Avem un nou ministru! Ce facem cu el?
Domnul Funeriu are un CV impresinonant şi foarte mult bun simţ, ba mai mult, ştie şi carte. Toate cele trei chestiuni sînt complet absente pe rînd sau toate la un loc la cei mai mulţi politicieni.
Acum aşteptăm reforma! Dar… o va putea face un singur om? Opoziţia sistemului este atît de mare încît domnul Funeriu, aflat într-un guvern de unică folosinţă pentru iarnă, nu cred că va reuşi mare lucru. Guvernul de faţă este doar o acoperire temporară, pînă trece iarna, pînă încep mişcările de stradă, sindicale şi alte mişcări de spate şi de faţă. Va rămîne tot domnul Funeriu? Nu cred! În gîndirea partinică a celor care împart posturile în stînga şi dreapta, de data asta mai ales în dreapta, se pare că domnul Funeriu va fi fost răsplătit destul pentru serviciile din campanie. Va fi dat jos şi înlocuit. Eventual, la cîte limbi străine cunoaşte, va deveni ambasador, un fel de bancă de rezerve pentru politica românească. Asta pînă se învaţă cu porcăriile din politicianismul românesc.
Domnul Funeriu abia are timp să înveţe cine face cafeaua şi cine mătură dimineaţa birourile la minister înainte de a putea face vreo mişcare semnificativă. Mă tem că vom rămîne iar cu lucrurile început şi neterminate, la fel ca înainte. Cu o reformă pe jumătate, cu aceleaşi mîneci negre prin minister.
Am o compasiune imensă pentru domnul Funeriu, dar mai mult mă doare totuşi de studenţii şi absolvenţii din învăţămîntul superior românesc.
Principalele direcții în care Ministerul Educației ar trebuie să ia măsuri de urgență sunt următoarele:
- Sistemul educațional românesc se confruntă cu o inflație de universități. In mod normal, pentru a avea un sistem educațional de calitate, ar fi nevoie cam de o universitate la un milion de locuitori. Având în vedere populația României, ar fi suficiente 25, maxim 30 de universități, în timp ce noi avem 50 de universități de stat și cam tot atâtea universități particulare acreditate. Tot felul de interese politice regionale, au forțat instituțiile abilitate în acreditarea universitară (mai întâi CNEEA, iar apoi ARACIS) să valideze instituții de învățământ superior aflate foarte departe de standardele legale. Această inflație de universități, este dublată de o creștere inacceptabilă a numărului de studenți raportat la numărul de cadre didactice, parametru esențial de evaluare a standardelor de calitate. Este inexplicabil cum au primit în 2009 acreditare instituțională chiar marile universități românești de tradiție, în condițiile în care existau în componența acestora, facultăți (științe economice, drept, educație fizică) în care raportul studenți/cadru didactic, atinge îngrijorătoarea valoare de 80-100, situându-se nu foarte departe de celebrul caz al Universității «Spiru Haret». In acest sens, Ministerul Educației va trebui să controleze cu mare grijă numărul de locuri alocat universităților de stat și în același timp respectarea strictă în universitățile particulare acreditate, a numărului de locuri alocat de către ARACIS în momentul acreditării (în concordanță cu potențialul corpului profesoral).
- Nu există o concurență reală între universități. Se impune o ierarhizare cât mai rapidă a universităților din România, în principal bazată pe vizibilitatea internațională (reflectată prin articole publicate în reviste cu coeficienți de impact) având în vedere faptul că orice criterii interne ar fi folosite, acestea vizează până la urmă anumite interese de grup. Ierarhizarea universităților ar trebui să ofere atât angajatorilor cât și candidaților la admitere, o imagine cât mai reală referitoare la standardele de pregătire dintr-o anumită universitate. In al doilea rând, această ierarhizare ar trebui să separe universitățile care au drept de a derula programe de Master și Doctorat, de cele care nu au dreptul să organizeze decât studii de Licență.
- In sistemul universitar există o lipsă acută de personal performant, cu vizibilitate internațională. Analiza standardelor individuale ale cadrelor didactice (Registrul Ad Astra al oamenilor de ştiinţă din România – http://www.ad-astra.ro/cartea-alba/registru.php) relevă faptul că din cei aproximativ 20.000 de conferențiari și profesori, mai puțin de 1.000 sunt cu adevărat creatori de domenii de cercetare, publicând în calitate de autor corespondent articole științifice în reviste de largă circulație internațională. Devine astfel imperios necesară o creștere a standardelor minime de promovare în cazul conferențiarilor și profesorilor (10 articole în reviste cotate ISI pentru conferențiari și 15-20 pentru profesori). Evaluarea dosarului pentru ocuparea posturilor de conferențiar și profesor ar trebui efectuată la nivel național, înainte de înscrierea efectivă în concurs (conform modelului francez). Abaterea de la standardele minime de promovare propuse mai sus, nu ar trebui să se facă decât în cazul unui număr foarte limitat de specializări (arte, arhitectură, limbi străine).
