Religia şi neprihănirea

Orice religie „de listă” naşte farisei. Orice liste de Da-uri şi Nu-uri naşte religii şi ideologii. Oamenii se consideră religioşi după mai multe criterii, unul dintre ele este lista. Listele bifate reprezintă un posibil mod de cuantificare al neprihănirii.

Coloseni 2:20 Dacă aţi murit împreună cu Hristos faţă de învăţăturile începătoare ale lumii, de ce, ca şi cum aţi trăi încă în lume, vă supuneţi la porunci ca acestea: 21 „Nu lua, nu gusta, nu atinge cutare lucru!” 22 Toate aceste lucruri, care pier odată cu întrebuinţarea lor şi sunt întemeiate pe porunci şi învăţături omeneşti, 23 au, în adevăr, o înfăţişare de înţelepciune, într-o închinare voită, o smerenie şi asprime faţă de trup, dar nu sunt de nici un preţ împotriva gâdilării firii pământeşti.

Isus anulează religia listelor, începînd o răstignire a zapisului cu poruncile, răstignire care va fi desăvîrşită la cruce.

Coloseni 2:14 A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce.

dscn9240

După ce Isus revizitează ironic poruncile pentru a ne demonstra că nu sîntem în stare să le împlinim, continuă prin abordarea cîtorva elemente din viaţa religioasă: milostenia, rugăciunea şi postul în acelaşi ton ironic, deconstruind viaţa religioasă fundamentată pe acte şi fapte realizate la exterior, în văzul oamenilor, pentru a bifa activitatea religioasă necesară şi suficientă.

Un al doilea mod de a ne „măsura” neprihănirea este aprecierea oamenilor, comparaţia.

Tensiunea public – privat în viaţa religioasă este folosită pentru a trage încă o dată perdeaua dinspre Sfînta Sfintelor de unde pîndeşte Tatăl, care priveşte în ascuns la ce se întîmplă în inimă cînd faci milostenie, cînd te rogi şi cînd posteşti.

Viaţa religioasă trebuie să fie discretă, nevăzută de oameni pentru a fi răsplătită de Dumnezeu? Oare atît de simplu este?

După ce, în momentul în care abordează rugăciunea, Isus ne închide în cămăruţă singuri cu divinitatea, ne prinde într-o cursă, într-un colţ din care este imposibil să mai ieşim cu faţa curată. În felul acesta ne demonstrează că şi atunci cînd credem că ne rugăm cu cea mai mare sinceritate, atunci Îl minţim în faţă pe Dumnezeu Însuşi.

Predica de pe munte continuă radiografierea unei „inimi nespus de înşelătoare şi deznădăjduit de rea”, inima omului spre care am privit şi în seria trecută împreună cu Ravi Zacharias.

Care va fi soluţia?

Ne apropiem cu încă un pas de rezolvare duminică seara, în 26 aprilie, 2009 în Biserica din Iris, Cluj.

Despre Marius David

soțul Nataliei
Acest articol a fost publicat în Comentarii, Conferinte, Periegeza, Predica de pe Munte. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

17 răspunsuri la Religia şi neprihănirea

  1. Rodica Botan zice:

    „Dar acum ramin aceste trei…Credinta, Nadejdea si Dragostea…”

    Oare cum ar arata o lista intocmita pe acesti parametrii?

  2. Isidor zice:

    Dreptatea, mila şi credincioşia? Dacă începem de sus în jos, poate scăpăm de acuzaţiile de paulianism.

  3. M zice:

    Poate nu-i prea tarziu pentru a reinnoi disputele dintre crestinism si iudaism. Poate Pavel nu a stiut ca sarcina dificila a unei vieti echitabile implica o responsabilitate extrema. Activitatea etica primeaza in fata mantuirii solitare propovaduita de Iisus. Legea nu-i sclavie si jug. Etica derivata din normele morale ce se regasesc in tanah imbogatesc existenta umana si prescriu unica modalitate prin care fiinta umana poate evolua fara afirmarea violentei si cruzimii. Iisus nu a fost doar ironic fata de orice norma etica care implica fidelitate zilnica, el propune si ceva nedrept. Eficacitatii lucrarii etice i se substituie magia credintei. Daca Dumnezeul sever al V.T chema umanitatea la o existenta capabila de Bine, Iisus propune o divinitate indulgenta care inchide omul in rautatea sa dar deschide prin gratuitatea mantuirii calea salvarii injuste.

    A facut crestinismul dupa doua mii de ani lumea mai buna?

  4. Isidor zice:

    Un rabin tip Pardaillan din seminţia lui Dan? Mefisto sau Mefiboşet? Biserica mesianică? Student la drept incl. retorică, filosofie?

  5. Isidor zice:

    Întrebări ludoretorice despre M & avatarul său…

  6. M zice:

    @Marius David
    „M. nu, creştinismul după 2000 de ani nu a făcut lumea mai bună, a făcut oameni mai buni. Este o mare diferenţă, nu-i aşa?”

    Desigur, dar insuccesul crestinismului pe plan politic si social nu poate sa fie contestat. Nu putem uita niciodata puritatea actelor individuale, dar ele nu articuleaza decat utopia nascuta din cuvintele lui Iisus si Pavel. A spera intr-o interventie miraculoasa a divinitatii, la o trasfigurare totala a fiintei, si a ignora legea, responsabilitatea si condtiitile din care opera ta isi extrage sensul, e calea nascuta din poezia naivitatii si afirmarea amorului propriu.

