Cam aceasta este una dintre strategiile Fabricii de bărbaţi, despre care a apărut un articol în Adevărul de seară săptămîna trecută, articol din care s-a scos tocmai esenţa Fabricii de bărbaţi, este un grup DE UCENICIE CREŞTINĂ, nu de învăţare şi perfecţionare a cavalerismului, aşa cum se poate înţelege la un moment dat din articol, nici un grup de terapie pentru băieţii rămaşi orfani de tată.
După mine este deformat ce am încercat eu să transmit în interviul pentru care domnişoara reporteriţă a muncit din greu şi a depus un admirabil efort de documentare! Păcat! Înţeleg că viaţa de reporter nu este uşoară cînd ai spaţiu limitat şi ţi se măcelăreşte articolul după ce l-ai scris în vederea prezentării lui pentru „publicu larg” ca să i se scoată orice ţăiş şi vreun ascuţiş.
Aceeaşi surpriză oarecum neplăcută am avut cînd am citit despre mine că aş fi tradus Septuaginta. Fac blogging de prea mult timp ca să nu îmi dau seama de importanţa titlurilor, dar ca să fie „cîrligoase”, trebuie să fie şi adevărate. Nu este exact, m-am ocupat doar de una dintre cărţi, Cîntarea Cîntărilor, şi asta împreună cu drd. Otniel Vereş, care, dintr-o eroare regretabilă n-a fost trecut în acel volum la colaboratori. Autorii proiectului condus de Cristi Bădiliţă, Francisca Băltăceanu, Monica Broşteanu şi alţii, l-au cooptat pentru colaborarea în volumele următoare pe Otniel, unde se pare că a făcut o treabă excelentă.
Aşa cum nu sînt „uşor dezamăgit” de Oradea, ci foarte dezamăgit de acest oraş urîţit. Trebuie să recunosc progresele primăriei, de cînd a venit domnul Bolojan în Palatul Administrativ de pe malul Crişuluim … dar nu-i destul. Oradea este unul dintre cele mai urîte, încurcate, gropoase oraşe mari din această parte a ţării. Clujul, Iaşii, Sibiul, Braşovul au făcut progrese admirabile în aceşti ani. Oradea? Are un aeroport mai penibil ca o staţie de autobuz de la ţară, parcări plătite, dar puţine, clădiri superbe, dar nerenovate, iar cele renovate sînt groaznic de chicios refăcute, cu galben şi roz. Distruse complet şi termopanizate scandalos!
Îi mulţumesc Danielei Stoica pentru intenţiile foarte bune şi pentru munca de intervievare, dar nu este prima dată cînd ceea ce scrie este deformat de filtrele ulterioare… din cadrul adevărului aproximativ de seară.
Asta a fost o paranteză!
Să ne întoarcem la natură. Ne-am trimis copiii în viaţa reală pentru 10 zile. Naum va învăţa să meargă cu vaca, să ude grădina, să facă tîmplărie cu bunicul său. Neriah va face mîncare dintr-o gîscă abia tăiată pentru 20 de persoane. Aceasta este ideea Countryside, aceasta este şi ideea fabricii de bărbaţi, UCENICIE CREŞTINĂ, nu altceva, dar în cu mijloacele pe care Dumnezeu ni le-a pus la dispoziţie. Întoarcerea la natură ajută enorm, după cum demonstrează şi viaţa la ţară.
Schimbarea cadrului de învăţare, sala de clasă cu activităţile în aer liber, ucenicia peripatetică, contactul cu oamenii, fiinţele şi lucrurile, ieşirea din spatele ecranelor de sticlă şi dintre cutiile de plastic, asta este ideea comună şi într-o iniţiativă şi în cealaltă. Cristos i-ar fi scos pe ucenici la drum, în praf şi astăzi. Exact la fel.
Că tot veni vorba de bloguri bune. Ovidiu Pop, fost student, şi-a făcut un blog pe care ne prezintă în serial acum Orga, tipuri de orgi etc. El este organist şi dirijor. Cele două specializări se reflectă în mod deosebit pe blogul lui, aici are un articol despre mimica dirijorală, luîndu-l ca exemplu pe Celibidache.
Trei articole foarte interesante pe blogul de succes, Theologica, le pun în forma unor întrebări:
1. Care este angajamentul creştinilor faţă de cultură?
2. Care este rolul tăcerii-liniştii în închinărea publică a creştinilor?
3. Oare nu cumva Isus-ul tău este mult prea dulce şi confortabil? Putem vorbi de un Isus prea sigur?
şi în final, răspunsul lui N. T. Wright referitor la noile tensiuni din Biserica Episcopaliană.
În finalul finalului unul dintre cele mai bune pasaje pe care le-am citit în ultima vreme, aparţinînd aceluiaşi admirabil autor, Carl Trueman.
I-aş fi recunoscător lui Natan Mladin pentru o traducere aşa cum ştie el…
Iată
. . . [I]n affirming the value of their history and the sovereignty of their God, the church stands as a witness against the wider culture, which throws off the claims of God and, from science to teen culture, despises the past as any source of wisdom for the present, let alone the future. Thus, stuffy and archaic as some would see it, the recitation of the Apostles’ Creed is potentially the most dangerously subversive act of cultural terrorism one might engage in on a Sunday. Far from being a hidebound exercise in dusty conservatism, it is potentially an act of absolute rebellion and revolution against the system, the man, the company, the establishment, the corporation or simply ‘them’—however one wishes to characterize those who hold the levers of cultural power.
