3. Experientele personale și imaginea de sine. Cred că la pînă în 30 – 33 de ani (vîrsta răstignirilor) un bărbat are încă de acumulat. Încă este în căutarea identității. Nu știu mare lucru despre doamne. Dînsele oricum, după 28 de ani, continuă să împlinească 28 de ani încă vreo 70 de anotimpuri la rind J. Dar să revenim: un treizecist este încă în formare, în acumulare, într-o adolescență prelungită tocmai de sistemele în care ne educăm. Pînă pe la 30 de ani abia s-a finalizat formarea academică, dacă aceasta presupune un doctorat. Dar două? A propos, nu văd un doctorand, care vrea să facă un doctorat serios în preumblări perpetue, oricît de genialissim ar fi personajul. Un bărbat inteligent care este încris la două doctorate, implicat și în viața academică, în predare, recomandat de ziare locale ca scriitor, crede că poate face și politică simultan??? Atunci este naiv și imatur și nu cred că este cazul să îi facem rău aruncîndu-l în brațele politicii atît de fragil și nehîrșit cu răul. Am văzut cît rău a făcut un ministru al învățămîntului doctorand. De asemenea, pînă la vîrsta de 50 de ani experiențele personale de sănătate, bolile bătrîneții, care incep să ne chinuie, medicamentele de tensiune de luat zilnic și disciplinat, că altfel mori, chelia și burta, părul alb și proteza dentară ne duc în situația în care putem avea o perspectivă diferită asupra lumii, un optimism mai temperat, o compătimire mai pronunțată, o altfel de percepție asupra durerii. Prefer un ministru al sănătății care ia medicamente, care suferă, diabetic eventual. Prefer un ministru al învățămîntului, care adăscălește încă a doctorand, nepricepînd nimic din ce înseamnă conducerea unei școli, fie aceasta și una de patru clase de la țară. Prefer un ministru al turismului, care să știe unde sînt țările care au monarhii și cele care sînt republici prezidențiale. Prefer un ministru al sportului, care să fi alergat măcar ca amatoare o cursă de 100 m garduri fără cuie de atletism și fără echipament. Consider că după 50 de ani ai mai multă minte, dacă nu se întîmplă vreo nenorocire, cum se vede pe scena politică românească destul de des, ai mai multă minte cînd este vorba de cheltuiala unei jumătăți de million de euro, în general, mai multă chibzuință și înțelepciune și în declarații și în fapte. Parcă și Gigi este mai temperat la vorbă de o vreme încoace, mai ales după ce a fost închis. S-a mai maturizat. Mă puteți lămuri totuși ce are de spus și ce știe donșoara care este numită acum la Colegiul Național de Apărare? Care sînt meritele dînsei, ce-a acumulat? Radu Duda are calificările mai potrivite pentru un asemenea post, dar fiecare aleargă spre locul în care își poate dovedi incompetența la cel mai vizibil mod.

4. Realizările sociale. Este important ca cineva care accede la o funcție publică, la autoritate socială să fi stins în el deja unele ambiții care ne macină pînă pe la 40-50 de ani. Avem anumite orgolii și anumite apucături care, slavă Domnului, după această vîrstă, încep să piară cînd trupul ne obosește (sau așa ar trebui să se întîmple, din păcate la unii se dovedește numai că li s-au uzat frînele și nu se mai pot opri de la păcatele tinereții), după ce căpătăm experință în relații, după ce ne-au crescut copiii mari, după ce ne vedem primul nepot. Starea de bunic ne dăruiește perspectiva generațională. Oare nu și de acest lucru are nevoie un politician? Poate că atunci este vîrsta la care să ne asumăm responsabilități pentru a îngriji de alții și de treburile cetății. Cred că este important, dacă nu esențial, ca anumite capitole din viață să ne fie încheiate, în așa fel încît să nu avem un CV în care marile realizări sînt fapte ca președinte de asociație de locatari sau manualul de acvaristică în ediție limitată litografiată sau vreun alt curs universitar. După 50 de ani politicianul se va fi dovedit competent și în alte domenii, pentru a proba că nu este un gurist de profesie, promițător de ocazie electorală. Aș dori să văd ca ministru al mediului un cercetător care s-a validat în mediul științific și știe despre ce vorbește cînd ține discursuri despre încălzirea globală și alte chestiuni. Poate că sînt eu prea pretențios, dar vîrsta își întinde degetul spre realizările sau eșecurile noastre. Mă tem că pe scena politică românească avem o ceată de ratați, care odată scoși de acolo nu mai știu să facă nimic altceva. Măcar Tăriceanu este un bun om de afaceri, el are la ce să se întoarcă, dar dovedise că se pricepe la inginerii și licitații încă înainte de a se duce prim ministru. După părerea mea n-ar trebui să existe un politician – pur-sînge. Ar trebui să existe fizicieni, filozofi cu operă, chimiști, politologi, sociologi, poate și teologi, realizați deja, recunoscuți, nume care au apărut înainte de a fi tipărite pe afișele partidului, pe afișele unor alte manifestări în cadrul cărora și-au certificat autoritatea. S-ar putea să fiu eu prea idealist, dar cred că școala politicii, mai ales dacă o ai în sînge, este mult mai ușor de făcut decît alte școli, care presupun competența în varii domenii. De ce să nu începem cu greul?

VA URMA