Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
http://angelzori.wordpress.com/2009/10/03/duminica-sfintirii-post-negru-abstinenta/
Și cum a mers postul?
cand apare in librarii traducerea la Ioan?
poate inregistrati conferinta sa o putem auzi si noi, cei care nu putem ajunge in Oradea.
în ianuarie-februarie
da, va trimit conferinta
Multumesc!
Of, asa tarziu apare?!
Daca ar fi dupa mine, as vrea sa am toate volumele… azi! De multa vreme nu am mai asteptat asa de nerabdator aparitia unei carti!
Cristian Badilita este tezaur national!
Sper ca va fi o lansare si la Ioan.
Ocazie cu care poate veniti la lansarea de la Bucuresti. 🙂
Da, apare întîi Ioan, sărind peste Marcu şi Luca, apoi direct Apocalipsa.
Cristi este de citit în cărţi, aşa cum spune şi el, nu în articolele din presă 🙂
El însuşi recomandă o asemenea lectură.
Surpriza de aseară a fost să avem patru musafiri care au călătorit tocmai de la Bistriţa pentru această conferinţă.
eu am poropus un program de lansare Oradea, Bistriţa, probabil, Botoşani, Iaşi, Bucureşti, Sibiu… de ce nu…
Marius David, pentru mine a fost o duminica superba!
Scriu despre ce se petrece in blogosfera dar, asta nu inseamna ca urasc pe cineva. Nicidecum! Scriu sa vada cine vrea sa vada ce se intampla.
In urma noastra vin generatii intregi de adolescenti pentru ei ma rog si pentru ei scriu.
Sa vada si sa inteleaga ca nu tot ce zboara se mananca, ca lumea virtuala e o mare capcana si ca, unii au adevarate pepiniere prin care incearca sa domine.
Şi noi am avut o duminica absolut excelentă.
TOTDEAUNA am făcut post de blog duminca… nici p evremea pătrăţosului nu îmi aduc aminte să fi comentat sau să fi scris.
Ah, am vreo două excepţii cînd am primit telefon, ca la fle ca la postarea cu OBama se încăieraseră doi comentatori, atunci am intervenit …
dar în rest. Duminica este ziua Domnului.
Tot ce este postat duminca este scris înainte şi programat.
Un sfat… nu-i mai da atenţie lui Alin Cristea pe blogul tău. Numai îi oferi combustibil. Se hrăneşte din astfel de conflicte pe care doreşte să le creeze cu orice preţ. Nu ajungi nicăieri. Crede-mă. Eu am încercat. Dovadă este tocmai corespondenţa mea cu el publicată de el. Ce face el este absolut diabolic. Nu cred că este cineva cît de cît normal la minte care să catalogheze altfel ultimele sale acţiuni. Reuşeşte să vă zădărască şi cădeţi în capcanele lui. Ignorarea a ceea ce face şi ceea ce spune mi se pare cea mai bună soluţie acum. Ascultaţi un păţit.
Şi tu şi Răzvan şi Rodica aruncaţi benzină peste foc. Camix a intuit cel mai bine soluţia: ignorarea!
Dumnezeu să se îndure de sufletul lui!
Marius David , iti multumesc frumos pentru sfaturi.
Necesare si binevenite. Am observat foarte multe in saptamana trecuta si, cred ca ceea ce spui tu si Camix este singura solutie.
Ma tem de un lucru grav, mult mai profund decat pare la prima vedere.
Dorinta unui om de stapanire a virtualului, arata un grad major al stadiului avansat de „boala de virtual”. Dependenta lui Alin Cristea, poate fi daunatoare si celor din jurul lui, a tinerilor pe care-i atrage ca simpatizanti ai lui.
Aceasta boala a secolului in care traim, afecteaza pe atat de multi dar, la el, este deja in stadiu mult prea avansat. Sa ai 50 de bloguri, demonstreaza clar ca, sufera de dependenta virtuala. Cineva spunea: „spune-mi unde traiesti, sa-ti spun ce fel de om esti”
Trairea in virtual, hranirea din topuri si alte clikuri…imi arata mie si sper sa vada si tinerii, ca unii exista doar daca au spatiu virtual.Altfel….sunt „morti”- in modul cel mai plastic spus.
