Mulțumiri

Noah s-a născut! Are deja 10 săptămîni. Din zi în zi ne face viața tot mai dulce și tot mai frumoasă. Zîmbetul lui mă topește. A fost prematur, s-a născut după multe rugăciuni. Fratele lui geamăn, Achinoam (fratele meu este o bucurie) s-a dus mai devreme să îl aștepte și pe el și pe Naum și pe noi, restul.

2014-12-14 14.56.43

 

Nedormiți de vreo 60 de nopți, n-am avut bucurie mai mare nicicînd de neodihnă și să stau nedormit ca acum cînd îi veghez somnul, îl mîngîi pe burtica spumegînd de colici, aprind foen-ul la 3 noaptea.

Sîntem atît de mulțumitori lui Dumnezeu pentru cadoul de maturitate pe care ni l-a făcut! Realmente am simțit că reinstalăm toate softurile, că ștergem totul și o luăm de la capăt. Uneori avem impresia că sîntem într-un vis frumos și ne temem să nu se termine brusc. Nici acum, după 10 luni de la aflarea veștii că vom avea încă un prunc, nici acum nu ne-am trezit din beția noutății.

Îi mulțumim lui Dumnezeu, dătătorul vieții, dar și oamenilor care ne-au stat alături. Unii refuză să fie pomeniți, pe alții nici măcar nu i-am întrebat, dar cred că merită pomenirea.

Le mulțumim tuturor acelora care ne-au ajutat cu lucrușoare de copil, biberoane, wrap, hăinuțe, jucării, cărucior și cîte și mai cîte. Avem din belșug tot ce trebuie pentru a crește un copil sănătos, atît de multe încît am mai dat și la alți proaspeți părinți. Cum spune Psalmistul: paharul meu este plin de dă peste el, iar bucovinenii spun: fiecare copil vine cu o pîine sub braț.

Le mulțumim tuturor acelora care ne-au ajutat cu sfaturi, cu idei, neonatologilor, pediatrilor, medicilor, tuturor prietenilor noștri care ne-au fost alături și ne-au readus aminte lucuri pe care le-am mai știut, dar parcă se șterseseră din mintea noastră în acești ani.

Le mulțumim fraților și surorilor din biserica noastră pentru modul în care și-au arătat susținerea și spirituală, dar și financiară în acest context (încă n-am primit prima alocație🙂 ) și încă lucrăm la suma aceea, taxa de inserție sau cum s-o numi.

Le mulțumim prietenilor din țară și de peste hotare pentru modul în care ne-au înconjurat cu dragoste și înțelegere, fără a ne ironiza pentru părinția tîrzie. Au fost situații în care, spunînd unora că vom mai avea un copilaș, s-au uitat la mine ca la unul care aș fi săvîrșit un adulter sub ochii lor sau cine știe ce altă faptă încărcată de urgie și oroare.

Le mulțumim străinilor de pe stradă pentru zîmbetele pline de compasiune și încurajări, deși cel mai des lucru pe care îl auzim este acesta: vai, da ce micuț este… uite, tati, ce micuț bebe are nenea… MICUȚ , asta este ce ne răsună în minte de 2 luni încoace.

Le mulțumesc colegilor de la Universitatea Emanuel pentru înțelegerea de care am avut parte nu numai în perioada care a trecut, dar mai ales acum.

Îi mulțumim în mod special Conf. univ. dr. Tiberiu Pop, care ne-a condus cu grijă pe drumul sarcinii și pentru intervenția reușită. Numai dînsul știe cît stress a încasat din cauza noastră.

La final s-a uitat la una dintre studentele care îl asistau:

 Uită-te la pacienta aceasta! Ce crezi? Cîți ani are?

– Nu știu… pare de vreo 32-35 de ani…

– Nu! Are cît maică-ta! și rîde

2014-10-20 16.52.16

Vîrsta Nataliei și complicațiile pierderii geamănului, talasemia Nataliei, anemia constantă, iminența de avort, amenințarea de naștere prematură, toate acestea au generat un stress pe care abia acum îl înțelegem parcă mai bine.

