Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
beep me
Multumesc anticipat
Dan
Dane, cu dedicate speciala pentru Ioana 🙂
Superba muzica! O desfatare pt suflet, o incantare pt auzul nostru „poluat” cu tot felul de zgomote cu pretentii de muzica.
Mai astept si alte „bunătăţi”, dragă Marius! Numai bine!
draga Alex, Mă bucur că ai trecut să asculţi anotimpurile lui Piazzola. Eu unul le prefer pe cele ale lui Vivaldi, deşi, trebuie să recunosc, Piazzola este un compozitor fascinant.
Am tresarit revăzând globul…cubic! Marius, Marius….cum oare sa nu trec pe aici? Ştii tu bine de ce.
Numai bine…cu drag…
da, din greşeală am intrat cu logo-ul de patratosu, asta este…
Dumnezeu cu noi, Alex!
wooww superb chitara si flaut, am si eu cateva versiuni dar numai pe chitara.
imaginează-ţi că Ioana noastră le-a cîntat 🙂
impresionant, nu-i aşa?
Partitura originala este pentru cvintet (pian, bandoneon, vioara, contrabas si chitara electrica), eu le-am cantat intr-o formula de cvartet (flaut, pian, viola si violoncel). Exista multe aranjamente si se pot canta in diverse formule.
In alta ordine de idei, flautul si chitara suna FOARTE BINE impreuna si sunt „tone” de muzica pentru acest tip de duo. La fel de bine suna flautul cu harpa.
Daca fac rost de partituri (chitara si flaut) pentru Anotimpurile lui Piazzolla, va incumetati?
aha, eu aş avea nevoie de partituri să le pun în ramă, Ioana,
nu mă pot angaja la aşa ceva, sînt un chitarist sub-mediocru, un amator insignifiant.
N-ai ceva mai uşor? Greensleves, că tot vine Crăciunul 🙂
Greensleaves sa fie, atunci! Si am si altele, pe cand repetam? 🙂
Ce sa spun, ascult cu uimire si ma minunez…
Cum se poate canta asa ceva?! Mi-ar trebui un miliard de vesnicii ca sa pot sa invat asa ceva…
Muzica e mai grea decat matematica, fizica, programarea… Si mai frumoasa. 🙂
Citesc si eu aceste cometarii (desi ma simt ca un tanc intr-o gradina de trandafiri) si iau notite.
Nu, Adrian, îţi promit că în primii 10.000 de ani din veşnicie poţi învăţa la ce instrument vrei. Eu deja mi-am făcut lista.
frumoasă imaginea.. un tanc în grădina cu trandafiri.
Ei, believe it or not… Ioana a cîntat toate astea.
Să vedem dacă îi găsim vreun chitarist prin România.
Poate Nelu Sabau?
Pentru mine a canta asa ceva e vecin cu magia…
Nu e chiar asa de dificil…Sunt partituri mult mai grele decat acestea. In general, persoanele care se dedica studiului muzicii au usurinta pentru matematica. Sergiu Celibidache avea trei doctorate: matematica, muzica si filosofie. Impresionant, nu?
te cred, dar eu n-aş încerca cu partituri mai grele, de aceea n-am făcut studiile lui Villa Lobos deşi este autorul meu preferat. Că-mi scrînteam degetele.
Sergiu Celibidache este dirijorul meu preferat!
poate tocmai pentru că înţelegea maimult decît sunetele. Poate din cauza felului în care aborda interpretarea. Am văzut scene din repetiţiile cu el.
Am citit mai demult ca nu putem vorbi la modul stiintific despre copii minune decat in 3 domenii: in muzica, in matematica si in sah.
Intr-adevar, satisfactia estetica pe care o simt privind o partida geniala de-a lui Fischer este, pentru mine, comparabila cu supletea demonstratiei teoremei lui Godel si cu grandoarea unei fugi de Bach.
„Jocuri” ale mintii toate trei? Ce parere au muzicienii?
La Şah nu mă pot exprima,
La matematici sînt începător
La muzică…
am o întîmplare interesantă pe care o voi relata curînd
Oare faptul ca avem copii minune cu precadere in aceste trei domenii demonstreaza ca acestea au ceva comun (un anumit gen de structuri/conceptualizari/abstractizari comune)?!
O anumita perceptie abstracta a spatiului si un gen de operatii/combinari simbolice par a fi comune celor trei domenii.
Si daca rasa umana, prin exemplarele sale de exceptie desigur, poate obtine performante extraordinare inca de la o varsta frageda in astfel de domenii inseamna cumva ca suntem „construiti” by default (si) pentru asa ceva?!
Toate cele trei domenii imi par un fel de joc cu margele de sticla…
foarte interesant ce spui despre copiiiminune şi despre matricea pe care se pare că o avem.
mă uit la fiul meu… deja cîntă la vioară o parte din Concertul Brandenburgic numărul 3 de Bach la vioară.
Mă uit cum a evoluat în ultimul an… la primele scîrţîituri nu mai aveam nicio speranţă.. acum mă uit şi sînt şi gelos şi bucuros. Copiii se lipesc de muzică cu o repeziciune incredibilă.
Semn bun! Ma bucur foarte mult pentru fiul dvs.!
Intamplari cu copii minune din lumea muzicii cunoasteti mai bine de cat mine.
Imi aduc aminte de o intamplare cu Gauss-copil. Invatatorul avea de facut niste acte si ca sa le dea de lucru piticilor i-a pus sa adune primele 100 de numere. Dupa foarte putin timp, micutul Gauss a ridicat mana si a dat rezultatul corect. Invatatorul l-a intrebat cum a calculat si a fost foarte surprins sa constate ca baietasul din fata lui redescoperise singur formula sumei unei progresii aritmetice!
Si o intamplare (tot adevarata) cu Capablanca. Avea doar cinci ani si il urmearea pe tatal sau jucand sah cu un prieten de familie. Desi nimeni nu-i explicase vreodata regulile (le invatase singur privind jocul!), la un moment dat l-a atentionat pe tatal sau ca avea o mutare mai buna si i-a si aratat-o! Tatal sau la pus sa joace si micutul Capablanca l-a invins usor atat pe el cat si pe preietnul lui!
Cum functioneaza creierul unor astfel de copii?
Iata inca un curs la care va trebui sa ne inscriem in Cer! 🙂
Foarte frumos, Ioana, numai la flaut cantati? De cand ati inceput sa cantati la un istrument?