Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Noi, crestinii, am abstractizat prin suprautilizare notiunea de „frate” si aproape ca am uitat-o pe cea de „prieten”.
S-ar putea scrie o „charta” a principiilor adevaratei prietenii?
Probabil ca varianta ta de traducere („dezimprietenire”) este cea mai concludenta.
Daca exista ‘dezimprietenire’, poate e loc si de ‘reimprietenire’ sau chiar de ‘rasimprietenire’… 🙂
Că bine spui… „frăţia” ne dă motive să ne purtăm necivilizat uniii cu alţii şi „prietenia”, falsa prietenie, ne face să stăm prea departe unii de ceilalţi.
Ambele noţiuni şi-au pierdut greutatea, fiecare pe alt palier.
În unele cazuri, re-împrietenirea nu mai este posibilă. sînt foşti prieteni care au făcut tot posibilul să taie orice pod. Pur şi simplu s-au sinucis în relaţie. Există această sintagmă în Scripturi… acest fiu al meu era MORT…
Se poate doar dacă „mortul” învie. Cum?
Ce zici de un viitor subiect de eseu/carte: prietenia din perspectiva Scripturilor?
De ani de zile ma tot gandesc la asta. Cred ca tu ai putea ‘ataca’ tema…
Asa e, unele prietenii ajung, din nefericire, la Recycle Bin si de multe ori suntem obligati sa dam chiar ‘Empty Recycle Bin’. Dar chiar si asa, daca zona de pe „hard disc” nu se rescrie, „datele” (=prieteniile) pot fi recuperate… 🙂 Incerc si eu sa fiu optimist prin alegorii computationiste, desi sunt constient ca uneori „hard discul” se deterioreaza fizic in mod iremediabil…
Excelentă ideea!
Am o predică despre asta.
Eu am păţit asta… într-o relaţie …hard discul, fiind expus afară, intemperiilor, scos din carcasă, lovit cu ciocanul, a fost compromis definitiv.
Despre ce predica e vorba, exista o inregistrare?
cred ca pot gasi inregistrarea, dupa saptamina viitoare
I have already unfriended some friends from facebook :);
poate si o posibila maxima: ‘never make a friend which you will have to unfriend’
Bine spus!!!
Chestia asta eu o vad destul de simplu. De exemplu pe hi5 am fost invadata la un moment dat de cereri de prietenie ale unor oameni pe care nu ii cunosteam, nu avusesem de-a face niciodata de-a face cu ei. Si fiind la inceputul utilizarii retelelor de socializare, i-am acceptat ca prieteni. Dar apoi am descoperit ca daca doream sa gasesc un prieten cunoscut in lista aceea enorma trebuia un efort mare. Deci am sters pe toti pe care nu ii cunosteam. In momentul de fata am blocat pe hi5 actiunea cuiva de a-mi cere prietenia in acest fel.
Un fenomen asemanator am patit cu adresele de pe messenger. Cautam pe cate cineva on-line intr-o mare de contacte offline. Si desi pe acestia ii cunosteam pe toti a trebuit sa fac o triere aplicand urmatoarea intrebare: Cu cine nu am vorbit in ultimul an, si e suficient sa pastrez adresa de mail in caz de urgenta? Asa mi-am aerisit considerabil casuta si mi-e mai usor.
Si apoi trebuie sa recunoastem, si in viata reala are loc acest fenomen de indepartare in relatii. Eu consider ca este ceva normal. Bineinteles ca nu incurajez dusmania sau ura. Dar am inteles ca uneori e necesar sa te indepartezi de unii oameni.
Mi-e greu sa imi dau seama ce are iubirea lui Cristos de-a face cu retelele de socializare…
Poate ca in comentarii veti fi mai concret!
Foarte interesantă perspectivă. Şi eu am făcut de cîteva ori aşa ceva. Şi acesta este un mod de desprietenire.
mă frămîntă întrebarea ta, am luat-o pentru gîndire, Ce are iubirea lui Cristos cu reţelele?
Cred ca ideea de „unfriend” isi desprinde sensul din „horrorizantul” „undead”. In acest sens daca un „undead” pluteste undeva intre viata si moarte presupun ca un „unfriend” la randul sau este in stand-by. El poate fi „refriended” or „defriended” definitiv.” Oare am fost suficient de clar?!
Ai văzut filmele alea vechi… Zombi… undead… Foarte indteresant… refriended… defriended…
da, a fost clar!
de reţinut!
Scuzati repetitia cu sensul. Am fost atat de entuziasmat de ceea ce mi-a trecut prin minte incat am neglijat putin stilistica.
…poate ajuta la ceva…
Un tanar timid -cu vocabular destul de redus si nu prea iesit din mediul in care a crescut pana la acea varsta – ajunge , dupa cateva zile, dupa ce a inceput scoala profesionala ,sa se adreseze unui meserias:
Imi dati si mie va rog un ciocan ?
