tarziu fiindca deja un levit se apropie de el si-l pofti iscoditor aratandu-i unde ar trebui sa stea in caz ca doreste sa se inchine. Era locul unde stau de obicei oamenii vazuti prost in sinagoga sau templu. Pentru el era bine. Acum era prima data cand ii pasa mai putin de ce crede acel slujitor al altarului. Oricum levitul se indeparta in liniste. Printre fumul de tamaie vinetiu ce se ridica de undeva de pe altar, auzi abia soptit mai mult ca pentru siesi sunete nentelese, soapte parca spuse-n taina. Ciuli atent urechile : ,,Dumnezeule, iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, hrapareti,nedrepti,preacurvari sau chiar ca vamesul acesta. Eu postesc de doua ori pe saptamana,dau zeciuiala din toate veniturile mele,, (Luca cap 18 vers 11-12 ). Intelese doar ultimele cuvinte. Arunca scurt o privire peste umar si recunoscu infiorat cine era defapt. Omul era din Sinedriu apartinand partidei fariseilor. Stia despre el ca recita mereu versuri din Tora chiar si pe strada, chema intr-una oamenii la sinagoga,. nu bea vin, si privea intotdeauna oamenii de sus. Il stia bine, doar locuia la capatul strazii lui. Oricum asta nu mai conta acum.

Se prabusi pe podeaua din colt exact acolo unde-l asezase levitul ,, si nu indraznea nici ochii sa si-i ridice spre cer; ci se batea in piepentru si zicea : Dumnezeule, ai mila de mine, pacatosul !!!,, ( Luca 18 vers 13, 14-traducerea Cornilescu, se pot folosi si alte traduceri ). Cuvintele-i curgeau in cascade asemeni unor ape dezlantuite avandu-si obarsia in adancul fiintei lui. Se cutremura la fiecare cuvant rostit. Intr-un tarziu isi termina de desertat cuvintele se ridica si iesi afara.

Noaptea isi revarsa adancimile peste Ierusalim. Cainii latrau pe ulitele pustii iar vantul ridica haotic gunoaiele risipindu-le pe strazi. Porni la pas ducandu-si calul de capastru. Ajuns la marginea unui cartier sarac traversa in graba prin fata unei brutarii apoi coti la stanga. Era un drum mai aproape inspre casa. Din spatele unor munti de gunoaie iesi ca din pamant un cersetor. Il ruga sfios sa-l miluiasca cu ceva. . Se opri brusc privind omul in ochi . Era pentru prima oara in viata lui parca, cand privea oamenii de jos in sus. Omul ingaima ceva apoi dadu sa plece. Brusc isi vara mana in buzunar si puse in mana acestui ,, nimeni,, un pumn de dinari.

Nici nu auzi cand cersetorul holband ochii ii multumi . El deja se-ndepartase pierzandu-se in noapte.

Mai avea pret de cativa pasi pana acasa. Mergea incet auzind tarsaitul fiecarui pas. Se intampla totusi ceva straniu cu el. Se simtea mai usor decat un fulg de zapada si-i venea sa-mbratiseze pe toata lumea. Greierii cantau in surdina o simfonie celesta numai pentru el. Pasarile la fiecare bataie a aripilor il miruiau parca pe crestet asternandu-i in suflet o liniste adanca. Ridicand privirea inspre bolta-nstelata intrezari acolo departe printre stele un zambet. Era EL GALILEANUL

Lasand la o parte aceasta pilda spusa de Mantuitorul, mi-as dori sa coboram in cotidian (ca sa citez pe cineva) Prea adesea aceste personaje fariseul si vamesul mai mult sau mai putin constient se tes sau vin suprapuse unul peste altul in noi. In fiecare din noi . Prea adesea noi crestinii laolalta evanghelici sau nu, ortodocsi, catolici sau protestanti, mireni sau slujitori ai altarului. Incepand cu episcopi si pana la tarcovnic suntem toti impreuna oameni de mana intai. Cu galoane sau fara, mereu si mereu aceeasi. Isusul nostru,,porunceste, ordona,taie, si spanzura,executa si ghilotineaza, scoate foc pe nari. Isusul nostru razboinic si fanfaron trece din triumf in triumf calcand peste cadavrele vrajmase,, – Cristian Badilita-Orthodoxia versus Ortodoxia