- Sub-finanțarea sistemului educațional și lipsa de respect a Statului față de meseria de dascăl. Problema locului pe care-l ocupă cadrul didactic în ierarhia societății românești, este probabil cea mai spinoasă problemă într-o perioadă de criză economică. Un cadru didactic trebuie să fie din toate punctele de vedere un model pentru tinerii pe care-i formează, lucru foarte greu de realizat în situația în care dascălii sunt plătiți într-o manieră jignitoare. In consecință, nu va exista nici un fel de motivație a unui tânăr pentru a urma o carieră didactică, atâta timp cât un profesor debutant este platit cu un salariu apropiat de cel al unui muncitor mediu calificat. In acest sens, un semnal de alarmă pentru factorii decizionali, ar trebui să-l constituie deficitul sever de profesori existent în momentul de față în domeniile științelor exacte, sau științelor naturii, în țări puternic dezvoltate, cum sunt Germania, sau Statele Unite ale Americii.
- Nu se identifică soluțiile corespunzătoare de atragere în Romania a tinerilor valoroși, formați în universități de prestigiu din Europa, America, Japonia etc. Măsurile luate până în acest moment la nivelul Ministerului Educației au mimat doar interesul Romaniei în această direcție, programele lansate eșuând în mod lamentabil. Speranțele unor modificări de mentalitate ale unei părți a corpului profesoral (generația 50-60 ani) în sensul creșterii performanțelor științifice sunt minime, astfel încât în mometul de față pentru a forma un corp profesoral performant în universități există două soluții: exercitarea unei presiuni suplimentare asupra generațiilor tinere, prin impunerea unor standarde de performanță mai severe (așa cum am precizat la punctul 3) sau atragerea în țară persoanelor de valoare, plecate după 1989.
- Numărul din ce în ce mai mare de absolvenți cu studii superioare a dus la scăderea drastică a nivelului de pregătire a acestora. Necesitatea creșterii numărului de absolvenți de studii superioare raportat la mia de locuitori, a reprezentat o motivație pentru generalizarea studiilor universitare în România, numărul de locuri oferite de universități depășind în ultimii ani pe cel al absolvenților de Bacalaureat. Deși din punct de vedere teoretic, o astfel de dinamică ar fi trebuit să aibă un efect pozitiv, din punct de vedere practic am asistat la o scădere continuă a nivelului general de pregătire a absolvenților. Situația a fost agravată și de sistemul de finanțare pe student echivalent. In aceste condiții, între universități a început o competiție negativă, ideea de bază fiind aceea de scăderea permanentă a exigențelor, în scopul atragerii unui număr cât mai mare de studenți. Standardele de pregătire universitară ar putea fi crescute prin două metode: micșorarea numărului total de studenți înmatriculați în universități (prin aplicarea criteriilor de calitate ARACIS, care reglementează raportul optim studenți/cadru didactic la o valoare de 14-16), sau prin creșterea concurenței la examenele de admitere (ceea ce s-ar putea realiza printr-o politică de susținere financiară a tinerilor din mediul rural). Stimularea tinerilor din mediul rural pentru a putea urma studii universitare, ar reprezenta un foarte mare câștig pentru sistemul educațional în ansamblul său. Această măsură, în afara faptului că ar consolida principiul egalității de șanse a tuturor tinerilor, ar putea duce în mod evident la o creștere a competitivității din universități. De asemenea, Ministerul Educației ar trebui să limiteze locurile cu taxă din universitățile de stat , la maxim 15-20 % raportat la numărul locurilor finanțate de la buget.
Citeşte mai departe AICI.
Cristian Teodorescu se întreabă şi el de unde ar trebui începută reforma în învăţămînt.
Marius Cruceru 
Un lucru nu inteleg: daca esti atat de talentat si de pasionat de chimie incat sa-ti dai un doctorat cu un laureat Nobel, daca toata viata ta se invarte in jurul acestei pasiuni, ce cauti in politica?!
Cum poti sa renunti la o meserie pe care o iubesti atat de mult pentru niste functii politice vremelnice?
