Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Glenn Gould…nu stiu daca a reusit cineva sa l cante pe Bach pe pian mai bine ca el. de fiecare data cand ascult inregistrarile lui am impresia ca transcede notele, atunci cand inregistra era in alta lume si ma poarta si pe mine acolo. inregistrarea mea preferata o reprezinta variatiunile goldberg, a doua inregistrare sau inregistrarea de maturitate. este foarte diferita de prima, cand era tanar. multi l au criticat ca nu respecta tempoul de pe partitura, dupa mine nu e deloc asa. a filtrat atat de bine muzica prin geniul sau incat aproape ca intelegem pe Bach asa cum a facut o el.
Ştiu înregistrarea de care vorbeşti. Din păcate am pierdut-o la una dintre mutări. Uneori mi se pare că improvizează sau că abia se abţine să nu o facă. Unele tempo-uri sînt aproape de jazz în clavecinul bine temperat. Are un ritm incredibil. Absolut incredibil.
In termeni transdisciplinari, muzica lui Bach e de pe un alt nivel de Realitate. Pentru a o canta cu adevarat era nevoie de cineva (Glenn Gould) care sa aiba nivelul de perceptie corespunzator.
De acord, GS?
Ce fel de om trebuie sa fii ca sa poti canta atat de bine?!
Adrian, uneori omenitatea şi caracterul, cumsecădenia nu au multe legături cu talentul muzical.
Am cunoscut monştri cu suflet de cîine care cîntau superb, am cunoscut însă şi oameni geniali, ca Decebal Bădilă, de un spirit şi un caracter rarisim.
Cu Glenn Gould am păţit un lucru ciudat: după ce l-am ascultat, nu mi-a mai plăcut niciun pianist. Omul a fost bănuit de elemente de autism- la 5 ani cînta la pian, ştia partiturile pe de rost dar nu ştia să scrie şi să citească. Acompania pianul cu vocea, pentru că spunea că instrumentul nu e capabil să reflecte integral spiritul muzicii. Studiourile Sony, cu care avea contract, au avut mari probleme cu el şi au folosit sisteme sofisticate să atenueze efectul ciudat al înregistrărilor. Menuhin, marele violonist cu care a interpretat cîteva piese de cameră cu o virtuozitate unică, remarca, după moartea lui Gould, inapetenţa acestuia pentru faimă, larmă şi viaţa citadină. După cîteva apariţii publice, Gould nu a mai concertat. Totul este din studio. Nimeni nu a interpretat pe Bach la nivelul lui Gould. Dar numai Bach? Mai puteţi asculta sonatele sau concertele de pian ale lui Beethoven interpretate de altcineva? Eu nu! N-a interpretat Chopin, public cel puţin. Spunea că îl consumă prea mult. Se pare că o făcea în intimitate, cînd era doar el cu pianul. Are dreptate Guitar, variaţiunile Goldberg le-a „reinventat”, practic. Iubesc mai ales ultima înregistrare, a doua. E desăvîrşită. Pe mine Gould m-a scos din blazare. Am luat muzica de la capăt. Din păcate nu ştiu să cînt la niciun instrument. Marius, ferice de tine că poţi şi o faci bine.
Rasvan, Glenn Gould este foarte controversat. Unii nu gustă deloc stilul lui.
Da, un personaj demn de un roman Glenn.
1. Oricine poate cînta la instrument.
2. Nu este niciodată prea tîrziu să te apuci de instrument.
3. Unele dintre postările tale ar fi diferite dacă te-ai apuca de un instrument 🙂
BTW, imaginează-ţi cum ar fi postările unora dintre noi dacă NU AM cînta la niciun instrument. Jar şi iad.
Ai dreptate, că deja mă cam supără fluierul piciorului! 🙂
Pingback: Şcoala de muzică: Clavecinul bine temperat cu Glenn Gould | Marius Cruceru