As adauga ca Isusul nostru imparte biserica lui cea sfanta, unica si universala pe categorii. In vegetarieni sau lactovegetarieni de sambata sau duminica, martori ai lui Iehova, botezati cu Duhul Sfant si fara Duh, cu liturghie in limba latina, romana sau slavona, anglicani si lutherani, drepentru credinciosi si botezati la 6 saptamani. Botezati prin scufundare sau stropiti la maturitate, cu mitra sau fara, pastori ingineri sau doctori, profesionisti sau cu doua clase ca trenul. Suntem frati pana nu se-atinge cineva de dogmele noastre, de canoanele noastre sau de banii nostri. Suntem frati unii cu altii pana nu calca ,, fratele nostru in ciorba noastra ,, sau in strachini. Desavarsiti, dar fara memoria pacatelor noastre. O avem numai pe a celorlalti. Vrand mereu sa-i pocaim pe altii, sa-i asimilam pe altii in canoanele noastre, niciodata noi insa n-avem ce-nvata de la ,,bisericile adultere” ( a se intelege, catolica sau orthodoxa ) Unii din noi nu stim tine Biblia in maini sau n-am citit nimic altceva decat reteta de cura de slabire, suntem insa salvatorii celor pierduti in pacat. Mi-e jena de-un astfel de crestinism. Nu conteaza prea mult cum ne sunt relatiile cu ceilalti ( ,, cei din lume ,, ) Nu conteaza cum ne facem afacerile fiindca nu ne vede nimeni. Nu conteaza ca suntem calcatori de cuvant si aproape nimeni niciodata nu ne-ar incredinta un secret. Important e ca exportam un crestinism de fatada, si suntem comercianti buni cand vb de Cristos. As mai adauga aici ca Isusul nostru nu bea niciodata vin ( in Biblia noastra e un fiu de-al lui Recab !!??!! ) E tuns scurt si n-are ceas (ca in 1940 ) daca locuieste in Moldova. Canta cu acordeonul si nu bate la baterie. Daca se-ntampla sa mearga in Orient,Norvegia, Suedia sau Olanda trage cate o pipa. Cand se rentoarce in tara insa se leapada de iarba dracului. Mi-e rusine tare rusine de un astfel de crestinism. E schiop, orb si plin de metehne.

Tare insa cred ca trebuie toti, absolut toti sa suferim o schimbare de paradigma spirituala. Tara mea si crestinatatea de aici are nevoie disperata de un Cristos autentic . Ceea ce vindem noi ambalat frumos e doar religie, dogme si canoane. E de la sine inteles ca suntem TOTI oameni de mana a doua iar eu sunt primul dintre ei. Spus pe sleau : OMUL SECOND HAND.

Pentru a intelege si a accepta noul nostru statut devine imperativ sa avem bun simt si credinta. Dac-am intelege si-am crede ca cel ce se afla la carma istoriei noastre ca tara, familie, societate sau biserica ,nu e un mos sclerozat aflat in dementa senila (D-ne iarta-mi spusele ) ci e un boier, un gentelman, in fine e Dumnezeul Transcendent. El trece dincolo de limitele noastre ,, patrunde pana acolo ca desparte sufletul si duhul, incheieturile si maduva, judeca simtirile si gandurile inimii. Nici o faptura nu este ascunsa de EL, ci totul e gol si descoperit inaintea ochilor ACELUIA cu care avem a face,, -Evrei 4 vers 12,13. El transcende dincolo de orice, e intr-un cuvant STAPANUL TABLEI DE SAH ca sa fac referire la John Ortberg ( Monopoly, filcau, alba-neagra, popa prostu, sau ce vreti dvs )Am tot mai acut impresia ca nu stim CINE ne-a chemat in existanta. De aceea s-o lasam moale cu cancanul nostru religios. Sa ne smerim si sa recunoastem ca cel mult avem o cunoastere intelectuala a lui ISUS din Nazaret insa o sete mare de profit spiritual, vrem lauri, bifam pe cati i-am increstinat si mai putin cati de ei umbla cu Cristos si cati sunt demni de luat in seama in societate. Il scuipam in fata pe Cristos, umblam cu ocaua mica dar suntem fardati gros. Atat de gros incat ni s-angrosat obrazul. Ce-i de facut ?!

Imi vin in minte doua lucruri acum. Pentru mine ca roman si crestin si pentru fratii mei din toate, absolut toate bisericile cer cu adanca smerenie de la Dzeu sa ne taie calea. Sa ne bruieze planurile, sa ne naruie visele, sa ne lase corigenti,repetenti, sau sa ne-aduca in pragul falimentului. DE ORICE FEL !!! NU e o alta cale decat suferinta. Doar zdrobirea carelor si cailor nostri ne poate transforma in oameni second hand. . Apoi inca visez la preoti, pastori, reverenzi, mitropoliti sau preafericiti parinti care sa fie nebuni pentru Cristos. Niciodata desavarsiti ci socotiti doar,( de Dumnezeu ) niciodata stapani peste oameni ci totdeauna milostivi, niciodata privind de sus in jos ci de jos in sus la ei. Mustind a iubire dar ostasi darzi, fara rautate ca porumbeii dar intelepti ca serpii. Treptat si pe masura ce Dzeu va zdrobi eul nostru vom intelege ca am fost, suntem si vom fi intotdeauna nimic mai mult decat niste bieti cersetori pasind umil catre cer. Abia dupa aceste trairi sublime, aceasta gradina a Maicii Domnului( cum ii zicea Dan Puric citandu-l pe Papa Ioan Paul al II-lea tarii noastre ), ROMANIA neamului meu va fi udata de lacrimile noastre. Atunci vom renaste complet sub o alta forma, iar pe chipul nostru si-n priviri va scrie cu litere de sange: OMUL SECOND HAND.

