Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Una adevarata despre muzica lui Bach, auzita de la un compozitor bucurestean respectabil.
In vremea studentiei el si grupa din care facea parte au facut un fel de „practica” la Rasinari. Sarcina lor consta in a culegere folclor local. In fiecare dimineata isi incepeau ziua de munca ascultand o fuga de Bach… De fiecare data un cioban care-si ducea oile pe un deal din apropiere se oprea in dreptul casei unde erau gazduiti si nu pleca pana nu se termina fuga de Bach. Dupa cateva zile, studentii nu s-au mai putut abtine si l-au intrebat: „ei, bace, cum e, iti place?” „D-apoi domnule draga, nu inteleg nimica dar cred c-o fost un om sfant!”
Nu stiu de unde am mai auzit istoria asta.. Dar e buna de tot!
Persoana in cauza a povestit-o intr-o carte, de unde, presupun s-a raspandit in diferite variante. Cel care mi-a povestit-o m-a asigurat de veridicitatea ei, aratand ca aceasta relatare exista si in referatul de practica.
Si am cunoscut mai demult un lucrator la morga (specialist in imbalsamare), nu prea instruit, care isi intotdeauna punea inainte de intra in schimb muzica de Bach (doar Bach, initial nici nu stia de cine este compusa muzica, cine a fost Bach s.a.). Spunea ca daca nu asculta muzica asta nu are forta sa-si indeplineasca macabrele sarcini de serviciu…
Ciudatenii frumoase…
da, mai nou nu pot lucra nici eu …. în dezgroparea atîtor lucruri vechi decît pe Bach, Mozart, Vivaldi și mai nou am descoperit Kapsberger, vezi Tocatta Arpegiata
Superba piesa! Nu o cunoasteam, multumesc!
Superba piesa! Nu o cunosteam, multumesc!
draga Adrian, imi pare rau ca aseara nu am mai avut un pic mai mult timp de discutie…
Cind am iesit eu, dupa ce imi strinsesem instrumentele, plecaserăți, M/am bucurat sa ne intilnim, fie si pentru atit de scurt timp… Vorba lui Octavian, daca Dumnezeu ne mai tine pe planeta… nevom revedea..
si mie imi intervenisera lucruri noi… a trebuit sa il duc pe unchiul meu de 90 de ani acasa chiar in acea seara
cu drag
Si mie imi pare rau dar situatia este de inteles.
Mi-am dat seama ca sunteti ocupat si suprasolicitat.
Cu voia Dommnului, poate data viitoare…
Oricum, a fost o seara MINUNATA. De ani de zile nu am mai plecat entuziasmat de la adunare… Uitasem cum e.
Cand crezi ca te vei sufoca, chiar in minutul urmator Dumnezeu iti da o gura de oxigen…
Unde pot gasi versurile cantarii „Cer senin” ?
dă un google, Teo, sînt sigur că vei găsi ceva.
Cantarile Evangheliei [nr 513]
[compilate de I.Hodoroaba]1978
Mulțumim, Mitica, ai cumva versurile să le pui aici?
[cu bucurie]
Cer senin .
Cer senin ,cer senin ,plin esti de lumina ,plin ;
Raza ta, raza ta incalzeste viata mea .
Ref.
Cer senin ,cer senin, de lumina esti plin
Vin in viata mea vin dupa tine suspin
Cer senin, cer senin.
Cer slavit , cer slavit de Isus esti pregatit
Ca s-mi fii, casa-mi fii loc de-odihna pe vecii
Cer divin cer divin in viata mea o vin
Chiar acum , chiar acum ,cand alerg pe-al vietii drum.
Cer sublim , cer sublim tu esti Nou Ierusalim
Si doresc si doresc slava ta s-o mostenesc.
Cer frumos ,cer frumos, loc al Domnului Hristos
Voi fid us, voi fi dus, in curand la tine sus.!
Multumim!
asa e frate Marius..recunosc sentimentul de a fi sub picioarele lui Dumnezeu..am fost de 2 ori la Oradea la festival ca si protagonist..si anul trecut la Suceava..asta e sentimentul pe care il simti..eu l-as mai descrie ca si un sentiment de infrigurare..de micime..cum trec fiori pe sira spinarii pana in crestetul capului..am „patit-o” de cateva ori..cand cantam la Oradea..si uneori pierdeam sirul melodiei..dar este ceva maret..
Da, dar mai este un aspect.. AndreiL … ca instrumentiștii să fie și ei sub picioarele lui Dumnezeu, altfel rămîne o senzație subiectivă, confundabilă cu cercetarea Duhului..