După cum ați văzut AICI, se poate. 120-130 de km intr-o zi (6 ore), se poate și cu MTB-ul și cu bicicletă de touring sau trekking, se poate și la 43 de ani, se poate și la supraponderali, se poate!
Iată cîteva propuneri de traseu.
Deocamdată nu am găsit sponsorizare pentru masă, cel puțin o masă pe zi. Fiecare va trebui să se descurce pe cont propriu pentru cazare și mîncare. Cît mai puține zile … cu atît mai bine.
UPDATE: avînd în vedere fondurile destul de limitate ale acestei intreprinderi, unii au decis să folosească cortul. Nicio supărare, dacă nu se rupe unitatea de grup. De asemenea. Vom plăti asistența rutieră, cel puțin în parte.
S-a propus ca mesele principale să fie dimineața, la plecare, de aceea căutăm cazare cu mic dejun inclus, eventual all you can eat. Seara să fie cealaltă masă principală, la destinație. Pe drum vom avea hidratare și batoane energizante.
Deocamdată, din sponsorizări vom căuta să asigurăm cel puțin această parte de hidratare minimală și batoanele.
Cel mai bine ar fi să mergem în grupe de cîte 7 cicliști cu un conducător de grup. Grupele vor fi împărțite după criteriul performanțelor fizice. Grupul cel mai sportiv alege traseul cel mai înalt, se duce și vine pe bicicletă. Grupul cel mai sedentar va alege calea cea mai joasă și doar un dus cu popasuri de hidratare și energizare la fiecare 20 de km.
Cazarea va fi în pensiuni. În cale sînt trei orașe medievale superbe. Preșov, Cracovia și Bardejov.

sursa http://globe-tourism.com
Iată drumul total AICI.
Există și o variantă care presupune vizitarea Cracoviei. AICI.
Varianta cea mai ambițioasă este AICI.
SAu varianta de MTB AICI.
Revenim!
Mă voi referi deocamdată la traseul cel mai ușor.
Ziua 1 – Oradea Niyrehaza. AICI. 122 de km, plat.
Ziua 2 – Niyrehaza – Kosice, prin parc national, 124 km, cu o escalada pina la 390 m. pe 10 km– AICI.
Ziua 3 – AICI. Kosice – Spisska Sfara Ves, 134 km cu escalada continua pina la 720 m.
Ziua 4. AICI. Cea mai grea zi, avînd în vedere că toți vom fi deja epuizați. Seamănă cu cea am făcut eu pe drumul Beiușului înmulțit de trei ori. Spisska Sfara Ves – Auschwitz, 137 km, descensiune in marea parte a drumului pentru aproape 100 de km. urcare de la 500 la 800 m.
Ziua 5 – vizitare și zi de odihnă.
Eu prefer să mă întorc sîmbătă.
Dar … există posibilitatea prelungirii acestei călătorii.
Ziua 6 – zi de odihnă și relaxare. Tură de plăcere pînă în Cracovia.
Ziua 7 – întoarcerea spre casă cu mijloace proprii sau cu asistența rutieră,
În acest drum vom avea asistență tehnică (Emanuel Păduraru cu soția ne asigură un atelier de reparații mobil) și avem promisiuni pentru cel puțin trei mașini (hrană, bagaje, biciclete de schimb, plus locuri de întoarcere pentru cîteva biciclete și cîțiva oameni). Șoferii vor trebui plătiți din banii strînși de noi. Ei ne fac un mare hatîr că vin cu noi. Motorina? La fel!
Daca as veni cu dubita mea VW Caddy nu v-ar fi de ajutor?
ba da!
Foarte fain ca vor fi orase medievale.
Pentru mine, doar motorina dacă mi se decontează, ar fi super. Restul îs pe cont propriu. Posibil ca la Transporterul meu să atașez și o remorcuță, pentru transport biciclete la întoarcere. Celelalte două locuri din cabină sunt ocupate 🙂
Se face, se va deconta motorina. Ar fi ideală remorcuța aceea. Pentru celelalte biciclete va mai fi mașina de asistență plus mașina mea pe care vor fi puse 4 bicle.
Pingback: Ce trebuie să știi, să ai și să faci pentru călătoria la Auschwitz cu bicicleta? Episodul 1 – AMR 14 | Marius Cruceru
Domnul nu va uita osteneala și scopul vostru nobil. Mii de încurajări, Marius.