Da, încă sunt prizoniera unei lumi pe al cărei teritoriu am păşit ca un simplu vizitator. Simt că, precum cei patru copii ai cărţilor lui C.S. Lewis, care rămân în Narnia atât cât e nevoie pentru a învăţa anumite adevăruri, şi eu trebuie să mă plimb încă printre morţi pentru lecţii pe care nu le-am priceput până la capăt! Şi nu mi le pot lămuri, decât printr-un exerciţiu de meditaţie şi de scriere.

Mă văd ba în rolul deţinutei din lagărul de concentrare, ba ca cetăţean neputincios într-o lume pe care nu o mai înţeleg. Într-o lume ce-şi împarte muritorii în criminali şi victime. Nu există o a treia variantă. Tăcerea (în vorbă sau faptă), în asemenea vremuri, e criminală, e vinovată, e complicitate şi încuviinţare, e evadare din realitate şi