Ca o dovada a faptului ca pentru mine este mai importanta propovaduirea Luminii, am sters postarea,si in locul ei, am lasat un cantec si comentariile.
Ma rog sa ne hranim din Cuvant, iar in virtual sa purtam discutii pe marginea subiectelor care merita cu adevarat interes, sa reusim sa nu devenim dependenti de virtual si, sa formam o echipa de evanghelici cu cu singur scop. Sa-l propovaduim pe El…
Frumos si bine sa fie tuturor , prin indurare de Sus!
Draga Lia,
una este ce spune și ce face o persoană, alta este persoana în sine. Eu am mai spus și repet: mă interesează-m-a interesat persoana Alin Cristea, nu ce a spus și ce a făcut, ce spune și ce face, pentru că demult am ajuns să cataloghez ce spune și ce face în fișierele mele în iniște categorii la care nu le voi dezvălui etichetele.
Crede-mă pe cuvînt și pe dovezi, ca unul pățit în relația cu Alin Cristea. Există, asta descopăr acum, la 40 de ani aproape că sînt oamen cu care nu trebuie să avem niciun fel de legături, așa cum ne învață scriptura. Poți traduce să nu aveți niciun fel de link-uri cu astfel de oameni 🙂
Dacă AC este dependent de ceva este prolema lui personală, tu sau nu nu sîntem medici. Depdendența de virtual spui. Aș lăsa pe alții să dea diagnosticele atunci cînd acestea se apropie de sfera patologiei psihice, acolo nu mă bag. Ce spui tu seamănă a diagnostic și nu cred că avem calificarea necesară nici eu nici tu.
Hrănirea din topuri și click-uri spui…
Păi lasă/mă pe mine să vorbesc ce topuri, că am fost pe primul loc în ele multă vreme și clikc/uri, că am cele mai multe din spațiul evanghelic, dar uite că nu vreau să vorbesc.
totuși cineva trebuie să le numere. Să le numere! Primesc!
Această discuție în jurul topurilor și click/urilor ar avea sens, dacă s-ar stabili o metodologie de analiză, filtre etc.
Pregătesc un curs de blogging pentru cei de la litere, noua secție pe care o avem.
Va fi în ultimul an.
Adun material, dar prelucrez datele, ceea ce este capital. Datele fără metodologie corectă sînt absolut inutile.
Poate că de asta sînt blogări care nu-și găsesc click/urile. Bloggingul este și el-ea (care i-o fi genul) o știință.
Există metode de scris, de branding, de creștere a vizitelor, un parcurs al blogului, tînăr-bătrîn,
Pură știință. CAre se poate învăța, dacă are cine să asculte…
Eu nu mă rog să ne hrănim din Cuvînt. Asta nu-i motiv de rugăciune. Eu mă hrănesc din Cuvînt și asta-i o poruncă. Să facem distincție dintre dorințele noastre, poruncile Domului și motivele legitime de rugăciune.
Intențile tale sînt foarte bune și glorioase. Așa să facem, să vestim Evanghelia ȘI prin blogging… dar uite… azi am ales să scriu despre Crin Antonescu 🙂
mîine?
despre …. altceva. poate despre un suport de chitară,
despre bună seara și bună dimineața
pentru cel curat totul este curat, iar cei răi, spune Sfînta Scriptură… n-au PACE.
Eu mi-aș dori, dacă s-ar putea, să formăm o adunătură de blogări CU PACE… evanghelici fiind, să ne putem saluta liniștiți cu PACE ȘI BUCURIE! și să fie și adevărat….
Marius David cam ai dreptate. Nu-s specialist dar unele dependente, se vad cu ochiul liber.E drept ca Biblia ne invata sa ne departam – of ce pot sa spun – m-am lasat prinsa de valul bloggingului.
Curs de blogging zici :)- bine ca nu am asa ceva printre materiile mele ca as fi chiulit cu brio.