E ca si cum ti-ai parasi iubirea vietii tale pentru o hetaira…
Nu vreau sa spun ca nu e bine ca intelectualii de marca sa se implice (desi cred ca o pot face mai bine ca formatori de opinie decat ca politicieni – a se vedea cazul Patapievici). Dar in cazul dlui Funeriu, judecand dupa CV, chimia chiar parea unica iubire si ultima. 🙂
Daca ai investit asa de mult pentru a deveni un chimist exceptional, de ce sa nu fructifici investitia si anii de munca in acest doemniu?! De ce sa-ti schimbi, la nici 40 de ani, meseria pe care stii sa o faci asa de bine?!
Trec peste faptul ca a fi foarte bun in chimie nu inseamna automat ca esti si un conducator si organizator bun. In cazul de fata, ramane sa ne convingem.
domnule Adrian, si pentru mine este partial o enigma de ce domnul Funeriu a acceptat sa lase deoparte chimia pentru implicarea politica. spun „partial” pentru ca sunt cateva aspecte pe care, totusi, le inteleg si chiar le apreciez. in primul rand, personal, m-am saturat sa vad perindandu-se in politica tot felul de personaje al caror singur „merit” e ca sunt plini de bani (castigati prin mijloace mai mult sau mai putin ortodoxe) sau plini de tupeu. in ambele cazuri- lipsa unor performante reale intr-un anumit domeniu, performante care sa certifice capacitatea de a lua decizii cat mai bune. in al doilea rand, legandu-ma de ceea ce spuneati dvs vizavi de „functiile politice vremelnice”, nadajduiesc ca un om cu creierul domnul Funeriu nu priveste aceasta functie ca pe un scop, ci mai degraba ca pe un mijloc pe care il va folosi pentru a-si duce la implinire planurile pe care le are cu reformarea sistemului educational romanesc. cat despre informatiile pe care le deduceti din CV-ul impresionant al domnului Funeriu, cred ca e usor pueril sa sustinem ca, datorita faptului ca dumnealui are asemenea performante, nu se poate implica eficient intr-o structura de conducere. cum bine spuneati, daca esti un cercetator bun, nu inseamna automat ca ai si abilitati speciale de leadership si cunostinte de management. DAR nici nu inseamna ca e exclus sa le ai. e foarte posibil ca domnul Funeriu sa le aiba. cum bine spuneati, time will prove.
Viitorul ne va lamuri daca „mariajul” dlui Funeriu cu chimia a fost din dragoste sau a fost doar o mezalianta. 🙂
Un om cu creierul lui Funeriu ar trebui sa se bata pentru Nobel. Asa ar face mai mult pentru Romania. Cel putin asa vad eu lucrurile acum, poate ca ma insel…
Un exemplu banal: cat era Einstein de genial ca fizician, in materie de politica a spus multe prostii (cum ar fi opiniile cam iresponsabile despre socialism, intr-o epoca in care in tarile socialiste puscariile gemeau de detinuti politici). Un creier bun pentru stiintele exacte s-ar putea sa o dea in bara in lumea „fluida” a politicii, unde prietenii de azi devin dusmanii maine…
Macar de-ar fi domnul Funeriu exceptia… Mi-ar placea ca pesimismul meu sa fie contrazis de prestatia dansului.
staţi liniştiţi, fraţilor, politrucii îl vor trimite repede înapoi la cercetare. Nu îi dau 9 luni la minister.
lupta politică şi porcăriile de partid îl vor trimite din nou la chimie!
No chemistry!
Totusi, raman la fixul meu. De ce da chimia pe politichia asta întortocheata? Doar pentru ca (poli)tichia e de margaritar_!
Avem deja cazul lui HRP. Si-a vandut libertatea si isi ingroapa (inca) talentul si inteligenta intr-o functie care i-a adus numai necazuri (e drept, necazuri, plus salariu si statut de demnitar).
Ce a mai scris de cand e presedinte la ICR? Mici articole, conferinte pe ici, pe colo. Unde e HRP din „Omul recent”?!
Oare nu facea mai multe pentru Romania cand NU era demnitar?
De ce nu incearca dl. Funeriu sa faca ceva pentru… industria chimica (un produs nou, o tehnologie mai de soi)?!
Ai mare dreptate… politica nu este făcută pentru unii şi unii nu sînt făcuţi pentru politică.
