Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
OK…poate restul lumii stie despre ce este vorba. Eu nu stiu, si mi-ar place sa aflu. puteti sa-mi explicati, please?
draga Rodica,
vezi definiţiile,
Ideea este că noi folosim figuri de stil care presupun relaţia parte-întreg pentru a defini relaţiile dintre noi, relaţiile parte-întreg (sinecdoca) sau alte relaţii logice (metonimie, aici este o întreagă teorie cu prvire la relaţia dintre sinecdocă şi metonimie, nici filologii nu se împacă foarte bine pe tema asta… stai fără grijă)
de exemplu, spunem că am avut 230 de guri de hrănit, este o reducere întristătoare,
am avut 200 de mîini ridicate (200 de voturi),
avem 100 de suflete?
care este relaţia dintre suflet şi trup? este o relaţie sinecdocală, adică sufletul este parte a trupulului sau trupul este parte a sufletului (Doamne fereşte!), care este relaţia logică dintre cele două….
cam asta era problema.
Thanks…
cu placere, Rodica, sper ca a fost clar
Let`s see…
cred ca as putea raspunde intrebarii daca as stii directia catre care se indreapta sufletele?
Dar dacă aş spune 200 de persoane, Rodica, ai putea răspunde întrebării?
..ar fi sufletele despre care se intreba de la bun inceput?
Cînd spunem oameni care se îndreaptă spre cer spunem suflete cîştigate de Cristos, Rodica. Acele două sute de suflete se pot transforma în 200 de guri, 200 de buzunare, 200 de portofele, 200 de pîntece….
Cel mai mult contează cum ne vede Dumnezeu, nu-i aşa?
Noi putem să ne uităm unii la alţii ca la guri de hrănit, dar nu ca la 200 de inimi, 200 de trupuri, dar El ne priveşte ca pe 200 de PERSOANE în relaţie cu El.
…de aia nu stim niciodata cine ne bate la usa…si cui dam gazduire…si a cui lacrima o stergem…pentruca atunci cind faceti unora dintre ei, mie imi faceti (zice Domnul Isus)…atunci un suflet poate sa reprezinte pe Domnul Isus flamind, sau obosit…atunci noi putem sa-L primim pe El sau sa-L respingem…
Imi pare bine ca am intrebat…greaca nu mi-a spus prea multe…explicatia de la urma did…thanks…
Pingback: 100 de suflete, sunetul perfect, despre prostie, La mulţi ani, Siberia! « La patratosu