Pentru mine blogul e o pagina de scrisuri, scriituri nu de castigat ceva din ea. Prima data am deschis blog in ideea de a posta poemele. Apoi, am inceput sa scriu proza f. scurta si apoi…:( no uite la ce am ajuns.
Cu hrana din Cuvant, m-am exprimat gresit. Ma refeream la ceea ce scriem…un fel de „cuvant din Cuvantul lui Dumnezeu”…
Eu iti spun Pace si bucurie si e adevarat.
Bine si Frumos sa fie revarsat din cer peste voi.
CE mă frămîntă zilele astea, Lia, Dumnezeu ne cere să ne manifestăm dragostea chiar faţă de toţi? FAţă de vrăjmaşi este clar… dar faţă de TOŢI vrăjmaşii?
Recitindu-l recentissime pe Apostolul Pavel am început să mă dumiresc
1 Corinteni 5:11 Ci v-am scris să n-aveţi nici un fel de legături cu vreunul care, măcar că îşi zice „frate” totuşi este curvar sau lacom de bani sau închinător la idoli sau defăimător sau beţiv sau hrăpăreţ; cu un astfel de om nu trebuie nici să mâncaţi.
Eu am greşit, am stat la aceeaşi masă cu defăimătorii….
Romani 16:17 Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o. Depărtaţi-vă de ei.
Iată un alt text care se referă la cei care fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii Evangheliei, acesta este contextul din Romani… dar oare nu se aplică sfatul acesta şi cu orice fel de tulburător şi agent al dezbinărilor?
Crede-mă că recitesc acum aceste texte de parcă le-aş fi văzut prima dată.
Există categorii de oameni pe care Apostolul Pavel îi trece la index fără prea multă jenă. CAm asta-i ideea!
Ba mai mult, pomeneşte oameni pe care i-a lăsat înscrişipentru veşnicie prin Scripturi
2 Timotei 4:14 Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău. Domnul îi va răsplăti după faptele lui.
Ce învăţăm din modelul paulin? Pupat îmbrăţişat cu toţi, aşa cum am încercat eu? Nu! Există oameni de care trebuie să ne îndepărtăm, cu care trebuie să întrerupem legăturile şi pe care trebuie să îi lăsăm în plata Domnului, El îi va răsplăti după faptele lor.
Care sînt aceia şi după ce criterii îi selectăm?
Ei, asta este o întrebare la care încerc să formulez un răspuns.
Prima categorie care îmi vine în minte: psihopaţii cu forme grave de psihopatie.
Dar pe aceia cum îi ştim? Au diagnosticul specialistului pe piept?
Iată că sîntem prinşi înt-o capcană, nu-i aşa?
Aşa cum spui să fie: pace şi bucurie!!!
da, curs de blogging… una dintre primele lecţii este cum să nu te laşi prins de blogoreală!
Este foarte important să îţi pui limită de scris şi de răspuns la comentarii. O oră pe zi, spre exemplu.
Un blog, la care îi faci igiena o oră pe zi, merge cu 2000 de accesări pe zi fără niciun fel de probleme.
Cînd sînt comentarii prea multe, trebuie să alegi la care să răspunzi. Sînt şi comentarii şi comentatori care nu aşteaptă neapărat interacţiunea. Sînt destul de narcisişti ca să îşi vadă textul on line.. nu trebuie încurajaţi. Sînt şi comentatori care trebuie încurajaţi, timizi, dar care au de împărtăşit multe lucruri valororoase. Un bloggăr experimentat va începe să facă diferenţa dintre cele două categorii aproape instinctual.
Orice lucru isi are vremea lui…si cred ca in progresia asta de situatii s-a ajuns si la „sa nu aveti nimic de-a face cu”…
Dar inainte de asta si tu ai incercat Marius si altii…ca si aia se pare ca e de datoria noastra sa incercam, nu?
E foarte greu insa sa iti pastrezi calmul cind totul in tine vrea sa reactioneze impotriva unor lucruri care n-au logica, n-au …n-au nimic bun…
nic macar simplul bun simt.