-ce vrei sa faci cu el ?
– vreau sa -destramb -fierul acesta ..
-ce ai spus ca vrei sa-i faci?
-sa-l destramb….
–pai de ce nu spui -,,vreau sa-l indrept”
-/???
…aproppo de cuvantul ,,a desprieteni”-nu merge ptr ca ,potrivit uzantei din exemplu tanarului ,
a destramba , este de fapt tot una cu a indrepta numai ca se ia de la ideea ca fierul a suferit o deformare care trebuie remediata …
Deci , propun varianta :a pune corect ,,eticheta ”pe cineva care de fapt ,niciodata nu ti-a fost prieten cu adevarat …[Dificultatea ramane ; cum sa-i apun cu adevarat…o fi corect –,,aproapele meu” ?]
frumos, de reţinut… a destrîmba… de aplicat la dikaios-dikaiosune?
Nu-mi prea place cuvantul acesta, unfried ca si cuvant al anului …
Am cugetat la tema propusa, cum privim acest lucru din perspectiva iubirii lui Hristos ? Sa te desprietenesti de cineva… Daca respectivul (respectiva) nu este credincios, chiar este indicat acest lucru. Si mie mi s-a intamplat sa raspund afirmativ la aceste cereri de prietenii pe net. Si cand am deschis lista, m-am ingrozit de ce am vazut acolo. In cazuri din acestea nefericite, n-ai ce face decat sa-i categorisesti cu cuvantul anului, unfried (sau sa te speli cu ei pe cap?!)
Daca insa ar fi sa te desprietenesti de prieteni credinciosi, ei oricum iti vor ramane frati… si multe din conditiile unei prietenii adevarate, trebuie aplicate si fratilor. Asa deci, prietenii ti-i alegi singur si trebuie alesi cu grija, însa fratii ti-i da Domnul. Nu ne putem alege noi fratii ci trebuie sa-i luam asa cum sunt sau cum nu sunt. Mai mult, trebuie si sa-i iubim, pentru ca asa ne-a fost poruncit. E adevarat, pe unii poti sa-i iubesti si fara sa-ti fi fost poruncit. Nu pot sa nu amintesc ca Domnul ne-a numit si frati dar si prieteni ai Lui. Si acesta este cel mai mare privilegiu. Daca ar sa-mi aleg un cuvant al anului, cred ca asta ar fi, „prieteni cu prietenii Domnului Isus.“
@Lucia
„Sa te desprietenesti de cineva… Daca respectivul (respectiva) nu este credincios, chiar este indicat acest lucru.”
Ati putea detalia ce anume ati vrut sa spuneti in fraza de mai sus?
Eu chiar as vrea si as fi onorat sa ma imprietensc cu DeA, ca sa dau un exemplu din „ograda” noastra… E ceva rau in asta?
Am cativa prieteni „necredinciosi” si prietenia lor il iau ca un dar si ca o oportunitate din partea Domnului.
‘prieteni lor O iau” – scuze… 🙂
Problema pe care o avem este cu cei credincioşi. Cu ei avem un tip de relaţionare care depăşeşte cadrul în care gîndim acum, este un tip de relaţionare care trimiste spre ontologie… sîntem… că vrem că nu vrem ACELAŞI TRUP. Aceea este partea delicată!
Unfriend?
Cineva care nu iti vrea binele, asa pricep eu cuvantul.
Ptr ca un prieten la nevoie se cunoaste. Daca ai nevoie de prieten si el nu e acolo pentru tine, atunci cine e? NE-om!
Cine nu e prieten , ce poate fi? Ori un strain cu care nu ai nici in clin nici in maneca, ori un dusman, ori indiferent..
Dar nu cineva caruia ii pasa de tine…
Unfriend=nepasator , dupa parerea mea, in traducere libera
Interesant ce spui… unfriend… cineva cre nu îţi vrea binele… sau nepăsător. Cineva spunea că mai grea decît ura este nepăsarea.
Cine te urăşte se gîndeşte măcar la tine. Mai rău decît asta este să nu îţi mai pese de persoana respectivă.
Lucia parca mai sus, deschidea o discutie despre cei care intr-un fel iti cer prietenia virtuala …si cind deschizi blogul lor iti dai seama ca ceea ce fac ei nu este niciunde in lista ta de „to do”…
Apoi imagineaza-ti sa lasi comments curate pe un blog murdar. La inceputul blogarelei mele insa am incercat; am avut si succes si alta data a trebuit sa plec ca nu se mai putea sta. Dar in citeva situatii, am avut placerea sa vad cum se schimba comentariile si cum se schimba vocabularul si cum cei murdari la gura au parasit terenul…
Gindul meu era ca trebuie sa vorbeasca cineva si cu acesti oameni…si ei trebuie sa auda „altceva” decit ceea ce stiu ei…Avem tendinta sa stam numai in granitele curate (?!) ale blogurilor crestine si sa nu ne aventuram cu ceilalti…
As fi curioasa sa stiu care este opinia aici despre imprietenirea asta?
