Atenționare: Informațiile din acest text sînt tulburătoare și pot provoca reacții emoționale puternice. Citiți textul cu prudență și trageți concluziile… după ce mai citiți o dată.
sursa Reddit
Sînt bunic de doi ani și cîteva luni. Avem un nepoțel și o nepoțică. Am 53 de ani și fac parte din generația ”decrețeilor”. Noi sîntem mulți și sîntem altfel decît celelalte generații. Ne-am prins tinerețile în comunism, am trăit adultețea în ”libertate”. Am îmbătrînit și unii dintre noi ne apropiem de vîrsta la care părul alb anesteziază prudența celor din jurul nostru, dar… nici bunicii nu mai sînt ce-au fost. “Bunic”, “bunu”, “bunelu” – toate acestea ar trebui să se învecineze cu aria semantică a cuvîntului “bun”. “Își ridică obrazul spre figura bună cu barbă căruntă a bunicului”, spune Sadoveanu.
Figura BUNĂ… a bunicului… Hmmm! Din păcate nu mai este așa pentru toți și peste tot!
Scriu acest text după ce m-am întors de pe teren și scriu cu inima frîntă și cu sîngele în fierbere, pentru că am văzut acum și în ultimii ani roadele pe care pornografia le-a adus în mințile și faptele celor de vîrsta noastră.
Primul contact cu pornografia pentru cei care acum avem 50-60 de ani a fost minor și trecător, însă în ultimii ani s-a intensificat și face ravagii. Cum era atunci? Venea cineva din gara Iași cu niște reviste aduse de pe la sîrbi, via Trenul Foamei, Acceleratul Timișoara-Iași, reviste din care se rupeau pagini cu femei dezgolite; fiecare pagină, 10 lei, și acelea erau lipite pe ușile vestiarelor. Alaltăieri, ieri, azi, mîine și poimîine, aceeași imagine, la fiecare deschidere a vestiarului. Sau mai erau cărțile de joc cu imagini pe spate.
Dar au venit anii ‘90… cu internet-cluburile; apoi anii 2000, televiziunile prin cablu; iar în 2008, România era una dintre cele mai conectate țări la internet. După 2010, cînd noi eram în floarea vîrstei, aproape de 40 de ani, neofiliți încă, imagini de înaltă calitate puteau fi accesate de oriunde și cu mare ușurință, fie la televizor, fie de pe telefonul mobil. Pornografia era la un gest distanță și așa s-au stricat minți, apoi mințile stricate au stricat căsnicii și acum avem un nou val, mințile stricate distrug copilării. Atunci imaginile erau aceleași pentru luni de zile pe ușa unui vestiar. Acum imaginile sînt potop, cu sutele de mii și într-o noapte poți vedea populația unei metropole fără haine.
N-aș fi scris acest articol dacă n-aș fi întîlnit o copilă al cărei bunic îi este și tată și tatăl îi este și bunic. N-aș fi scris acest text dacă n-aș fi întîlnit în ultima perioadă cel puțin trei copilării și tinereți distruse de oameni care acum au între 55 și 65 de ani și care și-au abuzat nepoatele și nepoții, pe cînd aceștia aveau încă 4 sau 5 anișori. N-aș fi scris acest text, dacă nu mă bîntuie bănuiala că acesta este doar vîrful icebergului și că sînt o mulțime de copii care își plîng frustrările în perne pentru că sînt șantajați: ”Este secretul nostru! Dacă spui cuiva, bunu’ moare!”. Sau părinții: ”Ești nebună??? Să nu te mai aud spunînd așa ceva! Imaginația ta bolnavă! Tata este un om extraordinar!”. Și subiectul este închis pentru totdeauna. Unii dintre acești copii au acum 25-30 de ani și au încercat să își acopere rănile și le-au dus în propriile căsnicii, unde au explodat în alte probleme, puroi acoperit care țîșnește din cînd în cînd…
Alții și-au tăiat venele sau s-au agățat de copaci în păduri. N-au avut curajul să spună nimănui sau, dacă au avut curajul, au fost batjocoriți, amuțiți, disprețuiți, acuzați. În cele mai fericite cazuri, părinții au observat primele simptome apărute după prima vacanță petrecută la bunici (coșmaruri, urinare în pat noaptea, tristețe prelungită și fără motiv, schimbare de comportament în preajma adulților mai în vîrstă, panică sau retragere bruscă la apariția bunicilor…) și s-au îngrijorat, au întrebat copiii, au apelat la specialiști și au descoperit grozăvia… Dar nu toate cazurile sînt fericite.