De obicei dacă eşti bun profesionist, ai talent, ai o meserie în care eşti apreciat, ai şi ceva realizări, este clar… locul nu îşţi este lîngă Eba şi Horrorius
Imi place domnul Funeriu, este educat, stilat, civilizat, prea manierat pentru lumea politica romaneasca. Din pacate, aceste calitati nu ii vor servi in jungla asa zisei reforme. A intrat intr-o lupta inegala si cred ca nici nu a fost avertizat. Este greu sa tii piept fabricilor de diplome din Romania. Sistemul de invatamanat este mult prea subred, nicio universitate din Romania nu are parte de recunoastere internationala (stiu ca suna greu de admis, dar asa este), nicio universitate din Romania nu are semnate convenii pentru a putea avea acces la bazele de date din cercetare si cred ca pana nu se va face cu adevarat o reforma nimic nu se va schimba.
stimata doamna/domnisoara Ioana, sunt convins ca domnul Funeriu cunoaste neajunsurile sistemului educational universitar (si nu numai) romanesc, pe care atat de bine le-ati insiruit. din nou, sunt convins ca este constient de riscurile pe care si le-a asumat (din cate stiu nu a intrat doar de anul trecut in politica). asadar, consider ca, dincolo de a deplange contemplativ situatia nefasta a sistemului educational romanesc sau a proaspatului ministru, e mai util sa ne gandim la niste solutii concrete. ce spuneti despre asta?
Sunt de acord cu dvs. Sa stiti ca nu ma limitez la a deplange contemplativ situatia. Nu voi „insirui” in ce fel ma implic pentru ca nu este necesar. M-am lovit de aceste neajunsuri ale invatamantului universitar romanesc si credeti-ma ca vorbesc in cunostinta de cauza. Reforma poate fi initiata numai de executiv. Un singur om sau o mana de oameni nu pot face multe in fata coruptiei si a intereselor unor oameni de afaceri cu influenta majora.
E rau, dar nu e chiar asa de rau.
Chiar si UPG-ul din Ploiesti (care este o universitate mica) are acces la baze de date serioase (gen Elsevier). Iar Facultatea de Foraj de la UPG are recunoastere internationala (ceea ce nu e putin lucru – studentii care termina aici se pot angaja oriunde in lume).
Eu am accesat in Politehnica din Bucuresti baze de date IEEE, ceea ce nu e putin lucru.
Nu cred ca se mai pune problema informatiei.
Profesorii si asistentii nu prea pot face munca serioasa de cercetare si din cauza maldarelor de hartii/referate/tabele pe care trebuie sa le „produca” saptamanal (e drept, sunt destui care nu fac cercetare pentru ca nu vor sau nu se pricep). In plus, mai sunt si orele, si laboratoarele… Cand sa mai faci si cercetare cand ai un program de dimineata pana seara?!
Comparati norma unui asistent sau lector din Romania cu cea a unuia din Germania. Cand sa mai aiba timp asistentul nostru sa scrie articole ISI?!
Imi face impresia ca Funeriu nu ia in consideratie aceste detalii, parca ar fi picat de pe luna (si, intr-un fel, de acolo a picat).
Am mare incredere in el ca chimist. Restul… sa vedem.
Din cate stiu eu, UPG are probleme serioase in ce priveste folosirea resurselor IT. Un doctorand din Romania (indiferent de universitate) nu poate accesa JSTOR sau webofknowledge fiindca practic nu existam pentru ei.
Problema cu angajatul oriunde in lume este discutabila, sa stiti. Eu astept de 3 ani ca sa mi se recunoasca diploma de licenta (intr-un domeniu despre care se spune ca scoala romaneasca este international recunoscuta) si in final imi vor echivala o licenta cu un altfel de diploma aici, ceea ce este in detrimentul meu. Un master terminat in Romania nu are nicio valoare daca nu este afiliat la un program european. Studentii au mult de suferit din cauza asta. Programele de mobilitate Erasmus sunt oarecum implementate, din pacate insa, functioneaza tot pe sistemul pila/nepotism, ceea ce iar este in detrimentul studentilor.
Perfect de acord in ce priveste orarul si recunoasterea sociala a unui asistent universitar din Romania. Invatamantul este un fel de cenusareasa a sistemului, cadrele didactice sunt nevoite sa recurga la alte „solutii” pentru un trai decent, acestea impingandu-i poate sa calce codul deontologic ( „nu dau tot intr-o ora de curs, altfel nu mai vine nimeni la meditatii”).
Si eu sunt de aceeasi parere, domnul Funeriu nu cred ca este foarte constient de jugul la care s-a inhamat.
