Pentru că nu mă plictisesc niciodată!
pentru că este fascinant să ascult limba română în versiune „vanghelizată”
Iată cîteva vanghelisme delicioase.
“Vocea mea se va face auzită oriunde. Şi pe sub apă.
Cine nu are loc de mine… nu mă interesează… să se înghesuieşte!
Soarta mea a fost hotărâtă de destin.
Avem nevoie de lideri adevăraţi, nu de maimuţoi implementaţi
Acel tânăr care s-a transformat în 300 este vorba de unul singur.
Eu am să-l scot pe Gigi Becali din politică, pentru că Gigi Becali m-a scos pe mine din sărite.
Sunt atât de nervos şi de supă rat, încât nu vorbesc decât adminis trativ
Gigi Becali este un om uman
Deci mănânci, exişti.
Şi-ntr-un pom dacă mă puneţi, eu am puncte de vedere.
Mă simt exact cum n-ar trebui să mă simt
Chiar dacă n-am două sute de kile, când m-apăs, m-apăs rău pe oricine.
Ca şi prieten cu Sorin Oprescu, mă doare vizavi de atitudinea pe care a avut-o Sorin Oprescu.
Pe mine mă recomandă foarte multe calităţi
Numai cine nu lucrează nu poate să i se impute că poate să fie şi mici greşeli, dar nu astea.
Sunt lucruri pe care trebuie făcute
Mai are mult până să aibă punc te de vedere asupra la ce spun eu.
Sunt oameni tineri, oameni care sunt prezenţi aici în faţă şi pe care vreau să le mulţumesc.
Deci prezenţa mea e datorită stării Bucureştiului în care ne aflăm
M-am bătut pentru aceleaşi principii cum m-am bătut şi pentru principiul de primar general.
De când mă ştiu eu copil, mă urcam în pom şi mâncam corcoduşi.
În ultimii cinci ani este anormal să mergem cu maşinile şi cu transportul în comun care mergem.
S-a tranşat această problemă şi, odată cu tranşarea acestei pro bleme, s-a rezolvat şi problemele noastre interioare.
Nu există fiinţă umană, fie că locuieşte în Africa, în Asia sau în Rahova, care să nu fi văzut un film, să nu fi rupt o floare, o fată sau un băiat, după cazul care este fiecare.
E o fată tânără care am tot respectul din punctul meu de vedere”.






e grooazzzzznic , te lipesti acolo pe strada, femei, batrani, la gramada si apoi vin niste inconstienti cu masini tari, fac concurs si dau peste tine.
http://www.promotor.ro/noutati-auto-auto-diverse/articol-pieton-spulberat-de-un-bmw-m3-pe-magheru-4679587
PS: „evanghelizari” au tot fost destule,nu mai avem nevoie.
Ar trebui sa mai mergem in Bucuresti numai cand bucurestenii vor striga, cu adevarat si din toata inima, dupa o evanghelizare.
Maestre, vezi ca era vorba de „vanghelizari” nu de „evanghelizari”. De astea din urma chiar nu au fost destule; cel putin prin unele zone nu au fost deloc. M-as bucura ca intreaga Romanie sa fie evanghelizata, nu si vanghelizata…
Si – by the way – ce ti-au facut bucurestenii? Suferi si matale de mandrii regionale? Hai sa iti spun eu, suntem o apa si-un pamant…
draga Martzian, eu am scris, cred, vanghelizari… poate că tocmai de asta Marian Vanghelie a ajuns aşa… una dintre observaţiile pe care le-am făcut de-a lungul vremiii este că acei copii care au fost obişnuiţi cu citirea şi memorarea Scripturii s-au dezvoltat mai rapid decît ceilalţi copii, vorbesc corect etc.
Legat de mîndrii regionale? Am rîs cu gura pînă la urechi. Cum să am eu mîndrii regionale cînd sînt singurul moldovean, născut la ploieşti, care trăiesc în Ardeal, cu tata oltean, cu mama munteancă, soţie din Scorniceşti, armata în Dobrogea, facultatea în Bucureşti, trăiesc în Ardeal şi m-am mutat de 11 ori prin aceste zone?
