Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Va reamintesc o lucrare bine documentata: Pornografia, maladia secolului XXI – Virgiliu Gheorghe. Lectura placuta!
„sînt creștini care cred că nu este nicio problemă să se ”uite” (ce bun cuvînt) la 50 shades of grey”
Crestini nominali sau cei care sunt cu adevarati urmasi ai Domnului Isus Hristos?
Nu cred ca poate exista un crestin adevarat in care locuieste Duhul Sfant care sa nu aiba mustrari de constiinta si sa se caiasca cerandu-si iertare Lui Dumnezeu daca s-ar „uita” la un film precum „50 shades of grey”
In momentul in care nu mai are nicio problema de constiinta acel „crestin” e mort (spiritual), sau nu a fost niciodata viu (nascut din nou).
Foarte interesantă analiza aceasta din perspectivă fiziologică. Cît n-aș da să fi știut lucrurile astea acum vreo 20 de ani, cînd eram un adolescent debutant!
Pot spune că p… și m… (păcate gemene) mi-au distrus viața.
Consecințele au fost teribile: m-au despărțit de Dumnezeu, de Biblie, de rugăciune, de prietenii de la biserică. M-au însingurat (mai degrabă m-am însingurat). Mi-am încărcat mintea cu o groază de imagini murdare, care nu se mai șterg în veci. Îmi răsar în minte, nechemate, în cele mai neașteptate momente (și cînd mă aflu pe un vîrf de munte, admirînd peisajul!). Creierul meu a absorbit ca un burete tot ce am văzut, pînă în cele mai mici detalii (știu și ceasul cînd, și locul unde). Nu există Shift+Delete pentru asta. Cea mai rea e senzația aproape fizică de jeg sufletesc care mă necăjește de ani de zile și de care nu mă pot dezbăra nicicum; cînd mai intensă, cînd mai potolită, dar mereu prezentă. Ultimul lucru pe care îl știu înainte s-adorm și primul cu care mă trezesc. E un sentiment paralizant – da, paralizant e cuvîntul just: mă stoarce de vlagă și îmi taie tot chef și elanul pentru orice lucru bun.
N-aș fi crezut în urmă cu 20 de ani că p… și m… pot avea asemenea consecințe devastatoare. Cît aș vrea să pot da timpul înapoi…
vă mulțumim pentru această confesiune. Sper ca mulți tineri să vadă acest fel de mărturii și să nu treacă prin acest calvar pe care îl descrieți aici.