Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
Ce sec si trist e finalul!
In schimb lavita aia de vreo 100 de ani din poza e superba. 🙂
Interesant!
Ceva s-a intimplat in acel oras, imi imaginez ca e Bucurestiul, s-a schimbat ceva, fata de perioada comunista. Am trait 22 de ani intr-un bloc din Bucuresti, cu sase scari, zece sau cincisprezece apartamente pe scara. Si imi amintesc exact vecinii de pa scara nostra si de la scara vecina, ce lucrau, citi copii aveau (doar ne jucam cu ei toata ziua, afara, la noi in casa sau la ei), ne salutam, si aveam o gramada de timp sa stam de vorba. Stiam tot despre ei, si ei despre noi, si de bune, si de rele.
Aici, in America, nu ne cunoastem vecinii. Stam la casa, dar niciodata nu ne-am invitat nici un vecin la noi acasa, nici ei pe noi. Ne intilnim mai mult cu romanii, desi mergem la biserica americana. N-am fost invitati niciodata ca familie la vre-o familie american, doar la evenimente sociale, in care participa mai multe familii (sarbatori religioase, organizate de cineva din biserica). Viata sociala este , in afara de munca, pentru parinti, si scoala, pentru copii, inexistenta. Totul se rezuma la familie. E ceva gresit in asta?
Pentru Marius: prin Romania, dupa stiinta ta, cum se mai manifesta aspectul comunitar al vietii in poporul lui Dumnezeu? Se cunosc crestinii dintr-o adunare, ca sa nu mai vorbim de iubire , incurajare etc?
Sau suntem, intr-un fel, morti cu totii?
problema tratata foarte realist; si eu, chiar daca nu eram batran, am trait aceasta expierenta… o parte din mine a murit! EU NU. am plecat de la oras peste ocean si am trait din nou experienta la dimensiuni mai mari! …acum, astept in fiecare zi clipa reantoarcerii ACASA!!! la casa parintreasca de pe pamant, sau de DINCOLO !!!
povestea aduce oleaca cu atmosfera de morga din unele biserici baptiste.
Exact asa este…
Ma asteptam sa fie morbid finalul!
Dar… asta e adevarul. Dezradacineaza un taran veritabil si nu se va mai simti nici bagat in seama nici util… si cursul vietii se va schimba.
da, s-ar parea ca la tzara , romanul este in elementul lui si se simte stralucit .
asta la tzara se intampla. personal cred ca in satul romanesc asistam la un alt fel de sinucidere si de stingere.
Nu este usor sa te „stramuti” dintr-un loc unde ai trait o viata….
mai conteaza mult si varsta,nu -ti poti face prietenii la orice varsta.Era sa fac depresie..desi nu-mi place boala asta la copiii Domnului;dupa 4 ani nu am gasit inca o sora de care sa ma apropii…
In lumea virtuala este o pauza,un punct mort ..chiar pe mijloc…
incat nu ajunge sa-ti incalzeasca inima comunicarea
de aici.
E foarte grea „desradacinarea”.Si eu ca si Mihaela nu avem romani in jur, frecventam biserica americana .Dar am cautat sa-i invit eu acasa sa ne cunoastem,obiceiurile ,artele culinare .Cand am intrebat pastorul dece la voi nu te invita nimeni ? Stiti ce mi-a raspuns;americanul este foarte suspicios nu vrea sa stii totul despre el .Alta mi-a raspuns ,te-as invita la mine dar nu are cine sa-mi faca curatenie…..femeie de 48 ani .Eu nu imi cunosc vecinii cu care locuiesc de 15 ani .Doar „hi”si „bye”.Am cautat sa ne obisnuim , sa-mi amenajez casa si curtea intr-o atmosfera romaneasca .Cand cineva imi calca pragul imi spune;Wow,aci e o alta lume.Da ,aci e Romania ,in strada e America .
Saracul batrinel il cred ca ia fost greu .
Viorica, e foarte tare asta cu „asta-i altă lume”. Am întîlnit şi eu acelaşi fenomen cu românii din diaspora.
Elisa, ştiu că te-ai mutat de mai multe ori. Ştiu cum este, noi ne-am mutat de 11 ori.
Soţia mea şi acum tînjeşte după casă. Poate că la bătrîneţe vom avea şi casă.
Moromete, aia este cu totul altceva.
Mi-am dat seama, postul este despre singurătatea urbană, nu numai ţăranul autentic este atins, cel strămutat şi mutat, ci şi eu şi tu, chiar noi născuţi în jungla de beton.
Michael, comentariul tău este răutăcios şi dezlegat de postarea asta, aşa îl amendez. Ce faci tu ca să se schimbe atmosfera aia? Care este contribuţia ta la biserică? toţi vin cu aşteptări monumentale şi pleacă cu frustrări uriaşe, uitînd că spiritul Cincizecimii era mişcarea dinspre casă spre Templu, nu invers. Citeşte LEvitic 23. Nu înţelegi fapte 2 fără asta. Succes!
MAricel, acasă nu-i aici, acasă este acasă, adică Dincolo.
Mihaela, ai faorte mare dreptate în ce spui, şi în spaţiul urban s-a întîmplat ceva duppă 89.
Despre biserici? Asta amîncercat de cînd am venit la Aleşd, să încercăm să instaurăm o atmofesră de familie. Este destul de greu, dar se văd progrese.
Florin Puşcaş… da, laviţa este un simbol al statului la taclale din spaţiul balcanic, laviţa ar fi trebuit să fie pe steagul nostru naţional.