Citește mai departe AICI, pe Edictum Dei
Marius Cruceru 
o copilă a cărui bunic
corect este: o copilă al cărei bunic
Pronumele „care” înlocuiește substantivul copilă.
Corect! Aveți dreptate
nepoatele
Ați făcut o generalizare impardonabilă, aruncând sub tren familii întregi cu o inepție: „… lăsîndu-i pe copii de izbeliște cu bunicii, mai ales cu acei bunici care nu mai au grădini, dar au televizoare; nu mai au activitate fizică în natură, afară, ci stau închiși în casă, în fața ecranelor albastre; nu mai au curți de grijit și animale de păscut, ci apartamente întunecoase și plasme generoase.” Îmi spuneați să nu fiu toxic și să nu generalizez, pentru că împroșc pe nedrept oameni nevinovați și îmi bag în panică prietenii, care ar vrea să îmi fie alături, dar, vai de mine, le e frică să nu fie asociați cu cineva de teapa mea
. Bunicii fiicei mele locuiesc la oraș și sunt oameni destoinici și plini de iubire. Fiica mea a învățat o mulțime de lucruri utile de la ei, chiar dacă nu au grădină. Aș aprecia dacă v-ați urma sfaturile pe care le dați altora. Cu ce v-au greșit bunicii care au crescut la oraș? Excepțiile sunt excepții și trebuie tratate ca atare, dar această generalizare este nedreaptă și inutilă.
Draga Ciprian Simuț, numai cineva rău intenționat, care vrea să îmi pună idei străine în text poate citi textul în halul acela. Nu am indus ideea că ORICINE stă la bloc și n-are curte și animale este degenerat. Dacă vrei neapărat să construiești un straw man cu materialul din text, da, se poate. Nu zic nu, mai ales la un text atît de scurt. Eu am descris situația unor bunici din generația mea, care nu mai sînt preocupați de realitatea din jurul lor în niciun fel. Sînt absorbiți cu totul de ecrane și nu mai fac NIMIC după pensie, ci stau și clocesc în cel mai bun caz fotoliile la știrile de la Antene. În cel mai rău caz devin dependenți de pornografie.. Este o generație care este decerebrată de Media tradițională, tembelizorul. Nu putem face abstracție de această categorie. Și eu am crescut la bloc toată viața. Sînt mutat de cinci ani la curte. Cel care este suspect că le-a răpit, violat și ucis pe cele două fete în urmă cu ceva ani la curte era, în curte le-a dat foc, între curți și case. Iată dar, că bloc-curte este o falsă opoziție. Introducerea în articol, primele paragrafe sînt o așezare clară a problematicii zic eu. Am încercat doar să trag un semnal de alarmă pentru părinții care se deresponsabilizează de datoria de părinte și nu mai veghează deloc asupra celor ce se petrec în casa lor.
Deci contextul e important. La case mai mici contextele nu contează. Acum sunt și rău intenționat? Bine. Confirmările dor, dar măcar știm una și bună.
Sigur, contextul este important. Oricînd și în ce scrii tu și în ce scriu eu și în ce ne scrie și unuia și altuia Dumnezeu prin autorii Scripturii, chiar și în glume sau înjurături contextul este important. Am susținut cîndva altceva? Da, ai fost rău intenționat în interpretarea acestui pasaj astfel. Întăresc ce am spus. Nimănui altcuiva dintre toți cei care au citit sau survolat textul acesta nu i-a trecut prin cap să meargă în direcția respectivă, dar … dacă vrei neapărat nod în papură, sigur că vei găsi. După părerea mea știm una și rea, nu una și bună.
Să revedem ce ați scris: „lăsîndu-i pe copii de izbeliște cu bunicii, mai ales cu acei bunici care nu mai au grădini, dar au televizoare; nu mai au activitate fizică în natură, afară, ci stau închiși în casă, în fața ecranelor albastre; nu mai au curți de grijit și animale de păscut, ci apartamente întunecoase și plasme generoase.” Chiar toți cei care nu au case la țară și activități fizice sunt un pericol pentru copii? Eu înțeleg generalizările, dar pe Dumneavoastră vă scuzați. Măcar de aș fi fost rău intenționat, dar am ales să confrunt grozăvia de sfat pe care mi l-ați dat, dar pe care acum îl călcați în picioare. Aceasta este ultima mea intervenție.
Draga Ciprian Simuț, NU CHIAR TOȚI, expresia mea nu îi împlică pe TOȚI. Cînd spun ”mai ales cu cei …” îi implic pe aceia care mănîncă ”pîinea lenevirii” și se hrănesc cu toxine încapsulate în imagini.