Vă puteţi imagina o lumea a bărbaţilor fără cravată? Fără multitudinea de dungi şi culori, picăţele şi pătrăţele, carouri şi imprimeuri. Cravate cu desene, cu steaguri, tematice, presidenţiale cu dungi în diagonale, din mătase, din cîrpă, de înnodat, cu elastic, cu noduri mari şi noduri mici, în trei, în patru, chiar în şapte îndoituri, late şi înguste, lungi şi scurte, ţipătoare şi discrete, cu insemne de club, de armă, militare şi civile…
...............................................
Inutil accesoriu bărbătesc, leneş şerpuitor pe burţile greu de ascuns, “gîtlegău” atîrnător prin mîncare, este singura pată de culoare ca pana la papagal în cenuşiul-negriul-alburiul costumelor noastre, între pantofii cremuiţi şi chelia lăcuită. Folos? Cît globurile pe pomul de Crăciun sau cît rama la fotografie? Cît ghiveciul pentru floare sau cît coperta pentru carte? Dacă orice accesoriu ar avea vreo funcţie, care ar fi funcţia practică a cravatei? Acoperitoare pentru nasturii de la cămăşi? Intermezzo între părţile sacoului? Platformă vişinie pentru acul de cravată din aur? Mijloc de încriptare a unui mesaj către comunitate? Cîte una sau toate la un loc.
De la ososul zurbagiu cochet pînă la patronul hipertensiv şi supraponderal toţi ne încrăvăţim! De ce?
...............................................
Vă puteţi imagina starea “fără cravată”, starea de priveghere-preaveghere la orice amănunt, de suspiciune faţă de orice-i “moft”, privirea ascuţit-acră faţă de tot ce-i inutil şi despre care nu ştii de unde vine? E starea bunicilor noştri “fără cravată”.
...............................................
Ei măcar ştiau, aşa naiv cum îşi explicau ei… ei ştiau de ce NU, noi, generaţie gîtuită şi cu glasul stins în faţa oamenilor cumsecade, nu ştim de ce DA, aşa cum nu ştim de ce facem brad, cozonaci de paşti, ouă roşii, de ce tăiem porc la sărbătoare de prunc, aşa cum ştim de ce tăiem miel la moarte de Dumnezeu.
...............................................
Starea “fără cravată” nu este o stare de relaxare, aşa cum au venit politicenii noştri la primele negocieri, este stare de trezie, stare de strajă, aşa cum repeta Marcu Nichifor (tot fără cravată) “să fim cu maaare bagare de samă!!!”-
...............................................
Starea de "fără cravată" este starea în care lăsăm starea socială la o parte, "doftoricirile", funcţiile, lozincile, formulele, prefixele şi cărţile de vizită.
...............................................
Suspiciunea, fariseismul, legalismul şi circumspecţia inutilă sînt învecinate cu acestă stare. Sigur! Dar nu aşa este tot creştinismul? Nu imediat ne bate pe umăr păcatul din dreapta? Binefacerea care devine diabolic act.
...............................................
Poate că ne-ar trebui o generaţie descrăvăţită, o generaţie care să refuze a purta ornamentul în favoarea unei declaraţii vestimentare, cu “moft” profetic, că este în starea de nelinişte care precede răspunsul la întrebarea DE CE?
...............................................
https://mariuscruceru.ro/2009/01/05/fara-cravata/
Marius Cruceru 
intr-adevar touching! Doamne, iarta-ma pentru toate datile in care am comentat ca mi-s picioarele prea scurte sau prea groase sau prea … pentru toate datile in care ti-am zis ca nu m-ai facut bine…
eroi mai sunt…doar ca nu prea le plac aplauzele, reflectoarele, etc. Si mai mult decat cu vreo medalie (cine mai crede ca e important doar sa participi?!) sunt incununati cu multumire/implinirea de sine.
PS- „TinEye” ne spune ca poza aceasta (si altele) se afla la http://javiercallejon.blogspot.co.at/2008_09_01_archive.html.
In incheiere cateva randuri ce le-au auzit demult recitatede Glenn Younce.
The World Is Mine–Oh God, Forgive Me When I Whine
Today, upon a bus, I saw a girl with golden hair.
I envied her, she seemed so gay, and wished I was as fair.
When suddenly she rose to leave, I saw her hobbled down the aisle.
She had one leg and wore a crutch.
And as she passed… a smile.
Oh God, forgive me when I whine.
I have 2 legs, the world is mine
I stopped to buy some candy. The lad who sold it had such charm.
I talked with him, he seemed so glad.
If I were late, it’d do no harm.
And as I left, he said to me, „I thank you, you’ve been so kind.
It’s nice to talk with folks like you. You see,” he said, „I’m blind.”
Oh God, forgive me when I whine.
I have 2 eyes, the world is mine.
Later while walking down the street,
I saw a child with eyes of blue.
He stood and watched the others play.
He did not know what to do.
I stopped a moment and then I said,
„Why don’t you join the others, dear?”
He looked ahead without a word. And then I knew,
he couldn’t hear.
Oh God, forgive me when I whine.
I have 2 ears, the world is mine.
With feet to take me where I’d go.
With eyes to see the sunset’s glow.
With ears to hear what I’d know.
Oh God, forgive me when I whine.
I’ve been blessed indeed, the world is mine……..
(by Red Foley)