Natalia? Ea este modelul meu de răbdare, temperanță, echilibru, perseverență. Este de o rezistență psihică, fizică și spirituală greu de explicat în cuvinte. Vă imaginați ce înseamnă hrănirea pentru 1 oră și jumătate la un supt cu SNS-ul? Alăptare după 17 ani de pauză? Sarcină gemelară după ultima pierdere de acum 2 ani? Și toate acestea pe o hemoglobină care ne-a plimbat între 8 și 9 toată sarcina?

2014-11-07 17.39.57

Mă rog lui Dumnezeu să i se întoarcă tot ce a făcut pentru copiii noștri, cărora, de asemenea, le mulțumesc pentru modul în care l-au primit pe Noah și pentru felul în care ne asista în eforturile de a îngriji un prematur cu multe nevoi și zgomote. Ce să mai spun de bunica de la Iași, asistentă pediatră pensionară, care a venit să ne reînvețe să îmbăiem copilul.

Vă mulțumesc tuturor, dragi prieteni internauți, pentru intervenția și sfatul rapid atunci cînd am avut vreo întrebare, nelămurire. Sîntem ca un pod între generații acum. Apropiați de bunici, părinții voștri, dragă generație Facebook, și cumva strecurați între voi, da, voi aceștia, care ați putea să ne fiți copii și acum aveți copii (Beni, nepotul meu, pe care îl știu din scutece, are acum fiu cu o lună mai mic decît al nostru).

Se pare că aceasta mi-a fost soarta, să gust pînă la moarte ce înseamnă tinerețe fără bătrînețe și viață fără de moarte.

Am început o nouă aventură. Dumnezeu ne-a dat șansa să o luăm de la capăt. Vom încerca să facem mai bine, deși mă gîndesc cu îngrijorare deja la modul în care vom putea educa un mic dom Goe cu patru adulți pe capul lui. Va fi un superalintat, mai ales că noi sîntem aproape în mood-ul de bunici. Sperăm să reușim, dacă Dumnezeu ne va da înțelepciunea de sus.

Am tot vorbit în anii aceștia de homeschooling, încercînd să îi conving pe unii și pe alții de beneficiile acestui sistem de învățămînt. Iată că Dumnezeu, cu imensul Său simț al umorului, ne-a dat pe Noah să încercăm pe propria piele.

Vă așteptăm să ne însoțiți pe acest drum atît de dificil, să creștem un copil în vremea tabletelor și între gropile internetului. Jurnalul de bord (de fapt asta înseamnă blog – jurnal de călătorie, jurnal de bord) va merge în continuare, dar cu alte noi direcții, părăsind, după cum s-a văzut deja în ultimul an jumătate, direcțiile vechi.

Cele bune și noi să se adune, cele rele să se spele! Noah (Odihnă, mîngîiere, repaus) reprezintă un nou început în viața noastră de familie și nu numai. Multe, foarte multe lucruri s-au schimbat în preajmă și în mine.

Despre acestea … în următoarele luni, în următorii ani.

 

 

 

About Marius David

Soțul îngăduit al Nataliei și tatăl nedesăvîrșit al lui Neriah, Naum Lucas și Noah Cristofor
Acest articol a fost publicat în Amintiri, exerciții de admirație, Fabrica de barbati, Jurnal de tată imperfect, Zidul rugăciunii. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Mulțumiri

  1. Katia spune:

    Cât de scumpă îmi pare soţia dumneavoastră! Îmi doresc să o am în preajmă, aşa, pentru inspiraţie şi ca model de viaţă.

  2. Sunteti un model de familie, simpatici in nesiguranta voastra, induiosatori si mai puternici decat va imaginati.De aceea va iubeste atata lume.Baietii mei au venit la un an unul dupa altul si toti spuneau ca nu s normala, dupa o cezariana nesuferita, 4 luni de colici si o recuperare de 6 luni.
    Dumnezeu nu ti da mai mult decat poti duce. Noah, te saluta Diaconii!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s