Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
In aceasi ordine de idei: pentru a auzi la-ul emis de un diapazon dup[ ce este lovit ca sa vibreze este spriminit cu partea care nu vibreaza de un corp dur, cel mai bine de o piesa de mobilier. Imediat sunetul emi va fi auzit-amplificat fiind- de toti cei prezenti. PEntru ca dirijorul, de obicei, cel de la cor, sa auda mai clar la-ul emis de diapazon el il sprijina de maxilar sau de timpla, adica de partea tare a fetei in asa fel incit propriul craniu devine cutie de rezonanta.
Domnule Dorin, bine aţi venit! Mă bucur că avem parte de sfaturile şi opiniile unui profesionist de cea mai înaltă rasă.
Da, am observat acest gest la folosirea diapazonului…
Mulţumim de intervenţie
frumos topicul si pozele sunt deosebite. legat de ce spuneati cu masa (!) „tehnica” sprijinirii de masa era folosita si de chitaristi flamenco in trecut. masa a ramas si acum un pseudo instrument in flamenco pentru accentuarea compas ului. chiar „mesele de flamenco” au inceput sa se standardizeze in timp, manolo sanlucar, paco cepero, paco de lucia in jam session uri se pot vedea in jurul mesei (a se cauta pe tube!). in siteul lui neil ostberg la care mai faceam referire exista o schita (desen) legata de masa instrument de amplificat. http://mysite.verizon.net/nostberg/chapter17/step3.htm
Sunt uluit de promptitudinea reactiei.
Dincolo de efectele amplificatoare ale obiectului de mobilier, din unele marturii intilnite atunci cind m-a preocupat Renaşterea italiană, am retinut faptul ca si micile grupari vocale care cântau celebrele madrigaluri, sau alte feluri de muzică vocală laică, erau grupate tot în jurul unor mese. Iată dar un posibil subiect „masa loc de întâlnire para culinar”. Fara a forţa nota se poate urmări o întreagă istorie a momentelor importante care s-au petrecut în jurul unor mese începând de la cel care este prăznuit de fiecare creştin, sărind, absolut aleator, la germenii democraţiei cavalerilor din jurul mesei rotunde, sau la mesele consiliilor din diversele institutii contemporane. Merită relevat faptul că în jurul mesei erau rezolvate nu numai probleme legate de îndestularea pântecului sau a minţii ci şi a sufletului. Uneori aceasta se făcea şi cu sunete altfel aranjate decât în limbaje lingvistice. Dar de aici discutia o ia intr+o cu totul alta directie.
Stimate domnul Dorin, foarte interesanta tema,
există mese de amplificare, obiecte de mobilier, reconstruite istoric, chiar ieri cineva mi-a trimis un link.
http://mysite.verizon.net/nostberg/chapter17/step3.htm
foarte interesantă tema propusă, masa ca alternativă la celebrarea culinară.
Dacă îmi trimiteți un text, o meditație pe tema asta, o public fără întîrziere.
Putem să gîndim această meditație apoteotic spre Masa Domnului de aici, Euharistică, și apoi spre Masa Domnului la care ne invită dincolo de istorie,
mulțumesc pentru idee!
Mulțumesc, de asemenea, pentru contribuția de profesionist.
cu umilință,
mc