Azi am mai auzit de o ispravă. O fată luptă cot la cot, cot la picior, picior la gură, gură la spate, braţ la piept, genunchi la burtă cu băieţii în campionatele de wrestling.

Buun! Încă un pas spre egalitatea dintre femei şi bărbaţi. Oare cît de departe poate merge nebunia lumii în care trăim? Şi dacă am avea presupoziţii evoluţioniste, putem anula instinctele sexuale care se trezesc la atingerea de orice fel dintre un bărbat normal şi o femeie normală, putem lupta împotriva imaginaţiei?

Veţi spune că John Piper este exagerat.

Am făcut arte marţiale vreo 7 ani. Am fost în aceeaşi sală de antrenament, pe acelaşi tatami bărbaţi şi femei, băieţi şi fete.

Mιşcările acestea sînt profund masculine. Este o coregrafie masculină. Priviţi diferenţa dintre mişcările lor şi mişcările lor. Sînt şi arte marţiale pentru femei, dar nu shotokan-fudokan, cu siguranţă, nu wrestlingul.

Vă puteţi imagina prietena, soţia sau sora făcînd asta?

Am intrat în kumite, dar … deşi fiecare putea să îşi aleagă partenerul de luptă şi de antrenament (Flotări cu picioarele suspendate în braţele celuilalt, abdominale în suspendare etc.) fiecare ne îndreptam spre parteneri de acelaşi sex.

Campionatele de kumite şi kata încă mai erau pe categorii de vîrstă, greutate şi diferenţiate pe sexe. De ce?

Pentru că este nedrept, pentru că în spatele unui oi-tzuki pot sta 100 de kg sau 56 kg, nu-i acelaşi lucru, nu-i aşa? Pentru că la o dezechilibrare una este să îţi cadă pe un femur de mascul 70 de kg şi alta este aceeaşi greutate să cadă pe un femur de fată.

Bunul simţ şi legile firii ne învaţă că nu este drept. Nu discutăm aici despre morală şi despre „nu este bine”, despre ce îţi imaginează un băiat care apucă de piept kimono-ul unei fete. Măcar să discutăm despre ce este drept din punct de vedere biologic, sportiv… Nu este egal, nu este drept. Ce se cuvine şi ce nu? Asta este altă problemă! Ce este în mintea unui tată care îşi vede fata tăvălită pe saltea? Ce se întîmplă în mintea unui frate care îşi vede sora cu maxilarul deplasat din lipsa de control a unui kyaku pe contră a unui alt băiat?

Faptul că sîntem diferiţi nu este un handicap (Măresc pe Domnul pentru „handicapurile” soţiei mele!)

Sîntem vînători, ele sînt mame, sîntem luptători, ele sînt prinţese, sîntem cuceritori, ele sînt de cucerit. Ne luptăm între noi, dar nu cu ele, ne luptăm cu noi, dar pentru ele, nu ne luptăm cu noi.

Am amendat atîtea generaţii faptul că un bărbat îşi bate nevasta şi l-am considerat o brută. Am dispreţuit pe cel care şi-a tîrît nevasta de păr şi i-a sucit mîna la spate sau i-a umplut obrazul de vînătăi. Acum vînătăile sînt cerute din partea unui străin şi acestea ar trebui să o facă mîndră pe cea care a încasat pumnii, pentru că acum este egală. Egală cu cine? Egală în ce? Egală pentru ce?

Şi după ce vom fi egali în toate şi peste toate, după ce toate handicapurile femeilor noastre vor fi anulate, vom mai alerga tînjind după ele ca regele în căutarea iubitei din Cîntarea Cîntărilor?
Viziunea despre lume şi viaţă iudeo-creştină i-a dăruit un loc de graţie, dar care a fost atît de prost înţeles. I-a oferit adăpostul casei, nu terenul de luptă, i-a oferit protecţia, susţinerea, nu lupta pentru supravieţuire în piaţa cetăţii, plecăciunea, nu pumnul.

Cum o tratează Domnul pe Samariteancă? Ca pe o doamnă!
Cum se luptă Domnul cu sAmariteanca? Precum într-o dispută teologică la un nivel mai înalt decît cea cu Nicodim.
Asta da, respect, teologul este tratat ca o adulterină, femeii păcătoase i se face nu numai concesia dialogului, este tratată ca o persoană inteligentă (vezi jocul de ironii, de aluzii), ca o doamnă. Acolo nu-i doar politeţe, ci încercarea Mîntuitorului de a reda Chipul şi Asemănarea Lui aşa cum numai într-o femeie se poate reflecta.
Îi tratează Isus diferit pe bărbaţi faţă de femei? DA! Ce bine!