Apoi mi-am amintit de Domnul Isus spunindu-i lui Iuda „Prietene…ce ai venit sa faci, fa…” Nu s-a desprietenit de el nici in ultima clipa…
Or fi fost astea cuvintele care au dat nastere la regrete in inima lui Iuda?
Oricum…faptul ca si Domnul Isus a avut astfel de „prieteni” trebuie sa fie o mingaiere pentru cei care au experiente proaspete si multa nedumerire cu privire la acest subiect…
foarte interesanta ideea ta cu Iuda… prietene Iuda…
nu m-am gindit niciodata in contextul acesta la Iuda astfel
Prietenii ti-ii alegi si poti sa te des(z)prietenesti, fratii ti-i da Domnul si nu poti sa te „dezfratesti”.
O prietenie este un fel de contract , Domnul a spus:”…voi sunteti prietenii mei daca faceti ce va poruncesc Eu…” Contractul ramane valabil pana cand una din clauze este incalcata de una din parti…
Daca prietenii ti-s frati, dupa desprietenire ramane fratia, fratii se iubesc pentru ca „sangele care-i leaga nu se face apa…”(ii iubesti chiar dac te doare, chiar dac suferi…)
Pavel si Barnaba s-au despartit (desprietenit), dar cred ca nu s-au urat pentru asta
corect spus, Vio!
iata ca si pentru prietenia cu Domnul este o conditie… ascultarea.
exista oare fratie neconditionata?
Sîntem frați și surori în Cristos…și Sîngele apă nu se face… sîngele lui Cristos.
Cred ca in commentul lui Vio s-a strecurat o usoara confuzie intre conceptul de „frate” biologic si cel de „frate” spiritual. „Fratii ti-i da Domnul” este o afirmatie valabila in masura in care in mod determinist si ducand Suveranitatea lui Dumnezeu la extrem, totul este dat de Domnul, si fratii, si ciupercile ce rasar dupa ploaie si firul de praf de pe spranceana taranului, etc. Cred ca acest concept de „frate” spiritual este demonetizat, ca si salutul „pace”, ideea de partasie si alte notiuni crestine, in asa hal incat nu mai are nici o forta conceptuala. Pe de alta parte, daca atunci cand mi-a devenit „frate” respectivul doar a mimat „infratirea”, nu vad de ce in momentul in care isi „arata culorile reale”, desfratirea nu ar fi o optiune?! E adevarat ca analogia biologica functioneaza pana la un anumit nivel (vezi „frate”, „sora”, „madulare”) dar nu poate fi elasticizata excesiv… ca se rupe.
Vio facea aluzie la o predica pe care am avut-o la Alesd. Vio este din Alesd.:)
Predica avea drept motto.. Sîngele apă nu se face… era o predică de Cina Domnului.
Mă refeream la relațiile în Cristos.
Draga JN,
Nu cred ca se rupe daca extindem termenul.Sunt situatii reale cand copii locuiesc intr-o casa si nu-i leaga nici un fel de legatura de sange ci pur si simplu cineva i-a plasat acolo pentru o perioada.
Pot sa dau din nou ex pe Pavel si pe Dima.
Cei nascuti din Dumnezeu cu adevarat sunt frati, asa cum bine a zis fr. Marius, Sangele Lui Cristos ii leaga.
Si fratii spirituali tot Domnul ni-i da.Sunt alesii Lui.DAca ar fi aalesii nostri nu stiu dupa ce criterii ar fi alesi si ma tem ca biserica ar arata precum…scena noastra politica.
Hmmm…prietenia…e un subiect destul de delicat,si prea putin am primit invataturi despre el(cel putin eu).Parintii imi spuneau doar,sa am grija ce prieteni imi aleg,ca voi fi dezamagita inevitabil.Cu 2 ani in urma am intalnit o fata,din suceava,eu fiind din oradea.Ne-am imprietenit,si a fost ceva mai diferit de celelalte prietenii.Am inceput sa ne rugam,sa tinem post si relatia asta m-a ajutat foarte mult sa vad altfel lucrurile si sa „cresc” in relatia mea cu Dumnezeu.Celelalte prietene m-au dezamagit si m-au lasat balta,asa ca am ramas cu un singur prieten,dar adevarat.Uneori simt nevoia de a avea mai multi prieteni,dar ma gandesc tot timpul la Proverbe 18:24 „Cine-si face multi prieteni ii fae spre nenorocirea lui,dar este un prieten care tine mai mult la tine decat un frate”.Nu mi-a explicat nimeni niciodata versetul acesta si situatia mea.Sper sa nu ma insel.Dvs ce parere aveti?
Sînt de acord cu versetul din Proverbe.