    @”Viaţa religioasă trebuie să fie discretă, nevăzută de oameni pentru a fi răsplătită de Dumnezeu? Oare atît de simplu este?”

    De ce ii nevoie de o rasplata imediata (viitoare) a actului caritabil din partea divinitatii?

  7. sam zice:

    Pentru M.
    Tineretea a fost si pentru mine perioada cautarii justitiei in ceea ce se intampla in jur.
    Recent am avut o discutie aprinsa cu un prieten pornind de la protestele din Londra cu ocazia G20.
    Ideea mea era ca pentru individ nu au valoare mai mare decat cea de exprimare a frustrarilor in public si eventual de reprezentare a altora care au aceleasi frustrari dar nu au iesit acolo.
    Justitia as spune e o himera, o utopie pentru omul de aici si acum.

    Crestinismul isi declara originea si finalitatea in lumea spirituala unde codurile penale sunt caduce.
    De aici lipsa de sens in speranta intr-o lume justa, si in imbunatatirea radicala a caracterului omului.
    Nu pentru ca nu ar fi posibile ci pentru ca nu e posibila evaluarea lor pentru cazuri particulare. Singura justitie care are sens pentru ca e palpabila, vizibila, e cea legata de actiunile proprii.

    Cand privesti in afara ta tot ce nu-ti seamana iti pare gresit si demn de judecat deci.
    Inclusiv crestinismul.

  8. Marius David zice:

    draga M. de cînd creştinismul este un experiment politic sau social. Tocmai asta este cea mai mare greşeală, că Biserica s-a băgat în politic şi a devenit experiment social… cu restul frazei nu sînt de acord pentru că nu este corect exprimată.

    Cu răsplata… tocmai aici este şpilul, adică ironia… verbul este „îţi va da înapoi” în original, ce îţi poate da Dumneze înapoi după ce te rogi? Ia gîndeşte-te, M.

    Sam, creştinismul nici măcar nu încearcă să aproximeze ideea de justiţie aici pe pămînt. Speranţa pentru o lume justă este dincolo, ei, paradoxul este că tocmai o „filozofie” modelată după lumea de dincolo a reuşit să dea ACUM societăţi cu mai mult respect pentru lege, rînduială, familie, democraţie etc. Escatologia rezolvă prezentul. Nu-i fascinant acest lucru?

  9. M zice:

    @”de cînd creştinismul este un experiment politic sau social.”

    Lucrurile de pe pamant conteaza din punct de vedere crestin? Crestinismul nu are si o vocatie sociala, politica? Crestinismul nu a cautat niciodata sa amelioreze realitatea?

    @”Escatologia rezolvă prezentul. Nu-i fascinant acest lucru?”

    Sa fie vb de o frica religioasa (filiala) care conditioneaza si inchide omul in propria rautate? Conceptul de rasplata nu anuleaza neconditionatul prin insasi definitiile cuvintelor? O persoana morala (in sensul iudeo-crestin), se spune ca este una care poate si trebuie sa iubeasca semenii neconditionat („Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti.” – Iisus). Totusi, crestinismul posteaza rasplata cereasca pentru savarsirea faptelor bune, inclusiv iubirea sincera, care automat anuleaza neconditionatul din natura umana. Poate fi prototipul individului crestin moral [chiar si in sensul crestin] ? Sau cumva poate fi cel mult social?

    • Marius David zice:

      M. categoric NU.
      creştinismul nu a încercat ameliorarea realităţii. unii creştini au încercat acest lucru, nu creştinismul biblic, pronunţat de Cristos. Cristos a descris şi creat O ALTĂ realitate, nu să o amelioreze pe asta. Vocaţia socială a creştinismului este un produs secundar, o „transpiraţie” a creştinismului esenţial.

      Creştinismul nu este bazat pe frică. Dragostea desăvîrşită izgoneşte frica, ne spune apostolul Ioan, acelaşi ne spune Dumnezeu este dragoste.
      Ideea că raiul şi iadul creştin sîjnt modalităţi de manipulare pentru a duce mulţimile la frica şi la dorinţa de răsplată vin de pe peretele dinspre Apus a Voroneţului, dar nu din Biblie, M., dragă.

      Depinde de unde-ţi extragi preconcepţiunile despre creştinism. Mă tem că ajungem să vorbim „folcloristică”. Creştinismul este aşa şi aşa… Or fi tot felul de creştini…. de toate naţiile şi felurile…
      Eu ţi-am dat texte din textul fundamental al creştinismului, Biblia. Aştept argumente din acelaşi text pentru a demonstra cum şi ce „ideologie” prezintă creştinismul.
      Te vei mira cînd vei vedea care este răsplata pe care Cristos o promite pentru faptele bune. Există texte în direcţia asta. Îţi dau un hint: Evanghelia după Matei.

  10. Pingback: De ziua Înălţării (sfintei) Cruci | Marius Cruceru

  11. Pingback: De ziua Înălţării (sfintei) Cruci | Marius Cruceru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.