Pentru Viorica…
Daca nu te superi, ce vrei sa spui prin atmosfera romaneasca? adica, sugestii practice. noi nu prea reusim sa ne personalizam casa, asa ca ne-ar prinde bine niste idei de la cineva care reuseste sa creeze o impresie buna oaspetilor. multumim anticipat
Draga Mihaela ,Pacea Domnului ! Noi locuim la o distanta de 200 de mile de New York .intr-un catun de 5000 de locuitori .Casa noastra este inchisa cu gard jur imprejur .Tot gardul este pictat sotul meu fiind Designer .In curte am multe flori si gradina de zarzavat cu fasole lata galbena si alte vegetale . .Plus am si o afumatoare unde afumam din cand in cind cite un muschii sau cite o rata ,salmon .Avem si un gutui din Romania .Si sunt multe care ne diferentiaza de americani poate tu stii mai multe .Iti doresc o zi binecuvintata!
trebuie să trecem neapărat pe la voi, Viorica! 🙂
Cind am implinit 50 de ani am hotarit ca nu-mi mai tin ziua de nastere. Am inventat in schimb o alta sarbatoare pe care am numit-o „Garden Affair”.
Imi invit prietenii romani si ei pot sa-si aduca prietenii lor si oricine vrea sa vina. Am o gradina mare cu pomi fructiferi si flori si pun mese si avem un microfon si dupa ce mincam mici (aia sint aportul meu (romanesc) la masa asta ) si alte bunatati (fiecare aduce cite ceva…mai ales ceva romanesc…) cintam si spunem povesti, poezii, ascultam muzica pina seara tirziu cind aprind facliile. Fiecare sta cit vrea…vine daca vrea…pleaca cind vrea…
Am avut prieteni din Los Angeles, Sacramento, Bay Area…
Daca toate lucrurile merg bine…va invit prin Septembrie.
Nu e usor sa ne mentinem identitatea, si traim cum putem; dar…cel putin din cind in cind ne amintim cine am fost, si mai petrecem ceva timp cu cei care ne impartasesc soarta…
Rodica, tu 50 de ani???? Nu se poate!!!! În poze ai vreo 39! Eu cred că tot 39 împlineşti de vreo 11 ani încoace, nu-i aşa? 🙂
Frumos Rodica .Am vazut gradina mamei tale mi-a placut mult .Si zici ca ai si pomi fructiferi? Imi plac ciresile mult,chiar mi-au zis cei din tara ca sau copt ciresile .Nu stiu dece americanii nu planteaza pomi fructiferi .Aci la noi in America ,banatenii si ardelenii sunt fruntea.Sa nu se supere ceilalti pe mine ca nici eu nu sunt nici banateana nici ardeleanca dar am norocul sa am sot banatean .In rest sa auzim numai de bine .
Draga Viorica, acum încep să se coacă cireşiamari, cei mai buni!
Tînjesc după o grădină… poate mi-o va da Domnul numai pe cea de dincolo, cu pomul acela care face frunze pentru vindecarea tuturor neamurilor? …
Am copilarit intr-un sat din Maramures primii 7 ani din viata mea. Am prins vremurile acelea in care se strangeau toti vecinii „in claca”, si noi copiii ne ascundeam dupa gramezile de porumb cautandu-ne unul pe celalalt. Cand cadea seara, oamenii incepeau sa cante doine vechi si se veseleau cu intamplari memorabile din sat. Apoi se desparteau planificand urmatoarea „claca”, fiecare nou loc insemnand un nou univers de joaca al nostru,al copiilor. Azi, regasesc aceasi sateni,dar mult mai individualisti decat altadata. Activitatile care ar necesita vechea claca, este inlocuita cu o inovatie mecanica al domeniului agricol, si astfel ziua de lucru „apune” intr-un zgomot mecanic inlocuind de multa vreme cantecele si…lavita comuniunii. Nu stiu cat de semnificativa a ramas diferenta vietii la tara fata de cea de la oras.In ceea ce ma priveste, am constatat o schimbare importanta a satului Fauresti din Maramuresul anului 1981-1987 si cel al anului 2000 – 2009…si noi la fel 🙂
Stefan V. Ehehe, mi-aduci aminte de clacă, de munca împreună. Asta s-a dus şi nu se mai întoarce.
S-au dus oamenii aceia cu tot cu grămezile lor de porumb.
Si eu sunt plecata de aproape 10 ani. Mi-e dor de multe locuri si lucruri din tara. Aici mergem la o biserica romaneasca baptista. Multumesc Domnului pentru ea, pentru faptul ca este o comunitate romaneasca in orasul meu. Mama mea merge la o biserica ortodoxa romaneasca. Pe cat putem, incercam sa ne pastram radacinile. La biserica mea incercam sa facem cat mai multe activitati in comun. Ieri tocmai am venit dintr-un camp cu 30 de copii ai bisericii, ceva adolescenti si tineri, in total peste 50 de persoane (si nu erau inca toti copiii si tinerii). Incercam pentru ei, generatia viitoare.
Ii inteleg pe cei mai in varsta care traiesc acum in alte locuri decat ale lor. Daca mie mi-e dor, care sunt mai tanara, dar celor care au de la 40 de ani in sus?
GAby, cît veţi putea păstra rădăcinile? Dumnezeu să vă ajute să păstraţi numai ce-i bun din rădăcinile alea.