@Ioana
Dupa ce ai doctoratul nu mai conteaza cum ti-a fost recunoscuta diploma din Ro. Tu ai facut deja masterul in Elvetia. Deci licenta din RO ti-a fost recunoscuta in Elvetia pentru ca altfel nu te puteai inscrie la master. Acum esti la doctorat si cu ajutorul domnului o sa ai si titlu de doctor.
Personal nu inteleg de ce mai ai nevoie de recunoasterea diplomei de licenta cand ai deja o diploma de master (ce presupune ca avusesei deja licenta). Cea de master are prioritate cred eu sau ma insel?
In sistemul de invatamant de stat din Spania este necesara echivalarea tuturor diplomelor. Daca muncesti la un colegiu sau universitate privata este alta poveste. Dar eu am nevoie de echivalarea tuturor diplomelor inainte de a-mi sustine teza de doctorat. Si astept de 3 ani. In Elvetia e alta poveste, ca si in Germania, in lumea muzicii clasice nu conteaza ce diploma ai (in tarile respective) atata timp cat poti demonstra practic (prin cantat) ca ai ajuns la un anumit nivel care sa-ti permita fie sa canti intr-o orchestra (in Germania te pot angaja intr-o orchestra profesionista fara a fi posesorul unei licente sau fara sa fi terminat cursurile unui concervator superior, daca esti bun) fie sa urmezi cursurile de master.
Ah, şi în Spania este birocraţie?
După ce m-am confruntat cu birocraţia germană… am spus că în Romania este odihnă şi tratament. Germanii au inventat birocraţia!
Este mare birocratie si aici. Aceeasi birocratie exista si in Elvetia, numai ca acolo functioneaza totul dupa ceasurile lor si daca ti se spune ca in 36 sau in 18 ore e rezolvata problema, nu intarzie niciun minut.
și la noi va fi așa, numai că la noi orele sînt transformate în luni
36 sau 18
Sincer prefer birocratia germana care iti spune ca se poate sau ca nu se poate in mod clar. Sau ca primesti treaba in 3 zile si se intampla. Nu esti dus cu presul. Si inca ceva: daca vorbesti germana atunci lucrurile se simplifica vizibil. 😉
Ultima data am iesit ca un pachet de nervi dintr-o instututie din Romania si oamenii care se aflau la coada se uitau mirati de ce sunt asa nervos (pentru ei era ceva normal sa stea si sa astepte atat pentru un raspuns in doi peri – cu care nu poti incepe nimic).
Germania e birocratica fara doar si poate dar e si mult mai eficienta ca cea din Romania, sa nu mai vorbim de respectul cu care esti tratat – chiar strain fiind. 😉
Pentru a accesa baza de date IEEE nu trebuie sa fii neaparat student sau cadru didactic universitar. Se poate deveni membru IEEE contra unei taxe si astfel ai acces la toate materiale IEEE. Iar a putea accesa o astfel de baza de date nu este un lux ci o necesitate astazi
Desigur, oricine se poate abona la baza de date IEEE.
Vroiam sa subliniez ca avem ceva informatie si prin universitatile noastre (nu ca nu ar fi loc de mai bine). S-au facut ceva progrese, nu mai suntem chiar ca in anii 90′.
înseamnă ca la noi la Emanuel este boierie 🙂
pe asta mizez si eu… il vor da afara repede! N-ai grije 🙂
Un prieten de al tatalui meu, fost comandant (competent) de politie judeteana, in ambele regime, spunea ca daca vrei sa faci o schimbare in Romania, ai nevoie de 3000 de oameni imprastiati prin toate ministerele si aparatul politic, care sa doreasca si ei schimbarea. Imi pare rau daca v-am descurajat.
eu cred că putem găsi 7000!!!!
şi sînt un pesimist!
Stii cum cred eu ca o sa se schimbe. Atunci cand vom primi bani europeni iar cei de la Bruxelles o sa bata cu pumnul in masa intreband ce se face cu banii.
Bataia cu pumnul in masa va fi cu adevarat eficienta cand Europa va deveni un stat federal (nici nu stiu daca trebuie sau nu sa doresc ca asta sa se intample).
Deocamdata comisarii europeni par destul de indulgenti cu politicienii nostri. Uneori, chiar suspect de indulgenti…
Ce parere ai de asta, vere?
Pardon, am uitat link-ul
http://www.capital.ro/articol/facultati-facute-degeaba-absolventii-la-kilogram-ajung-chelneri-si-operatori-in-call-centere-130905.html
da, ştiu articolul. Interesantă analiză şi pertinentă. ŞAnsa noastră ca universitate este că ne adresăm unui segment „de piaţă” care are încă nevoie de cadre.