Cornel DAN ALBU

publicat cu permisiunea autorului.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în guest post, Meditaţii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Guest post: „Omul second hand”

  1. Pomisor zice:

    Interesant articol. Lung dar merita citit si mai ales inteles…

  2. Absolvent de Bucuresti zice:

    Cine este acest Cornel Albu, este frate?

  3. Dan Mierlut zice:

    In mintea mea se naste o intrebare: ce fac dupa ce ajungi om second hand? – nu e tot o forma de manifestare a eului, chiar daca ii dam definitii contextuale si nu private. Daca imi aduc bine aminte (citind un autor nihilist) ca noi oamenii incercam totdeauna sa atingem praguri, si apoi sa ne asezam linistiti acolo. Dar viata e o uracre si coborare ce nu se opreste, iar suferinta ori bucuria isi are fiecare efectele mai bune ori mai putin bune asupra noastra (sau asupra ceea ce ramane din noi dupa ce plecam de aici). Si cred ca imi trebuie curaj sa le infrunt toate, dar pe rand si sa ma schimb pe rand.

    • Marius David zice:

      Draga Dane, m-am bucurat să îţi văd blogul şi fotografiile.
      Ca de obicei, excelente!

      uneori, vezi postarea de azi, nu îţi trebuie numai curaj, îţi trebuie şi FRICĂ… vezi Kierkegaard.

  4. cornel albu zice:

    n-as fi dorit sa comentez taman eu chestia asta. totusi eu personal NU CRED intr-o urcare reala spirituala ( coborarea a-ti surprins-o f bine fiindca ea exista e reala )decat prin asumarea faptului ca am fost, sunt si voi fi intotdeauna un om second hand.Meritul e a lui Cristos 100 %.NAM NICI UN DREPT IN FATA OAMENILOR DIN BISERICILE ISTORICE. in rest urcarea si coborarea e impletitta cum bine a-ti surprins. Noi evanghelicii iertati-ma cu creierul spalat vedem doar urcare,drepturi in fata altora si cer garantat.pe de alta parte sistemul in care am trait in comunism a avut in spate teologi liberali si psihologi beton.Baieti extrem de destepti nu gluma. Sa nu va imaginati un militian cu centura peste burta si cascheta intr-o parte.(vb lui Puric )Unul din chestiile cu care ne-au virusat( vreo 8 -vezi Pigmei si uriasi de Daniel Mitrofan si nu numai- in realtate au fost mult mai multi factori )Eu aleg 2 exemple: gandirea puritana si doctrina mai presus de oameni.Ea functioneaza si azi in biseric la greu. Daca nu facem ceva (din nou e umila mea parere.) vom avea mari probleme mai curand decat credeti. Uitati cu cata usurinta trecem si tratam oameni care ne-au vandut la kg, unii au ucis de dragul departamentului cultului si a denominatiunii lor,a postului si facilitatilor primite pt progeniturile lor in vreme ce altii au putrezit in inchisori. Mai mult de 2 sau 3 nu si-au asumat trecutul.V-ati dori sa fiti pastoriti intr-o prigoana de astfel de lideri? Prin comparatie priviti betivii, fumatorii, curvarii. Cam cata compasiune aveti pt ultimii 3 enumerati ? Cati pastori aveti din nr ultimilor 3 pe care sai asculte cineva azi Cam cum suna statutul bisericii dvs legat de astia 3? Probabil e actualizat dupa Coran.Iertati-mi indrazneala si sarcasmul. Din ultima categorie am facut si eu parte. Chiar si acum pierd batalii la nivelul mintii. Ma lupt in fiece zi sa raman curat. Aleg asta.Frate e vremea sa punem cartile pe masa.Mie mi-e greata (iertatima ) de crestinismul pe care cel putin in parte il promovam. E jalnic.Putini oameni cu creier se pocaiesc.Principala piedica NU e prezenta pacatului la noi cum mereu se predica.prezenta pacatului in adn-ul nostru spiritual ramane toata viata, ci minciuna noastra.Duplicitatea noastra. Sper sa nu mai fie cazul sa intervin. Dac-am fost dur va rog sa ma iertati.Apropo Chesterton intr-una din cartile lui zicea ca si virtutile produc cel putin la fel de mult rau fara adevarul limpede al scripturi nealterat de canoanele noastre .Acelasi rau ca si viciile. Ieratima se pare ca noi avem doar virtuti, cu lumina mai vedem noi. Am uitat. Viciile le-am lasat cand ne-am pocait.In concluzie, smerenia nu e un prag. E Cristos insusi in persoana si o alegere zilnica. D-ne ajuta !!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.