Maxim suprinde încă o dată. Este un chitarist foarte talentat, gata să intepreteze de la clasici, romantici, pînă la muzică rusească sau caffe-concert.

sursa fotografiei

Acum am aflat că are blog. Să-i trăiască, pentru că are cel puțin tot atît talent la scris cît are și în interpretarea muzicală. Cazul Maxim Belciug mă convinge încă o dată că intepretului de muzică îi trebuie în primul rînd inteligență și apoi dexteritate pentru a realiza o interpretare credibilă…

Iată un text extrem de interesant, apărut în Dilemateca, despre lectură… și altele.

Am dat peste mult “balast”, peste mine a dat “Bucurie” puţină. Îmi mai amintesc: despre giganticele cataloage muzicale (tipărite) ale unor mari edituri şi miile de titluri printre care încercam să găsesc “Bucuria”, descifrând cabalistico-semi-aberant-total-aberant-inspirat-vizionar din sonoritatea titlurilor(!) de sunt sau nu conţinătoare de “B”; despre CD-romul ticluit de un italian “nebun”(Vincenzo Pocci) şi pe care îl iubesc, ce îndeasă pe rotundu-i lucitor cvasi-TOATE TITLURILE ŞI TOTI AUTORII ce au scris vreodată pentru chitară (după ani grei tot nu se lasă, îl mai “updateaza” până şi în ziua de azi – e ceva “monstruos”); despre epuizarea mentalo-fizică suferită cândva printre nesfârşitele culoare şi colecţii ale Ermitajului din Sankt-Petersburg; despre cât de lămurit mă găsesc după ce întreb niscaiva prieteni despre ce film nou şi bun e de văzut, ce carte – de citit, ce muzica – de ascultat (nu ştiu cum se face, dar au gusturi diferite foarte…); despre toata “muzicoşenia”, “filmoşenia” şi “textoşenia” de pe Internet, că nu ştiu cum să le zic altfel; despre review-urile, cronicile, prezentările de tot felul de pe acelaşi Internet, din televizor sau din tipăriturile de mai mică sau mai mare specialitate, semnate de condeie autorizate care ar trebui să mă (ne) ghideze; despre timpul enorm pierdut prin acestă nesfârşită selvă a textelor în căutarea mugurelui sau trunchiului bun; despre stickere de genul: “#1 bestseller în New York Times! Vândut în 1.900.000 exemplare! Tradus în 25 de ţări!”, ce, nu arareori, etichetează o mizerie.Simt că mă apucă disperarea; nu o să prididesc a scrie articolul pentru revistă. Hotărât lucru, aşa NU se mai poate. Cineva trebuie să facă ceva, să ne lămurească, să ne îndrume… Iată că, ce-i de citit – nu ştiu. Cine-i vinovat? Poate Doamne-Doamne, că nu trimite o rază sa se întrupeze într-un blog, să lumineze codrul de texte; sau macar un “alien” cu gust desăvârşit, care să arate calea lecturilor bune…

SURSA