Marius Cruceru 
😦 primul link nu functioneaza 😦 …
Reintoarcerea la natura a copiilor este cu adevarat un mare bine. 😀 Sa nu uitam ca Dumnezeu la pus initial pe om intr-o gradina… nu cred ca degeaba…
Vad ca s-a rezolvat :).
Să ne întoarcem la natură. Ne-am trimis copiii în viaţa reală pentru 10 zile. Naum va învăţa să meargă cu vaca, să ude grădina, să facă tîmplărie cu bunicul său. Neriah va face mîncare dintr-o gîscă abia tăiată pentru 20 de persoane. Aceasta este ideea Countryside, aceasta este şi ideea fabricii de bărbaţi, UCENICIE CREŞTINĂ, nu altceva, dar în cu mijloacele pe care Dumnezeu ni le-a pus la dispoziţie. Întoarcerea la natură ajută enorm, după cum demonstrează şi viaţa la ţară.
Cate amintiri (placute) imi provoaca aceste randuri… chiar daca au trecut doar putini ani de atunci, imi este dor de perioada in care eram la bunici. Cand faceam unele lucruri care atunci mi se pareau epuizante insa acum nici vorba. Imi e dor sa mai ajut la scoaterea mierii, la descapacit si invartit la centrifuga, mancatul fagurilor. Imi este dor sa mai dau mancare la vaca, la gaini, la caini si pisici. Imi este dor sa alerg prin lanurile de porumb si sa dorm noaptea sub cerul liber pe rogojina…. asa de ciudat este ca (unii) incepem sa pretuim ceva sau pe cineva doar atunci cand nu mai este…
Pingback: Pătrățosu despre Oradea « La Rotundu
Am apucat sa merg in prima tura a FB. Acum ca ma uit la ceea ce a fost si la ceea ce este, pot sa spun ca ceea ce va fi este schimbat. Fiecare lectie isi are rostul ei, dar valoare abia cand este testata, trecuta prin focul provocarilor reale.
Si apropo de Nature Deficit Disorder, cred ca fara disciplina stricta in sensul asta, nu prea ai ce salva. Daca iti impui sa stai in mijlocul naturii chiar si numai sa te uiti la detaliile peste care oricum treci cu vederea, parca ti se deschid ochii. Vezi o noua lume, desi exista de la inceputul vietii. Extraordinar. Cred ca merita un asemenea exercitiu macar o data pe luna.
Bogdan, avem nevoie de ajutor pentru următoarele ture…
poate că unii dintre voi din prima tură îi ajută pe cei din următoarele şi prin ucenicie, dar nu numai.
în fiecare zi ar trebui să gustăm un pic de natură.
Astăzi îmi iau mai devreme porţia de natură şi … mergînd pe jos, aşa cum am spus.
Alin, nu eşti de acord?
Marius, mă bucur că ai amintiri şi lkocuri din care să îţi fi făcut amintiri…
Dumnezeu l-a făcut pe bărbat … cultivator… de atunci cultivă … şi cînd cultivă lucruri proaste, tot cultivă… cultivă orice, muşchi, bani, hobbies, pămînt, familie.
Cel mai cumplit spectacol este un bărbat plictisit! Nu mai cultivă nimic!!!
Iata traducerea. Un editor ar sti sa stilizeze textul si mai bine. Sper ca e ok.
„Afirmând valoarea propriei istorii şi suveranităţii Dumnezeului ei, biserica stă drept mărturie împotriva culturii largi, care aruncă peste bord orice pretenţie/cerinţă a lui Dumnezeu şi care, începând cu ştiinţele şi sfârşind cu cultura tineretului, dispreţuieşte trecutul ca sursă de înţelepciune pentru prezent şi, cu atât mai puţin, pentru viitor.
Prin urmare, oricât de prăfuită şi de arhaică ar fi privită de unii, recitarea Crezului Apostolilor este probabil cel mai periculos de subversiv act de terorism cultural pe care cineva l-ar putea comite duminica. Departe de a fi potrivnic sistemului, omului, companiei, establishmentului, corporaţiei sau pur şi simplu ’lor’ – oricum i-am numi pe cei care concentrează în mâinile lor puterea culturală.
Şi ceea ce se poate spune despre Crez se poate spune la fel de bine despre istorie în general. Istoricul bisericii (cel angajat prin convingere proprie şi instruit pentru a studia trecutul – cel angajat prin convingere proprie şi instruit pentru a demonstra că, în ciuda înţelepciunii curente, suntem legaţi de trecut, iar studierea trectului ne ajută să înţelegem mai bine prezentul. Tot aşa, învăţând din trecut suntem mai pregătiţi să articulăm credinţa cu sporită conştienţă şi critică de sine) – istoricul bisericii are un rol cheie de jucat în biserica locală –
unitatea de rezistenţă contraculturală.
draga NAtan, multumesc inca o data,
spor la fericitele pregatiri de nunta!!!!!