Oboseala spirituală – partea I

2 Corinteni 4: 16-18

De aceea, noi nu cădem de oboseală.

Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece,

totuși omul nostru din lăuntru se înnoiește din zi în zi.

Căci întristările noastre ușoare de o clipă lucrează

pentru noi tot mai mult o greutate vecinică de slavă.

Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile cari se văd,

ci la cele ce nu se văd;

căci lucrurile cari se văd sînt trecătoare,

pe cînd cele ce nu se văd sînt vecinice.

Trăim în mijlocul unor generații permanent obosite. Tonele de cafea, mulțimea de energizante, mijloacele de relaxare moderne, tipurile noi de yoga nu prea mai ajută. Pentru că există mai multe tipuri de oboseală și împotriva unor anumite forme de epuizare emoțională și sufletească mijloacele obișnuite nu prea mai sînt de folos.

sursa Edictum Dei

Ce binevenită este epuizarea fizică după o zi de muncă în natură! Ce bună sfîrșeală după o zi petrecută în bibliotecă, între cărți! Ce satisfăcătoare trăire după o noapte nedormită lîngă un copil care suferă și spre dimineață se simte mai bine!

Dar există și o altfel de oboseală, rudă bună cu acreala, soră cu frustrarea și amărăciunea, mai ales atunci cînd ai muncit, ai sacrificat, te-ai zdrobit și nu ești apreciat, răsplata întîrzie, ești uitat. Există un soi de oboseală pe care doar urmașii lui Cristos o pot experimenta. Este oboseala spirituală a celui care se împleticește pe cale, a celui care nu mai are resurse să meargă mai departe.

Metafora Căii este recurentă în literatura spirituală și tema creștinului care cade de oboseală este, de asemenea, destul de prezentă. Tocmai revizitez împreună cu studenții mei Călătoria creștinului a lui John Bunyan. Cine dintre noi, care va fi parcurs vreun traseu turistic solicitant sau vreun marș militar de zeci de kilometri sau vreo călătorie lungă pe jos, nu va fi experimentat acel soi de sfîrșeală care duce la abandon? Ceva asemănător se întîmplă și în plan spiritual.

Mă întorc din nou la același personaj fascinant, care, în ciuda faptului că este în închisoare, strigă: „Bucurați-vă întotdeauna în Domnul, iarăși zic: Bucurați-vă!”. Apostolul ar fi avut toate motivele să fie obosit de relații, de „lucrarea Domnului”, de viață și să spună: „M-am săturat! Îmi ajunge!”.

Citește tot articolul AICI pe Edictum Dei

Despre Marius David

soțul Nataliei, tată și proaspăt bunic
Acest articol a fost publicat în Articole publicate pe Edictum Dei. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Oboseala spirituală – partea I

  1. Dragos Croitor zice:

    Ar merge cântarea :,, esti obosit, in suflet apăsat? Spune-i lui Isus!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.