Si poate tie Marius ti-e mai usor sa taci ca-ti si sade mai bine…fiind victima acestei situatii. Dar daca esti doar un trecator (comentator) si trebuie sa intorci capul si sa taci la astfel de grosolanii(vorbesc de publicarea unor chestii intime discutii de-ale voastre)…pai te-apuca ameteala si chiar ti se face rosu cum zice si „dinsul”…in fata ochilor.
Ce nu-si da seama Alin este ca orice …dar absolut orice „taine” ar fi dezvaluit aceasta corespondenta, si oricit de urit ai fi aratat tu…nu l-ar fi ridicat din mojicia in care s-a scufundat , nici macar cu un degetel…Asa ca la ce bun?
Si cind ma gindesc ce sfaturi si cum atrage atentia altora despre cum trebuie sa te comporti in spatiul virtual…ca si cind ar fi mostenit spatiul respectiv de la tata mare si noi il abuzam.
Ok…am sa tac…cu vremea mi-o trece si mie naduful.
Sorry daca nu sint la parametrii inalti la care s-ar cuveni. Nu e prima data cind omenescul din mine striga asa de tare ca duhului nu i se mai aude vocea.
Domnul cu mila lui…ca si noi trebuie sa ne pocaim…
draga Rodica, poate că eu n-am fost omul potrivit, poate că n-am avut destulă răbdare sau înţelepciune. Trebuie să îmi asum poate faptul că trebuia să încerc altfel. Cine ştie!
Da, încercaţi şi voi! Dar nu pe Messenger! Please!!!! 🙂
pe mine nu m-apucă ameţeală şi nu mi se face roşu înaintea ochilor decît dacă în discuţiile cu Alin sau cu alţii… am spus lucruri care L-au întristat pe Domnul.
Dacă asta este cazul, atunci trebuie să mă pocăiesc şi să mă smeresc. Asta face bine oricui!
Poate că orice lucru ar trebui să îl scriem aşa, cu gndul că într-o bună zi va fi publicat în faţa întregii istorii. Vom da socoteală de orice cuvînt nefolositor.
Taine în corespondeţă? Ce taine?
Dacă am arătat urît… am arătat aşa cum sînt, un om firesc şi trebuie să mă pocăiesc de acele lucruri fireşti. Simplu!
Problema este că nimeni nu prea are timp să citescă cîrnaţii de pe mess. Nici măcar eu nu am timp să mă recitesc. Eu nu prea îmi recitesc articole, ce să îmi mai recitesc discuţii de pe mess.
Oricum. M-am învăţat minte. Prietenii ştiu de ce… nu prea mai discut cu nimeni pe mess.
Da, în asemenea situaţii cea mai bună este tăcerea. Poate că va veni vremea să analizăm aceste fapte, dar nu acum.
Marius David, multumesc sincer pentru provocarea de a recitti acele pasaje- am luat Biblia
(am o biblie f veche pe care a primit–o mama mea de la fr. Traian pe vremea cand biserica era in Plostina…vremuri) si am citit pasajele.
Dintr-o data am realizat cat de frumoase sunt descrierile calatoriilor pe care Pavel le-a realizat astfel incat atunci cand scrisoare(epistola) va ajunge la Timotei, acesta, sa inteleaga clar ceea ce vrea sa-i comunice.
Cel mai mult, mi-a rascolit inima un versetpe care-l stiam dar parca nu stiu cum, il uitasem 2 Timotei 4 :3
Pavel nu tine socoteala de faptul ca, la intaiul lui raspuns de aparare nu a fost nimeni cu el. Pe de alta parte il invata pe ucenic sa se pazeasca.Eu cred ca trebuie sa iubim oamenii dar sa nu iubim faptele lor si sa nu ne asociem cu cei ce nu vor sa urmeze exemplul de viata al lui Isus Hristos.
Iti multumesc ca m-ai ajutat sa recitesc 2 Timotei.
Pace si bucurie!
Binecuvantarile sa fie din belsug peste toti fratii adevarati (caci sunt si altfel de „frati”2 Timotei. 3:12) in Hristos!
Pingback: Presa culturală din Oradea, vioaie şi inexistentă « Marius Cruceru