Dacă spui un banc bun despre moldoveni, despre olteni, despre ardeleni rîd deopotrivă pe cît mă încrunt cînd ascult bancuri proaste cu oricare dintre ei.
Nu, nu am vreun fel de mîndrie regională.
N-avem de ce… sîntem, cum spui, toţi o apă şi un pămînt şi rîul, ramul… 🙂
Draga Marius David, comentariul era pentru „maestrul” Moromete… Deh, asa se intampla cand sunt mai multi maestri implicati!
„Mandriile regionale” se leaga de malitiozitatea din referirea domniei sale referitoare la bucuresteni. Si da, suntem o apa si-un pamant, toti oamenii, indiferent de natie. Diferenta o poate face doar aderarea la o cultura net superioara, cea divina! 😉
PS: si eu sunt nascut la Bucuresti, din parinti moldoveni, de anul trecut mutat prin voia Tatalui la Oradea… In plus am o sotie olteanca get beget, pe care o iubesc de numa! 🙂
da, scuze, Patrix îmi mai spunea „maestre”, de asta m-am lăsat confundat,
corect, cultura evanghelica este ce ne mai poate salva…evanghelica in sensul de intoarcere la Evanghelie.
Deci si tu esti amestec, amestecurile acestea creeaza lucruri atit de frumoase….
Sper ca sotia ta gateste olteneste si nu se va apuca sa gateasca ca in Ardeal 🙂
Din prima mi-a venit sa rad de nu m-am mai putut opri. Ca roman imi vine sa rad, dar cand ma gandesc mai bine la Dumnezeu si cand privesc din Templu, atunci plang amar.
Ce se alege de oameni, cand trec noaptea pe acolo ?
Totusi pe youtube, unele comentarii zic ca la o privire mai atenta filmuletul e facut intr-o tzara slava. Cica in Bucuresti nu vezi utilaje cu inscrisuri chirilice si pietonii nu vorbesc ruseste.
Locuiesc de 10 ani în Capitală și încă știu (sau cred că ştiu) să vorbesc corect. Dimpotrivă, după câteva săptămâni de stat la țară mai apar unele mici „inadvertențe”!
Vanghelizarea depinde, în proporţie de 90%, de mediul în care te mişti în fiecare zi.
Trebuie să vă dezamăgesc, dar filmuleţul nu este din Bucureşti şi nici măcar din România! Cunosc Magheru pe din afară, niciodată n-a arătat aşa!
Emsal, Moromete, aveţi dreptate, nu este din Romania, m-am lăsat indus in eroare de titlu… dar nu că n-ar fi posibil şi în Romania aşa ceva.
Vi se pare un scenariu imposibil?
TRebuie modificat titlul… de ce nu emigrez din Europa de răsărit!!! 🙂
Emsal, ştiu cum se vorbeşte în Bucureşti, am făcut studenţia acolo. Bucureştiul este format din mai multe straturi, nu vreau să aduc vreo jignire cuiva, mă referaeam doar la cei reprezentaţi de Vanghelie…
Şi cînd te gîndeşti că omul aspiră la doctorat.
E foarte posibil scenariul.
Un singur lucru cred ca nu ar folosi romanii. Asa bitum sau lipici pentru asfalt de calitate. Este nemaipomenit cel rusesc, ma gandesc ca si asfaltul dureaza mult peste cel din romania.
Cei de la Radio Guerrilla au încercat o descriere a „faunei bucureştene” prin Atlasul de Mitocănie Urbană! Şi cred că le-a reuşit!
Corect! Am văzut! Nu este valabil numai în bucureşti,
am văzut-o aseară şi în Oradea
e greu…dar ?!
sugestive imaginile. parca ar face aluzie la destinul uman si trecerea prin lume. unora li se lipesc papucii prea des in smoala turnata. oups! sa nu fie vorba de smoala lui scaraoschi!